5,499 matches
-
un nou impuls cercetării eminescologice. SCRIERI: Existence poétique de Bacovia, Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir, Hermeneutică eminesciană, ALA, 2000, 500; Manolescu, Enciclopedia, 552-553. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
spitalul Hotel Dieu, în care disciplina, rigurozitatea și calitatea actului medical l-au impresionat pe tânărul medic (foto, 282 jos, 283). Compatibilitatea excepțională între discipol și dascăl, având la bază inteligența sclipitoare, intuiția deosebită, extraordinara capacitate de muncă, meticulozitatea și comuniunea de idei, l-au adus repede pe tânărul învățăcel în postura de colaborator al marelui său dascăl, încât la sfârșitul celor doi ani de externat (183) (foto pg 282 jos), Lancereaux va face eforturi deosebite pentru a-l aduce în
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
clasă, prin urmare ura, intoleranța și războiul. Din nefericire nici perceptele democratice și nici drepturile omului, clamate astăzi cu atâta insistență în democrațiile moderne, nu satisfac acest deziderat, pentru că aruncă ființa umană spre individualism, egoism și izolare, nicidecum spre comunicare, comuniune și înțelegere ce caracterizează caritatea creștină. Dar cu siguranță cea mai importantă latură comportamentală a preoțimii este aceea de a se opune cu toată vigoarea patimilor ce derivă din instincte, pentru că sacerdoțiul (predica, sacrificarea și judecarea) nu pot fi săvârșite
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
era strâns legată de activitatea medicală. Însuși Lancereaux, un clinician de elită, era un anatomopatolog renumit. Maestrul a găsit în Paulescu acel spirit capabil să-l înțeleagă, ceea ce avea să cimenteze definitiv relația lor, cu rezultate remarcabile în plan științific. Comuniunea de idei și viziunea lor nouă în abordarea medicinii pe baze experimentale a dus la realizarea celui mai voluminos tratat de medicină de până atunci, conceput în cinci volume, dintre care primele trei elaborate împreună și publicate în timpul vieții sale
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
la rândul său, o idee dintr-un text poesc - "The Mân of the Crowd", se bucură de acest privilegiu incomparabil, că poate oricând vrea să fie el însuși sau altcineva. [...] Călătorul solitar și meditativ extrage o ciudată plăcere din această comuniune, [...] această inefabila orgie, aceasta sfântă prostituție a sufletului [s.n.], care se dăruiește în întregime, poezie și caritate, persoanei care apare pe neașteptate, sau străinului care trece pe langă el26. Aceasta propensiune, care poate conduce la obliterarea propriului eu, încât poetul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
a Usherilor"), în exil voluntar printre oameni, dobândește astfel distanță interioară și detașarea necesare pentru a-i iubi; pe de altă parte, aceasta "dragoste" depășește pe cea a amorului propriu, este o vastă și continuă deschidere, prin care Poetul regăsește comuniunea cu ceilalți și unitatea cu lumea. Aceasta ar putea să corespundă momentului când omul (omenirea), în evoluția spirituală schițata de Edgar Poe în Eureka se integrează în Ființă Divină - sau, cum spune Ion Barbu, cu referință strictă la arta însă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
dramatice: - se înscriu mai mult în sfera „recitativului” decât a scenei propriu-zise;„înscenarea” este simplă, dialogul, replica au roluri minore. Mituri: 1. mitul etnogenei; 4. mitul marii călătorii (=moartea); 2. mitul pastoral; 5. etc. 3. mitul erotic; Teme, motive: 1. comuniunea om Ț natură; 8. dorul; 2. jertfa pentru creație; 9. jalea; 3. moartea; 10. înstrăinarea; 4. viața; 11. revolta; 5. iubirea; 12. ireversibilitatea timpului; 6. binele; 13. aparența înșelătoare; 7. răul; 14. etc. Alte obiective; de urmărit: 1. interferența literaturii
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
comun: naturalul; - cadrul este nelipsit; relațiile dintre om și natură par firești; (!!) ca într-un adevărat spațiu mitic; elementele naturii sunt personificate (personificarea pare firească, obișnuită, chiar necesară);multe imagini auditive și vizuale; - limpezimea contexturii lirice; - legătura om - natură (uneori, comuniunea om - natură); - uneori apar elemente ale fantasticului; - limbajul este simplu, popular; cuvintele provin din masa vocabularului; apar cuvinte din aceeași sferă lexicală (pentru insistență, pentru sublinierea trăirii);expresii tipice („foaie verde”; „frunză verde”; etc. Ț de aceea se mai numesc
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
cu deschidere parabolică asupra soartei omului la sfârșit de mileniu și a omului dezrădăcinat, rupt de patrie, în mod special. Frământările insului însingurat, trăind printre străini ca în mijlocul pustiei, încercările zadarnice de a se adapta și de a intra în comuniune cu noua colectivitate, ca și persistența, de dincolo de fire, a tiparelor etnice de judecare a lumii și lucrurilor alcătuiesc însăși substanța cărții, căpătând dimensiuni și valențe simbolice mai puțin cunoscute literaturii române. De fapt, narațiunea e un spațiu de revelare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
o economie comună și ai cărei toți membri se bucură de aceleași drepturi civile și datorii legale" (p. 14, subl. n.). Identitatea națională - conștiința apartenenței la aceeași comunitate de destin istoric - este inconceptibilă în lipsa memoriei colective, a unui simț al comuniunii cu societatea strămoșilor care comportă o imperativă datorie a comemorării predecesorilor și a cunoașterii trecutului. Însă această memorie istorică, atât de crucială în constituirea simțului identitar, nu trebuie să fie icoana fidelă a trecutului. Dimpotrivă, realitatea trecutului și adevărurile istorice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
identitară. Pentru a fi utilă politic, memoria istorică se cuvine a fi intens ficționalizată. Cazul românesc nu face excepție. Ideea-călăuză care ghidează lucrarea de față consistă în enunțul potrivit căruia națiunea română a fost construită simbolic plecând de la realități faptice (comuniune lingvistică, etnică, religioasă, de "destin istoric"), dar care au fost supuse unui pătrunzător proces de ficționalizare istorică, pentru a se ajunge la destinația reprezentată de națiunea română statalizată. Cert este că procesul de ficționalizare istorică, prezent în construirea unei memorii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
subliniat îndeajuns. V. Georgescu (1991), spre exemplu, afirmă convingător acest fapt: "Conștiința etnică, primul pas al românilor către conștiința națională, a apărut din descoperirea originilor lor și a unității de limbă și cultură" (p. 70). Iar această "descoperire" a dublei comuniuni originare și lingvistice s-a datorat istoriografiei secolului al XVII-lea, prin intermediul căreia "conștiința etnică a fost cel mai coerent exprimată" (Georgescu, 1991, p. 70). Identitatea etnică românească a fost pentru prima oară conturată de Nicolaus Olahus (Nicolae Românul) - primul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
etnică articulată în conștiința cărturarilor la nivelul maselor de iobagi analfabeți și cu certitudine ignoranți complet față de chestiuni intelectuale, copleșiti cum erau de corvoada sarcinilor feudale pe care erau siliți să le presteze pentru stăpânii lor sociali. Memoria etnică a comuniunii originare și lingvistice, până să fie diseminată în corpul social spre a fi îmbrățișată de către mase, a fost păstrată și perpetuată exclusiv în scrierile cronicarilor și istoricilor. Dacă etnogeneza poporului român a fost finalizată până la încheierea primului mileniu creștin 2
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționalismul este înainte de toate un principiu politic, care statuează ca unitatea politică și cea națională ar trebui să fie congruente" (p. 1). Definiția naționalismului ca principiu politic care prescrie suprapunerea entității politice (statul) peste entitatea națională (poporul definit în termenii comuniunii etno-lingvistice) este preluată și de E.J. Hobsbawm (1990, p. 9), conferindu-i astfel greutatea unui consens definițional cvasiunanim împărtășit. Raportându-ne la această definiție, este clar că platforma ideatică și politică a Școlii Ardelene nu poate fi considerată ca exprimând
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
îi pună alături de germani și pe englezi. În decursul timpului, aceste "națiuni" studențești s-au prefăcut în "comunități de opinie", pe măsură ce studenții de proveniență și fundal lingvistic similare se solidarizau ideatic în cadrul dezbaterilor scolastice ce frământau viața universitară. Națiunea drept "comuniune de opinie" a concurat, astfel, în uzanțele universităților medievale, accepțiunea națiunii înțeleasă drept "comunitate de origine". Cu timpul, Greenfeld reperează definitivarea acestei prime permutări semantice: trecerea de la sensul I ("comunitate de origine") la sensul II ("comunitate de opinie"). Consacrarea noului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu atât mai puțin etnicii români din afara arcului carpatic. În timp, însă, Micu- Klein a utilizat din ce în ce mai pregnant o înțelegere populară a termenului de natio, elasticizând astfel categoria restrictivă pentru a cuprinde întreaga "populație plătitoare de biruri" unită printr-o comuniune de obiceiuri, limbaj și credință. Desfacerea populară a națiunii închise în granițele exclusiviste ale elitei sociale își atinge momentul de maximă extensiune în 1744 cu prilejul Sinodului convocat de episcopul uniat în vederea organizării luptei pentru emanciparea românilor transilvăneni. În cadrul acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de care beneficiau catolicii în "Statul" cărora erau acum asimilați. Prin primirea unirii, conștiința de neam a românilor transilvăneni a fost dezghiocată din valva ortodoxă înlăuntrul căreia a evoluat cu lenevie până în pragul închegării unei difuze identități etnice fundamentată pe comuniunea de credință și grai. După ce Reforma protestantă a răscolit conștiința de neam difuză a românilor transilvăneni, fixând ortodoxia ca nucleu identitar, Contra-reforma catolică, exprimată prin oferta de unire, a precipitat o tot mai clară conturare a conștiinței naționale românești. Acceptarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unirea avea să producă o criză în conștiința de sine a românilor, dată de dislocarea identitară generată de acțiunea unui agent eterogen (oferta imperială de unire) care a provocat tranziția de la conștiința difuză de neam având ca țăruș ortodoxia și comuniunea de grai către precizarea tot mai lămurită a unei forme incipiente de conștiință națională. Lepădarea ortodoxie ancestrale în care era codificată, oricât de nelămurit încă, conștiința de sine românească, a produs un gol identitar ce risca să arunce în aer
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
seva ideativă secretată de scrierile lui Giuseppe Mazzini, pe care cărturarul român îl aprecia ca fiind cel mai mare revoluționar al Europei, Bălcescu a inaugurat în reflecția istorică și socio-politică românească doctrina naționalismului mesianic. După cum va deveni de îndată transparent, comuniunea profesiunilor de credință revoluționar-mesianică ale lui Mazzini și Bălcescu, la fel ca și înrâurirea directă pe care primul a exercitat-o asupra celui de-al doilea, sunt evidente. Militând pentru o Italie unită, Mazzini a fost "un apostol fanatic și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lor o teologie ortodoxistă a națiunii. Astfel, principiul de căpătâi al statului etnocratic imaginat de N. Crainic (1997) [1937] dictează "LEGEA LUI HRISTOS, LEGEA STATULUI" (p. 245). Definind națiunea ca o comunitate etnică (neam) având identitate istorică, omogenitate de sânge, comuniune de suflet și voință de viitor (p. 247), Crainic instituie ortodoxia ca axa spirituală a românității. "Biserica ortodoxă e consacrată de istorie ca Biserica neamului românesc. Statul etnocratic acceptă doctrina ei fără s-o discute" (p. 252). Duhul ortodox este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
odată cu publicarea lucrării omonime Ortodoxie și Românism (1939) avându-l ca autor pe teologul națiunii, D. Stăniloae. Teza centrală pe care o degajă fiecare din eseurile broșate în tomul în cauză este indisociabilitatea românismului de ortodoxie. Rezonând intim în aceeași comuniune de idei cu gândurile lui N. Crainic, D. Stăniloae atribuie ortodoxiei calitatea supremă de scop lăuntric al românismului: "Ortodoxia este adevărata entelehie [a] vieții" naționale românești, "legea [spirituală] care o duce spre idealul cuprins virtual în ea" (Stăniloae, 1939, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
loialitate primară față de națiunile lor de apartenență în caz de război, trădează irecuzabil crezul socialist. "Internaționalismul patriot", la care subscriu socialiștii care declară că în caz război sunt gata să își dea viața pentru patriile lor, pășind spre moarte în comuniune cu stăpânii lor de clasă, este denunțat violent ca o contradicție în termeni (1910, pp. 130-131). Patriotismul și internaționalismul sunt logic inconciliabile, solidaritatea clasială și frăția națională neputând conviețui pașnic în cadrul niciunei societăți. Aceste principii puriste ale socialismului antipatriot trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istorie școlară, difuzează acum o emisiune ideologică postnaționalistă, în care identitatea colectivă se condensează pe suportul europenismului civic și nu pe cel al naționalismului etnic. Punctul de coagulare a identității colective s-a mutat astfel la supra-nivelul european, apartenența la comuniunea de valori democratice occidentale primând în fața descendenței etnice românești. Alte concluzii care se degajă în urma analizei empirice a articulării discursive a memoriei naționale românești prin prisma literaturii didactice au un caracter mai propunțat teoretic. Conceptualizările care adresează problematica memoriei colective
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cetatea blestemată a Florenței, centru al extincției și al păcatului, este rezultatul firesc al dorinței de salvare, iar evadarea în mediul campestru reprezintă un imbold de reîntoarcere către o vârstă a purității și a gingășiei umane, când omul era în comuniune cu natura și se simțea bine în mijlocul acesteia, devine un fel de regresus ad uterum: „iar acolo să ne petrecem vremea în bucurii și desfătări, fără a întrece întru nimic măsura și buna-cuviință.” 153 Având o poziție socială nobilă, deci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru viață extraordinar, un optimism pe care eșecurile căsniciilor nu i l-au putu știrbi cu nimic. Personajul feminin a eșuat în a înțelege spiritul sacru al căsniciei, preferând să-și domine partenerii, decât să încerce a trăi într-o comuniune armonioasă, de aceea se opune oarecum bătrânei, descrise în istorisirea proprie, ce căuta cu ardoare beneficiile mariajului. Cu toate încercările ei disperate de a impune o hegemonie feminină, târgoveața sfârșește prin a face un deserviciu suratelor sale, discursul ei devine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]