5,411 matches
-
decenii de greutăți economice cronicizate. Spre sfârșitul anilor 1990, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 20%, ajungându-se la niveluri comparabile cu cele din anii 1960 (Crisp, 2000: 175). Efectele politice ale acestui declin economic au fost amplificate de doi factori foarte importanți care au favorizat ridicarea unui personaj populist, doritor să fure victoria partidelor tradiționale, în special unul cu orientare de stânga. Mai întâi, venezuelenii au perceput țara, într-un număr copleșitor, ca fiind bogată datorită resurselor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în 1989, în urma căreia nu și-a mai revenit. Partidul Popular Creștin conservator (PPC) era o organizație cu centrul la Lima, elitistă, cu prea puțină susținere în rândurile sărăcimii orașelor sau în interiorul țării (Cameron, 1994: 19). Criza reprezentării a fost amplificată de creșterea economiei urbane subterane, care cuprindea aproape jumătate din populația activă din punct de vedere economic din Lima în 19903. Economia la negru a erodat legăturile partidelor tradiționale cu societatea, și așa foarte slabe, a șubrezit organizațiile de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
este posibil să identificăm o a patra abordare care se bazează pe o perspectivă economică. Această abordare definește populismul drept un tip particular de politică macroeconomică, care este deosebit de dăunătoare, deorece pe termen scurt generează creștere economică și intensifică redistribuția, amplificând rolul statului, însă pe termen lung duce la creșterea inflației și a datoriei publice, și astfel la criză economică majoră (Dornbush & Edwards, 2010; Sachs 1989). Chiar dacă această interpretare are o oarecare plauzibilitate pentru analizarea unor cazuri specifice (e.g. primul guvern
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
fost concepute, prozele din această perioadă nu depășesc stilistic și compozițional nivelul articolelor de ziar. Romanul Rădăcinile bucuriei (1954), cu varianta îmbunătățită Podul amintirilor (1963), încearcă închegarea fragmentelor anterioare, dar defectul prozelor scurte (conceperea șablonardă a personajelor, abundența clișeelor) se amplifică la proporțiile unei cărți de mari dimensiuni. Mult mai reușite sub raportul introspecției psihologice, amintind de vocația analitică de la debut, nuvelele Nuntă în stepă (1955), Hoțul (1957), Urmărirea (1966) dau măsura prozatorului, ca și Vitrina cu amintiri, reușită construcție memorialistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289641_a_290970]
-
complexe decât cele care unesc stimulul și răspunsul în primele formulări de tip S→R. Figura 1. Schema S-O-R-C și retroacțiunile sale Stimul Organism (O) Răspuns Consecință (C) discriminativ (SD) (comportament) (R) sau Intărire (I) Intărirea poate fi: - pozitivă: organismul amplifică fluxul răspunsurilor sale de apropiere atunci când consecințele sunt pozitive; - negativă: organismul amplifică fluxul răspunsurilor sale de evadare sau de evitare atunci când consecințele sunt negative; - absentă: absența întăririi antrenează o stingere progresivă a comportamentului. Comportamentul Comportamentul poate fi definit ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
tip S→R. Figura 1. Schema S-O-R-C și retroacțiunile sale Stimul Organism (O) Răspuns Consecință (C) discriminativ (SD) (comportament) (R) sau Intărire (I) Intărirea poate fi: - pozitivă: organismul amplifică fluxul răspunsurilor sale de apropiere atunci când consecințele sunt pozitive; - negativă: organismul amplifică fluxul răspunsurilor sale de evadare sau de evitare atunci când consecințele sunt negative; - absentă: absența întăririi antrenează o stingere progresivă a comportamentului. Comportamentul Comportamentul poate fi definit ca o performanță observabilă și măsurabilă a unui organism. Primelor formulări în totalitate motrice
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
percepție, memoria, limbajul, reprezentările simbolice; de cealaltă parte se situează domeniul afectivității și emoției. Pentru acești psihologi, sciziunea este provizorie și este legată de unele probleme metodologice ale cercetării, însă ne putem întreba dacă, transcrisă în domeniul psihoterapiei, ea nu amplifică într-o manieră anormală, în sfera strategiilor terapeutice, raționalul în dauna emoționalului. Ea este ilustrată mai ales în terapiile comportamentale de către teoriile lui Beck și ale lui Seligman elaborate pornind de la depresie. In aceste teorii, patologia este percepută ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să deducem din acestea noi forme de cunoaștere, să rezolvăm probleme, să prevedem consecințele unei conduite. Astfel, procesele de gândire devin, în mod progresiv, independente de referenții concreți imediați. Această flexibilitate remarcabilă a simbolizării și independența sa în raport cu constrângerile realității amplifică extraordinar de mult posibilitățile gândirii. Autorul adaugă ideea potrivit căreia gândirea are propriile sale procese de verificare care nu necesită o revenire sistematică la verificări concrete. In consecință, o funcționare cognitivă valabilă are nevoie de mijloacele cu care să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
depresive. Invers, cu cât activarea unui afect depresiv prin intermendiul unei cogniții este mai intens, cu atât mai mult aprecierea „rezonabil” privitor la validitatea acestuia devine dificilă pentru pacient. Mai mult chiar, caracterul plauzibil al distorsiunilor cognitive depresogene ulterioare este amplificat. Această interrelație este concepută de către Beck ca un model de retroacțiune circulară. Relația dintre cogniție și motivație poate fi observată în două situații. O primă situație ar fi acea în care, cunoscând cognițiile unui subiect, este posibil să prezicem motivația
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de acceptare și implicare îi arată pacientului că, dacă este normal și adesea eficient să evităm unele situații aversive în lumea exterioară, acest lucru nu este posibil, în cele mai multe dintre cazuri, în lumea sa interioară. Obiectivul constă deci în a amplifica distanța dintre subiect (sinele, eul) și modelul său interior construit pe baza istoriei sale. Pentru a explica pacientului ce înseamnă diferența dintre „eul” său și lumea sa interioară, se folosește ca exemplu o casă. Clădirea este eul. Tot ceea ce conține
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
pertinența analizei și a ipotezelor. Ea provoacă, în mod evident, dezbateri asupra naturii și calității criteriilor evaluative. Ea se dovedește utilă în aceeași măsură și clinicianului, pentru a-i întări spiritul critic, a-i îmbogăți cunoștințele și pentru a-i amplifica competența. Astfel, acesta poate evita ceea ce îl speria pe Eysenck: „în absența unui control care l-ar obliga să-și dea seama de numeroasele sale eșecuri, clinicianul va deveni din ce în ce mai convins de omnisciența sa și de îndemânarea sa cvasi divine
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
manifestărilor anxioase și un sentiment de ușurare (consecințe pozitive) dar și imposibilitatea de a efectua activitatea proiectată și reacții de iritare a anturajului (consecințe negative). Aceste consecințe au un efect de întărire (consolidare) pozitiv sau negativ asupra comportamentului problemă în măsura în care amplifică sau diminuează probabilitatea apariției acestuia. Identificarea lor este esențială pentru explicarea modului în care acest comportament se menține la acest nivel al frecvenței, intensității și duratei sale. Conceptul de „contingențe de întărire” al lui Skinner insista inițial asupra rolului consecințelor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
comportamentul său. El poate avea tendința de a se apăra, sau poate constata că pacientul este antipatic. Invers, dacă terapeutului îi face plăcere să dialogheze cu un pacient, el poate să-l considere pe acesta simpatic și sentimentul său va amplifica motivația de a-l ajuta. Din momentul în care terapeutul devine conștient de sentimentul său și observă consecințele posibile ale acestuia asupra comportamentului său și asupra relației cu pacientul, el dispune de informații importante asupra relației terapeutice. El știe atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a fi utilizată. In cazul unui pacient pe care terapeutul îl găsește antipatic, avantajele antipatiei se manifestă printr-o vigilență sporită și menținerea unei anumite distanțe față de pacient. Inconvenientele provin din faptul că terapeutul trebuie să dezvolte soluții: să-și amplifice motivația pentru a ajuta pacientul, să-și dezvolte empatia. Riscul ar consta în imposibilitatea de a stabili o relație terapeutică convenabilă, ceea ce ar conduce la întreruperea terapiei. Aplicarea metodei „avantaje, inconveniente, riscuri” este specifică fiecărei situații, fiecărui caz particular. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
1/8 Conduită de urmat: terapeutul trebuie să-și modifice emoțiile și să-și dezvolte empatia pentru a considera că pacientul este mai simpatic; pentru a realiza acest lucru, el recurge la ascultarea activă, utilizează metoda celor 4R și își amplifică profesionalismul cu ajutorul analizei funcționale. Al doilea exemplu Doamna G. este profesoară de filosofie; inteligentă și agreabilă, ea analizează cu finețe problemele. Terapeutul manifestă un sentiment de plăcere să dialogheze cu aceasta și se simte motivat să înceapă terapia. Aplicarea metodei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
acceptă rezumatul și rămâne centrată pe realitatea pe care o trăiește, relația colaborativă s-a instalat). Intărirea O întărire este definită în raport cu ceea ce este de dorit să se dezvolte: „Trebuie să udăm ceea ce dorim să vedem crescând”. O întărire pozitivă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de apropiere de stimulul discriminativ. O întărire negativă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de îndepărtare de stimul. Intăririle pot fi de două tipuri: întăririle în legătură cu faptele, care se referă la ceea ce a săvârșit sau a suportat
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
s-a instalat). Intărirea O întărire este definită în raport cu ceea ce este de dorit să se dezvolte: „Trebuie să udăm ceea ce dorim să vedem crescând”. O întărire pozitivă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de apropiere de stimulul discriminativ. O întărire negativă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de îndepărtare de stimul. Intăririle pot fi de două tipuri: întăririle în legătură cu faptele, care se referă la ceea ce a săvârșit sau a suportat o persoană, și întăririle privind însăși persoana. In cazul întăririlor privind faptele, întărirea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Pacientul - Sunt lucruri și mai grave. N-am de ce să mă plâng. (Rezistență, reactanță). In acest exemplu, ideea terapeutului este că mama pacientului este dificilă. El încearcă să-l aducă pe pacient în situația de a recunoaște acest lucru, ceea ce amplifică rezistența: colaborarea nu se stabilește. Din contra, terapeutul poate foarte bine să-l urmeze pe pacient: Terapeutul - Mama dumneavoastră este adesea dificilă. Pacientul - Este normal, cu vârsta și cu durerile ei...(Rezistență). Terapeutul - Intr-adevăr, cu durerile, suferința și vârsta
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
acest moment? Pacientul - Aș fi vrut să nu se fi întâmplat acest lucru. Dar este prea târziu. Stiu că după primul pahar, vor urma celelalte. Terapeutul - Vom revedea avantajele și dezavantajele consumului de alcool. (Metodă utilizată, în general, pentru a amplifica starea de contemplare și ambivalența pacientului). Pacientul - N-are rost să facem lucrul acesta. Stiu bine că este o prostie să bei și plătesc deja pentru asta destul de scump. Dar nu reușesc să mă controlez. (Pacientul este contemplativ: își recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
grup tratat doar cu sertraline și un grup tratat cu sertraline și zece ședințe de TCC (expunere prelungită). Nivelul efectului era de 1.7 pentru grupul în ansamblu și de 2.8 pentru pacienții care au primit tratamentul combinat. TCC amplifica mult rezultatele pozitive la pacienții care au răspuns slab la farmacoterapie, dar nu le amplifica mult la pacienții care au răspuns bine la medicamente. Intr-un sub-eșantion de 45 de pacienți, cei care au primit un tratament prin TCC nu
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
TCC (expunere prelungită). Nivelul efectului era de 1.7 pentru grupul în ansamblu și de 2.8 pentru pacienții care au primit tratamentul combinat. TCC amplifica mult rezultatele pozitive la pacienții care au răspuns slab la farmacoterapie, dar nu le amplifica mult la pacienții care au răspuns bine la medicamente. Intr-un sub-eșantion de 45 de pacienți, cei care au primit un tratament prin TCC nu recidivau la stoparea medicației, în timp ce 30% dintre cei care n-au făcut ședințe de TCC
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
un grup primea un tratament de rutină cu continuarea antidepresivelor și un grup urma tratament de rutină la care se adăuga TCC. Adăugarea la tratamentul obișnuit a TCC avea un efect semnificativ asupra prevenirii recăderilor și recidivelor. Acest efect se amplifica în funcție de numărul episoadelor depresive existente în antecedente. Concluzie și direcție de urmat TCC și farmacoterapia (antidepresive) sunt eficiente pentru prevenirea recăderilor și recidivelor depresiilor non bipolare, non psihotice. Rezultatele mai multor studii recente aduc argumente în favoarea unei eficiențe superioare a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sociale între episoade, însușirea de cunoștințe pentru a face față simptomelor reziduale subsindromatice și alterărilor în ceea ce privește activitatea pacientului și ameliorarea stării de bine și a calității vieții. Pentru a atinge aceste scopuri, programele încearcă, în special, să ajute pacienții să amplifice observarea terapeutică, să evite abuzul de alcool și de droguri, să identifice primele simptome ale unei recăderi sau ale unei recidive, să gestioneze mai bine stresul, să se cunoască mai bine și să cunoască mai bine tulburarea bipolară. Trei studii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nu era în mod semnificativ diferită, și TCC nu avea un efect semnificativ asupra simptomelor. Intr-un alt studiu recent, Bechdolf și al. au evidențiat faptul că aplicarea diferitelor tehnici de TCC era mai eficientă decât psiho-educația singură pentru a amplifica aderența la tratamentul medicamentos și pentru a reduce numărul de recăderi și reinternări. Concluzie și direcție de urmat Farmacoterapia (neuroleptice) este tratamentul de urgență al schizofreniei și al altor tulburări psihotice. Există dovezi empirice concludente în favoarea unei eficiențe suportive a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Un număr mare de studii controlate și aleatoare și de meta-analize evidențiază faptul că TCC este eficientă în tratamentul numeroaselor tulburări mentale, utilizată ca unică terapie în tratamentul inițial, singură sau ca alternativă la farmacoterapie, combinată cu farmacoterapia pentru a amplifica efectele medicamentelor, sau combinată cu farmacoterapia pentru a acționa asupra unor simptome care nu cedează farmacoterapiei. Numeroase întrebări persistă încă în legătură cu alegerea celui mai buna tratament și în ceea ce privește preocuparea pentru tratamentele combinate, simultane sau secvențiale. In cazul unor tulburări, în
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]