6,344 matches
-
firului și începe să și descarce sufletul. Apoi face o pauză și spune : îmi cer scuze, voiam doar să vorbesc cu prietena mea. O altă pauză, și apoi : Nu, nu doresc puiul dumneavoastră fript. Această înfloritură finală, care se vrea comică și înduioșătoare, e intolerabil de falsă : ce chelneriță din lumea reală l-ar mai întreba de pui fripți pe unul care tocmai și-a descărcat sufletul în urechea ei ? între timp, eroina devine confesoarea unui polițist bețiv și a soției
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
că poți vorbi despre simțul muzical al lui Spielberg, dar ce are el se cheamă, pur și simplu, simț filmic, iar marile lui scene de acțiune sînt buchete de vechi specialități cinematico-cinetice duelurile lui Douglas Fairbanks, tarzanismele lui Tarzan, cascadoriile comice ale lui Buster Keaton (acestea își au rădăcinile în circ și în vodevil) reînflorite luxuriant, îmbătător. Dar această prodigioasă minte filmică lucra cu mult mai multă agilitate (și cu un buget mult mai mic) la vremea primului film din seria
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ucidă propriul frate atunci cînd acesta devine un pericol. Allen pare să-i privească foarte de sus de acolo de unde i-ar privi Dumnezeu dacă acesta ar exista. (Bineînțeles că filmul e rece : asta e ideea.) Zvîrcolirile lor sînt vag comice și nu înseamnă absolut nimic : pur și simplu nu i-au ținut curelele ; pe alții i-ar fi ținut ; universului i-ar fi fost totuna. Filmul e undeva între o diagramă și o comedie cosmică. Dilema Veche, iulie 2008 Dar
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
în schimb face tot ce-i spune un război de țesut. Nu, nu glumesc, și nici regizorul Timur Bekmambetov nu dă vreun semn cum că găselnița asta cea mai tembelă din ultimii ani i s-ar părea măcar un picuț comică : secta asta de supraoameni își primește ordinele de la un război de țesut. în țesătură sînt codate niște nume și fiecare dintre numele alea aparține unei persoane care trebuie ucisă ca să se păstreze echilibrul lumii. Sau, în cuvintele șefului sectei (Morgan
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care și-a cucerit-o Sex and the City are vreo explicație, din această versiune cinematografică nu se înțelege care ar fi aia. Filmul n-are umor, are un set de tehnici pavloviene de provocare a rîsului (unul dintre laitmotivele comice e un cățel în călduri, care se freacă de tot ce-i iese în cale). Dar nu alea sînt cele mai rele. Rău de tot e amestecul de autocompătimire și condescendență pe care-l emană Sarah Jessica Parker în conversațiile
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
și bolnav : e felul lui Zohan ca un semizeu ce este de a le da înapoi mamelor din lumea întreagă viața primită de la mama lui pămînteancă. Nu există nici un pic de maliție sau de cruzime nici un gînd rău în demersul comic al lui Sandler, nici măcar atunci cînd Zohan și prietenii lui sărbătoresc o veste bună pasîndu-și unul altuia, cu piciorul, o pisică vie ; chiar și pe-asta pare s-o facă dintr-un preaplin de inimă. Filmul nu e nici pe
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ca a marelui John Huston în Chinatown sau în oricare altul dintre rolurile lui de mari seniori americani cu limbă de miere și suflet de putregai). în ochii acestui Nixon, Frost (Michael Sheen) e un adversar de categoria muscă un comic de televiziune, un intervievator de starlete, un filfizon englez. Howard și scenaristul Peter Morgan (care și-a adaptat propria piesă de teatru) accentuează aparenta neseriozitate a lui Frost : din rațiuni de suspans, îl fac să pară, la început, mai neglijabil
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
mari unul după altul, dar atît deciziile ei ulterioare în privința propriei cariere, cît și prestațiile actoricești propriu-zise indică o dezorientare totală. Cate Blanchett are o excentricitate care amintește de Kate Hepburn în tinerețe ; poate fi mai lirică și totodată mai comică mai magică decît Winslet, dar nu e niciodată atît de prezentă ca ea. Winslet se azvîrle în emoțiile personajelor ei cu o aviditate de-a dreptul fizică încă și mai lipsită de reținere atunci cînd se întîmplă ca emoțiile respective
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
la mine cu o problemă verificam unde scrie, de ce scrie: Vino cu cartea, cu regulamentul, cu instrucțiunea, să vedem cum scrie!" Neavând experiență la trupe, riscul era destul de mare. Multă muncă, conștiinciozitate multă, dar și lucruri interesante și unele chiar comice. S. B.: Unitatea dumneavoastră, ca și Divizionul, era operativă. M. M.: Da. Un anumit număr de tancuri erau cu muniție în ele tot timpul. Vă dați seama în zilele de vară pe călduri de 30-35 de grade, trebuia să le
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
altfel, șeful Direcției Medicale a Serviciului de Telecomunicații Speciale, avansat general și s-a pensionat acum doi ani. S. B.: O carieră dusă până la capăt. M. M.: Am avut tot felul de probleme, dar unele se lăsau și cu momente comice. Îmi amintesc că m-am dus la Plenara Consiliului politic, la Divizie, la colonelul Dimitriu, secretarul Consiliului. Aveam trei mașini ARO prăpădite, pe care le alergam prin curte dimineața să pornească, le plimbau șoferii două-trei ture de platouri să pornească
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
că el avea jurământul depus, era sub incidența legii militare. Acesta a fost incidentul pe care l-am prins eu în Corpul de gardă, în primăvara lui '89. M. M.: Nu există nicio unitate fără astfel de evenimente deosebite. Unele comice, altele tragice. S. B.: Evident. În fond, o unitate militară este o societate în micro, cu bunele și relele ei. 1.6. Membri de partid apolitici S. B.: În perioada comunistă, instituțiile militare erau puternic controlate prin partid. Fiind prin
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
de la Bateria a III-a. Era ofițer în Comandament, un tip mai discret. Mai vizibil era instructorul cu propaganda, căpitanul Badea. M. M.: Îl știu pe Badea. S. B.: El era purtătorul imaginii partidului prin unitate. Era un tip mai comic. Slăbuț și puțin bâlbâit. Îl aveam pe locotenentul major Marinel (ținut la acest grad din motive de sănătate și pentru că a avut și niște abateri prieten al lui Bachus) și cred că ei fuseseră colegi. Când îl prindea Marinel pe
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
perla asta a rămas în mintea noastră. Dar, Badea nu a rămas mult în funcție, că a venit căpitanul Scărlătescu. Parcă era din alt film. Badea era pus și el acolo, oamenii îl acceptau, dar el era un tip mai comic. N-avea autoritate în fața celorlalți, pe când Scărlătescu avea autoritate în fața ofițerilor. M. M.: Câștigată prin altceva. Partidul era tare. Eu îmi amintesc că la noi partidul conducea. Eu eram membru în Biroul Consiliului politic. Așa, ca să vedeți cum vedeam noi
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
auzea până la noi, la Divizion. Un regiment de tancuri nu trece neobservat. M. M.: Iar tâmpeniile de atunci... cu toate luminile stinse, să nu ne vadă inamicul din satelit că s-a schimbat iluminatul... S. B.: Da, apar și faze comice. În ziua de 17 decembrie, eu eram în Punctul de Comandă, de serviciu la planșete. Pentru noi, cei de la Bateria Comandă, cine era de serviciu în PC era fericit. Făceam ture 6 ore cu 6 și eram scutiți de programul
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
plecat la odihnă. Asta s-a întâmplat în seara aceea. Să știți că Vasile venea zilnic în Divizion. Îl vedeam când circulam între Baterie și PC, unde mă mai chemau să ajut la planșetă. De acolo, am și amintiri oarecum comice cu răposatul Blanariu. Am fost chemat să punem pe planșetă, tot așa, o situație, să-l ajut pe camaradul meu care nu mai făcea față. Mergeam cu două căști și puneam pe planșetă. În perioada aceea foarte intensă, în PC
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
treilea tip de utilizatori fac parte cei care încearcă să-l vindece pe Caragiale de el însuși, adică de caragialism înțeles ca minorat deopotrivă ontologic și estetic sub specia provincia- lismului, al bufoneriei și al farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi. În sensul cel mai nobil, Radu Stanca și Ion Negoițescu încearcă reabilitarea dramaturgului căutând în substanța comicului din piesele sale măreția tragicului, dar și categoriile universale care să-l transforme într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
estetic sub specia provincia- lismului, al bufoneriei și al farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi. În sensul cel mai nobil, Radu Stanca și Ion Negoițescu încearcă reabilitarea dramaturgului căutând în substanța comicului din piesele sale măreția tragicului, dar și categoriile universale care să-l transforme într-un Molière românesc. Indicele de deformare e și aici prezent în sensul epurării operei de reziduurile sale de caragialism, de neaoșism. În aceeași categorie se află
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
polariza prin mecanismul optic deja sugerat al lui „simt enorm și văz monstruos”, făcând viabilă o altă apoftegmă a lui Eugen Ionescu, „Il y a peu de chose qui sépare l’horrible du comique” „Puține lucruri despart ori- bilul de comic” (trad. mea, A.M.) Comicul lui Caragiale nu este „oribil”, dar în anumite „situațiuni” devine neliniștitor. Prin urmare, nu lectura operei propriu-zise mă interesează la Caragiale, ci dispozitivul care generează avatarurile deformate ale operei. Aparține Caragiale timpului său ? Va reuși el
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale corespunde unui clasicism târziu sub care se ascunde o modernitate perenă în care timpul lucrează neîntrerupt modificând perspectiva fără a distruge coerența. Opera sa e construită de așa natură încât cele două fațete care doar aparent polarizează, cea comică și cea tragică, se află, de fapt, într-o relație simbiotică. Cei care au încercat să le recupereze separat, comicul de o parte, tragicul de cealaltă parte, - atât doar dacă nu corespunde unei intenții didactice - au ratat întâlnirea cu Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mai este cel al lui Eschil și Sofocle, ci unul reevaluat sceptic în modernitate și unul care devine vizibil abia în intepre- tările care i se dau operei. Există o bouche d’ombre chiar și în câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Eschil și Sofocle, ci unul reevaluat sceptic în modernitate și unul care devine vizibil abia în intepre- tările care i se dau operei. Există o bouche d’ombre chiar și în câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excelenta sa antologie, I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc, Dan C. Mihăilescu observa polarizarea în câmpul receptării cu privire la Caragiale vs Eminescu pe de o parte, și Caragiale vs Caragiale, pe de altă parte. „Aliații au plusat pe bonomia comicului său, pe sensibilitatea și jovialitatea ultracolocvială a omului, parcă pentru a oferi alibiuri nesațului său de ridicol, în vreme ce inamicii au hiperbolizat cinismul viziunii Grecului, imoralitatea de mahala a acestuia sau, pe scurt, amoralita- tea autorului.” „A plusa”, „a hiperboliza”, forme
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care, încă odată, nu este al autorului ca persoană empirică, ci al operei. Pare ciudat că împrumutăm un termen consacrat în ce privește natura personajului tragic, însă comicul, la rigoare, posedă perso- naje a căror dezechilibru devine semnificativ într-o cheie străină comicului obișnuit. Naratorul ne pune la dispoziție o cheie de lectură, dar și elementele de ansamblu ale unui dispozitiv hermeneutic care are după toate aparențele datele unui dispozitiv senzorial prin care totul este defor- mat. Am evitat deliberat utilizarea cuvântului „mărit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
convenabil în sensul caricaturii, al grotescului. Această sensibilitate la grotesc și burlesc îi aparține în mod clar scriitorului, ține de intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările comice, grotești, împinse uneori spre abnorm și absurd reprezintă perspectiva lui Caragiale prin care autorul înscrie în logica textului acel „simț enorm și văz monstruos”. O a patra axă o oferă povestirile fantastice, dar și aici Caragiale se oprește foarte repede
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
telor acolo unde există foarte multe indicii autobiografice. În locul ocheadelor amuzate, a aluziilor malițioase, a sub- înțelesurilor împărtășite cu care Momentele ne obișnuiesc, avem parte de o ironie sarcastică, incomodă și neliniști- toare. De fapt, în locul umorului, avem sarcasmul, în locul comicului lejer, bulevardier, un comic problematic cu un dramatism conținut. Nu este nimic amuzant în acest moment care nu duce lipsă de un relief propriu grotescului ca expresie a deformării. Ce conferă unitate textului ? Din punctul meu de vedere, există două
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]