5,243 matches
-
temelie; șase luni mai târziu, cupola era aproape terminată și, după mai multe întreruperi ale lucrărilor, s-a sfințit prima parte a edificiului în anul 1641. Fațada a fost realizată după proiectul lui Cosimo Fanzago; prima realizare din piperno și marmură a fost finalizată în secolul al XVII-lea sub conducerea aceluiași arhitect. În fața intrării a fost plasat un gard de fier forjat și piloni din piatră, ridicați probabil după proiectul lui Francesco Antonio Picchiatti; astăzi, gardul a dispărut, probabil odată cu
Biserica Sfântul Ferdinand din Napoli () [Corola-website/Science/333320_a_334649]
-
s-a dovedit a fi fericită, deși a fost umbrită de sănătatea precară a lui Louis. Louis era fragil, suferea de probleme de piept și în urma unui accident din copilărie când s-a lovit cu capul de o masă de marmură, a suferit de crize de epilepsie. Cu trecerea anilor sănătătea lui s-a deteriorat și a ajuns să fie tot mai dependent de soția sa. Tânărul cuplu a rămas în Spania în primii ani de căsătorie, care a fost cea
Louis de Etruria () [Corola-website/Science/333324_a_334653]
-
Carol Quintul în 1535. Castelul a fost din nou folosit ca reședință de Carol al III-lea și mai târziu de către ducele Stefano Di Conza. Ultima restaurare din Castel Nuovo a avut loc în 1823. Impunătorul arc de triumf din marmură albă, construit în 1470, rememorează intrarea lui Alfonso de Aragon în Napoli în 1443. El se află între două turnuri vestice ale castelului angevin. Designul de ansamblu a fost atribuit lui Pietro di Martina, un arhitect milanez, sau, după Vasari
Castel Nuovo () [Corola-website/Science/333330_a_334659]
-
atât în nava centrală, cât și pe bolta tavanului. Plafonul, pictat în frescă în stil Tiepolo, prezintă mai multe episoade din viața Sfintei Eufemia. Merită menționat grupul sculptural aflat în ultimul altar din partea stângă a navei, realizat de Gianmaria Morleiter (marmură, secolul al XVIII-lea), format din Sfânta Fecioară Maria cu Isus pe genunchi. În capela Sfânta Ana este venerat corpul fericitei Giuliana de Collalto, care în secolul al XIII-lea a fost stareță a mănăstirii Sfinților Biagio și Cataldo, aflată
Biserica Sfânta Eufemia din Veneția () [Corola-website/Science/333364_a_334693]
-
Giorgio Maggiore (în ), este o bazilică minoră benedictină din secolul al XVI-lea situată pe insula San Giorgio Maggiore din Veneția. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Andrea Palladio și construit între anii 1566 și 1610 în stil renascentist clasic. Marmura ei albă strălucește deasupra apei albastre a lagunei vizavi de Piazzetta San Marco și formează punctul principal al panoramei văzute de pe fiecare parte a Riva degli Schiavoni. Prima biserică de pe insulă a fost construită pe la anul 790, iar în 982
Bazilica San Giorgio Maggiore din Veneția () [Corola-website/Science/333379_a_334708]
-
după căderea Imperiului Roman de Răsărit în 1453. Lucrarea datează din secolele XIII-XIV și este cea mai veche icoană păstrată în biserică. Iconostasul a fost realizat de meșterii Kyprios, Tommaso Bathas, Benedetto Emporios și Mihail Damaskinos. El conține decorațiuni de marmură, iar majoritatea picturilor (sfinții și cele douăsprezece praznicuri împărătești de pe arhitravă) au fost realizate de pictorul cretan Mihail Damaskinos. Iconostasul este surmontat de un "Hristos Pantocrator" al unui anonim bizantin, datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea și amplasat în
Divizia 3 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/333420_a_334749]
-
în imediata apropiere a locului unei biserici mai vechi, precum și unui orfelinat și spital, Ospedale della Pietà. Clădirea anterioară a fost distrusă deoarece era deteriorată de trecerea timpului și se află pe partea dreaptă a bisericii actuale. Fațadă să din marmură a rămas neterminata până la începutul secolului al XX-lea, fiind finalizată abia în 1906 după proiectul original, fără a mai fi realizate cele trei statui de pe acoperiș (una în centru și două laterale). O singură cruce de marmură decorează centrul
Biserica Santa Maria della Pietà din Veneția () [Corola-website/Science/333419_a_334748]
-
să din marmură a rămas neterminata până la începutul secolului al XX-lea, fiind finalizată abia în 1906 după proiectul original, fără a mai fi realizate cele trei statui de pe acoperiș (una în centru și două laterale). O singură cruce de marmură decorează centrul acoperișului. Deasupra intrării este un basorelief larg reprezentând "Caritatea" (1800) de Marsili. Biserică este numită astfel pentru că se află în apropierea orfelinatului vechi situat pe Calle della Pietà, unde Antonio Vivaldi și-a compus opera în cursul secolului
Biserica Santa Maria della Pietà din Veneția () [Corola-website/Science/333419_a_334748]
-
realizată de Francesco Daggiù din școala lui Giovanni Battista Piazzetta. Tot din școala de Piazzetta este și pictură din cel de-al doilea altar, "Sf. Spiridon face să țâșnească apă dintr-o flacăra" de Domenico Maggiotto. Altarul capelei principale, din marmură, este din secolul al XVIII-lea și se caracterizează printr-un tabernacol baroc bogat decorat, înconjurat de figuri în bronz aurit, realizate de Giovanni Maria Morlaiter ("Arhanghelii Mihail și Gabriel"), Antonio Gai ("Sfanțul Marcu") și Giovanni Marchiori ("Sfanțul Petru"). Piesă
Biserica Santa Maria della Pietà din Veneția () [Corola-website/Science/333419_a_334748]
-
la fațadă de către arhitectul Francesco Marsich. În cele din urmă, în perioada 1946-1948, după ce clădirile dintre și Palazzo delle Prigioni au fost demolate, hotelul a fost extins în mod substanțial. "Danielino" (Micul Daniel), o cladire nouă cu o fațadă de marmură proiectată de Virgilio Vallot, a devenit ultima completare la hotel. În 2010, s-au realizat filmări la hotel pentru filmul "The Tourist", cu Johnny Depp și Angelina Jolie. Apartamentul care a apărut în film a fost locuit odată de Marcel
Palatul Dandolo () [Corola-website/Science/333421_a_334750]
-
lucru menționat în film. Într-o scenă, Depp a urcat pe țiglele de pe acoperișul hotelului în pijama. Clădirea din secolul al XIV-lea, care a fost hotel din anul 1822, are acum o fațadă de culoare roz cu praguri de marmură, turnulețe albe și balcoane cu arcade ascuțite. Principala caracteristică arhitecturală este curtea interioară cu patru etaje, care este acoperit cu arce în stil gotic bizantin și permit accesul luminii naturale a soarelui. Foaierul duce la scările deschise cu balustrade până în
Palatul Dandolo () [Corola-website/Science/333421_a_334750]
-
Madonna della Salute, în care sunt unite malurile opuse ale Canal Grande (de la biserica Santa Maria del Giglio la Calle di Sân Gregori), printr-un pod de bărci impresionant. Trotuarul din față, aparent proiectat de însuși Longhena, este ornat cu marmură albă între pietrele vechi de secole și are la capătul sau o scară largă care coboară către Canal Grande. Peste Rio della Salute se observă frumoasele abside gotice ale bisericii Sân Gregorio. Importantă "" în viața de zi cu zi a
Campo della Salute () [Corola-website/Science/333430_a_334759]
-
Palatul Facultății de Drept (arhitect Petre Antonescu) găzduiește azi, printre altele, Facultatea de Drept a Universității din București și Rectoratul Universității din București. Construit în cinstea victoriei din Primul Război Mondial, Arcul de Triumf din București a fost realizat în marmură de Rușchița după planurile arhitectului Petre Antonescu, care a colaborat cu o mulțime de sculptori români și italieni. Ridicat provizoriu în 1922, proiectul este finalizat în 1936, an în care este deschis oficial și Muzeul Satului. Muzeul reflectă nu numai
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]
-
cu capitel fitomorf ce sprijină o arcadă și cu balcoane pe trei laturi, a fost zugrăvit de un pictor adus de la Muntele Athos, Aghiograf. Imaginile deteriorate de timp au fost înlocuite după 1984. Scările și pavimentul au fost lucrate din marmură adusă din Grecia. Credincioșii au adus de-a lungul anilor, costisitoare obiecte de cult, achiziționate de la Constantinopol și Veneția, pe care le-au donat bisericii. În anul 1897 se efectuează primele reparații. Între 1922-1924 se zidesc cele patru ferestre de pe
Biserica „Schimbarea la față” din Constanța () [Corola-website/Science/334845_a_336174]
-
1990 a fost mutată înapoi la locul inițial din Piața Libertății, în locul Monumentului Ostașului Sovietic. În cursul anului 2015 statuia a fost reabilitată din fondurile Primăriei Satu Mare, prin colaborare cu Muzeul Județean. Reabilitarea soclului a constat în înlocuirea plăcilor de marmură deteriorate cu plăci de travertin, un material mai rezistent la intemperii.
Statuia lui Vasile Lucaciu din Satu Mare () [Corola-website/Science/334846_a_336175]
-
lui Traian care să fie expusă în România. Eforturile sale au fost încununate de succes în 1939 când statul român a comandat copia, aceasta fiind terminată în 1943. Copia a fost executată din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, și respectă proporțiile monumentului. Din cauza războiului mulajele au fost depozitate în diverse locuri în Roma (Muzeul Lateran, Forul lui Traian, Palatul Expozițiilor) și doar în 1967 au fost aduse în România. Din 1972 copia este expuse într-o sală a
Emil Panaitescu () [Corola-website/Science/332056_a_333385]
-
casa de locuit a administratorului, construită în 1923, alcătuită din 3 camere și cerdac Lângă biserică au fost înmormântați bunicii și părinții lui George Tătărescu. Mormântul este o construcție subterană, cu boltă, marcată la exterior printr-un postament acoperit cu marmură neagră venețiană. Soclul este confecționat din piatră sculptată.. În 1934, familia Tătărescu a mai cumpărat casa Antonie Mogoș din satul Ceauru. Aceasta a fost strămutată de către Aretia Tătărescu și reamenajată cu destinația casă de oaspeți, după modelul casei cu același
Arethia Tătărescu () [Corola-website/Science/332491_a_333820]
-
oferită numai de câteva galerii, ca și mobilierul de epocă, cele mai interesante exemplare fiind etalate în standul spectaculos al Galeriei Steintiz. Aceasta a optat pentru o apologie a Barocului, cu statui, coloane și o luxoasă etalare de piese din marmură, între auriturile rococo și mobilier în stilul Ludovic al XIV-lea. Alături de o profuziune de icoane aurite moscovite de secol XVII, s-au remarcat mari altare gotice. Greuze, Cap de copil, 1780, 90.000 de euro (Galeria Perrin) La capitolul
Elegantul Târg BRAFA 2017 deschide balul operelor de artă by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105812_a_107104]
-
Alături, Phoenix Ancient Art (Geneva) a adus opere ale arheologiei clasice, dintre care amintim numai un Recipient din sticlă roman, vândut încă de la începutul târgului cu câteva sute de mii de euro, și o minunată Statuetă cicladică, datată 3500-3000, din marmură, achiziționată cu peste 500.000 de euro. Jean Eugene Robert-Houdin, Pendula cu trei mistere, 1850 N-a trecut neobservată o sculptură de la Galeria Monbrison a unui Șaman zburător inuit, înaltă de 12 centimetri, lucrată în fildeș de Alasaka obținut dintr-
Elegantul Târg BRAFA 2017 deschide balul operelor de artă by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105812_a_107104]
-
purta la centură, evaluat la 18.000 de euro. La Fede e la luce de Arturo Martini Galeria catalană Bagot Arquelogia a prezentat un Bust roman găsit pe fundul mării, devorat de bacterii și microorganisme marine care au transformat suprafața marmurei de Carrara într-o materie poroasă. Piesa a fost vândută imediat, cu un preț care n-a fost dezvăluit. Marea Sirenă de Paul Delvaux în Galeria Oscar De Vos O Mască egipteană din bronz și alabastru, din A Treia perioadă
Elegantul Târg BRAFA 2017 deschide balul operelor de artă by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105812_a_107104]
-
Ele dau viață locurilor de spectacol, recreează ambianța serilor la Curte și implică vizitatorii în desfășurarea serbării. Parcul castelului Versailles În inima castelului, curtea moștenită de la primul edificiu ridicat de Ludovic al XIII-lea a primit numele de Curtea de Marmură atunci când Ludovic al XIV-lea a cerut să fie pavată cu prețioase dale negre și albe cu desen geometric. Acest univers mineral a căpătat un caracter de sanctuar. La Serbările ce au marcat alipirea Franche-Comté la Franța, care au durat
Serbări fastuoase la Versailles by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105845_a_107137]
-
lui Traian luminoasă. Bernini, Statuia ecvestră a lui Ludovic al XIV-lea de la Versailles În timpul anilor 1660, trupa lui Molière a jucat în cele trei săli, înconjurate de alei în aer liber, săli ce se deschideau către această Curte de marmură. Charles Nicola Cochin, Bal mascat la căsătoria Delfinului Până în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, spectacolele aveau loc în locuri foarte diferite, neexistând o sală permanentă pentru ele aceasta fiind creată în 1682. Construită începând din 1748 de arhitectul
Serbări fastuoase la Versailles by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105845_a_107137]
-
a ridicat, între 1683 și 1686, seria de terase ciclopice, noua Orangerie. Potrivit Jurnalului marchizului de Dangeau, Ludovic al XIV-lea a vizitat-o în noiembrie 1685 și „a găsit-o de o admirabilă măreție”. În schimb, el a criticat marmura monumentală a lui Bernini, reprezentând un cal, care fusese amplasată la parter. Jean-Marc Nattier, Madame Adelaide de France, fiica lui Ludovic al XV-lea Adăpostind în fiecare iarnă arborii exotici de la Versailles, această Orangerie, cea mai majestuoasă din lume, poate
Serbări fastuoase la Versailles by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105845_a_107137]
-
tufe de nimic și rugându-se ca măcar o dată, Isuse Christoase, nemernic sclifosit și corcit ce ești, măcar o dată aerul să ofere o priză. Și aterizezi într-un șanț de un metru și jumătate adâncime sau pe o pardoseală de marmură aflată mai jos cu cinci metri, și încă mai lupți când podeaua vine spre tine și te zdrobește, pentru că s-a plictisit să mai aștepte după sânge. Suntem în continuare morți dar ne trezim, eu ca un păianjen strivit, el
Invitație la lectură by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105808_a_107100]
-
locuri posibile ale înmormântării lui Richard, relatările lui Vergil și Rous au fost considerate de cercetătorii moderni ca fiind cele mai credibile. În 1495, la zece ani după înmormântare, Henric al VII-lea a plătit pentru construirea unui monument de marmură și alabastru pentru a marca mormântul lui Richard. Costul edificiului mortuar a fost înregistrat în documentele juridice ale epocii legate de o dispută pe marginea sumei de încasat. Documentele menționează că doi bărbați au primit sumele de 50 de lire
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]