52,706 matches
-
democratice de orientare liberală din Republică Moldova. Primele tatonări privind o posibilă fuzionare au fost făcute între PNL și Partidul Social Liberal (PSL), care participă separat în alegerile locale generale din 2007. La scurt timp după alegeri, PNL a purtat negocieri de coalizare cu PSL, cât și cu Vlad Filat, care părăsiseră Partidul Democrat (PDM) cu intenția de a crea un nou partid liberal-democrat. Negocierile s-au încheiat fără niciun rezultat după ce un grup de membri ai PNL au părăsit partidul
Partidul Național Liberal (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/325627_a_326956]
-
participă separat în alegerile locale generale din 2007. La scurt timp după alegeri, PNL a purtat negocieri de coalizare cu PSL, cât și cu Vlad Filat, care părăsiseră Partidul Democrat (PDM) cu intenția de a crea un nou partid liberal-democrat. Negocierile s-au încheiat fără niciun rezultat după ce un grup de membri ai PNL au părăsit partidul și au trecut în grupul de inițiativă liberal-democrat, condus de Vlad Filat. Pe parcursul anului 2008, partidul a relansat inițiativa de coalizare a forțelor democratice
Partidul Național Liberal (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/325627_a_326956]
-
niciun rezultat după ce un grup de membri ai PNL au părăsit partidul și au trecut în grupul de inițiativă liberal-democrat, condus de Vlad Filat. Pe parcursul anului 2008, partidul a relansat inițiativa de coalizare a forțelor democratice, anticomuniste și a inițiat negocieri cu Partidul Liberal (PL), Alianța „Moldova Noastră” (AMN) și Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Mișcarea „Acțiunea Europeană” (MAE). În rezultatul acestor negocieri din noiembrie 2008, PNL și MAE declară că vor participa pe o listă comună în alegerile parlamentare
Partidul Național Liberal (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/325627_a_326956]
-
Filat. Pe parcursul anului 2008, partidul a relansat inițiativa de coalizare a forțelor democratice, anticomuniste și a inițiat negocieri cu Partidul Liberal (PL), Alianța „Moldova Noastră” (AMN) și Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Mișcarea „Acțiunea Europeană” (MAE). În rezultatul acestor negocieri din noiembrie 2008, PNL și MAE declară că vor participa pe o listă comună în alegerile parlamentare din 2009. Denumirea noului partid și principiile de fuzionare urmează a fi încă discutate. La scurt timp după acest anunț, din PNL demisionează
Partidul Național Liberal (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/325627_a_326956]
-
fost distrusă, împreună cu copia desenului. Acestă întâmplare a popularizat povestea lui Petr Ginz și a avut drept consecință găsirea într-un pod din Cehia a jurnalului său, care supraviețuise epocii comuniste. Jurnalul a fost vândut după mai multe runde de negocieri Instituției Yad Vashem și a fost publicat cu o introducere a lui Jonathan Safran Foer și o prefață a surorii lui Petr Ginz. În amintirea lui Petr Ginz și a lui Ilan Ramon a apărut și un timbru comemorativ. Toate
Petr Ginz () [Corola-website/Science/325695_a_327024]
-
Tratatul pentru pacificarea Greciei a fost semnat pe 6 iulie 1827 de către reprezentanții Regatului Unit, Regatului Franței și Imperiului Rus la Londra. Au mai fost invitați la negocieri și Imperiul Austriac și Regatul Prusiei, dar guvernele acestor puteri europene au refuzat să-și trimită reprezentanții la Londra. Acest tratat privea Grecia, aflată în plin război pentru obținerea independenței de sub dominația Imperiului Otoman. Tratatul își propunea să pune capăt
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
conflictul cu otomanii. Protocolul de la Sankt Petersburg a fost rezultatul acestor încercări de mediere: Acest protocol, care nu avea și o componentă militară, a avut doar o importanță politică. Pe de altă parte, protocolul a fost punctul de plecare al negocierilor începute de George Canning cu puterile europene. Prima reacție a lui Metternich față de acord a fost de neîncredere în eficacitatea lui, considerându-l doar „o lovitură de sabie în apă”, dat fiind faptul că nu avea și o componentă militară
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
18 decembrie, Franța a anunțat că este de acord să adere la Protocol. Metternich a hotărât ca, în loc să respingă în bloc orice propunere sau să riște ca Austria să fie marginalizată sau ca Sfânta Alianță să dispară, să participe la negocieri și să le întârzie cât mai mult cu putință. Prusia s-a alăturat poziției Austriei. Lunile care au urmat au fost dedicate finalizării negocierilor, diplomații efectuând numeroase călătorii între cele trei capitale. Fiecare dintre cele trei puteri se străduia să
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
să riște ca Austria să fie marginalizată sau ca Sfânta Alianță să dispară, să participe la negocieri și să le întârzie cât mai mult cu putință. Prusia s-a alăturat poziției Austriei. Lunile care au urmat au fost dedicate finalizării negocierilor, diplomații efectuând numeroase călătorii între cele trei capitale. Fiecare dintre cele trei puteri se străduia să-și promoveze interesele și să evite ca influența proprie să fie diminuată în Mediterana Orientalăre. Franța a propus pe 28 decembrie 1826 un text
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
pe 6 iulie. În consecință, s-a luat hotărârea semnării de îndată a tratatului, după eliminarea oricărei referințe la blocadă. În tratat a fost introdusă o prevedere mai flexibilă, care lăsa la latitudinea amiralilor flotelor aliate mijloacele pentru îndeplinirea misiunii. Negocierile s-au încheiat în iulie 1827. Regatul Franței Regatul Unit și Imperiul Rus au semnat la Londra un tratat e 6 iulie. Semnatarii au fost Jules de Polignac pentru Franța, John Dudley pentru Regatul Unit și Christopher Lieven pentru Rusia
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Rus nu va încerca să cucerească teritorii otomane. În aprilie, ministrul britanic a trimis o scrisoare ambasadorului francez, prințul de Polignac, într-o încercare de creare a unei alianțe diplomatice pentru zădărnicirea planurilor rușilor. Guvernul britanic propunea astfel celui francez negocieri pentru rezolvarea punctelor rămase în suspensie în tratatul de la Londra: granițele Greciei, volumul tributului anual și al compensațiilor pe care grecii urmau să le plătească pentru proprietățile otomanilor și modalitățile în care sultanul urma să intervină în politica interna a
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
anual și al compensațiilor pe care grecii urmau să le plătească pentru proprietățile otomanilor și modalitățile în care sultanul urma să intervină în politica interna a Greciei autonome, al cărei suveran continua să fie. Dudley a propus ca la aceste negocieri să fie invitat și guvernul grec. Primele rude de negocieri, la care au participat ambasadorii de la Constantinopol, au început pe 2 iulie 1828. Ambasadorii erau autorizați să ceară și părerea grecilor. Au fost sugerate mai multe linii de demarcație. În
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
plătească pentru proprietățile otomanilor și modalitățile în care sultanul urma să intervină în politica interna a Greciei autonome, al cărei suveran continua să fie. Dudley a propus ca la aceste negocieri să fie invitat și guvernul grec. Primele rude de negocieri, la care au participat ambasadorii de la Constantinopol, au început pe 2 iulie 1828. Ambasadorii erau autorizați să ceară și părerea grecilor. Au fost sugerate mai multe linii de demarcație. În cele din urmă, ambasadorii s-au întâlnit la Poros în
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
pentru a-i permite să cumpere zona de la poalele zidului și dărâmarea caselor ocupanților. Storrs a fost entuziast de idee, deoarece el spera că o parte din bani va fi folosită pentru a îmbunătății educația musulanilor. Deși optimiste la început, negocierile au eșuat după opoziția puternică a musulmanilor. Storrs a scris două decenii mai târziu: „Acceptarea propunerilor, dacă ar fi fost acceptată, ar fi prevenit ani de umilințe mizerabile, inclusiv pângărirea zidului și culminând cu revoltele oribile din 1929” La începutul
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
exercite puterea ca și până atunci. Ludovic I a reacționat rapid față de aceste uneltiri, pornind în marș către sud de Chalon. Bernard și grupul său au fost luați prin surprindere; el s-a deplasat la Chalon într-o încercare de negociere, însă ei au fost capturați. Ludovic i-a dus la Aix-la-Chapelle, unde au fos tjudecați și condamnați la moarte. Ludovic a comutat sentința lor în aceea de a fi "doar" orbiți; cu toate acestea, orbirea a fost atât de traumatică
Bernard de Italia () [Corola-website/Science/325094_a_326423]
-
întoarcă la ofensiva japoneză de la începutul anului 1944; cu toate acestea, acest lucru s-a dovedit în curând imposibil. Planul de război japonez presupunea de la început să provoce pierderi atât de grave și dureroase americanilor, încât publicul american să solicite negocieri. Progresele tehnologice și materiale americane și uriașa capacitate de producție a industriei americane a făcut acest obiectiv din ce în ce mai dificil de realizat. Până la sfârșitul anului 1942, forțele navale aliate au depășit cele mai multe dintre avantajele tehnologice ale navelor și avioanelor japoneze pe
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
șosea asfaltată, foamete, administrația, învățământul public, sanitația și organizarea medicală precare. Deoarece pe teritoriul Sudanului de Sud se află circa 80% din câmpurile petrolifere sudaneze, în timp ce industria de cracare și rețeaua de distribuție trece prin Sudan, în prezent se desfășoară negocieri între Sudan și Sudanul de Sud pentru a ajunge la un acord în privința modului în care se vor împărți veniturile obținute în urma exploatării petrolului. Sudanul de Sud exportă lemn pentru piața internațională. Țara conține, de asemenea, multe resurse de naturale
Economia Sudanului de Sud () [Corola-website/Science/325146_a_326475]
-
unei crize economice la nivel mondial. În primul său an de mandat, a fost semnat planul de acțiuni privind liberalizarea regimului, iar Republica Moldova a aderat la acordul privind spațiul aerian comun cu Uniunea, și după primul an urma să înceapă negocierile pentru crearea zonei de liber schimb. Guvernul a trebuit însă să majoreze unele taxe și impozite pentru echilibrarea bugetului și să ia unele măsuri catalogate de opoziție ca fiind antisociale, între acestea numărându-se programul de optimizare a școlilor și
Guvernul Vlad Filat (2) () [Corola-website/Science/325193_a_326522]
-
care a fost iertat din nou de către Henric al IV-lea și numit administrator al Saxoniei. După excomunicarea împăratului de către papa Grigore al VII-lea din 1076, Otto a încercat să medieze între Henric și saxoni la Trebur, însă când negocierile au eșuat, el s-a pus din nou în fruntea acestora din urmă. El și-a dat apoi consimțământul pentru alegerea contelui Rudolf de Rheinfelden ca rege al romanilor, atunci când restituirea Bavariei îi fusese asigurată, și prin îndemânare și abilitate
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
loc, alianța semnată la Tilsit a fost anulată practic de invadarea Rusiei de către Napoleon în 1812. După înfrângerea lui Napoleon de alianța marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu s-a reușit să se ia niciun fel de decizie în legătură cu soarta Imperiului Otoman. Neabordarea acestei probleme, ca și neinvitarea otomanilor să participe la Sfânta Alianță a fost interpretat de observatori ca o indicație a faptului că puterile europene
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Serbische Revolution" (1829) prin care se referă la revoluția națională și socială din 1804 - 1815, în timpul căreia sârbii au reușit să se emancipeze de sub dominația otomană și să fondeze un stat național suveran. După 1815, a urmat o perioadă de negocieri intense între sârbi și otomani, care a culminat cu fondarea Serbiei moderne . Dacă prima fază a revoluției (1804-1815) a fost în fapt un război de independență, cea de-a doua fază (1815-1833) a dus la recunoașterea oficială a suveranității Serbiei
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
nu i-a mai ajutat pe greci. Alexandru I a murit în 1825, fiind urmat pe tronul Rusiei de Nicolae I. El a adoptat o poziție mai activă în politica externă și a decis că nu va mai tolera noi negocieri și conferințe, alegând în schimb să intervină în Grecia. Regatul Unit s-a văzut nevoit să se implice la scurtă vreme în conflict, fiind interesat să-și apere interesele într-un nou stat elen, pe care nu îl dorea în
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
lasă loc pentru prea multe interpretări. Dacă britanicii, francezii și austriecii au fost de acord să introducă amendamentele sugerate de sultan, aceste modificări au fost respinse de curtea de la Sankt Petersburg. Regatul Unit și Franța au renunțat la ideea continuării negocierilor, în timp ce Austria și Prusia au considerat că respingerea amendamentelor propuse justificau abandonarea procesului diplomatic. Sultanul s-a simțit suficient de sigur pe el pentru a declanșa războiul, iar armatele sale le-au atacat pe cele rusești în apropiere de Dunăre
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
în sprijinul creștinilor ortodocși, să fie de acord cu revizuirea Convenției Strâmtorilor din 1841 și să acorde drept de liber trafic pe Dunăre tuturor națiunilor europene. Țarul a refuzat să se supună celor „Patru Puncte” și Războiul Crimeii a continuat. Negocierile de pace au început în 1856, la cârma Imperiului Rus fiind succesorul lui Nicolae I, Alexandru al II-lea. Prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856, planul celor „Patru Puteri” propus ceva mai înainte a fost acceptat de toate
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
fostului împărat și altor personalități politice etiopiene privind construcția unei căi ferate care să înlocuiască transportul cu catâri de șase săptămâni dintre capitală și orașul-port francez, dar nu a avut niciun succes. Când Menelek a ajuns la tron în 1889, negocierile au reînceput și a fost emis un decret prin care au primit patentul din 11 februarie 1893 privind studiul construcției unei linii de cale ferată. Ilg, cetățean elvețian, și mai mulți asociați de cetățenie franceză au fondat împreună o firmă
TranSportul feroviar în Etiopia () [Corola-website/Science/325251_a_326580]