7,971 matches
-
situează în linia adepților „sănătății” organice a operei, taxînd - în spirit dogmatic-clasicizant - „aspectul morbid al poeziei anarhice”. Deși uneori pare a concede că „arta anarhică” nu e demență pură, ci „simularea demenței, născută din tendința spre singularizare și epatare”, el alunecă totuși spre determinisme psihologice riscate atunci cînd diagnostichează „relația dintre literatura anarhică și consumarea drogurilor excitante”. Pe de o parte, Emilian respinge îmbogățirea lexicului poetic prin cuvinte vulgare („cu deosebire revistele de extremă-stînga folosesc un lexic de o violență și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o clipă, dar suficient ca să fie luat prin surprindere. Kobayashi a profitat de neatenția lui Endō ca să-l lovească cu cazmaua, cu toată puterea. Deși bătrân, disperarea i-a dat o forță de nedescris. Încercând să evite atacul, Endō a alunecat pe pământul ud și a căzut, ținând însă bine pistolul în mână. Kobayashi l-a lovit peste mâna care ținea pistolul. Acesta i-a căzut în apă, nu înainte însă de a răsuna o împușcătură în întreaga mlaștină. Mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
avea senzația că dacă întinde mâna ajunge la ei. Pe munte urca anevoie Gaston. Se ținea de stânci și de copaci și înainta pas cu pas, gâfâind, spre vârf. Din când în când îi mai scăpa câte un picior și aluneca îndărăt. Era tare amărât când se dădea cu fundul de pământ, dar se ridica și pornea mai departe. Lui Takamori i se părea caraghios și râdea de fiecare dată când cădea Gaston, dar se pare că acesta și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o imensă zăbavnică palmă. Pașnic ca untdelemnul cel veșnic se scurge subt bolți Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu umbre alunecă iară. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Maria. De dragoste-i țâșnește laptele în sâni, și-i umezește ia. [1937] * ALESUL Voinicelul de șapte ani se călește lângă cei bolovani la marginea satului. Ca-n marginea lumii și-a leatului. O șoaptă trece printre oameni ades, și-alunecă zvonul pe limbile pomului: El e cel chemat? El e cel ales? Frunza verde - Fiul Omului? Soarta lui scrisă-i pe aripi de vultur, Dar văzduhul încă nu vrea să i se adune, să i se-nchege subt zbor. El
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
vin, desfaceți-vă privirile peste lucruri. Noi suntem numai purtători de cântec pe la porți închise, dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu aici unde astăzi singurătatea ne omoară. AMINTIRE Unde ești astăzi, nu știu. Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ privirile tale erau albastre și-nalte de tot. Zvon legendar se ridică din brazi. Ochiu atât înțelegător era iezerul sfânt. În mine se mai
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
a fost făcută de mâna ta, și-ți zici: orce-ar spune prea mulții gureșii poeți, nici o stea nu-i frumoasă. Din fântâni sfredelite-n osia planetei iți scoți gălețile de foc. Nu te cunosc, nu mă cunoști, dar o lumină alunecă de pe fața ta pe fața mea, și-o strig în sfintele vânturi. BUNAVESTIRE În noaptea asta lungă, fără sfârșit, o femeie umbla supt cerul apropiat. Ea înțelege mai puțin decât oricine minunea ce s-a întîmplat. Aude sori cântăreți, întreabă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Concordia unde tatăl meu deținea bărci și afaceri, în timp ce căutam să mă întorc acasă, complet beat cum eram, am comis acel marhworfin, adică am făcut să cadă de pe cal un libert. N-am făcut-o dinadins. Cuprins de amețeală, am alunecat printre picioarele animalului, care s-a speriat. Omul a căzut pe pavajul străzii, și i-a dat sângele dintr-un pomet. La ora cinci a aceleiași zile ușa casei mele a fost spartă, și doi gealați m-au tras afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zgâriat pântecele. Dacă n-aș fi evitat-o, următoarea lovitură mi l-ar fi străpuns. Sau ceva mai jos, căci mă dumirisem deja care îi era ținta. Bâta mi-a căzut din mână și, în timp ce încercam să mă feresc, am alunecat. Am căzut cât eram de lung, strivindu-mi șoldul de piatra vetrei și măturând pământul cu fața. M-am sculat plin de mânie, hotărât prostește să reacționez. Atunci a intervenit Faroald: - Gata! Vrei cumva să fii castrat, Stiliano Sirianul? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am dat seama că nu mai puteam înainta. Apa și nămolul nu ne dădeau voie să vedem unde era făgașul drumului. Ariald a mers înainte câteva zeci de pași, dar calul necheza de zor, scutura din cap și tropăia nervos, alunecând pe terenul mocirlos. - Eu zic să ne-ntoarcem înapoi și s-o luăm pe celălalt drum, a hotărât, înțelegându-se din ochi cu Gundo. E-ntortocheat, dar mai înalt. S-a întors spre soldații care ne-nsoțeau. - Atenție mărită, s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai mare decât a celui longobard; săgețile cu care trăgeau aveau vârfuri lungi de-o șchioapă, tăiș triplu și erau în stare să pătrundă prin platoșa noastră. În privința săbiilor, aveau una curbată ca o seceră, cu tăișul în afară: reteza alunecând într-o parte, fără să se-nfunde printre oase, cum se-ntâmpla cu scramasaxul. Începând cu scuturile rotunde de lemn îmbrăcat în piele și terminând cu coifurile cu creastă, de piele și de metal, care aveau în vârf smocuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un zgomot sec, ca și cum s-ar fi rupt pe neașteptate un ham, și vârful însângerat al parului s-a ivit prin spinarea lui Romilde, la nivelul gâtului și al omoplatului stâng. Corpul, după ce s-a curbat, s-a făcut moale, alunecând încet în jos de-a lungul parului: ghemuit în pulbere și sânge. Atunci mi-am amintit de profeția lui Garibaldo și mi-am acoperit fața cu mâinile. A fost lăsată acolo, și la scurtă vreme a fost acoperită de muște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
luat-o la goană pe drumul pe care venisem, lăsându-i pe ceilalți în mâna sorții. La un moment dat calul mi s-a lovit cu crupa de o cracă și a virat brusc de partea opusă. Gumbert mi-a alunecat din brațe și a căzut la pământ. Am tras de hățuri, uitându-mă înapoi. Un avar gonea după mine cam la o jumătate de milă, așa că am dat pinteni și l-am lăsat pe Gumbert acolo unde căzuse, trăgând nădejde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
reușea să oprească vântul rece, dar îngăduia luminii să pătrundă. Eu leneveam lângă vatră și mă uitam la striațiile și la petele pergamentului, creând din ele figuri fabuloase. Privirea îmi era dincolo de Vibana și, trezindu-mă din visare, mi-a alunecat pe chipul ei. Am rămas uluit. Era fin și delicat și, absorbită cum era de lucru, își reliefa grațios în afară brațele întredeschise. Am observat-o îndelung; ea și-a dat seama și s-a întors spre mine surâzând. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mei au trebuit să fugă pe insula aceasta din pricina nației tale, deși tu nu prea ai față de longobard. S-a uitat mai atent la mine, dând la o parte cu toiagul pe care-l ținea lângă pat o cortină ce alunecase jos. - Și nu-mi pari nici tipul care să fie atras de aurul bisericii. Care e motivul, cel adevărat, care te-a făcut să vii până aici? N-am zis nimic, drept care el a continuat: - Nu cumva în spatele a toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
repede. Când m-am întors, mulți duci, între care și Teodelapio, îl implorau pe Rotari să primească oferta Gundepergăi. Am rămas năucit lângă ușă, cu spatele rezemat de zid, uitându-mă la tronul rămas încă gol. M-am lăsat să alunec încet pe jos, așezându-mă pe podea. Temerile mele cele mai rele deveneau realitate. Mi-am luat capul între mâini și am început să plâng în tăcere. Rotari își măsura camera înainte și înapoi. Capul și-l ținea în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Întuneric În cameră; cu greu reușea să distingă linia cefei pe albul pernei. Respira lent, regulat. Se lipi de trupul ei. Își plimbă ușor degetele de-a lungul șirei spinării. Se excită când Îi atinse fesele. Lăsă un deget să alunece peste cămașa de noapte, peste crăpătura dintre ele. Maja nu se trezi. Elio agăță cu unghia poala cămășii și o trase Încet În sus. Descoperi stupefiat că soția lui, respectabila lui soție, nu purta chiloți. Fir-ar. Își puse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
omulețul dispăru. Se strecurară În vagon - trecând printre trecători pentru a ajunge la locurile din capăt. Mamă și fiică, se așezară una În fața celeilalte. Emma Îl luă pe Kevin În brațe, așezându-l pe genunchi. Îi aranjă ochelarii ce-i alunecau de pe nas. El o privi extaziat, cu singurul lui ochi - celălalt era acoperit de un plasture enorm, care cândva fusese alb, dar care acum era murdar, și căpătase o nuanță cenușie. Emma Îi cuprinse talia cu brațele și Îi mușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Camillei, o trase repede, ca să ajungă În siguranță pe trotuarul de dincolo. Două maxi-scutere galactice trecură pe lângă ele Într-un slalom amețitor. Camilla inspiră fumul Înecăcios al țevilor de eșapament și tuși, iar Maja le ură celor doi neciopliți să alunece pe o pată de ulei și să-și rupă gâtul. Societatea asta de barbari nu include și copiii. Pentru ea, ei constituie o anomalie, o piedică. Dacă ar putea, Într-o bună zi ar Începe să-i vâneze, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
el om. Iar astăzi, când În sfârșit, la Barul Muzelor, onorabilul Fioravanti Îl băga În seamă, chiar dacă o făcea cu superficialitate, lucrul acesta nu-i mai făcea plăcere. Nimic nu mai era important pentru el. Lumea Îi fugea de sub picioare, aluneca, se dezintegra, și Antonio nu reușea s-o oprească. Apoi se aprinse În el speranța că onorabilul, cu toate cunoștințele sale, cu judecătorii corupți sau coruptibili pe care Îi frecventa, l-ar fi putut ajuta și Își Începu litania despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Înșele. Gemenii Bettini Închiseră ușa și Îl Împinseră spre closete. Anzalone Îi smulse figurina din mână. Luat prin surprindere, Kevin se aruncă Înainte pentru a o prinde, dar un picior Îi puse piedică și căzu. Ajunse În genunchi - ochelarii Îi alunecaseră de pe nas și se rostogoliră cât colo pe ciment. Scutierul ninja al lui Anzalone Îi lovi cu piciorul aruncându-i sub vasul toaletei. Kevin puse mâinile pe pământ și Începu să meargă de-a bușilea, căutându-și ochelarii. Îi păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
șopti Emma. — E prima dată când soțul dumneavoastră vă provoacă, să zicem, leziuni personale? — Nu, spuse Emma. Și Își aminti clar vocea spunând unui medic de gardă: Am căzut În timp ce Întindeam niște rufe. Am căzut În cada de baie. Am alunecat pe scări, locuiesc la etajul șase, știți? Nu este lift. Își aminti nopțile pe care Antonio le petrecea În sălile de așteptare alături de ea. Atent, Înțelegător, arătând un devotament impresionant și implorând-o să-l ierte, căci dacă nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
al cerului. Acum se vedeau din nou palatele și cupolele, antenele și colinele - și rândurile de case care Închideau din toate părțile linia orizontului. Soarele apunea. Se lăsa seara. Ceva fluid Îl atinse pe Sasha În cap și apoi Îi alunecă pe tâmple. La atingere era lipicios ca un mucus. Un porumbel cu diaree Îl onorase cu atenția lui. Pentru o clipă Îi păru că el este ținta disprețului universal - iar Emma și mulțimea care Îi Înconjura, lampioanele, vitrinele, trăsurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma. Dar tu? — E un răspuns pe care ți-l pot Întoarce, râse Sasha, rezemându-se de mânerul scărilor rulante care urcau leneșe prin galeria interminabilă săpată sub Villa Medici pentru a pătrunde În măruntaiele orașului. VIA VENETO VILLA BORGHESE. Alunecând printre bariere portocalii, covorașul de metal se mișca sub picioarele lor cu o lentoare extenuantă. Îi târa - dar părea că nu-i duce nicăieri, căci nu se vedea deloc capătul galeriei. Când Emma făcu câțiva pași pentru a scurta parcursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care avea douăzeci de cartușe În pistol. Antonio prinse mâneca pinguinului fiului său. Nu spuse nici un cuvânt. Pur și simplu Îl apucă. Kevin Își Înțepeni picioarele, strânse mâna Camillei și Încercă să reziste - dar tati era prea puternic, mâna Camillei alunecă din mâinile lui ca un săpun și era deja departe, o pată roșie pe fundalul unui cer prea albastru. — D’-d-de ce? obiecta Kevin, alunecând pe lemnul lustruit al salonului. Ce-ce-ce-am făcut? Te vreau și pe tine, prostule - tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]