5,796 matches
-
compătimeau pentru starea sănătății. Tot atunci, după orele de curs, a avut loc și un consiliu pedagogic cu măsuri și directive în vederea sfârșitului de an școlar. Asistam pasiv, cu privirea în gol și capul arzând ca o sobă încinsă!... O colegă roagă pe director să mă învoiască, deoarece se cunoștea după figura mea că eram realmente bolnav. Plec de la consiliu oarecum jenat și ajung acasă cu mers împleticit de om beat. Soția s-a speriat, m-a doftoricit în legea ei
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
bucuriei și de atunci au trecut destui ani... La București fiică-mea trăia de câteva zile sub tensiune, urmărită, nevoită să înnopteze pe la prietene spre a nu fi ridicată. Chiar în noaptea 21/22 decembrie, cu spaimă în suflet telefonează colegelor din Bârlad. Una singură răspunde buimacă de somn și nu înțelege ce vrea Mariana. Atunci a explodat și ea spunând cu voce ridicată: „Sculați și manifestați pe stradă, trageți clopotele, că pe noi ne împușcă prin apartamente la București”. Telefonul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și cred că s-a vindecat măcar în parte și de timiditatea excesivă de atunci. Ridic problema unor colegi - necolegi. Unși de partid cu o anumită responsabilitate, nu mai sunt colegii și tovarășii mei de profesie. Am amintit cazul unei colege care, fiind mare, la o întrebare a mea mi-a vorbit de „sus”, acuzându-mă de „acostare pe stradă”. Cum îndrăznisem să acostez mărimea unsă cu încrederea partidului? Un alt coleg, chiar de aceeași specialitate, invitat în 1972 la adunarea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
fie ales cineva cu norma întreagă în școală, deci mai aproape de activitatea noastră zilnică. Ce naiv eram eu, care nu știam că realegerea aceleiași persoane fusese deja hotărâtă de partid și de alți factori de conducere. Reintrată în aceeași funcție, colega mă acuză că aș fi jignit-o ca secretară de partid, propunând o altă persoană. Mai era colega mea de aceeași specialitate? În zilele când fusesem exclus și urma să nu mai fiu director, secretara din acea perioadă, fără menajamente
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
care nu știam că realegerea aceleiași persoane fusese deja hotărâtă de partid și de alți factori de conducere. Reintrată în aceeași funcție, colega mă acuză că aș fi jignit-o ca secretară de partid, propunând o altă persoană. Mai era colega mea de aceeași specialitate? În zilele când fusesem exclus și urma să nu mai fiu director, secretara din acea perioadă, fără menajamente a spus: „Ce i-a mai trebuit direcția școlii dacă avea «bube în cap»?” De parcă eu aș fi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ajuns acasă, aniversându-și ziua numelui în temnița din care ulterior i-au venit acasă câteva obiecte personale și... numele incriminat și etichetat drept „dușman al poporului și al orânduirii de stat”... Mă întreb și acum dacă acel coleg, ori colegă, care a înfăptuit o asemenea faptă mai poate fi socotit sau socotită drept coleg ori colegă a noastră? Am avut prieteni mulți în anii vieții mele, dar mulți s-au dovedit a fi neprieteni. Au rămas prieteniile vechi din anii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
obiecte personale și... numele incriminat și etichetat drept „dușman al poporului și al orânduirii de stat”... Mă întreb și acum dacă acel coleg, ori colegă, care a înfăptuit o asemenea faptă mai poate fi socotit sau socotită drept coleg ori colegă a noastră? Am avut prieteni mulți în anii vieții mele, dar mulți s-au dovedit a fi neprieteni. Au rămas prieteniile vechi din anii tineri ai școlarității mele, dar vremea a vremuit și au rămas tot mai puțini la număr
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
reclamă. Da, da, da! Aceasta-i marea revelație a acestei seri. Și asta dintr-un fel de orgoliu aristocratic, i-aș putea spune (genă care funcționează mai puternic, a grofului maghiar sau a boierului oltean?). Când, acum câțiva ani, o colegă m-a întrebat (în timp ce alții povesteau cât de frumos e la Paris sau Veneția) dacă nu mi-e ciudă ascultând povestirile de călătorie, că eu nu voi ajunge niciodată pe acolo pe unde au fost fericiții povestitori, i-am răspuns
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Începusem să "citesc" pe la 4 ani, buchisind literele majuscule de pe manșetele celor două ziare citite de tata "Opinia publică" și "Lupta Moldovei". De la bunii mei dascăli din Târgușorul Copou am luat multe învățăminte de viață. De la dragii mei colegi și colege, majoritatea copii din familii nevoiașe, în afară de o nestăvilită poftă de viață și de bătut coclaurile Șorogarilor, am mai luat și multe bătăi, precum și oferta obligatorie a acelor vremuri de mizerie păduchii și râia. Ambele "păcate" naționale au fost atacate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
să fac tot felul de munci în curtea fabricii, la venirea iernii fiind avansat ca muncitor-cărător în fabrică. În noul meu job căram timp de 8 ore lăzile cu tutun la mașinile de fabricat țigări, alături de alți 6 colegi și colege, sub îndrumarea unui simpatic ofițer trecut în rezervă. În fabrică era cald, aveam o leafa de 300 lei pe lună, mâncam la prânz la cantină, mă mai hârjoneam în pauză cu câte o tovărășică, iar conducerea fabricii plănuia să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
seminarii și examene contând foarte mult notițele luate la cursuri. Și cum la multe ore de curs figuram "prezent" cu prietenii prin cine știe ce coclauri din "Dulcele târg al Ieșilor", așteptam sesiunea din toamnă pentru a mă pregăti pe notițele unor colege amabile. Așa am ajuns în anul întâi cu 9 examene amânate, în anul doi cu 5 și în anul trei cu 3 examene. E adevărat că cine avea peste două examene în toamnă primea bursă, dar orișicât, cred ca prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
regrete, după doar 4 ani, pentru cariera diplomatică. La 2 iunie 2007 aveam să mă reîntâlnesc la Universitate cu unii din dascăli, foștii conferențiari, lectori și asistenți, acum venerabili profesori pensionari: Al. Husar, M. Dinu, E. Bold, cu colegii și colegele, cu anii aceia minunați ai studenției. Nu mai eram aceiași, ne albiseră vremile și grijile, dar la "banchetul' organizat cu acest prilej am redevenit treptat cei de altădată, pășind parcă miraculos printr-un tunel al timpului. Fuseserăm niște mânji frumoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Evei, în care nu investisem nici un fel de capital sentimental. Probabil că eram și prea pretențios și le tratam ca pe niște gâsculițe, bune doar de "jumulit". Când eram prin anul întâi de facultate, mi-a căzut privirea pe o colegă a surorei mele mai mici, elevă la Liceul "Oltea Doamna", pe atunci pepiniera de frumuseți a urbei. Când am văzut-o prima oară avea 15-16 ani și în drum de la școală spre casă, se oprea cu sora pe la poarta noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ace". Eram tineri amândoi, arătam bine, nu aveam kilograme în plus, iar cele pe care le aveam erau foarte bine repartizate, așa că hainele stăteau "ca turnate". Ne venea să râdem la reuniunile protocolare de la Santiago când un coleg sau o colegă din corpul diplomatic ne întreba discret unde ne comandăm "în vest" elegantele ținute. Ce puteam să le răspundem, la "Casa Ardeleanu" sau "Casa Secăleanu" din selectul cartier Titan? Răspundeam cu un surâs discret și enigmatic precizând că dorim să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
jignire și să le dați cu mostrele în cap!" la plângerea altui delegat că firma străină întârzie deschiderea acreditivului, Cocul a replicat: "Nu trebuie să stăm la mâna lor. Dacă nu-l deschid ei, să-l deschidem noi!" o tânără colegă de la ONT a dorit să evidențieze în cuvântarea sa că "există pe piața externă un "trend" pozitiv pentru oferta turistică românească, de care se putea profita". Cocul a întrerupt "avântul revoluționar" al colegii spunându-i: "Mai lasă-mă cu trenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
rămas?" Mi-a dat un răspuns de am simțit că-mi dau lacrimile: Domnule, eu sunt din Roman, acolo m-am născut, acolo am copilărit, acolo am făcut școala și acolo m-am îndrăgostit prima oară. Iubita mea era o colegă de liceu și ne întâlneam în fiecare zi în Parc, stăteam ore în șir mână în mână și eram extrem de fericit. Parcul și banca sunt tot acolo și de câte ori trec prin Roman, mă duc în Parc, mă așez pe banca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a reproduce și armoniza melodii la pian. Și-a început pregătirea școlară la pensionul Humpel din Iași. Aproape o copilă încă, părinții o înscriu în anul școlar 1878/1879 la Conservatorul de Muzică din Iași, unde se remarcă repede printre colegele de vârstă și mai mari. Printre profesori i-a avut pe renumiții muzicieni A. Bascoff și C. Gros. După absolvirea studiilor muzicale, de la 21 septembrie 1901, i s-a încredințat Catedra de Teorie și Solfegiu de la Conservatorul ieșean, pe care
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
știe că În sfârșit Încerc să devin ceea ce, după părerea lui, trebuia să fiu... Anii formării - Institutul de Teatru Prima lună la actorie a fost o lună de miere. M-am Îndrăgostit nu numai de școală, dar și de o colegă din clasa maestrului Finteșteanu. Era fata unui actor celebru și prima dintr-o serie lungă de romanțe amoroase provocate de vibrația scenei și care Îmi inspirau la rândul lor o energie creativă unică. Cel puțin așa credeam eu, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să contribuie la eradicarea prostituției. Din prospețimea frumuseții ei de odinioară, din ziua în care o văzusem pentru prima dată, discutând cu mama condițiile angajării și împroșcându-le cu un dispreț mânios pe „alea”, nu mai rămăsese decât amintirea. * Coapsa colegei lui Jeni... Cum o chema pe acea colegă a soră-mi, elevă în ultimele clase de liceu, cu 2-3 ani mai mare decât mine, nu mai știu, și nici fața nu i-o mai țin minte decât foarte vag. Trecuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ei de odinioară, din ziua în care o văzusem pentru prima dată, discutând cu mama condițiile angajării și împroșcându-le cu un dispreț mânios pe „alea”, nu mai rămăsese decât amintirea. * Coapsa colegei lui Jeni... Cum o chema pe acea colegă a soră-mi, elevă în ultimele clase de liceu, cu 2-3 ani mai mare decât mine, nu mai știu, și nici fața nu i-o mai țin minte decât foarte vag. Trecuse pe la noi într-o vizită neprotocolară, sau veniseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Care mă înfruptam cu nerușinare, pe tăcute și pe furiș, din acea coapsă de fată nubilă pe care fusta strâmtă, de culoare - precis - maro și poziția ghemuită în care stătea, pe un modest scăunel, o făcea atât de ispititoare. Din colega lui Jeni n-a mai rămas, cu timpul, decât coapsa ei. O zeiță fără nume și chip care, ascunsă în tufișurile memoriei mele, nu binevoiește să-mi dezvăluie decât acea parte, superbă, a corpului ei. * Cum am stat în noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
putință - scândura podiumului ce scârțâia din pricina neobișnuitului număr de gimnastică universitară. Inutil a spune că raportul „de statură” între cei doi scriitori, amândoi indiscutabil mari, nu era cel indicat cu atâta sforțare fizică de profesorul din anii ’50. * Despre acea colegă de facultate care, în urma unei decepții sentimentale, s-a sinucis, aruncându-se în apele deloc adânci și totuși făcându-i sinistrul serviciu ale unuia din lacurile bucureștene (nu era frumoasă și pe deasupra suferea de nervi), nu-mi amintesc altceva decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-o pauză, s-a apropiat, oarecum repezit, de mine și, fără o vorbă, mi-a aranjat gulerul cămășii, pe care îl purtam, după moda vremii, peste haină... * Descoperire tardivă. În vizită la D.D: o întâlnesc pe C.C., fosta colegă de facultate, de an și de grupă între 1956-1959. De la care, cu nespusă mirare, îmi este dat să aflu, după 20 de ani, că în vremea studenției noastre ea se temuse un pic de mine, găsindu-mă tăios și sarcastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu atât mai mult la una mare, pregătiți să intervină în orice moment critic. Cel mai supărat pe mine s-a dovedit profesorul Mihai Novicov, care m-a numit cu dispreț un „avocat nechemat”. În timp ce Gh. Udr. părăsea sala, o colegă de-a noastră, Corina, ajunsă peste ani și ea scriitoare, nu și-a putut stăpâni lacrimile. Cineva a surprins-o exact în acel moment și a reținut amănuntul. Și azi mă mai întreb: figura de la început numele lui Gh. Udr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mari dușmănii se iscă atunci când, în planul convingerilor, pe oameni îi separă nu o prăpastie, ci șănțulețul aparent inofensiv al unei nuanțe (exemple mai recente: bolșevici și menșevici, comuniști și socialiști etc.). În sesiuni învățam împreună cu Corina, cu alte două-trei colege, la facultate, în câte o sală de seminar liberă. Câte o colegă mai conștiincioasă, Anca și nu mai știu cum de obicei, o fată mărunțică, înțeleaptă, care părea din această cauză mai în vârstă, fără să fie însă, citea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]