6,670 matches
-
văd, după ce ținutul bombardat al Ruhr-ului a rămas în urmă, cum gonește prin dreptul nostru, în stânga și în dreapta, câmpia Westfaliei, care se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic care să răscolească lumea. Iar pe mama o văd cum șade vizavi de mine și tace. Nu-i plac întrebările mele și încearcă să-mi bage pe gât peisajul ca „pură încântare pentru ochi“: „Ia uite ce câmpii mănoase, ce multe vaci pasc acolo...“ Cu toate astea întreb: „Cum a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
desfășurarea cronologică a poveștii mele mă strânge ca un corset. O, de-aș putea acum să vâslec înapoi și să acostez pe una din plajele de la Marea Baltică pe care, copil fiind, însăilam cetăți din nisip ud... O, de-aș mai ședea o dată la fereastra podului și de-aș putea să citesc, pierdut de mine însumi, ca niciodată după aceea... Sau să mă mai ciucesc o dată sub pânza de cort cu camaradul meu Joseph și să jucăm viitorul la zaruri, atunci când acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sânge îl făcuse să înnebunească, dar într-un mod plăcut, de vreme ce omul invoca întruna din fragmentele sale amazoane ce ucideau bărbați și saluta pe toată lumea cu strigătul „Și moartă, lebăda mea mai cântă: Penthesilea“. În Café Odéon își avea tronul, ședea acolo cu monoclul înfipt în orbită, ceea ce-mi era penibil. Pretindea că e din Mainz sau Frankfurt. Pe cât era de locvace când îl lua gura pe dinainte, pe atât era de zgârcit cu cuvintele atunci când venea vorba despre locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sunt zgârcit. Și doi prieteni pe care i-am lăsat în urmă au prins rădăcini în memoria mea: o închisoare arhiplină, din care nu e eliberat nimeni. Stabiliserăm să ne întâlnim? Sau hazardul făcuse din nou regia? Vizavi de mine ședea cineva de care nu te puteai apropia decât cu prudență. În trenul interzonal spre Berlin, mai mult gol, el sau eu am fi putut găsi loc și în alt compartiment. Ludwig Gabriel Schrieber, numit Lud, era cu două decenii mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a devenit, pe toată durata acestuia, soldat. De curând îl făcuseră profesor în Grunewaldstraße, acolo unde, într-o clădire dezafectată, erau formați viitori pedagogi. Eu îl cunoșteam de la Czikos ca pe unul dintre clienții care beau vârtos. De cele mai multe ori ședea singur și, între o înghițitură și alta, își umezea fruntea cu tescovină, ca și când ar fi vrut să se boteze din nou. La un moment dat, cu siguranță că în timpul unei pauze de muzică, mi-am pus deoparte scândura de spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la Berlin la atelierul studenților lui Hartung, m-a sfătuit, surprinzător de săritor, să nu trimit doar mapa obligatorie, ci și o scrisoare scrisă de mână: că asta ar fi dat bine și ar fi produs o impresie personală. Acum ședeam față-n față cu el. El fuma Rothhändle, eu îmi răsuceam din provizia mea țigări cam subțiri. Priveam unul pe lângă altul. În Düsseldorf, unde era cunoscut ca un singuratic irascibil și temut ca unul care lovea pe neașteptate, își vizitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bătea din față. Delicat în jurul gurii și al nărilor. La fel ca desenele lui în creion, pudic...“ Și cam tot așa, schițat în contururi, vag desenat în interiorul acestora - deși cu douăzeci de ani mai tânăr decât în momentul epitafului meu -, ședea el vizavi de mine în trenul interzonal de Berlin. Nori de fum în compartimentul gol, cu excepția noastră. Era prea rece, era supraîncălzit? Oare încă de pe acum tuna și fulgera împotriva pictorilor fără obiect, asemenea uni iconoclast, sau abia în timpul discuțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
unor poezii care sufereau de o avansată beție de metafore; poate că noul venit, care era privit ca un viitor și, pe deasupra, promițător poet, a beneficiat de un bonus. Și mai uimitoare a fost răbdarea cu care Karl Hofer, care ședea parcă însingurat în acea adunare, a suportat apariția mea la început timidă, apoi cât se poate de sigură. Eu m-aș fi interogat cu mai multă severitate. Ce a rămas este figura lui Hofer, care era marcată de pierdere. Prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mâncărurile sale de suflet: perișoare à la Königsberg în sos de capere dulce-acrișor cu cartofi fierți. Acum, el îi întinde Annei sosul, „o linguriță plină“, ca să-l guste. Mama aleargă încoace și-ncolo, nu știe ce să spună. Acum, Anna șade cuminte la masă și răspunde așa cum a învățat la școală, în cea mai frumoasă germană literară, la întrebări care încearcă să pătrundă țara minunilor, neatinsă de război, care e Elveția. Acum se uită pe fereastră în direcția minei și vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Războiul Rece îi oferea destul material exploziv, pe când iarna nu era nici din cale afară de aspră, nici blândă. De asemenea, pe când discuțiile în contradictoriu între Est și Vest adânceau tot mereu aceeași fisură, îl vedeam pe Bert Brecht zâmbind ori șezând pe podium ca și când nu ar fi avut nici o opinie despre războiul din Coreea ori despre moartea atomică. Dar, în vreme ce sărmanul B.B. își molfăia încă mut trabucul, iar reprezentanții intelectuali ai puterilor mondiale - Melvin Lasky la vest, Wolfgang Harich la est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când avea deja nevoie de îngrijiri, am fost cu Ute să-l luăm la noi. Savura călătoria lungă cu mașina, nu voia să „moțăie“ un pic, voia să vadă tot mereu pășuni, vaci, peste tot vaci. În bucătăria din Wewelsfleth ședea ore în șir și picotea. Iar la prânz, înainte ca Bruno, Malte și Hans să vină de la școală flămânzi și să facă gălăgie de intensități diferite, ședea lângă aragazul pe care erau puși cartofii la fiert. „Întotdeauna mi-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să vadă tot mereu pășuni, vaci, peste tot vaci. În bucătăria din Wewelsfleth ședea ore în șir și picotea. Iar la prânz, înainte ca Bruno, Malte și Hans să vină de la școală flămânzi și să facă gălăgie de intensități diferite, ședea lângă aragazul pe care erau puși cartofii la fiert. „Întotdeauna mi-a plăcut să-i aud cum bolborosesc ei acolo în oală“, spunea, „înainte, când găteam pentru Lenchen și pe urmă pentru Klärchen...“ Să vorbească mult nu-i mai plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
piatră pentru un mormânt de copil și pe lângă asta scriam poezii, care nu erau decât cuvinte sunătoare și din care n-a rămas nici un rând. În salonul vilei de pe Wannsee se aflau mese acoperite cu fețe de masă la care ședeau domni și doamne. Ei beau cafea, mâncau chec și spuneau lucruri inteligente. Deoarece eu nu-l cunoșteam pe nici unul dintre poeții adunați aici, m-am așezat, pentru ca basmul să poată continua, la una dintre mesele libere și am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
anul 1947, la începutul căruia Academia de Artă din Düsseldorf era închisă din cauza penuriei de cărbuni; atât de aspră a fost iarna aceea. O femeie cu șorț și bonetă care servea în salon s-a apropiat de masa la care ședeam, pe cât de pierdut, pe atât de gânditor, și l-a întrebat pe noul oaspete dacă era și el poet. Întrebarea l-a lovit drept în inimă. Când prințul din poveste a spus fără să stea pe gânduri da, fata l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
comparații - variată. Se poate însă și ca cineva, poate acel Kaiser pe care-l chema pe numele mic Joachim, să fi avertizat publicul împotriva laudelor excesive. Deoarece însă până și bărbatul cu sprâncenele stufoase, care se numea Richter și care ședea lângă scaunul celor ce citeau, care era numit în glumă „scaunul electric“, părea mulțumit, în orice caz susținea a fi auzit „un timbru de o înviorătoare noutate“, el a dorit să mai audă o dată numele tânărului sculptor care-și făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe care le trimitea în toată lumea și-i cumpăra Annei o rochie pe care noi am numit-o rochia Höllerer. De la Paris am călătorit în primăvara lui 1958 prin Varșovia până la Gdańsk, ca să caut acolo urme ale orașului meu pierdut. Ședeam în biblioteca orășenească rămasă intactă și mă vedeam pe mine ca băiat de paisprezece ani șezând în biblioteca orășenească. Am găsit și am tot găsit, până și pe stră-mătușa mea Anna, căreia, fiind eu între timp străin și adult, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
numit-o rochia Höllerer. De la Paris am călătorit în primăvara lui 1958 prin Varșovia până la Gdańsk, ca să caut acolo urme ale orașului meu pierdut. Ședeam în biblioteca orășenească rămasă intactă și mă vedeam pe mine ca băiat de paisprezece ani șezând în biblioteca orășenească. Am găsit și am tot găsit, până și pe stră-mătușa mea Anna, căreia, fiind eu între timp străin și adult, a trebuit să-i arăt pașaportul. La ea mirosea a lapte gros și a ciuperci uscate. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ș-a dat duhu, vreau să zic a mierlit. Eram mort și io, și-mi părea că, până la pătăranie, toată ezistența mi-o trăise altu. Clipa când mă dasem jos pă scară mi-a părut, nici una, nici două, hăt departe. Ședeam Întins pă dușamea; mâinile Îmi mergea În doru lelii, răsucind foița unei fumigene. Ieram dus și făceam ochii roată dă moară. Atunci am lămurit, În balansoaru dă răchită, dă să tot legăna ușor, ce-o spăimise pă căprioară de mierlise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Mai mult decât atât: și-au făcut apariția pe rambla niște tipi ce semănau cu el și care, supuși unui examen, se costumau În chip identic, deși În culori mai palide și cu un aer categoric nevoiaș. Bomba pe care ședea Silveira avea să explodeze fără Întârziere. La data menționată, doi zbiri, Îmbrăcați civil și avându-l În frunte chiar pe comisar, s-au prezentat la o căscioară din lemn de pe strada Fără Nume. Au bătut În repetate rânduri la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dacă se va uita la altceva. Dar nu dispăru, era tot acolo: un nod mic, În coșul pieptului. Senzația nu era deloc plăcută. HARRY — Harry! — A, salut, Norman. Am auzit zarva. O mulțime de crevete afară, nu-i așa? Harry ședea pe patul lui, având pe genunchi hîrtia plină de cifre. Ținea În mână un creion, iar coala de hârtie era plină de calcule, inscripții, simboluri și săgeți. — Harry, ce se Întâmplă? Întrebă Norman. — Taie-mă, omoară-mă, nu știu. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
intercom, se auzi vocea lui Beth: Hai, băieți, ați lămurit-o? — Da, Beth, cred că da, spuse Norman. — Bun, zise Beth. Pentru că eu am făcut o descoperire aici În navă. — Ce anume? — Am găsit echipajul! — Ați venit amândoi, remarcă Beth. Ședea rezemată de o consolă din confortabila cabină de pilotaj a astronavei. Da, spuse Norman, uitându-se la ea. Arăta bine. Ba chiar arăta mai bine ca oricând. Mai puternică și mai senină. De fapt, era chiar frumoasă. — Harry a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
implică acum o mare nedeterminare. Și totuși, cine sînt? Cine gîndește de fapt, căci emoția n-a dispărut iar concluziile par că stau deoparte, verdicte vii care au ținut de „eu“ și acum s-au desprins. Plutesc alături și le șade bine așa. Și tînăr și bătrîn, trăiesc deodată același timp. Sînt spart în vîrste distincte, V., același, purtînd un niciodată văzut chip, sau, ca Dumnezeu, miriade de nume. Cumva, percep gîndurile tînguitoare sau perverse ale celorlalți pacienți dar și sunete
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mobilele prăfuite înfipte, fiecare, în cîte un stilet subțire. Îi spun tînărului Doctor banalități. Că timpul vine și se duce. Că nimic din el nu te face definitiv. Iară din tine nici o urmă de sfințenie nu-i dă eternitate, să șadă și el puțin. Te cere numai tribut. Doctorul jubilează: „-De aia rîd nebunii, că n-au ce să-i plătească!” „-Da,”-îi răspund. „-Descoperi că nebunul e singurul învingător. Și apoi te dai cu capul de pereți ca nu poți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Maria Fecioara, și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece vii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfîrșit. Și întru Duhul Sfînt, Domnul de viață făcătorul, Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
numai el alege, ce-i face plăcere și ce-i mai rămâne păstrează; în propria-i soartă nu a cunoscut înfrângerea deoarece nu obosește niciodată, nimeni nu-l poate înlocui: El este El, se află în substanța sa, și-i șade foarte bine -, uneori se mai află și-n sufletele oamenilor și-l doare atât de mult încât începe să fugă în câmpiile fără margini. Acolo nu mai sunt întrebări: o singura jumtătate din El, a învins, cealaltă e rezervată surprizelor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]