7,946 matches
-
aplauda și aclama, era acum zguduită de panică. Se auzeau țipetele celor din față, care încercau să fugă de priveliștea teribilă a cadavrului. Polițiștii formaseră un cordon de brațe în jurul mortului, dar presiunea mulțimii era aproape imposibil de stăvilit. Oamenii țipau și alergau în dezordine, încercând disperați să scape. Doi ofițeri militari superiori din detașamentul premierului se împingeau în direcția opusă, hotărâți să treacă prin cordonul spontan și să ajungă la autorul tentativei de asasinat. Unul din ei flutură o legitimație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pensie alimentară doar dacă primesc servicii de cinci stele pentru banii mei. Asta înseamnă ca micuții să fie îngrijiți de mama lor. Nu e corect! Vrei să renunț la carieră șantajându-mă cu copiii. Și se puneau din nou pe țipat unul la altul, ignorând-o pe Maggie. Ca în vremurile bune, își spuse zâmbind. La urma urmei, cu asta era obișnuită. Cu negocierea divorțului unor oameni care nu se suportau și care s-ar fi sfâșiat unul pe celălalt. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Fiul se ridică acum în picioare. Nu știu. N-a vrut să-mi spună. Pentru siguranța mea, a zis. —Siguranța dumneavoastră? — Îmi cunosc soțul. Era un om serios. Nu i s-ar fi năzărit dintr-odată să se ducă să țipe la prim-ministru. Dacă a avut ceva de zis, trebuie să fi fost exact cum a spus Shimon - o chestiune de viață și de moarte. Capitolul 7 Beitin, Malul de Vest, marți, 9.32 a.m. Nu trebuia să mai stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
prin care să capteze atenția tuturor... —Uri... E vina lui, să știi. Nu crezi cu adevărat asta. —Ba da. Am fost nevoiți să suferim întotdeauna din cauza crezurilor lui nebunești. Când eram copii era permanent arestat sau apărea la televizor sau țipa la cineva. Știi cum e asta pentru un copil? Maggie se gândi la părinții ei. Cel mai aproape de o luare de atitudine politică au fost atunci când tatăl ei și-a dat demisia din Clubul de Bowling din Dun Laoghaire din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
frate plecase în India cu fiul lui Baruch Kishon. Văzând figura plină de neîncredere a lui Maggie zâmbi doar și zise: —Israelul e o țară mică. După câteva telefoane făcu rost de numărul lui Eyal Kishon. Uri fu nevoit să țipe în telefon: Eyal era într-un club. Uri încercă să-i explice situația, dar era zadarnic. Trebuia să se ducă acolo. Pe drum, Uri porni știrile radio. La finalul fiecărei relatări, făcea o traducere sumară. Violențe pe Malul de Vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în picioare și să-și rostească discursul, într-un echilibru fragil, pe umerii cuiva. Pe când tânărul răcnea în portavoce, Guttman trase concluzia că era un orator fără experiență, care nu știa că, atunci când beneficiezi de amplificare, nu e nevoie să țipi. Zâmbea, amintindu-și de tinerețea sa, și îi trecu prin minte un gând optimist. Mișcarea la formarea căreia contribuise era pe mâini bune. Orice gânduri murdare ar fi avut Yariv, exista o generație nouă, gata să se ridice și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
buton și dădu mai încet, doar pentru ca Uri să se mai întindă o dată și să dea și mai tare ca înainte, mâna lui rămânând acolo pentru a împiedica orice tentativă a ei de a-i schimba decizia. Ce dracu faci? țipă ea. Uri o privi cu ochii mari, de parcă ar fi avut o revelație importantă. Microfoane, murmură încet. S-ar putea să fie microfoane în mașină. Desigur. Securitatea fusese întotdeauna un factor cheie la negocierile din trecut și ea, la vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ați putea-o găsi.“ Ce însemna toată chestia asta dacă tatăl lui Uri nu avea nici un frate? Erau foarte multe lucruri de întrebat. Își dorea să stea într-un loc, undeva unde ar fi putut să vorbească liber, fără să țipe din cauza zgomotului sau să se uite unul peste umărul celuilalt. Chiar dacă nu erau ascultați, erau cu siguranță urmăriți. Odată ajunși la hotel, îl târî pe Uri direct către bar. Comandă un scotch pentru fiecare și aproape îl forță să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Foarte jos, ai priceput? Am priceput. —OK. Uite-l. Uri începu să apese frâna. Maggie își scoase centura, ceea ce declanșă imediat un piuit puternic. Aștepta momentul potrivit. Uri se uită în oglinda retrovizoare, apoi intră brusc în spațiul liber și țipă: —Acum! Și să te ții jos! Maggie apucă mânerul portierei, îl împinse și sări ghemuită din mașină, poticnindu-se pe drumul în mișcare, alergând aproape pe vine până la marginea suprafeței pavate. Acum, într-una din puținele secunde pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf, trebui să se întoarcă pe o parte doar ca să treacă, atât de îngustă era despărțitura. Auzi o femeie țipând în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel de pivniță romană. Cum i se obișnuiră ochii, văzu că era de fapt un alt bazin, de data asta plin cu apă vâscoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel de pivniță romană. Cum i se obișnuiră ochii, văzu că era de fapt un alt bazin, de data asta plin cu apă vâscoasă, stătută. Se opri o secundă, plămânii ei țipând după oxigenul din acest aer învechit, umed. Unde ducea acest bazin? Poate ieșea undeva afară și putea scăpa de aici? Stătea pe margine, gândindu-se la un plonjon. Întotdeauna fusese o înotătoare bună. Poate va reuși să-și țină respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
brațele, dar își dădu seama că erau legate cu ceva ce părea a fi bandă adezivă din plastic, ca o etichetă lipită pe un produs nou, atât de rezistentă, încât putea fi tăiată doar cu o lamă ascuțită. Vru să țipe, dar nu reuși decât să vomite pe materialul îndesat în gură. Iar acum gâfâia și mai tare, plămânii fiind forțați să-și satisfacă nevoia de aer doar pe căile respiratorii. Își simțea inima bătând cu putere, nu doar din cauza urmăririi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
repezi și hotărâte, mergând direct la țintă. Începură cu pantofii, scoțându-i repede. Apoi simți mâini pe catarama curelei, desfăcând-o, descheindu-i nasturele de sus al blugilor, trăgând fermoarul în jos și scoțându-i de tot de pe ea. Maggie țipă înăbușit. Între timp, alte două mâini se ocupau de tricoul ei, încercând să-l scoată, împiedicate însă de mâinile ei legate. Se produse o mică întârziere, până când simți cum banda adezivă de plastic din jurul încheieturilor era sfâșiată. Numai că mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
expus sub ochii grupului de bărbați mascați, cu fundul în sus și orificiul deschis pentru inspecție. Un spasm involuntar de protest îi făcu mușchii să se contracte. Dar nu putea să se miște. Obiectul se retrase cu asprime și Maggie țipă în căluș. Dar durerea era amestecată cu ușurare. Cu siguranță acum avea să se termine. Simți mâinile întorcându-i trupul, astfel încât acum se afla chiar în fața bărbaților. O împinseră în spate și simți că era așazată pe un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
partea de sus a ușii când dintr-o dată am văzut-o că dispare. Am auzit pași. Apoi ușa de la intrarea în toaletă s-a închis. Pe moment nu puteam să-l urmăresc pe hoțul ăla nerușinat, așa că am început să țip. Cineva a intrat în toaletă și a ciocănit la ușa cabinei. Era unul dintre paznicii campusului universitar, sau cel puțin așa spunea. I-am explicat prin ușă ce s-a întâmplat. Mi-a promis că-mi va găsi balonzaidul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un salt brusc, mașina ieși din locul unde fusese parcată și, derapând pe caldarâmul umed, intră într-un stâlp care susținea un balcon din fier forjat. Stâlpul căzu într-o parte și Plymouth-ul se izbi de clădire. — O, Doamne! țipă Ignatius de la spate. Acum ce-ai mai făcut? — Cheamă un preot. Nu cred că suntem răniți, mamă. Totuși, mi-ai distrus stomacul pentru următoarele câteva zile. Ignatius coborî una dintre ferestrele din spate și cercetă aripa care se ciocnise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mă-ntrebe de accident. Mai bine te-ai ruga la Sfânta Maria și pentru mine, puiule. — O, Doamne! oftă Ignatius. — Cred că-i frumos că te rogi, copile. Mă întrebam ce tot faci închis acolo to’ timpu’. Pleacă, te rog! țipă Ignatius. Faci să se aleagă praful de extazul meu religios. Săltând viguros pe pat, așa cum stătea culcat pe o parte, Ignatius simți un râgâit formându-i-se în gât. Dar când deschise plin de speranță gura, nu scoase decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
proastă într-un local așa fain ca Night of Joy. Aău! Ușa se deschise și intră Darlene. Îmbrăcată într-o rochie de după-masă din satin și cu o pălărie înflorată, își legăna grațios poalele în mers. — De ce vii așa târziu? țipă Lana la ea. Ți-am spus să fii aici la ora unu azi. — Papagalu’ meu a răcit az’ noapte, Lana. A fost îngrozitor. Mi-a tușit toată noaptea drept în ureche. De unde-ți vin în cap asemenea scorneli? — Păi, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
că ce-a scos-o pe Lana din sărite a fost șapca aia verde caraghioasă pe care o ținea pe cap. Când vorbea, îi trăgea jos clapele și când asculta, le ridica iar în sus. Pân’ să sosească Lana, toată lumea țipa la el, așa că cele două clape stăteau în vânt ca niște aripi. Te-ai prins, era destul de caraghios. — Și zici că mârtanu’ ăla gras se-nvârtea p-aci cu mă-sa? întrebă Jones, făcând în minte o asociație. — Îhî! Darlene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
În curtea din spate o găsi pe doamna Reilly, care atârna un cearșaf pătat și galben pe o frânghie ce trecea printre niște smochini fără frunze. A, dumneata ești, spuse doamna Reilly după ce îl privi mai bine. Fusese gata să țipe când văzuse un om cu barbă roșie apărând în curte. Ce faci, domnu’ Mancuso? Ce-au zis oamenii ăia? Cu papucii ei cafenii de pâslă, păși cu grijă pe pavajul, stricat, de cărămidă. Hai înăuntru să bem o ceașcă bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i el unu’ s-asculte. Are un cap ca de piatră. — Uneori am și probleme acasă. Cu trei copii, nevastă-mea-i foarte nervoasă. Nervii’s ceva teribil. Săraca don’șoară Annie, din casa de-alături. Ea e cu nervii. Țipă to’ timpu’ că Ignatius face zgomot... — Așa și nevastă-mea. Câteodată trebe să plec de acasă. Între noi fie vorba, dacă aș fi altfel de om, câteodată m-aș duce și m-aș îmbăta. — Eu chiar trebe să beau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
polițiști. Are trei copii drăgălași. Îmi închipui. Ignatius începu să se salte încetișor în pat. Vai! — Ce faci? Iar te prostești cu valva aia a ta. Nimeni altu’ decât tine n-are valvă. Eu n-am valvă. — Fiecare are valvă, țipă Ignatius. Doar că a mea este ceva mai dezvoltată. Încerc să deschid un pasaj pe care tu ai reușit să-l blochezi. S-ar putea să rămână de acum încolo închis în mod permanent. — Domnu’ Mancuso zice că dacă lucrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tehnicolorului. După bătaia unei tobe, coloana sonoră se umplu de viori. Eroina și Ignatius deschiseră simultan gura, ea ca să cânte, el ca să geamă. În întuneric, două mâini tremurătoare se loviră cu violență. Punga de floricele explodă cu un bubuit. Copiii țipară. — Ce-i zgomotul ăsta? îl întrebă pe patron femeia care vindea dulciuri. — E din nou aici astă-seară, îi răspunse acesta, arătând în partea cealaltă a sălii silueta uriașă care se profila pe ecran. Patronul se duse spre băncile din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
E din nou aici astă-seară, îi răspunse acesta, arătând în partea cealaltă a sălii silueta uriașă care se profila pe ecran. Patronul se duse spre băncile din față, unde țipetele deveniseră mai violente. Teama risipindu-se, copiii se întreceau cine țipă mai tare. Ignatius asculta chicotelile și zbieretele lor ascuțite și se distra copios în bârlogul lui întunecat. Cu câteva amenințări blajine, patronul liniști rândurile din fața și apoi privi spre locul unde trupul izolat al lui Ignatius se înălța ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
idee bună, pe care i-o dăduse nimeni altul decât însuși Ignatius Reilly. Telefonase la ei ca să o întrebe pe doamna Reilly când putea merge să joace popice împreună cu el și cu mătușa lui. Dar la telefon răspunsese Ignatius, care țipă: — Termină odată cu hărțuiala, mongoloidule ce ești. Dacă ai avea un dram de minte, te-ai ocupa de niște spelunci ca Bucuria Nopții, unde iubita mea mamă și cu mine am fost maltratați și jefuiți. În ce mă privește, am căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]