KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2067 2068 2069 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

și alte lovituri, date mai cu milă. După cîteva zile, Goangă povestea istoria cu parul și încheia mereu cu aceleași cuvinte: El a fost. Să chiorăsc dacă n-a fost el! Vorbești prostii, bărbate, spunea nevastă-sa. Eram la ei acasă cu Milica, nevasta-sa, și Dinu dormea dus. Și atunci cine, femeie? -Vreun român, că mai glumești cu muierile lor. Pînă la urmă Goangă nu mai știe cine l-a pocnit, dar la pișcă nu mai suflă cu atîta foc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
moarte...fiecare pentru el. Se pornesc la drum rîzînd și eu țin aproape, între ei. Neapărat cineva trebuia să fie în spate și cineva în față. De, să-i înșface lupii pe ei, la o adică. Mare bucurie la Gavril acasă, care avea fete de măritat. Mititelul, cum este el băiet mare și a venit la noi, spuneau fetele mîngîindu-mă, pupîndu-mă și umplîn du-mă cu bunătăți. Te-au adus băieții ăștia voinici.... Niște criminali, spun apăsat. Ce? întreabă toată lumea cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de mine și apoi a început să joace și rolul de Satana... Dintr-ațîția s-o găsi vreo unul... să-l accepte Tartorul de pe la Crasnaleuca. În vremea foametei... Fratelui meu, Mihai Tataie, mi-e foame... N-are tata nimic. Acuși ajungem acasă... Drumul de la Botoșani spre satul Ghireni șerpuia prin stepa moldavă trist, singur și dezolant. Cît ochiul cuprindea, pînă dincolo de pîcla lăsată încolo, hăt departe, peste văi și dealuri molcome, nu era nimic aflat în mișcare, nu depistai nimic ce ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
că a ucis un suflet de copil. Plîngi, dragul tatii? Mihăiță își ferește ochii și scrutează orizontul cu un interes nejustificat. Nu răspunde. Se ridică greoi, bătrî nește și cu o voce absentă spune: Mai avem 40 de kilometri pînă acasă, tataie. O să ai putere? Copilul își privește tatăl în ochi. Și dacă nu? Eu știu, poate... Nu, tataie. Am înțeles. Chiar ai înțeles? Da. Moartea nu-mi poate lua, tataie, demnitatea. Bravo, Mihăiță. Foametea va trece și dacă nu vom

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de la Partid! Cînd o mașină apărea la orizont, deasupra satului, noi o luam la fugă prin grădină, în păpușoii din cîmp. Cu tata și mama în frunte. Vine să mă ridice, declanșa tata panica. Noi știam ce înseamnă ridicatul de acasă. Te lua și gata, te evaporai, nu mai existai. Așa a fost ridicat dascălul Furtună, gospodarul cu gură slobodă Vasile Mihai și mulți alții. Stăteam în păpușoi și eu eram trimis să spionez împrejurimile. Dacă mașina oprea la poarta noastră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
lumină. Pe măsură ce bea, o ceață se ridică de peste o parte a vieții sale. Fata lui, da, este leită lui Vornicu, vărul său. Ochii verzi ca ai lui. De unde să iasă verde dacă și el și muierea aveau ochii căprui? Ajuns acasă, pașnicul socru devine de nerecunoscut. Bate metodic și întreabă. Degeaba! Răspunsurile sînt toate cu "nu"! Bătaia gelosului este ca ploaia mocănească. Adică de durată și cu certitudinea că nu mai încetează. Hai la preot să jur că-i fata ta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Pariez. Uitați-vă ce bot are! se grozăvește Victor. Ca prin minune apar grănicerii. Ce balaur ați prins! Tov. Colonel nu răspunde. O să răspundă el. Dar noi nu putem... Mergem la pichet și confiscăm peștele. Sîntem uzi, trebuie să fugim acasă la Ghireni. Nu ne putem înțelege? Profesorul nu mai impresiona. Era murat ca un șoarece și nici aplombul acela, caracteristic lui, nu mai era prezent. Ne bagă la pușcărie, dom' profesor. Nu știm, este periculos. Noi stăm aici de doi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
am văzut. O sută de lei este bine? Ne temem... Două sute. Ne-a văzut și cel din foișor... Două sute. Gata, nici un leu mai mult. Dacă nu vreți, luați-vă peștele! Bine, riscăm și noi. Ne dați și rachiul? Luați-l! Acasă a fost bine de tot. Somnul avea 22,5 kg. Toată lumea era mulțumită. Cam scump, mormăie Victor, privind costumul compromis. O mie două sute de lei împărțit la 22,5 kg.... Face cam multișor... Dar recordul? Nu-l pui? strigă frații

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
nu mi-a mers cu această, măgărie totuși, cum aveam treabă pe la Tîrgul Frumos, trec pe la doamna Cazacu la fermă și-mi aleg un cocoș cît un vițel, mai greu de 9 kg. Era imens, deși tînăr de tot. Ajung acasă și îl arăt mamei. Vai Costicuță, dragul mamei, ce-i ăsta? Cocoș, mamă. O să ai niște găini cît curcile de mari. Dau drumul dinozaurului în curte, îmi pun în față 3 sticle cu bere rece și trec la postul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
are cu cine să mai vorbească. La Dorohoi deșartă papornița în bucătăria lui cinu' Costică. Lasă, nănașule, că te scot eu cumva, îl asigură finul. Moșul a fost impresionat de judecător. Ce om de treabă! Ce frumos vorbea! Du-te acasă, moșule! O să primești acasă tot ce trebuie. În autobuz moșul iar vorbește. Mare om cinu' Costică. Judecătorul, Dumnezeu să aibă grijă de el, era de zahăr, nu alta! L-am rugat să-mi dea cazanul înapoi... *** Cinu' Costică chiar era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mai vorbească. La Dorohoi deșartă papornița în bucătăria lui cinu' Costică. Lasă, nănașule, că te scot eu cumva, îl asigură finul. Moșul a fost impresionat de judecător. Ce om de treabă! Ce frumos vorbea! Du-te acasă, moșule! O să primești acasă tot ce trebuie. În autobuz moșul iar vorbește. Mare om cinu' Costică. Judecătorul, Dumnezeu să aibă grijă de el, era de zahăr, nu alta! L-am rugat să-mi dea cazanul înapoi... *** Cinu' Costică chiar era amic cu judecătorul. N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
că i s-a făcut dreptate. Îmi scrie mereu și-mi mulțumește și de fiecare dată nu uită să spună că în ultimul secol Iașul n-a avut așa un primar de bun. Vine și ziua cînd omul se întoarce acasă. Mă roagă amabil să merg cu el să văd casa. Iată, domnule primar, cum îmi înapoiați casa. Casa era o ruină. Fără geamuri, fără uși, fără acoperiș, fără dușumele și fără doi pereți. Cărămida era în curs de dispariție. Pun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
decît sus mi se par dubioși. Vreau să fiu înțeles clar! Sînt împotriva ascultării telefoanelor fără un mandat. Dar mă întreb de ce unii sar atît de sus? Ce m-ar deranja pe mine dacă cineva ar auzi: Bună, Steluța. Vin acasă într-o oră, sînt în Roman. Pune, te rog, niște vin în frigider. Copiii sînt bine? Pa, te pup. Evident că alta ar fi reacția mea dacă acel cineva ar auzi: Bună, scumpo! Ești singură? Vin într-o oră. Pa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
frigider. Copiii sînt bine? Pa, te pup. Evident că alta ar fi reacția mea dacă acel cineva ar auzi: Bună, scumpo! Ești singură? Vin într-o oră. Pa, iubi! Poți să fii indiferent la așa o măgărie? Dacă animalul sună acasă și... Doamna Steluța, soțul este la "iubi"! Ce tărăboi, ferească Dumnezeu! Într-o seară eram cu toții în familie. Era plăcut și nici vorbă să ne certăm, cum se mai întîmplă. Deodată sună telefonul. Ridic receptorul și aud o voce de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
gîndit să facem un loc amenajat, numai pentru așa ceva, cu scurgere la canal. Nu-i rea ideea. Dar femeile? Femeile nu prea merg la crîșme. Chiar dacă mai beau, tot nu beau ca nesimțiții care vin acolo. Se pot ține pînă acasă. Și asta este drept. Și ce propui? Am proiectul. Un mic zid, cu două laterale și un canal mic de scurgere. Și cei care locuiesc în spatele zidului? N-au ce vedea. Doar urinează cu spatele spre ei. Lumea îi dă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
știți... am cîștigat ceva bani în plus și... Mi-ar face plăcere să vă vizitez, dar mereu sînt în criză de timp. Acum nu aveți de ce veni. După ce am terminat totul, apa a început să curgă din tavan. Nu eram acasă și mobila, nou-nouță... Ce ghinion! Terasele astea au fost făcute de mîntuială. Nu chiar. Au ținut trei decenii! Profesorul nu este revoltat decît din motive bine întemeiate. Asociația nu vrea să repare acoperișul. Majoritatea nu simte acest neajuns și, deci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
în stradă viteazul urmaș, purtător de gene și punte sigură spre eternitate a familiei. Erau atenți, cu urechile ciulite, gata să mai facă o repetiție în plină stradă. Un micuț colindător însă nu ajunge la sonerie și întregul scenariu, învățat acasă, se dă peste cap. Observ dificultatea și intervin cu îngăduință, mîngîi micul omuleț și-l invit în casă. În loc de încurajare, am provocat o adevărată panică în căpușorul cu ochi superbi. Hai, spune-ne ce știi. Încerc să-l ajut: Steaua

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Cel cu pietre, cu cele 162 de pietre! Văleu, ce a fost atunci! Ăsta (arată spre soț) s-a speriat cînd a văzut la cardiograf... Ecograf, corectează soțul. Mă rog, cardiograf, ecograf, tot una-i pentru mine. Cînd a venit acasă a căutat prin rafturi cărți și a citit pînă a adormit pe el... ha, ha, ha. L-am lăsat, că chiar de-ar fi venit în pat... tot nu mă alegeam cu nimic (face iar cu ochiul). Erau la pietricele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
vecini. Nu mai vorbim, sticla s-a golit și paharele i-au urmat exemplul. Du-te în beci, îmi poruncește amicul mitocănește. Dar du-te tu, ești mai tînăr! Atunci aduc două... Adă cîte vrei, să ai una și pentru acasă. Degeaba, Eminescu sînt tot eu. Bine și așa. Cunosc un bandit, turnător la secu și-l cheamă Eminescu. Atunci du-te tu după vin! Nu vreau! Stăm bosumflați și muți. Nicușor mai ridică din cînd în cînd paharul și stoarce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cîte o picătură imaginară. La fel face cu sticla. Nu mai am la ce să stau, concluzionează poetul. Atunci ne vedem altădată. Și nu vrei să cobori în beci? Nu! Bine, Costică. Lasă, cobor tot eu. Așa mai vii de acasă. Nicușor revine cu sticle multe în brațe, este doar un zîmbet. Știi ce, bătrîne, tu ești Eminescu, eu sînt Creangă. Ironia mă ațîtă la scandal, dar vinul mă mai domolește. Știi, Nicușor? Asta îmi place la tine, știi să cedezi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Discuțiile devin mai puțin elevate. Nivelul lor era inferior celor duse de submediocri. Nicușor abia se ține pe picioare. Caută toaleta prin umbrar, golește paharele ca și cînd le-ar turna într-un butoi. Ușurel, dragă prietene, mai bei și acasă. Chem un taxi. Vrei să scapi de mine? Nu, dar o să-ți fie rău... Îl împing cu energie spre stradă. Oponența sa este vizibilă, dar inutilă. Ajungînd la taxi, spun o glumă tîmpită: Hai, hopa sus, Eminescule. Du-te în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mea m-a surprins făcîndu-i puțină curte Monei. Cum Mona avea un farmec irezistibil, pînă și soția și cei doi copii ai mei o adorau. Mona venea aproape zilnic la noi, mă căuta și mă bucuram cînd mă găsea singur acasă. Îmi dădeam seama că simpatia era reciprocă, dar nu mă lăsa în ruptul capului să o ating, să pun puțin mîna pe corpul ei fin, delicat. Gulerașul negru pe gîtul ei suplu era parcă desenat de un copil și-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-i stătea nemaipomenit de bine. Un șic de care ea parcă nu-și dădea seama. Într-o zi i-am pus gînd rău Monei. Am zis, fie ce-o fi, tot pun mîna pe ea. Am așteptat să fiu singur acasă și am imaginat o strategie care nu dă greș niciodată. Mi-am pus în gînd s-o prind în mîinile mele prin vicleșug și forță. Mona a venit ca de obicei, dar extrem de atentă. A remarcat că ceva nu era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
în zăpadă. Ninsoarea s-a oprit și cerul se înseninase. Întunericul era lăptos, zăpada fosforescentă. Măreața stăpînă a nopții a oprit ninsoarea și, generoasă, poleia cu aur întreaga sa împărăție. Este o plăcere, gîndi neînfricatul american. În două ore ajung acasă. Erau locuri prin care a crescut pînă a plecat la liceu, la Rădăuți. Încerca să facă o comparație cu pădurea aceea americană, în care era o mare unitate de tancuri și nu numai, acum dezafectată. Lucrase acolo și făcea drumul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să ne bucurăm de primul, chiar dacă va fi și ultimul. Abia atunci fetița observă că lacrimi grele își fac drum pe obrajii bolnavului său tată. Le sărută și gustul sărat n-o mai dezgustă ca propriile lacrimi. Hai să mergem acasă. Pînă la Iași ai drum lung, fetița tatii. Victor se așează pe bancheta din spate a mașinii și închide ochii pentru a parcurge în liniște amintirile vieții sale. Eh, fumam țigări din mătase de porumb învelită în pănușă uscată. Făceam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]