KorAP: Find »[drukola/base=domnișoară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...206 207 208 ...371 >

9,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

minte că Alex i-ar putea cere să plece. Ideea că ar putea fi „concediată“ nu exista pentru Ruby. Cum s-ar fi putut? Doar îi periase lui Alex părul de pe când aceasta avea șaisprezece ani. — Și ce face mica domnișoară? întrebă Diane. — Foarte bine. N-am mai văzut-o în ultima vreme. Păi nu ești plătită ca s-o supraveghezi? — Nu. — Nu-i faci vizite la școală? Nu-i place. De ce, se rușinează cu tine? — Nu. — În curând pleci din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
John Robert mergând incomod de repede. Tocmai traversaseră podul, când John Robert își aduse aminte, cu amabilitate, că preotul uitase să-și facă vizita parohială la Blanch Cottages. Părintele Bernard, rușinat, se întoarse să facă o vizită lipsită de noimă domnișoarei Dunbury, lăsând-o apoi pe această neprihănită făptură total nedumerită, scrutându-și conștiința. Acum ajunseseră aproape de Victoria Park și înaintau în ritmul mai ponderat pe care preotul i-l impusese cu hotărâre filozofului. — De exemplu, te consideri mântuit? Ce vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
care eu îl rostesc în șoaptă. Mă rog. Dumneata îți iubești enoriașii, de pildă pe individul ăla pe care l-ai vizitat? La urma urmei, văd că îi vizitezi. A, era o femeie... mă rog... n-aș putea afirma. Figura domnișoarei Dunbury părea să-l acuze pe părintele Bernard, care izbucni în râs. Nu o iubesc... dar mă bucur că există. — Râzi? Te face să te simți fericit, mulțumit? Da, e ridicolă. Virtuoasă și absurdă. — Atunci, nu cumva fericirea e binele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de față Brian, Gabriel și Adam, William Eastcote și Anthea, domnul și doamna Robin Osmore, doamna Percy Bowcock, Nesta Wiggins, Peter Blackett, doamna Roach, soția doctorului, Nicky Roach, fiul lui, actualmente student la spitalul Guy, Rita Chalmers, soția directorului Institutului, domnișoara Landon, profesoară la școala lui Adam, domnul și doamna Romage care țineau o băcănie în Burkestown și o doamnă Bradstreet, o vizitatoare venită pentru cură, care locuia la Ennistone Royal Hotel. Frecvența era variabilă, astăzi fiind cam sărăcăcioasă. Cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
mai cheltui sume atât de nebunești pe toalete. Parcă mi-aș fi pierdut mințile!“. Doamna Romage își spuse: „Trebuie să încetez să mai falsific registrele băcăniei. Ar trebui oare să-i mărturisesc lui Nat că am umblat la cifre? Nu“. Domnișoara Landon își spuse: „Trebuie să pregătesc lecțiile mai temeinic și, pur și simplu, să nu-mi mai fie silă de copii“. Nesta Wiggins își spuse: „Acum ar trebui să mă duc la messa catolică pentru a-i face o plăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fac eu. Nu mă vrei? Nu-i vorba de asta. Nu mă vrei. Ai să vii la Belmont să-i faci o vizită? — Nu văd de ce-ar trebui. Crezi că trebuie? — Cum dorești. Mă rog, asta-i! Când vine domnișoara? — Mâine. Toată lumea-i înnebunită s-o vadă. — Dar de unde se știe? — Se știe. Toți mor de curiozitate să-i vadă nepoata. Vor să râdă. De ce să râdă? — Lumea întotdeauna râde. Și voi două ce-o să faceți? Nu știu. Sper să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
tălpile ei calde lăsând urme lipicioase pe parchetul lucios, frecat cu atâta zel de Ruby. Vocea lui Pearl se auzi în hol: — Da. Da. Și apoi: Hattie, e pentru tine. — Cine e? — Nu știu, un bărbat. Hattie luă telefonul: — Alo! — Domnișoara Meynell? Aici e părintele Bernard Jacoby. — O! — Eu sunt... v-a spus bunicul dumneavoastră? — Nu. — Eu sunt... preotul... și bunicul dumneavoastră mi-a cerut să... să... — Da? „Ar fi trebuit să mă pregătesc înainte de a-i vorbi, își spuse părintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
E absolut odios. — De ce? — Pentru că face ca lucrurile să se lege între ele. Nu vreau ca lucrurile să se lege. — Dar de ce? — Orice legătură e sinistră. Nu-mi place când ceva se leagă de altceva. — Ție ți-a plăcut fetița, domnișoara Meynell? îl întrebă Gabriel pe Adam, pe care-l ajunseseră din urmă. Nu. — Nu? — Nu. Gabriel își spuse în sinea ei: „Doamne, e gelos! Și n-a fost prea încântat nici când am cumpărat urciorul plesnit, mă rog, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Mi-ar fi plăcut să am o fetiță ca Hattie. Mi-ar fi plăcut ca și George să fie copilul meu. Oh, ce aiureli coace bietul meu cap!“. Spuse cu glas tare: — S-o invităm la noi. Pe cine? — Pe domnișoara Meynell, desigur. Trebuie să se simtă foarte singură... — N-o să fie multă vreme singură, răspunse Brian. Ascultă ce-ți spun eu, fata asta o să aducă multe necazuri. Nu înțeleg de ce tu... — Și nu o s-o invităm la noi. Pentru numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nu-i trecuse prin minte părintelui Bernard. — Nu crezi că-i oiseau 3? întrebă el. — S-ar putea să fie oiseau, răspunse Hattie, politicoasă. Preotul se gândise cu interes, chiar cu puțină emoție la perspectiva de a o întâlni pe domnișoara Meynell și a o examina pentru a vedea ce are în cap, căci așa interpretase el ideea vagă a lui John Robert. Își spusese că marele om n-are habar ce-i cu fata și nu știe ce poate face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
gândise preotul, o să mă uit la ea, atâta tot. Dar, fără doar și poate, am să-i las lui toată responsabilitatea. N-am de gând să-mi iau fata asta în cârcă!“ Acceptând ideea că trebuia s-o „examineze“ pe domnișoara Meynell, părintele Bernard nu prea știa cum să procedeze. Se hotărî să fie franc, să-i explice că nu era în nici un fel „meditatorul“ ei și că, pur și simplu, ar dori să exploreze împreună, dacă-i va fi posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fi posibil, subiectele care au interesat-o mai mult la școală, supunând-o la un test prietenesc, pentru a-i putea da un răspuns satisfăcător bunicului ei. „Dar nu la matematică“, adăugă râzând, materie la care el fusese complet nătâng. Domnișoara Meynell îi răspunse că ea nu fusese slabă la matematică, dar că nu era necesar să discute acest subiect. Îl primise cu nervozitate și, după plecarea celorlalți vizitatori, îl poftise în camera de zi. Însoțitoarea, o fată cu un cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
îi răspunse că știa germana, o întrebă dacă putea încropi câteva fraze. Fata răspunse printr-o cascadă de observații într-o germană foarte fluentă, pe care preotul nu o putu urmări. Părăsind în grabă germana, o întrebă despre italiană. Da, domnișoara Meynell cunoștea și italiana. Părintele Bernard, când plecase în grabă de acasă, luase cu el și ediția lui din Dante și acum o răsfoi cu o prudență proaspăt dobândită, căutând pasajul pe care-l cunoaștea cel mai bine, Cântul III

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Robert când el, preotul, voise să-i vorbească despre George. Părintele Bernard simți o furie aprigă, aproape un val de ură împotriva filozofului, amestecându-se cu emoțiile lugubre și exaltate iscate de crâncenele cuvinte ale marelui poet. — Crezi în infern, domnișoară Meynell? — Vă rog să-mi spuneți Hattie. Mă numesc Harriet - dar mi se spune Hattie. — Crezi în infern, Hattie? — Nu. Nu cred în Dumnezeu și nici în viața de apoi. Îmi pare rău. Părintele Bernard găsi că nu era potrivit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cunoscut cele discutate azi între noi doi. Am făgăduit? Bine, da... — Și va trebui să-ți mai cer să-mi promiți, în cazul când nu accepți propunerea mea, să nu cauți niciodată s-o cunoști sau să te apropii de domnișoara Meynell. Dar cum e posibil... Și dacă vei face cunoștință cu ea, trebuie să-mi făgăduiești că nu o vei mai revedea sau reîntâlni niciodată. Nu văd... Nu ești prost. Sunt convins că înțelegi semnificația acestei cerințe. Da... presupun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
va ști că am cunoscut-o... Nu e nici o nevoie ca povestea să ajungă subiect de bârfă publică. Doresc cea mai mare discreție. Papucul e o reședință izolată. Fraza declanșa imaginația lui Tom. Bine, dar... Din moment ce nu știai de instalarea domnișoarei Meynell acolo, deduc că nu locuiești la Belmont? Nu. Locuiesc în Travancore Avenue 41. Mai jos de țesătorie. John Robert își notă adresa într-un carnețel. Și acum, urmă el, e timpul să mă duc la Institut. Nu vom pleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ta jubilation nue. Preotul, care-și făcuse partida de înot, se simțea într-o excepțional de bună stare spirituală. În aceeași dimineață, după slujbă, compusese o scrisoare pompoasă adresată lui John Robert, prin care-l informa că o examinase pe domnișoara Meynell și ajunsese la concluzia că, deși încă lipsită de maturitate, avea o certă înclinație pentru limbile moderne, îi lăuda, mai cu seamă, acuratețea în ceea ce privea gramatica. După aceea, își pusese cea mai lungă casetă pe care o avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
egocentrică. Domnul este vizibil peste tot, în creația lui. Și în ceașca asta de ceai? Da. Atunci nu văd de ce trebuie să fim atât de sentimentali în privința câinilor. Nu-i așa că-i splendidă ninsoarea? E oribilă! Ce părere aveți despre domnișoara Meynell? întrebă Gabriel. O fată copilăroasă, simplă, dar... Simplă, vrei să spui că-i deficientă mintal? Bineînțeles că nu, Brian, interveni Gabriel. Simplitatea e o însușire divină. Sigur, uită-te la lumea din jur. Pot să întreb dacă ați mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Pearl să arate ca de patruzeci de ani, iar pe Hattie ca de paisprezece. „Uhuu! Uhuu!“ Ruby se ivi, purtând sacoșa lui Alex. Bună Ruby, spuse Tom, cine sunt cele două fete care tocmai au trecut pe aici? E mica domnișoară Harriet Meynell, cu camerista dumneaei. Trebuie să fug! Emma începu să râdă. „Oh, Dumnezeule!“ Își vârî mâna în buzunar și dădu peste scrisoarea mamei lui. O scoase afară, o duse la nări, aspirându-i parfumul, și continuă să râdă. George

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fi vrut s-o vadă măritată cu un catolic și să aibă șase copii. Îi plăcea și Valerie. Zăbovi puțin pe lângă ele și, până la urmă, coborâră toți trei să-și fiarbă un ceai pe primus. Părintele Bernard se afla la domnișoara Dunbury. Bătrânica suferise o criză de inimă și doctorul Burdett, asistentul mai tânăr al doctorului Roach (și fratele organistului de la biserica St. Paul), care susținea că pacienților trebuie să li se spună întreg adevărul, o avertizase că încă o criză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de inimă și doctorul Burdett, asistentul mai tânăr al doctorului Roach (și fratele organistului de la biserica St. Paul), care susținea că pacienților trebuie să li se spună întreg adevărul, o avertizase că încă o criză ca asta o dă gata. Domnișoara Dunbury era speriată. Părintele Bernard o reconforta cât îi stătea în putință. Rostise o rugăciune solemnă. După sfârșitul rugăciunii, încheiată cu speranțe fierbinți de viață nemuritoare și cu un puternic „Amin“ din partea domnișoarei Dunbury, luminile se stinseră. În acest moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o criză ca asta o dă gata. Domnișoara Dunbury era speriată. Părintele Bernard o reconforta cât îi stătea în putință. Rostise o rugăciune solemnă. După sfârșitul rugăciunii, încheiată cu speranțe fierbinți de viață nemuritoare și cu un puternic „Amin“ din partea domnișoarei Dunbury, luminile se stinseră. În acest moment, părintele Bernard făcu o descoperire legată de enoriașa lui. Domnișoara Dunbury era aproape complet surdă și se bizuia pe citirea cuvintelor pe buzele celorlalți, operație la care dobândise o extraordinară dexteritate. Bătrânica se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
stătea în putință. Rostise o rugăciune solemnă. După sfârșitul rugăciunii, încheiată cu speranțe fierbinți de viață nemuritoare și cu un puternic „Amin“ din partea domnișoarei Dunbury, luminile se stinseră. În acest moment, părintele Bernard făcu o descoperire legată de enoriașa lui. Domnișoara Dunbury era aproape complet surdă și se bizuia pe citirea cuvintelor pe buzele celorlalți, operație la care dobândise o extraordinară dexteritate. Bătrânica se rușinase de infirmitatea ei și o ținuse în taină, dar acum descoperirea devenise inevitabilă. Avea ea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
se bizuia pe citirea cuvintelor pe buzele celorlalți, operație la care dobândise o extraordinară dexteritate. Bătrânica se rușinase de infirmitatea ei și o ținuse în taină, dar acum descoperirea devenise inevitabilă. Avea ea pe undeva lumânări, dar unde le pusese? Domnișoara Dunbury scoase dintr-un sertar o lanternă electrică puternică proiectându-i fasciculul de lumină pe fața preotului. În felul acesta, putură discuta mai departe. Părintele Bernard încerca un anume simț de culpabilitate, în timp ce buzele lui iluminate continuau să-i îndruge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Colecțiilor de Artă (asta de dragul lui Rose, care iubise pictura). Acum, în timp ce stătea nemișcat în întuneric, simțea un impuls irațional să-i lase totul Antheei. De ce? Să fi fost aceasta o ultimă confuză dorință de supraviețuire? (William nu împărtășea speranțele domnișoarei Dunbury.) Dispunea de foarte mulți bani, de casa frumoasă din Crescent, de un valoros teren de construcții în spatele țesătoriei. William își dădea acum seama în ce măsură averea îi susținuse moralul, îl făcuse să se considere solid și real. Și cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]