10,921 matches
-
îi era rumenă, înfloritoare, iar ochii, spălăciți. Întâmplător, se afla și Pascalopol, fiind spre seară, alături, se-nțelege, de Otilia și de Felix. Acesta rămase nedumerit când Stănică recomandă pe individul roșu: - V-am adus un doctor fain, eminent, prieten intim al meu, domnul doctor Vasiliad, cam grecotei el, nu-i vorbă, dar bun doctor, pe mulți a sculat din pat. Stănică vorbea familiar, cu pretenții de umor, însă Pascalopol nu gustă deloc spiritul lui și lăsă privirea în jos, jenat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
imperios. Moș Costache se fâstâci. Era învederat că nu-i plăcea să-și spună vârsta. - Șaizeci și șapte, șaizeci și cinci... nu știu! - Hm! făcu doctorul, în timp ce Stănică se-nvîrtea, frecîn-du-și mâinile, în prada unei vizibile satisfacții. Ați suferit de vreo maladie infecțioasă intimă, soția dumitale a făcut avorturi? Moș Costache se-ngălbeni, iar Pascalopol interveni: - Domnule doctor, eu cred că la o consultație de amuzament nu e nevoie de întrebări nepotrivite, când sunt de față și domnișoare. -De ce, de ce? sări țanțoș Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica. Nici nu seputea altfel. Un om distins ca Pascalopol trebuia să vadă în sfârșit că nu e nimic interesant într-o dezmățată ca Otilia. Să bagi numai de seamă să nu cazi dumneata în cursă. V-am văzut cam intimi. Felix ar fi fost în stare să-i spună Aurichii: "Te înșeli, Pascalopol moare de dragul Otiliei și ai sa vezi că are să se-ntoarcă!" Îl opri numai amorul propriu. Zise: - Oricine ar fi fericit să se bucure de atenția Otiliei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bărbat să mănânce, că muncește mai mult.Asta cu frișcă i-am adus-o lui, că lui îi place. Aglae merse cu interesul față de Titi până acolo încît să insinueze că o femeie trebuie să fie asiduă în chestiunile mai intime cu bărbatul, fiindcă altfel acesta devine nervos. Lui Titi îi dădu instrucțiuni limpezi: - Ține-o din scurt, n-o lăsa să se zbenguie cu toata lumea,pe urmă își ia nasul la purtare. Ce-i dreptul, Ana merita îndoielile Aglaei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o apariție luminoasă. Domnișoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai spus, înțeleg că te iubește. Lui Felix, numele Otilia în gura altuia, precum și convorbirea în jurul chestiunilor intime îi displăceau, de aceea lăsă capul în jos. Îl distra aprinderea cu care Weissmann debitase teoria lui antimatrimonială, dar, spirit prudent, nu credea în ea. Vioiciunea colegului îl surprinsese la început, ca și lectura lui, și în fața unei așa de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că chiar s-a gândit să-i aranjeze viitorul. Să ne gândim întîi la un doctor. Stai să văd. Moșierul merse la telefon, ceru pe doctorul Stratulat, care răspunse, îi expuse cazul (se vedea din convorbire că e un prieten intim al lui Pascalopol) și-l întrebă dacă putea să vie să-l ia cu trăsura pe la orele șase. - Așa? Perfect. Atunci viu! încheie moșierul, agățând laloc receptorul. - Iubite domnule Felix, dumneata te duci înainte și teprefaci că nu te-ai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să n-ai, porc de câine, chiar te laud că te-aidat și tu pe brazdă și pășești către cele bune. Te-aștept la spovedanie și la sfânta împărtășanie. Părintele tutuia pe toți, socotindu-i "fii duhovnicești", iar cu cei mai intimi își îngăduia porecla "porc de cîine". Moș Țuică întrebă, plictisit de așteptare, pe Otilia: - Ascultă, găinușa taichii, n-ai cumva niște țuiculiță, cănu ș'ce mă ține-n gât, de azi de dimineață? Și, ca să confirme suferința, bătrânul emise o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
au noroc. Aglae fu încîntată de lumea numeroasă care asistă, fiindcă toate rubedeniile lui Stănică, chiar cele mai bogate, care nici nu-l cunoșteau pe bătrân, veniră măcar pentru câteva minute, din disciplină familială. Asta îi dădu consolațiune și sentimentul intim că și-a făcut datoria. Dete și o masă comemorativă, la care fu rugat să rămână și Pascalopol. Părintele făcu elogiul bătrânului, declarând că e liniștit în privința destinului său duhovnicesc, de vreme ce l-a văzut așa de bine dispus, înainte de a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l face fericit. Este necesar ca resursele sale să contribuie la construirea unei platforme comune, dacă vrea să-și orienteze propria viață în baza unei prospective care să fie deschisă la un proiect de comuniune. „Căci omul, din natura sa intimă, este o ființă socială, și fără relații cu ceilalți nu poate nici să trăiască nici să-și dezvolte calitățile”. Preferințele sale devin ocazie de colaborare comună atunci când toți contribuie la același proiect vocațional, integrând diferențele într-un proces complex de
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
foarte de acord. Dar cu cine? Nu cunoaște pe nimeni. Cu mama? Nu cu mama și nici cu zăltata nepoată a Maicii, ce-și face tot mai des drum pe la ei și, dacă n-o supraveghează, își pitește piesele ei intime de lenjerie feminină între păturile lui de bărbat. Nici cu Oama (cu oarba), nici cu Carla (cu ciunga), nici cu arătarea aceea cu sânii pitici de la slujbă, care-i prepară în fiecare dimineață cafeaua, dar îi și tocește ascuțitoarea, îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pink Floyd, din scara întunericită a vilei, lăsând 272 DANIEL BĂNULESCU pe masă, când vreuna, când alta dintre acele arme de foc cu care îi apăreau pe constructori, de sălbăticiuni... Bătrânele doamne suspinau încetișor. Se crease din nou o atmosferă intimă, plăcută. Tartinele. Gheata. Suferința nemeritată, discretă și digerată. Viața ca un puseu de noblețe. Cu genele înrourate și pumnișorii încleștați, dar împingînd decența până într-acolo încît să nu înțeleagă că cineva își dorise, atât de mult, să le vadă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
obraznic; te silesc chiar. - Timiditatea-i modul de a-ți învălui un regret. Căci orice îndrăzneală nu e decât forma pe care o ia lipsa de regrete. De câte ori nu mai ai iluzii, este ca și cum ai fi servit de oglindă toaletei intime a vieții. - Mister mai înduioșător ca în dragostea de viață nu există; ea singură calcă peste toate evidențele. Trebuie să nu mai aparții deloc lumii ca viața să-ți pară un absolut. O perspectivă din cer așa o proiectează. Unde
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pas peste inconștiența ei și-ți urmărește toate cărările orgoliului, împînzindu-le de regrete. Cum s-ar explica altcum că oricărui triumf peste condiția de om i se asociază o părere de rău corespunzătoare? Timiditatea împrumută ființei umane ceva din discreția intimă a plantelor, iar unui spirit agitat de el însuși o melancolie resemnată care pare a fi aceea a lumii vegetale. Sânt gelos pe un crin numai când nu-s timid. Dacă suferința n-ar fi un instrument de cunoaștere, sinuciderea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Oboselii delicate a tristeții, veselia este un atletism istovitor. Până și tristețea este un meșteșug. Căci nu te deprinzi așa de ușor să fii singur și zi de zi trebuie să te căznești în nemîngîiere, supunând năvala amărăciunilor unei culturi intime. Nevoia de stil în nefericire și de simetrie în mâhniri pare a le fi lipsit poeților. Căci ce înseamnă a fi poet? A nu avea distanță de propriile mâhniri, a fi identic nefericirii proprii. Preocuparea de educație personală, până și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
umblăm după expresie și după formă, încercînd să ne golim de conținuturi și să sistematizăm un proces haotic și rebel? N-ar fi mai fecundă o abandonare în fluiditatea noastră interioară, fără gândul unei obiectivări, sorbind doar cu o voluptate intimă toate fierberile și agitațiile lăuntrice? În acest caz am trăi cu o intensitate infinit bogată întreagă acea creștere interioară pe care experiențele spirituale o dilată până la plenitudine. Trăiri multiple și diferențiate se contopesc și se dezvoltă într-o efervescență din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai intensă cu cât lirismul este mai interior, mai profund și mai concentrat. Pentru ce e liric omul în suferință și în iubire? Pentru că aceste stări, deși diferite ca natură și orientare, răsar din fondul cel mai adânc și mai intim al ființei noastre, din centrul substanțial al subiectivității, care este un fel de zonă de proiecție și radiere. Devii liric atunci când viața din tine palpită într-un ritm esențial și când trăirea este atât de puternică, încît sintetizează în ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai remarcabile. Sânt oameni care devin lirici numai în momentele capitale ale vieții lor; unii numai în agonie, când se actualizează întregul lor trecut și-i năpădește ca un torent. Cei mai mulți însă devin în urma unor experiențe esențiale, când agitația fondului intim al ființei lor atinge paroxismul. Astfel, oameni înclinați înspre obiectivitate și impersonalitate, străini de ei înșiși și străini de realități profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toți oamenii fac poezie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putea acest paroxism să se obiectiveze în ondulații plăcute de linii sau în puritate de contururi? Grotescul neagă în mod esențial clasicul, precum neagă orice idee de stil, de armonie sau de perfecție. Că el ascunde de cele mai multe ori tragedii intime care nu se exprimă direct, aceasta este evident pentru cine înțelege formele multiple ale dramatismului interior. Cine și-a văzut figura în ipostaza grotescă nu se va putea uita niciodată, fiindcă se va teme totdeauna de el însuși. Disperarea este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ești prizonierul unei beții totale a ființei, a unei exaltări organice, nu se pot scrie decât într-o astfel de tensiune nervoasă, încît o revenire înspre un echilibru este iluzorie. Nu se mai poate supraviețui normal după asemenea încordări. Resortul intim al ființei nu mai susține evoluția firească, iar barierele interioare își pierd orice consistență. Presentimentul nebuniei nu apare decât după experiențe mari și capitale. Ca și cum te-ai fi ridicat la înălțimi prea mari, unde te apucă vertigii, începi să te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noi și care revelează realități și valori constitutive nouă? De ce nu înțelegem că se poate gândi viu asupra morții, asupra celei mai periculoase probleme care există, și că, dacă punerea ei te desființează și te izolează în viață, prin participarea intimă și dureroasă ni se revelează totuși un adevăr viu? Se poate vorbi despre moarte fără experiența agoniei? Moartea nu poate fi înțeleasă decât dacă viața este simțită ca o îndelungată agonie, în care moartea se îmbină cu viața. Moartea nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
morții, iar pretenția de universalitate a formalului și categorialului devine iluzorie în fața iremediabilului din procesul de aneantizare prin moarte. Căci niciodată o formă sau o categorie nu vor prinde existența în structura ei esențială, precum niciodată nu vor înțelege rosturile intime ale vieții și morții. Ce poate opune idealismul sau raționalismul în fața acestora? Nimic. Celelalte concepții și doctrine nu spun însă aproape nimic despre moarte. Singura atitudine valabilă ar fi o tăcere absolută sau un strigăt deznădăjduit. Acei care susțin că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
creația ca și distrugerea, fără ca în acest complex să se evidențieze o convergență înspre vreun plan transcendent. Numai într-o demonie a timpului este posibil sentimentul iremediabilului, care ni se impune ca o necesitate ineluctabilă împotriva tendințelor noastre cele mai intime. A fi absolut convins că nu poți scăpa de o soartă amară pe care ai dori-o altcumva, că ești supus unei fatalități implacabile și că timpul nu va face altceva decât să actualizeze procesul dramatic al distrugerii, iată expresii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să se aleagă de această lume cu toate legile ei eterne! Melancolia Fiecare stare sufletească tinde să se adapteze unui exterior corespondent felului ei specific sau să transforme acest exterior într-o viziune potrivită naturii ei. Căci există o corespondență intimă, în toate stările mari și adânci, între planul subiectiv și planul obiectiv. Ar fi absurd să concepi un entuziasm debordant într-un mediu plat și închis; dacă totuși s-ar întîmpla, aceasta s-ar datora unei excesive plenitudini ce ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sterilitatea ei pentru viață. Dacă în trăirile comune și obișnuite contează intimitatea naivă cu aspectele individuale ale existenței, în melancolie separarea de ele duce la un sentiment vag al lumii și la o senzație a vagului acestei lumi. O experiență intimă și o viziune ciudată anulează formele consistente ale acestei lumi, cadrele individualizate și diferențiate, pentru a o îmbrăca într-o haină de o transparență imaterială și universală. Detașarea progresivă de ceea ce este individual și concret te ridică la o viziune
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ale temperaturii interioare. Cine nu iubește stările haotice nu e creator, iar cine disprețuiește stările maladive n-are drept să vorbească de spirit. Numai ceea ce răsare din inspirație are valoare, ceea ce izvorăște din fondul irațional al ființei noastre, din zona intimă și centrală a subiectivității. Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silinței și al efortului n-are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligenței sânt sterile și neinteresante. Mă încîntă îngrozitor elanul barbar și spontan al inspirației, curgerea bogată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]