5,627 matches
-
neștiute ale culturii noastre și care reprezintă primul pilon pe care se ridică arhitectura complexă a memoriei noastre recente. Dincolo de firava consolare adusă astfel apropiaților lui Cătălin Anuța, un astfel de volum e o provocare pentru istoricii literari și o invocare onestă, pulsând strălucitor și intermitent, a neuitării. 18 martie 2010 Odată cu masivul desant al guvernului pe meleagurile noastre, prilej de haos în trafic, de vocalize sindicale și de dezmăț mediatic local, a venit la Iași, firește, în prima sa vizită
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
absența efectelor naturale ale justiției divine. Judecătorii, ni se reamintește mereu, sunt și ei oameni și, evident, pot greși. Cu bună sau cu rea-credință. Judecătorii au și ei interese, lipsuri sau scăpări și de regulă se pun la adăpost prin invocarea unor imperfecțiuni ale legii, a unor ambiguități create de legislator (parlamentarii, mai exact). De fapt, trebuie subliniat că ambiguitățile sau scăpările legii datorate parlamentarilor sunt, în primul rând, de discutat; parlamentarii legiferează imperfect, fie din prostie și necunoaștere, fie, mai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
principiu fundamental al doctrinei de securitate israeliană, contestând faptul că Israelul își formulează constant argumente care să le justifice anexarea teritoriilor și menținerea controlului asupra acestora din rațiuni de securitate (până când un tratat de pace va asigura granițele disputate).585 Invocarea sentimentului de insecuritate de către israelieni, la care se adaugă ripostele acestora asupra statelor arabe vecine este perceput de către palestinieni drept un alt "pretext convenabil" deseori invocat.586 Sintagma "the few against the many" folosită (pentru prima dată) de către David Ben-Gurion
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
spre moarte e teama de moarte”) Își găsesc În jurnalele intime ale sinucigașilor o confirmare deplină. În frica de moarte se află, desigur, atât conștiința, cât și prefigurarea acesteia. Grăbirea, accelerarea mecanică, forțarea dispariției fizice - chiar În forma paradoxală a invocării ei În scris - trădează o irezistibilă chemare a ceea ce personalitatea umană are mai adânc. Teoreticienii sinuciderii, de la Adler la Freud și Friedjung, au văzut În actul ca atare o limitare brutală, inspirată de forțele negative ale existenței, a destinului. Sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care obsedează pe mai toți analiștii sinuciderii este paradoxul În care se situează sinucigașul: Într-o percepție nemediată, pe tot parcursul hotărârii de a-și lua viața, sinucigașul e un stăpân al morții. El domină moartea prin simplul gest al invocării ei. Prins În tensiunea iscată de evocarea obsesivă a gestului funest și fatalitatea anulării acesteia prin Însuși actul sancționării practice, scriitorul se opune tocmai suferinței de a-și fi descoperit o putere pe care și-o ignora: de a decide
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
conferi un obiect al satisfacerii. A te sinucide Înseamnă, desigur, a nu mai vrea să trăiești. Adică a refuza să admiți că dorința ta Își poate găsi o cale de satisfacere definitivă. Sinucigașul e un obsedat al termenelor lungi, iar invocarea fericirii de moment nu face decât să amplifice drama secretă În virtutea căreia el Își percepe unicitatea și excepționalitatea. Rupturi, violențe, catastrofe Emile Durkheim extinde studiul sinuciderii la o „realitate morală”26, care acționează asupra mecanismelor de rezistență ale individului. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
divinității este percepută ca un sacrilegiu. Din orice perspectivă am privi-o, sinuciderea este un fenomen al rupturii, al violenței și al catastrofei individuale. Clasificările nu ajută prea mult și, aplicate biografiei scriitorilor, ele Își relevă totala inutilitate. Și totuși, invocarea tipologiei poate contribui la conturarea unei ipoteze privind relația dintre jurnalul intim și sinucidere. Studiile vorbesc despre trei tipuri de acțiune În cazul sinuciderii. În prima dintre ele, sinucigașul acționează sub imperiul unei decizii violente, imprevizibile și hotărâte. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care se Înfruntă cele două tendințe contrarii din mintea sinucigașului: impulsurile morții, pe de o parte, instinctul de conservare, pe de alta. Însă chiar În momentele În care moartea, instinctul de conservare par Învinse, când cuvintele Înlătură primejdia letală, Însăși invocarea ei e un semn al pândei perpetue și al unei duble realități: una obiectivă, fizică, cea de-a doua fictivă. Sinuciderea nu este - sau, mai exact: nu rămâne - niciodată un act individual: ea implică o participare a societății, de care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
definirea adevărului. De aceea nu este de mirare că minciunile spuse în tribunal sînt considerate mai grave decît în alte locuri. Aceste minciuni sînt sancționate cu severitate. O trăsătură comună tuturor proceselor judiciare din orice comunitate tribală sau preindustrială este invocarea unor judecători supranaturali care ar avea dreptul de a lua decizii și de a pedepsi martorii mincinoși. Judecățile prin pedepse sau cu ajutorul mărturiilor sub jurămînt nu se bazează pe dovezile aduse în fața instanței, ci pe o intervenție supranaturală care să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sperjur, declarațiile făcute sub jurămînt au continuat să fie asociate posibilității de intervenție a justiției divine. Mai tîrziu, atitudinea sceptică față de veridicitatea mărturiilor nedepuse sub jurămînt a ajuns să se datoreze libertății persoanei de a spune orice și absența unei invocări a justiției divine (cf. Spencer și Flin 1990:49-55). Depunerea jurămîntului de către acuzat are o istorie mai complicată. Acuzații anglo-saxoni își susțineau nevinovăția prin jurămînt, iar tribunalele medievale îi interogau tot sub jurămînt. Star Chamber a abuzat de aceeași putere
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a cererii de droguri, Agenția Națională Antidrog se află în poziția de a fi motorul schimbării percepției societății românești față de consumatorul de droguri, promovând o serie de programe eficiente aplicate în alte țări. În acest sens, în condițiile în care invocarea lipsei de autoritate, dublată de o acută responsabilizare sectorială a instituțiilor au devenit coordonatele endemice ale sistemului de asistență medicală și psihologică, reabilitare și reintegrare socială a consumatorului de droguri, rolul coordonator al Agenției Naționale Antidrog în promovarea conceptului de
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
exprimare generată de actualizarea consecutivă, în context, a unor forme echivalente la nivelul conținutului (sensului); de exemplu, verbul a coborî + adverbul jos (ambele conținând aceeași indicație spațială) se concretizează în pleonasmul coboară jos; forma numerică 25% + substantivul procent conțin aceeași invocare a raportării la sută a unei părți și formează pleonasmul procent de 25%; conjuncțiile coordonatoare adversative dar și însă, sinonime, actualizate consecutiv în același enunț se constituie într-un pleonasm: dar însă; folosirea unui cuvânt împrumutat, urmat de "traducerea" acestuia
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
o conturare completă a specificului filosofiei politice, cât acela de a infirma ideea că singurul ei obiectiv este obiectivul de a ghida și de a oferi recomandări pentru practica politică sau/și ideea că toate întrebările ei sunt întrebări practice. Invocarea unor principii, convingeri sau intuiții morale este o practică atât de utilizată în argumentarea din filosofia politică încât furnizarea de exemple este aproape superfluă 18. Nu mă pot abține, totuși, să nu invoc două dintre cele mai celebre exemplificări ale
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
legitimă]" sunt conceptual distincte nu legitimează concluzia că o ordine politică ce constă în simpla dominație nu este o ordine legitimă. A și B pot fi distincte și cu toate acestea ceva poate fi atât A, cât și B, iar invocarea faptului că ele sunt concepte compacte (thick) nu schimbă acest lucru. "Bunăvoința" (kindness) și "cruzimea" sunt exemple paradigmatice de concepte compacte, iar acțiunile unei persoane pot fi atât binevoitoare cât și crude. Mai mult, pare evident că un act poate
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
de părere că "demnitatea nu este cea mai importantă valoare în cadrul unei societăți libere" (Talisse, Democracy and Moral Conflict, p. 187). Talisse nu a acordat, însă, atenția necesară înțelegerii - și conștientizării caracterului abstract al - ideilor exprimate de cele două principii. Invocarea celor două principii în versiunea abstractă prezentată de Dworkin nu echivalează, desigur, cu invocarea unei interpretări particulare (și controversate) a lor. Cele două principii comportă, fără îndoială, interpretări comprehensive diferite. Liberalii și conservatorii au o viziune diferită în privința a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Talisse, Democracy and Moral Conflict, p. 187). Talisse nu a acordat, însă, atenția necesară înțelegerii - și conștientizării caracterului abstract al - ideilor exprimate de cele două principii. Invocarea celor două principii în versiunea abstractă prezentată de Dworkin nu echivalează, desigur, cu invocarea unei interpretări particulare (și controversate) a lor. Cele două principii comportă, fără îndoială, interpretări comprehensive diferite. Liberalii și conservatorii au o viziune diferită în privința a ceea ce înseamnă respectarea în practică, din toate punctele de vedere ("all things considered"), a principiului
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
teoria identității (Jenkins, 2000: 9). Alte două aspecte implicate sunt similaritatea și diferența. Identitatea, de orice fel ar fi ea nu poate fi exista în absența nici unuia din aceste aspecte, din cauza cărora capătă o conotație paradoxală (Jurcan, 2005). Identificarea presupune invocarea similarității dintre membrii unei categorii, aceasta stând la baza diferențierii acestora de cei ce nu fac parte din categoria respectivă. Din nou este vorba de un proces dialectic între similaritate/diferențiere. Jenkins (2000: 22) afirmă că identitatea nu poate fi
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
ea însăși și capacitatea membrilor unei națiuni de a se identifica cu aceasta (Parekh, 1999) Alt concept esențial în discuția de față este cel de etnicitate, înțeleasă ca fiind condiția apartenenței la un grup etnic, este analizată în general prin invocarea unor instanțe legate de biologic (rasa), geografic (localizarea geografică), social (clasa socială) sau politic (națiunea) (Smolina, 2003: 259-261). O definiție mai complexă spune că etnicitatea este acea stare percepută și perpetuată prin interacțiune socială de către un grup de oameni ce
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
etnice care ocupă același teritoriu și care au practici culturale asemănătoare (cum se întâmplă, de exemplu, în cazul românilor și rromilor). Atâta timp cât între aceste grupuri persistă o problemă de percepție, o diferențiere între noi/ei, o afirmare a diferențelor culturale, invocarea etniei devine necesară. Încă o precizare: datorită controverselor din ultimul timp legate de termenii de etnie, etnicitate, națiune, și datorită conotațiilor esențialiste ale acestor concepte, unii autori preferă utilizarea termenilor de cultură și interculturalitate. Diferențierea între diverse grupuri și comunități
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
mult sau mai puțin rătăciți în politică. Cunoaștem însă îndeajuns de bine și mediile intelectuale și politice ca să ne dăm seama, între altele, și de toate ravagiile pe care le au făcut, involuntar sau nu, în unele cazuri, o greșită invocare și aplicare a unor principii intransigente, rigoriste, ce nu țin seama de realități. Multe intenții bune au fost dezarmate. Mulți intelectuali de calitate indiscutabilă s au dezinteresat de viața politică. Mulți, în sfârșit cunosc un număr de cazuri precise , au
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
partinică. El este un avocat convins al liberalismului. Știe că o tradiție democratică a existat, totuși, la noi. Dacă lucrurile stau astfel și nu mai încape îndoială că ele așa stau n-ar trebui să mai avem nici o inhibiție în invocarea și folosirea curentă a unor noțiuni, violent anatemizate, timp de decenii, de marxism-comunism. Ele se numesc pur și simplu: burghezie, pături mijlocii, proprietate particulară, capitalism, privatizare, piață liberă, bursă de valori, faliment etc. etc. V. T. va fi observat, desigur
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
-i trădează. Au existat mai multe soluții: în situația cea mai frecventă: uitarea; nimeni nu vrea să-și mai amintească de trecutul său. Un altul, destul de obișnuit, este un amestec foarte specific de cinism și resemnare, de raționament istoric și invocare a necesității. Cei mai (aparent) fanatizați recurg la alibiul și argumentul legalist patriotic: nu și-au făcut decât datoria; au executat ordine; au aplicat și apărat legi și regulamente; s-au luptat pentru interesele culturii românești și ale statului (argument
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
bagatelizat sau ignorat. Fapt semnificativ totuși: disponibilitatea contractuală se păstrează, s-ar spune, nealterată în continuare (se subînțelege, în termenii unui contract serios, de genul tratatului diplomatic sub clauza obligatorie pacta sunt servanda). Așa s-ar înțelege, cel puțin, prin invocarea aedului homeric Femios, prototipul poetului de curte, convertit în simbol al elogiului profesionist de mare vocație și, firește, bine remunerat. Transcrierea textului este mai curând o parafrază. Nu mă ucide (cel implorat este Ulise). Ei m-au obligat să cânt
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
creștină. Între fervoarea credinței și îndoiala crispantă, între chemarea iubirii și semnele premonitorii ale morții, se consumă trăirile unui spirit mereu supus tensiunilor divergente, căutându-și izbăvirea în smerenia rugăciunii, în reculegerea pioasă, într-un ritual ce se confundă cu invocarea, cât anxioasă, cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a rea vestire”. Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
studiul viorii la Viena. Familia pictorului Ștefan Luchian pleacă din Ștefănești la București, când micul talent avea numai 5 ani. Unele articole din presa locală interbelică ce trăgeau semnale de alarmă asupra situației vitrege a provinciei debutau însă ferm, cu invocarea numelor sonore ale zonei - "care urbe din țara românească are un trecut așa de glorios ca cetatea lui Eminescu?" - ce ar trebui să fie izvor de regenerare pentru un oraș precum Botoșanii, "care n-a păcătuit cu nimic ca să fie
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]