7,814 matches
-
la ea acasă la urma urmei. Asta chiar ar scoate-o din sărite pe sclifosita care urma să-i devină soacră. Aproape c-ar fi meritat s-o facă. — Apropo, Camilla era de neoprit când se pornea, Laurence spune că bietul tău tată nu se simte prea bine. Crezi c-o să fie în stare să te conducă la altar? Fran se simți cuprinsă de o furie atât de cruntă din pricina insensibilității Camillei, încât sări de pe scaun. I se urcă sângele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Murray se va plictisi și îl va lumina și pe el despre ce e vorba. — Pentru că, în curând, ne vom numi Express&Citizen. Am făcut o ofertă să preluăm Citizen. Ralph Tyler e dus, n-ai auzit? S-a țicnit, bietul de el, iar nevastă-sa e chiar foarte interesată să vândă. Jack simți că-l cuprinde furia. Chiar ești un nemernic, nu-i așa? Ai așteptat să afli diagnosticul sau ai trântit direct oferta, așa, ca să fie? Murray oftă. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai văzuse vreodată o forfotă ca aceea care cuprinse birourile redacției Citizen în săptămânile următoare. Tâmplarii bocăneau cu spor, pentru a transforma biroul lui Fran în departamentul de televânzări al Fair Exchange, cu casetofoanele date la maxim, ignorându-i pe bieții reporteri care se chinuiau să-și scrie articolele. La naiba, nu pot nici măcar să-mi aud propriile gânduri, se plânse Sean McGee unui muncitor cu coadă de cal și cercel, care le amintea tuturor de Sean, cu excepția faptului că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fie răbdător și deodată lucrul ăsta o enervă la culme -, că nu peste tot, mai ales în așezăminte de un asemenea calibru, primesc persoane alienate mintal. Nu e nici o problemă cu locul ăsta - cu excepția faptului că probabil îi obligă pe bieții pensionari să se îmbrace în costum ca să-și ia cina pe bază de supliment Bengers -, dar îl cunosc pe tata și știu că nu i-ar plăcea aici. — Francesca, - o opri și îi atinse chipul cu blândețe - trebuie să-ncetezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
chipul lui, de obicei foarte puțin pronunțate, păreau să se fi transformat deodată în șanțuri adânci. Durerea îi dă un aer de distincție, se gândi Camilla într-o doară. Îl face să semene cu tatăl lui, când era mai tânăr. Bietul, fermecătorul Harry. Probabil că și el ar fi fost mai fericit cu un alt gen de femeie. Viața era al naibii de tristă, oricum o luai. — Laurence, m-am întrebat întotdeauna un lucru. De ce ai ales să lucrezi în domeniul problemelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ne scrieți viețile!“ Și astea, droguri și Dumnezeu, neapărat să stăm de vorbă, să vă explic, că sunt capitole întregi, grele, nu le termini în propoziții scurte. Așa că, dragi cititori, veți vedea întâi cum a început el... Am fost un biet copil, gonit pe străzile bucureștiului de scandalurile ce erau tot mai dese acolo unde ar fi trebuit să pot spune căminul meu, acolo unde eu ar fi trebuit să am ce învăța, unde eu trebuia să mă formez ca om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Cafeneaua literară, Ed. Saeculum, 1997). Constantin Beldie înregistra „sociologic” mirajul simbolist al Terasei Oteteleșanu, unde „atîția tineri cu părul lung și fără manșetă la cămașă, debarcau fără nici un gologan în pungă, dar plini de iluzii, din provincia lor urgisită fiindcă bieții părinți nu-i înțelegeau, iar afurisita de școală n-o terminau; orbiți de prestigiul îndepărtat al Capitalei, amețiți de debutul lor îndoielnic prin vreo foaie literară și înghițită pînă la urmă de apele turburi ale gazetăriei” (Beldie, Memorii..., p. 163
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
își făcu apariția un călător, purtător de steag străin, necunoscut. Multă rumoare și revoltă în lumea celor vechi. Cu deosebire consternat era nuvelistul, romancierul și criticul E. Lovinescu, căruia Rémy de Gourmont i-a furat poeticul titlu: „Pași pe nisip“. Bietul om avea de plasat doi candidați la nemurire. (...) critica s-a purtat cu Ion Minulescu cum se poartă drept-credincioșii cu un cîine ce se strecoară în biserica licăritoare de luminile nenumărate ale Învierii. Noul venit se apără și luptă viguros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort. Nu vrei să-i dai ceva de mâncare? — Ce nerușinare! S-a făcut seară. Masa așternută în cinstea lui Gaston era încărcată cu tot felul de bunătăți, de nu-i venea lui Takamori să-și creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu toții - soție, soț și copii - într-o cameră goală de trei rogojini. În unele familii, soțul - cu consimțământul soției, bineînțeles - făcea pe codoșul și-și scotea soția în stradă ca să atragă clienți. Apoi îi conducea în camera lor. Între timp, bietul soț și copiii trebuiau să aștepte cu răbdare afară. Începând cu ora opt seara, pe aleile întunecate dintre hanuri se zăreau multe femei. De când s-a votat legea antiprostituție, nu mai există în Tokyo alt loc mai înțesat de femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
rânji. — Ți-ai terminat treaba? întrebă el blând. — Tu ! ... strigă Gaston. Femeia foarte bună. De ce o lovești?... Ești rău! Foarte rău! — Rău, eh? Poate! îi răspunse cu glas scăzut, în timp ce-și punea la loc cureaua. — Rău. Ești rău... Biata femeie... Săraca. — Străine, eu sunt un om care face numai ce-i place. Nu mi-e milă de nimeni. — De ce nu? — Pentru că nu mai consider pe nimeni demn de nici o milă. M-am descotorosit de astfel de gunoaie sentimentale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
venise și lui idea să desfacă sacul lui Gaston, dar nu a trecut la fapte. Acum stăteau amândoi nemișcați, cu ochii pe bagajul francezului. În alte condiții, nu le-ar fi trecut prin minte să-i desfacă sacul fără permisiune. Bietul bagaj, terfelit după cine știe câte călătorii, și-a găsit, de două săptămâni, liniștea în alcovul din camera lui Takamori. Când se trezea dimineața și se ruga pentru sănătatea lui Gaston, privirile lui Takamori se opreau pe sac. Când se întorcea seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Când aș iubi, mi-aș întinde spre cer toate marile ca niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți, spre cer să-l cuprind, mijlocul să-i frâng să-i sărut sclipitoarele stele. Când aș urî, aș zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieți sori călători și poate-aș zâmbi. Dar numai pe tine te am trecătorul meu trup. STRIGĂT ÎN PUSTIE Cu chiotele-ți de lumină și cu-adîncul ochilor de mare, cu urmele în lut, ce ți le lasă nenumăratele fecioare cutremurate-n
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
emisiuni la televizor În care soțul sună acasă și spune, „Îmi pare rău, dragă, dar se pare că se prelungește ședința“, sau pleacă În călătorie de afaceri și nu lasă numere de telefon de la hotel, iar tu te uiți la biata nevastă tristă și-ți vine să-i strigi: „ARE O AVENTURĂ, VACĂ PROASTĂ! NU RECUNOȘTI SEMNELE?“. Și, desigur, ne felicităm că sîntem așa de inteligenți Încît să ne prindem, dar poate că nu am mai fi la fel de deștepți dacă totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nevoie de puțin răgaz. — Nu-mi vine să cred, repetă Întruna Trish, e Îngrozitor. Nu-mi vine să cred. Se reculege și mă Întreabă: Ce-ai de gînd să faci acum? — Acum? Stau În pat și trebuie să-i dau bietului Tom ceva de mîncare. Probabil moare de foame. Nu, după aia. În dimineața asta. — Nu știu. O să mă obișnuiesc cu noul meu statut de mamă singură, presupun. O să vin pe la tine. O să-l iau și pe Oscar cu mine și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am vrut s-o ucid. În loc să fugă, se uita la mine și aștepta. Era atâta tristețe în cruzimea ei, încît mi s-a făcut milă și am vrut s-o mângâi. Abia atunci și-a deschis aripile și a dispărut. "Biata pasăre, mi-a zis Ana, e disperată că nu-și poate iubi puii. De aceea îi omoară. E nebună..." XXVI ― Și, dacă chiar vrei să ai o imagine exactă a ceea ce colcăie în subconștientul meu, mai pot să-ți povestesc
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
e ultimul lucru pe care-l dai. ― De fapt, regretul celor care nu-ți iartă abjurarea e că te-ai dovedit prea asemănător cu noi. Nu suntem niște eroi care n-au avut ocazia să-și demonstreze eroismul. Suntem niște biete ființe înfricoșate. Ne temem pentru viața noastră atât de tare încît n-am fi riscat să ajungem, ca tine, să simțim dogoarea rugului. Ne-am fi dat înapoi mult înainte. Dar, undeva în sinea noastră, am crezut tot timpul că
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a avut un atac de epilepsie și a început să se rostogolească pe jos, făcând spume și sfâșiindu-și pielea feței cu unghiile. Atunci le-am spus servitorilor și țăranilor care se strânseseră buluc în spatele nostru: - Uitați-vă la un biet nebun care spune numai tâmpenii. Ar putea să-i atace și pe fiii voștri și să vă molesteze femeile. La început șovăitori, s-au uitat unul la altul și au început să spună: - E-adevărat! Goniți-l de-aici! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eram cam agitat. Nu din pricină că mă întorceam la Concordia, ci fiindcă trebuia să mă întâlnesc din nou cu tatăl meu. Drumul trecea prin mijlocul unui codru des, ce-l încleșta amenințător. Satele din vremea aceea erau puține la număr, niște biete așezări de case locuite de țărani care-și plecau capul la vederea noastră. Noi înaintam câte doi, în față Ariald și Gundo, după care eu și Rotari, și la urmă soldații, doi fii nelegitimi de longobarzi și femei romane libere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am mâncat cum erau, dregându-i cu apă și oțet, și fără putință de a ne spăla pe mâini. Ochii mi se obișnuiau treptat cu penumbra aburoasă, și am reușit chiar să-i disting pe ceilalți mușterii. Oameni de rând, bieți călători și negustori de ocazie; totuși, doi dintre ei mi-au atras atenția. Unul era longobard, având mantaua de piele a solilor ducali; celălalt avea o figură de negru, pe care și-o ascundea în umbra unei glugi, părând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
orice caz, e bun, inteligent și tânăr: caracterul lui poate să fie încă înrâurit, schimbat în bine. Mă înțelegi, Stiliano? - Nu, am răspuns, nu înțeleg și, fie-mi îngăduit, nu pricep de ce îmi spui mie aceste lucruri. Eu sunt un biet notar, luat din cancelaria ducală pe motiv că duceam o viață desfrânată și trimis să fiu magistrul unui orfan într-un loc împrejmuit de păduri. Astfel încât eu prea puțin contez. - Exact, orfan a fost și Adaloald, și eu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Stiliano, să-i spui lui Faroald să aibă răbdare? Noi facem tot ce ne stă-n putință ca să-i eliberăm pe Rotari și pe ceilalți. Făcând cuvenita plecăciune, am spus: - Voi face tot ce poate să facă un străin, un biet notar. Teodolinda, dând să plece, a aruncat două fraze care m-au întărit și mai mult în decizia mea: - Nu toți notarii sunt sortiți anonimatului, și în adevărata biserică romană nu există străini. Arioald din Torino, ginerele meu, îl iubește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Femeia aceea, bărbatul ei, precum și copiii lor vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Făceau parte dintr-o comunitate trăind în câteva case risipite prin luminișurile codrilor. Erau oameni sălbatici și cruzi care nu se credeau datori să ajute niște bieți fugari ca noi, dar, dacă apucau să îngăduie cuiva să le intre în casă, acesta devenea sacru și inviolabil. Puținii străini care le ieșiseră în cale aveau, de obicei, un sfârșit cu totul deosebit de al nostru. Motivul pentru care noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care preoți, diaconi, diaconițe, subdiaconi și paznici se îngrijeau de Sfânta Sofia. Rugăciunile și psalmii puteau conta pe o sută șaizeci de cititori și douăzeci și cinci de cantori. Dar, din păcate, a fost de-ajuns să mă trezească din vrajă un biet paznic de la o poartă neînsemnată. S-a apropiat de mine și mi-a cerut bani pentru biserică. Cupola s-a întunecat ca și când ar fi cuprins-o subit bezna, și am ieșit fără să-i răspund, urmărit de bombănelile lui iritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și evaluarea obiectivă a realității. Și chiar dacă uneori, din ce În ce mai des, În aceste ultime luni avusese impresia că poate auzi adevăratele gânduri ale Majei și cuvintele pe care nu i le spusese niciodată, Își repetase mereu că nu era decât o biată amăgire. El nu-i spusese niciodată ceea ce ar fi vrut să-i spună, iar ea făcuse la fel. — De fapt, nu e chiar atât de scumpă, observă Maja, pe un ton reținut, căci Îi simțea dezamăgirea și regretul. Piața imobiliară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]