12,966 matches
-
a Academiei franceze poemul Secolul lui Ludovic cel Mare în care se făcea apologia epocii contemporane și se proclama superioritatea acesteia în fața Antichității, toate în numele progresului ce presupune invariabil o evoluție, o dezvoltare ascendentă. Poemul a fost văzut de către admiratorii anticilor drept suprema blasfemie, sesizându-se pericolul, real, de altfel, de a duce la o prăbușire a sistemului unitar și dogmatic al clasicismului. Astfel, ceea ce se intuia doar din conflictele anterioare privind miraculosul sau limba inscripțiilor, se afirma acum explicit și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
unitar și dogmatic al clasicismului. Astfel, ceea ce se intuia doar din conflictele anterioare privind miraculosul sau limba inscripțiilor, se afirma acum explicit și cu o destul de mare forță persuasivă. Ceea ce se contesta, de fapt, era calitatea de modele absolute a anticilor, superioritatea acestora. În liniile doctrinei clasice, imitarea anticilor era justificată de admirația pentru perfecțiunea artistică a operelor acestora, o imitație supusă astfel principiului rațiunii. Scopul scriitorului clasic este de a crea opere atemporale, ferite de un succes trecător și iluzoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
intuia doar din conflictele anterioare privind miraculosul sau limba inscripțiilor, se afirma acum explicit și cu o destul de mare forță persuasivă. Ceea ce se contesta, de fapt, era calitatea de modele absolute a anticilor, superioritatea acestora. În liniile doctrinei clasice, imitarea anticilor era justificată de admirația pentru perfecțiunea artistică a operelor acestora, o imitație supusă astfel principiului rațiunii. Scopul scriitorului clasic este de a crea opere atemporale, ferite de un succes trecător și iluzoriu, opere care să dăinuie. Or, lecția oferită de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
operelor acestora, o imitație supusă astfel principiului rațiunii. Scopul scriitorului clasic este de a crea opere atemporale, ferite de un succes trecător și iluzoriu, opere care să dăinuie. Or, lecția oferită de Antichitatea greco-latină vizează tocmai eternizarea actului artistic. Așadar, anticii trebuiau venerați și urmați întru totul. Pe de altă parte, principiul imitației anticilor este legat de principiul imitației naturii. În măsura în care natura umană nu s-a modificat în timp, în coordonatele ei esențiale, iar literatura antică a reușit să le surprindă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a crea opere atemporale, ferite de un succes trecător și iluzoriu, opere care să dăinuie. Or, lecția oferită de Antichitatea greco-latină vizează tocmai eternizarea actului artistic. Așadar, anticii trebuiau venerați și urmați întru totul. Pe de altă parte, principiul imitației anticilor este legat de principiul imitației naturii. În măsura în care natura umană nu s-a modificat în timp, în coordonatele ei esențiale, iar literatura antică a reușit să le surprindă într-o manieră artistică ideală, efectuând toate acele procedee ce implică purificarea și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tocmai eternizarea actului artistic. Așadar, anticii trebuiau venerați și urmați întru totul. Pe de altă parte, principiul imitației anticilor este legat de principiul imitației naturii. În măsura în care natura umană nu s-a modificat în timp, în coordonatele ei esențiale, iar literatura antică a reușit să le surprindă într-o manieră artistică ideală, efectuând toate acele procedee ce implică purificarea și reducerea la esențe, atunci o cale mai scurtă spre perfecțiune ar reprezenta-o inspirația directă din operele iluștrilor greco-latini și nu din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
epigrame scrise de Boileau și puțin mai târziu prin Epistola către Huet a lui La Fontaine. Dar acesta nu reprezenta decât începutul. Gradat, taberele se conturează, se omogenizează și își delimitează în mod concret teritoriile. Alături de Boileau și La Fontaine, anticii vor mai fi apărați de La Bruyère, Bossuet, Racine. De partea Modernilor se vor situa frații Perrault, Fontenelle, Saint-Evremond, Quinault. Structura celor două grupări adverse vizează și o dispunere socială diferită. Pe de o parte docții, "les gens de Versailles" incluzând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
importante și de o parte și de alta, după cum fiecare din tabere a făcut anumite greșeli din dorința exagerată uneori de a-și apăra domeniul, căzând astfel într-o periculoasă unilateralitate. În planul operelor, Disputa se continuă prin Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor a lui Fontenelle (1688) și cele patru volume ale Paralelelor dintre Antici și Moderni publicate de Perrault între anii 1688-1697. Din partea Anticilor răspunsurile nu întârzie prin Caracterele lui La Bruyère (1688) și Reflecții asupra lui Longinus (1694) de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
anumite greșeli din dorința exagerată uneori de a-și apăra domeniul, căzând astfel într-o periculoasă unilateralitate. În planul operelor, Disputa se continuă prin Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor a lui Fontenelle (1688) și cele patru volume ale Paralelelor dintre Antici și Moderni publicate de Perrault între anii 1688-1697. Din partea Anticilor răspunsurile nu întârzie prin Caracterele lui La Bruyère (1688) și Reflecții asupra lui Longinus (1694) de Boileau. În final, într-o scrisoare către Perrault publicată în 1700, Boileau se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
domeniul, căzând astfel într-o periculoasă unilateralitate. În planul operelor, Disputa se continuă prin Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor a lui Fontenelle (1688) și cele patru volume ale Paralelelor dintre Antici și Moderni publicate de Perrault între anii 1688-1697. Din partea Anticilor răspunsurile nu întârzie prin Caracterele lui La Bruyère (1688) și Reflecții asupra lui Longinus (1694) de Boileau. În final, într-o scrisoare către Perrault publicată în 1700, Boileau se arată mai conciliant, sugerând că secolul lui Ludovic al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
secolul lui Ludovic al XIV-lea trebuie în ordinea logică a lucrurilor să fie superior Antichității. A rămâne ancorat într-un trecut inferior, din această perspectivă, însemna o gravă greșeală ce ar îngreuna procesul evolutiv normal. Viziunea modernă echivalează vechimea anticilor cu ideea de vetust și decrepit. Aceeași vechime, însă, devine argument principal pentru apărătorii anticilor. Rezistența în timp a unor opere nu poate decât să ateste calitatea acestora. Astfel, Boileau sugera că este imprudent a compara un scriitor antic cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Antichității. A rămâne ancorat într-un trecut inferior, din această perspectivă, însemna o gravă greșeală ce ar îngreuna procesul evolutiv normal. Viziunea modernă echivalează vechimea anticilor cu ideea de vetust și decrepit. Aceeași vechime, însă, devine argument principal pentru apărătorii anticilor. Rezistența în timp a unor opere nu poate decât să ateste calitatea acestora. Astfel, Boileau sugera că este imprudent a compara un scriitor antic cu unul modern deoarece asupra celui din urmă nu se pot face decât judecăți relative și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vechimea anticilor cu ideea de vetust și decrepit. Aceeași vechime, însă, devine argument principal pentru apărătorii anticilor. Rezistența în timp a unor opere nu poate decât să ateste calitatea acestora. Astfel, Boileau sugera că este imprudent a compara un scriitor antic cu unul modern deoarece asupra celui din urmă nu se pot face decât judecăți relative și provizorii. Singur testul timpului este relevant, de aceea, deși îi prețuia pe Racine și Corneille, doar posteritatea putea decide dacă în timp vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de altă parte însă, bogăția ideologică pe care a produs-o acest conflict, se cuvine aprofundată prin surprinderea esențialului în ceea ce privește cele mai reprezentative opere create în acest context literar. Vom lua, astfel, în considerație doi Moderni: Perrault și Fontenelle, un "Antic" La Fontaine și o viziune de mijloc cea a lui Fénelon. De asemenea, pentru final, vom lua în considerație o scriere a irlandezului Jonathan Swift care concluzionează în mod satiric polemica literară. II.2. Charles Perrault "Frumoasa Antichitate a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
lua în considerație o scriere a irlandezului Jonathan Swift care concluzionează în mod satiric polemica literară. II.2. Charles Perrault "Frumoasa Antichitate a fost mereu venerabilă / Dar eu n-am crezut-o niciodată a fi și adorabilă / Îi privesc pe antici fără a-mi îndoi genunchii / Sunt mari, într-adevăr, dar tot oameni ca noi / Și se poate compara, fără teama unei nedreptăți, / Secolul lui Ludovic cu frumosul secol al lui August."57aceste versuri reprezintă începutul poemului Secolul lui Ludovic cel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
greco-latinilor fiind considerate drept etalon absolut. Prin această comparație, elogiul său își atinge punctul suprem, dar totodată impietează imaginea celor vechi. A pune pe talerele aceleiași balanțe trecutul sacru și prezentul "necopt" încă și, în plus, a mai diminua meritele anticilor, a echivalat în ochii marilor creatori clasici cu o profanare. Actul acesta de insurgență în raport cu dogma clasică, pe deplin asumat de autorul său, vizează o serie de motivații, care țin mai mult de o sferă extraliterară. Charles Perrault fusese multă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Deși scris sub semnul persoanei I, textul conturează mult mai mult decât o simplă atitudine personală, ca dovadă stând și repercusiunile acestuia care vor multiplica vocea deocamdată singulară a lui Perrault. Începutul textului este unul oarecum prudent prin recunoașterea "venerabilității" antice însă versurile următoare răstoarnă perspectiva, acumulând gradat argumentele unei desacralizări a trecutului pentru a culmina prin așezarea pe același plan a secolului lui Ludovic al XIV-lea cu cel al lui Augustus. Esența vizează, de fapt, o ruptură de mirajul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
desacralizări a trecutului pentru a culmina prin așezarea pe același plan a secolului lui Ludovic al XIV-lea cu cel al lui Augustus. Esența vizează, de fapt, o ruptură de mirajul trecutului și, mai ales, coborârea de pe soclu a marilor antici. Refuzul de mai face reverențe în fața Antichității "Îi privesc pe antici, fără a-mi îndoi genunchii"este sinonim cu dorința descătușării de povara valorii lor, considerată absolută, descătușare ce este motivată direct de aspirația către individualitate și autodefinire. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a secolului lui Ludovic al XIV-lea cu cel al lui Augustus. Esența vizează, de fapt, o ruptură de mirajul trecutului și, mai ales, coborârea de pe soclu a marilor antici. Refuzul de mai face reverențe în fața Antichității "Îi privesc pe antici, fără a-mi îndoi genunchii"este sinonim cu dorința descătușării de povara valorii lor, considerată absolută, descătușare ce este motivată direct de aspirația către individualitate și autodefinire. Pentru o afirmare totală, trebuia, mai întâi, demolat mitul perfecțiunii Antichității, demolare ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
descătușării de povara valorii lor, considerată absolută, descătușare ce este motivată direct de aspirația către individualitate și autodefinire. Pentru o afirmare totală, trebuia, mai întâi, demolat mitul perfecțiunii Antichității, demolare ce s-a produs, într-o primă etapă, prin umanizarea anticilor "Sunt mari, într-adevăr, dar tot oameni ca noi." Așezarea în sfera umanului presupune implicit o așezare în sfera erorii. Ideea nu este nouă. Horațiu însuși o conturase în Arta poetică într-o secvență mai amplă culminând prin faimoasa sintagmă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
erorii. Ideea nu este nouă. Horațiu însuși o conturase în Arta poetică într-o secvență mai amplă culminând prin faimoasa sintagmă "Și bunul Homer uneori dormitează"59 Însă aici este folosită în scop evident polemic. Aducerea în același plan a anticilor cu modernii este o idee pe care Perrault o mai întărește și prin argumentul naturii imuabile. De fapt, acesta reprezintă un fel de topos al textelor Modernilor, regăsindu-se printre alții și la Fontenelle. Perrault accentuează faptul că substanța naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
spiritul lucrurilor asemănătoare, e un avantaj pentru un secol de a veni după altul"61 Așadar, în viziunea lui Perrault mult prea simplificată, e drept, simpla posterioritate asigură superioritatea. Este, în fapt, ideea esențială a operei lui Perrault Paralele între Antici și Moderni în ceea ce privește artele și științele publicată în patru volume între 1688 și 1697, fiecare din aceste volume, vizând un domeniu separat cel al arhitecturii, sculpturii și picturii în primul, al elocinței în al doilea, al poeziei în al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al elocinței în al doilea, al poeziei în al treilea și al științelor în ultimul. Scris sub forma unor dialoguri, textul capătă dinamism și suplețe. Trei personaje sunt angrenate în discuție un președinte de curte, limitat și stângaci, apărător al anticilor, un abate, conciliant și un cavaler zeflemitor, aceștia din urmă ca alter ego al lui Perrault, apărători, așadar, ai Modernilor.62 Deși prin prezența președintelui, autorul încearcă să contureze ambele perspective asupra problematicii avute-n discuție, balanța este înclinată net
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
încearcă să contureze ambele perspective asupra problematicii avute-n discuție, balanța este înclinată net, desigur, în favoarea Modernilor. Președintele e construit drept un spirit timorat, fără prea multă putere de convingere, fiind prea ușor înduplecat să renunțe la iubirea sa pentru antici. Alegând un astfel de avocat pentru cei vechi, Perrault îi dezarmează de fapt fără drept de apel.63 Întreaga lucrare se subsumează principiului progresului, perceput ca desfășurare gradată, ascendentă, ce presupune, în mod logic și invariabil, superioritatea prezentului în fața trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dezarmează de fapt fără drept de apel.63 Întreaga lucrare se subsumează principiului progresului, perceput ca desfășurare gradată, ascendentă, ce presupune, în mod logic și invariabil, superioritatea prezentului în fața trecutului " Sunt convins pe deplin că, oricât de admirabili au fost Anticii și aici nu există îndoială Modernii nu sunt cu nimic mai prejos, chiar depășindu-i în multe domenii. Aceasta reprezintă o atestare clară a poziției mele pe care doresc să o demonstrez în dialoguri"64 Afirmația este făcută de Perrault
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]