6,102 matches
-
de Grupul Oituz (comandant general de brigadă Eremia Grigorescu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe valea Oituzului, fiind formate din Divizia 15 Infanterie întărită cu forțe din Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) și Diviziei 8 Infanterie, aflată în rezerva Armatei de Nord. La sfîrșitul lunii octombrie, comandantul „Grupului Oituz” a hotărît regruparea forțelor și mijloacelor, constituind șase detașamente tactice ("Slănic", "Cernica", "Oituz", "Stăneica", "Măguricea" și "Cașin"), corespunzătoare direcțiilor de interzis din fâșia de apărare, iar ca
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
a hotărît regruparea forțelor și mijloacelor, constituind șase detașamente tactice ("Slănic", "Cernica", "Oituz", "Stăneica", "Măguricea" și "Cașin"), corespunzătoare direcțiilor de interzis din fâșia de apărare, iar ca rezervă, în raionul localităților Grozești și Mănăstirea Cașin, a păstrat patru batalioane de infanterie și Brigada 4 Cavalerie. Comandantul Armatei de Nord a trimis ca întărire Diviziei 15 Infanterie, Regimentul 29 Infanterie din Divizia 8 Infanterie, cu mențiunea de a fi folosit doar „în caz de mare nevoie”. În cele două săptămâni care au
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
și "Cașin"), corespunzătoare direcțiilor de interzis din fâșia de apărare, iar ca rezervă, în raionul localităților Grozești și Mănăstirea Cașin, a păstrat patru batalioane de infanterie și Brigada 4 Cavalerie. Comandantul Armatei de Nord a trimis ca întărire Diviziei 15 Infanterie, Regimentul 29 Infanterie din Divizia 8 Infanterie, cu mențiunea de a fi folosit doar „în caz de mare nevoie”. În cele două săptămâni care au urmat după prima bătălie de la Oituz, dispozitivul forțelor aflate la aripa dreaptă a Armatei I
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
direcțiilor de interzis din fâșia de apărare, iar ca rezervă, în raionul localităților Grozești și Mănăstirea Cașin, a păstrat patru batalioane de infanterie și Brigada 4 Cavalerie. Comandantul Armatei de Nord a trimis ca întărire Diviziei 15 Infanterie, Regimentul 29 Infanterie din Divizia 8 Infanterie, cu mențiunea de a fi folosit doar „în caz de mare nevoie”. În cele două săptămâni care au urmat după prima bătălie de la Oituz, dispozitivul forțelor aflate la aripa dreaptă a Armatei I austro-ungară. A fost
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
fâșia de apărare, iar ca rezervă, în raionul localităților Grozești și Mănăstirea Cașin, a păstrat patru batalioane de infanterie și Brigada 4 Cavalerie. Comandantul Armatei de Nord a trimis ca întărire Diviziei 15 Infanterie, Regimentul 29 Infanterie din Divizia 8 Infanterie, cu mențiunea de a fi folosit doar „în caz de mare nevoie”. În cele două săptămâni care au urmat după prima bătălie de la Oituz, dispozitivul forțelor aflate la aripa dreaptă a Armatei I austro-ungară. A fost creat un nou grup
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
fi folosit doar „în caz de mare nevoie”. În cele două săptămâni care au urmat după prima bătălie de la Oituz, dispozitivul forțelor aflate la aripa dreaptă a Armatei I austro-ungară. A fost creat un nou grup format din "Divizia 71 Infanterie austro-ungară", "Divizia 1 Cavalerie austro-ungară" și "Divizia 8 bavareză", sub comanda generalului german Friedrich von Gerok. Rezerva grupului era constituită din "Divizia 24 Infanterie austro-ungară", aflată la Târgu Secuiesc. "Divizia 3 Cavalerie germană" comandată de generalul Eberhard von Schmettow era
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
aripa dreaptă a Armatei I austro-ungară. A fost creat un nou grup format din "Divizia 71 Infanterie austro-ungară", "Divizia 1 Cavalerie austro-ungară" și "Divizia 8 bavareză", sub comanda generalului german Friedrich von Gerok. Rezerva grupului era constituită din "Divizia 24 Infanterie austro-ungară", aflată la Târgu Secuiesc. "Divizia 3 Cavalerie germană" comandată de generalul Eberhard von Schmettow era dispusă central, la Brașov, în măsură să fie dislocată imediat pentru exploatarea succesului, în situația în care se reușea spargerea frontului român, fie în
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
Gerock" Comandanți de divizie Acțiune militară proiectată se încadra în directiva primită de la conducerea superioară de război germană, la data de 12/25 septembrie, se prevedea ca, pe lângă efortul „în direcția generală București", să se întreprindă "o acțiune imediată, cu infanterie și cavalerie puternică prin trecătoarea Oituz spre Târgu Ocna, pentru a tăia comunicațiile românilor cu Moldova, împiedicînd astfel și afluirea întăririlor rusești spre Muntenia."
A doua bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335716_a_337045]
-
Răsăriteană și Asia Centrală, chinezii în Asia răsăriteană și Pacificul de vest și americanii în emisfera vestică. Pentru prevenirea izbuncinirii unor noi războaie, toate celelalte țări în afară de Cei Patru urmau să fie dezarmate, fiindu-le permise doar posesia arme ușoare de infanterie - pistoale și puști. Doar cei "patru mari" aveau dreptul să se doteze cu orice tip de arme. Cei "patru jandarmi" urmau să fie membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, dar puterile lor au fost diminuate în mod sensibil
Cei patru mari () [Corola-website/Science/335721_a_337050]
-
fost cea mai bogată clasă a societății, elita și mai târziu aristocrația secuilor. Călăreții ( " lófők " în limba maghiară) au fost de-a doua, o clasă bogată și influentă. Cei care nu sunt în măsură să finanțeze un cal servit în infanterie, vor deveni secui de rând. Celor mai buni comandanți secui, uneori, le-au fost acordate domenii feudale de către rege în vecinătatea Ținutului Secuiesc. Membrii bogați ai societății au câștigat teritorii prin defrișări. De asemenea, ei au fost capabili să obțină
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
fără sprijin financiar. Acest grup, împreună cu imigranții non-secui, în curând a devenit supus eforturilor comandanților superiori, în căutarea pentru servitori. Regele [[Matei Corvin]], a luat măsuri pentru a opri acest proces. Ei se temeau că numărul de persoane disponibile pentru infanterie va scădea. Ei nu au putut împiedica procesul, în imposibilitatea de a participa la armata de la a deveni iobagi. Acest grup au pierdut drepturile și nu au mai făcut parte din națiunea secuiască. Exceptați de la serviciul militar acei secui săraci
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
Nicolae al II-lea a acceptat cererea francezilor, alegând zona din actualul Belarus deoarece acolo, Armata Imperială Rusă avea o superioritate numerică importantă față de aflate sub comanda generalului Eichhorn. Armata a II-a Rusă era formată din 16 divizii de infanterie și 4 de cavalerie, 253 de batalioane, 133 escadrile și deținea 887 de tunuri, în timp ce forțele germane numărau 9 divizii de infanterie și 3 de cavalerie, 89 de batalioane, 72 de escadrile și 720 de tunuri de diferite calibre. Bombardamentul
Ofensiva de pe Lacul Naroci () [Corola-website/Science/335776_a_337105]
-
importantă față de aflate sub comanda generalului Eichhorn. Armata a II-a Rusă era formată din 16 divizii de infanterie și 4 de cavalerie, 253 de batalioane, 133 escadrile și deținea 887 de tunuri, în timp ce forțele germane numărau 9 divizii de infanterie și 3 de cavalerie, 89 de batalioane, 72 de escadrile și 720 de tunuri de diferite calibre. Bombardamentul rusesc de artilerie de la început a fost unul lung (a durat două zile), dar imprecis, lăsând mare parte din artileria germană intactă
Ofensiva de pe Lacul Naroci () [Corola-website/Science/335776_a_337105]
-
fiind cele de comandant al Regimentului 2 Roșiori sau comandant al Brigăzii 1 Călărași. În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Brigăzii 1 Călărași, în perioada 14/27 august - 2/15 septembrie 1916, comandant al comandant al Diviziei 13 Infanterie, în perioada 2/15 septembrie - 10/23 septembrie 1916 și șef de stat major al Corpului I Armată.
Ioan Oprescu () [Corola-website/Science/335786_a_337115]
-
tunelul de la Ciuciu (Vârfurile) pricinuindu-i pierderi, s-a retras ulterior la Brad și a constituit împreună cu gardiștii de aici nucleul "Corpului Voluntarilor „Horia”" (implicat activ în pregătirea ofensivei din Aprilie a Armatei Române), corp reorganizat ulterior în "Regimentul de Infanterie Beiuș". La Alba Iulia, structura gărzii s-a organizat având la bază efective majoritar române ale Regimentului 50 Infanterie austro-ungar din oraș, la care s-au adăugat soldați reîntorși de pe front. Instalarea treupei s-a făcut în cazinoul ofițerilor din
Gărzile Naționale Române () [Corola-website/Science/335784_a_337113]
-
aici nucleul "Corpului Voluntarilor „Horia”" (implicat activ în pregătirea ofensivei din Aprilie a Armatei Române), corp reorganizat ulterior în "Regimentul de Infanterie Beiuș". La Alba Iulia, structura gărzii s-a organizat având la bază efective majoritar române ale Regimentului 50 Infanterie austro-ungar din oraș, la care s-au adăugat soldați reîntorși de pe front. Instalarea treupei s-a făcut în cazinoul ofițerilor din cetate. După ce inițial comanda a fost asigurată de căpitanul inginer în rezervă Ioan Negruțiu, a fost predată căpitanului Florian
Gărzile Naționale Române () [Corola-website/Science/335784_a_337113]
-
preluată de căpitanul Munteanu. În Țara Bârsei din 1.450 gardiști de abia 800 posedau însă arme. La Cluj (ca și la Sibiu) garda s-a mai numit și "legiune". Aici efectivul comitatului a fost compus din 4 companii de infanterie și o secție de mitraliere, în total 72 ofițeri și 571 soldați. Succesiv părărăsirii Clujului de către trupele ungare pe 23 decembrie străzile orașului au fost patrulate până la jumătatea lunii ianuarie, când administrația română a preluat integral frâiele administrației, de echipe
Gărzile Naționale Române () [Corola-website/Science/335784_a_337113]
-
de sta major general, Serviciul personalului, Serviciul geografic, Serviciul controlului-contabilității, Serviciul contenciosului, Serviciul pensiilor, Serviciul intendenței stabilimentelor centrale "și" Serviciul locurilor întărite. Direcția II Generală" coordona procesul organizatoric și de instruire a trupelor. Ea avea în alcătuire următoarele direcții: "Direcția infanteriei, Direcția cavaleriei, Direcția artileriei, Direcția armamentului, Direcția geniului, Direcția marinei, Direcția sanitară, Direcția intendenței, Direcția școlior militare." Limba română
Situația Armatei României la izbucnirea Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/332783_a_334112]
-
1-a Drăgan (Dragu) Iovescu (d. după 1864) în regimentul de graniță bănățean român nr. 13. A urmat școala primară în comuna Bozovici și a intrat tânăr in regimentul tatălui. La 1 noiembrie 1871 a devenit cadet în regimentul de infanterie Ludovic al II-lea al Bavariei Nr. 5. și avansat in acest regiment la gradul de locotenent la data de 5 aprilie 1874, apoi de locotenent major la 1 mai 1887. În anul 1891, a fost transferat la regimentul de
Ion Iovescu () [Corola-website/Science/332952_a_334281]
-
Ludovic al II-lea al Bavariei Nr. 5. și avansat in acest regiment la gradul de locotenent la data de 5 aprilie 1874, apoi de locotenent major la 1 mai 1887. În anul 1891, a fost transferat la regimentul de infanterie nr.83, la Szeged, unde mai erau locotenenții majori de proveniență română Daniel Materinga și Troian Bacsila, viitori generali, regiment care s-a mutat în 1895 la Biserica Albă: În anul 1897 a fost numit maior și a primit Ordinul
Ion Iovescu () [Corola-website/Science/332952_a_334281]
-
generali, regiment care s-a mutat în 1895 la Biserica Albă: În anul 1897 a fost numit maior și a primit Ordinul împărătesc al Crucii Militare de Merit de clasa a 3-a, fiind comandantul batalionului 4 al regimentului de infanterie nr. 26 din Viena. La 15 octombrie 1899 maiorul a fost decorat și cu Crucea de Ofițer a lui Ferdinand I al Bulgariei. De asemenea a primit Medalia Comemorativă a Trupelor de Război și Distincția de Servici pentru Ofițeri, clasa
Ion Iovescu () [Corola-website/Science/332952_a_334281]
-
de comando. Au fost formate 19 comandouri ale forțelor terestre britanice pe teritoriul Regatului Unit și în Orientul Mijlociu. Comandoul nr. 10 interaliat a fost format din voluntari din țările ocupate de germani și din refugiați politici germani. În februarie 1942, Infanteriei Marine Regală i s-a ordonat să își organizeze propriile unități de comando. 6.000 de soldați s-au oferit voluntari, care aveau să formeze nouă comandouri. În 1943, Royal Navy și Royal Air Force și-au organizat propriile comandori. Începând
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
voluntari, care aveau să formeze nouă comandouri. În 1943, Royal Navy și Royal Air Force și-au organizat propriile comandori. Începând cu 1943, comandourile au început să întreprindă și raiduri la scară mai mare. Comandourile au fost organizate în brigăzi de infanterie de asalt, care aveau să fie forța de șoc în viitoarele operațiuni de debarcare ale aliaților. Din cele 20 de comandouri, 17 au fost folosite pentru formarea a patru brigăzi „Special Service”. Cele trei rămase - comandourile 12, 14 (Arctic) și
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 și 1917. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de comandant al Regimentului 22 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 1 Infanterie, în perioada 16 octombrie 1916 - 23 decembrie 1916 și comandant al Diviziei
Ioan Anastasiu () [Corola-website/Science/333532_a_334861]
-
în campaniile anilor 1916 și 1917. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de comandant al Regimentului 22 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 1 Infanterie, în perioada 16 octombrie 1916 - 23 decembrie 1916 și comandant al Diviziei 12 Infanterie, în perioada 25 decembrie 1916 - 21 ianuarie 1917 distingându-se în cursul Bătăliei de pe Valea Jiului
Ioan Anastasiu () [Corola-website/Science/333532_a_334861]