5,749 matches
-
teatru se întindea la vorbă: „Nu mi-ai spus ce știi să faci“. Paznicul de noapte mă privește pentru prima oară ca pe un ins diferit de cei cu care a purtat discuția asta de multe ori și niciodată cu nădejdea unui ajutor. Discuțiile despre o slujbă adevărată - nu-i așa? - le porți fiindcă toată lumea e nemulțumită și se vaită. Dar la cincizeci și patru de ani, cine-i nebunul care să mai vrea să muncească? „Ce de băgăcioși mai sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
soarbe Și stropul ultim din pahar, În arsita-mi dogoritoare Sorbit-am tot izvorul viu, Pe care, vai, amăgitoare Mi-l aratara-ti în pustiu... Cand ma pândeau în jur primejdii, Că din vâltoarea lor să ies, În suflet flacăra nădejdii Voi mi-ați aprins-o atît de des... Și-n brațul meu ați pus tărie, Ca și destinul cel mai crunt, În tinereasca mea trufie Că mult mai lesne să-l înfrunt. Dar zilele-au trecut fugare Și-n urma
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93290]
-
de câteva clipe în ochii noștri, noi am rămas în picioare că stăncile, ni se tăia răsuflarea ateptand impresiile, iar el blajin că un gospodar de la munte, a spus doar atât: ați crescut! Am inteles cu satisfacție că a avut nădejde în noi și de asta am fost tare mândri. Profesorul Vasile Tiganescu în special, si de multe ori împreună cu profesorul Pantelimon Socaciu, a organizat pentru elevi numeroase excursii prin țară, de obicei cu trenul, timp de mai multe zile. Am
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93280]
-
ar să vie A zilei mari ce nu va mai apuneCa stea din zori, copilă-n rugăciune, Când singur Cel-de-Sus menirea-ți știe. Luceafăr te-au văzut în duh profeții, Creștinii toți luceafăr văd în tine, Că tu le dai nădejdea de mai bine Si-i faci s-arunce hainele tristeții. Azi când din cerul sfânt te-ntorci cu gândul La-ntâia zi din viața ta curată,Slăvind pe Dumnezeu și adorându-l, Spre noi cei păcătoși cu milă cată, Și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
spre calea veșniciei și anul 1940 de plin zbucium, de adânci zguduiri și de grele încercări materiale, sufletești și naționale a plecat, s-a prăvălit în genune, a pierit. Plecarea lui însă, și sosirea unui an nou mai plin de nădejdi fericitoare, e momentul când fiecare trebuie să-și împreune mâinile pentru rugăciune și cu fața la pământ să ceară milă, îndurarea și binecuvântarea Domnului Tăriilor, care numai cu o privire face ca munții să se miște din loc și marea să spumege
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pasăre de noapte, vrea să-ți răpească cea mai plăcută comoară lui Dumnezeu și oamenilor. E peste măsură de gelos de fecioria ta. Nu te înșela, căci plăcerea e pentru o clipă, pedeapsa sau fericirea sunt veșnice. Încunună cu virtute nădejdile și așteptările acelor părinți care te iubesc și se jertfesc atât de mult pentru tine. Luptă-te cu vitejie, căci lupți cu Isus împreună și de El vei fi părtaș pentru totdeauna. De ești soție ori mamă anul nou îți
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Inima Preasfântă A lui Isus, Mântuitorul, Află în sânul tău, de Mamă Lăcașu-i vrednic și izvorul... De-atunci crescu în al tău suflet Dorința vie, arzătoare, De-a-i fi în toate totdeauna, Icoană asemănătoare. De-aceea ți-a plăcut iubirea, Nădejdea lui Cristos, credința, Urmând ca nimenea pe lume Blândețea lui și umilința. O, Inimă a Maicii noastre Cu-atâta har împodobită Tu-n viață și la umbra crucii De mari dureri ai fost rănită! Dar pentru toate Tatăl veșnic Ți-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
veni-va prin graiu-ți cuminte, Ca boarea cea blândă în liniștea serii-n câmpii elizee. Și, Doamne, ce sfântă-i povața ce-o picuri în inima frântă Din ’nalte amvoane, din scunde chilii unde lucri izbăvire!... Cum crește în suflet nădejdea, când dreapta ta binecuvântă Norodul ce-și duce povara cu gândul la dezmărginire!... În zariștea sumbră, când cumpăna lumii se frânge-n epave, Doar tu mai reverși o lumină-n atâta noian de dezastre, Apostol de „Bine și Pace” pe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Prin 1975, fiind vicar la Rădăuți, s-a îmbolnăvit și a rămas paralizat până în 1992, când a murit, toate tratamentele medicale neputându-l ajuta să se mai vindece. Se ruga cu multă credință, suporta suferințele cu răbdare și avea toată nădejdea la Dumnezeu. A fost îngrijit bine, fie în trup, fie în suflet, la Rădăuți și la Institutul Teologic Romano-catolic din Iași. (Zile de încercare și de har, Pr. Gheorghe Pătrașcu) Către Pr. Eldo Boreatti (Roma) Rădăuți, 16 decembrie 1976 Dragule
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
măi gorun, Un an mai mult de lacrimi și surghiun. Te-apleci în vârfuri aspre și suspini. Ne prinde-o nouă toamnă prin străini. Încet îți curge sangele-n noroi, Ne-am mai întoarce oare înapoi? Ce-mi spui fără nădejde și-mi arăți? Trăiești și tu că noi din nedreptafi? Apleaca-ti fruntea rece langa-a mea, Eu nu mai am în ceruri nici o stea. Cărarea mi se pierde în pământ. Azi sunt și mane poate nu mai șanț. Mă
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile Posteuca () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93274]
-
bine despre ce era vorba... Apoi însă, pe măsură ce se iscau tot felul de probleme, din ce în ce mai clar, încercând să ajungă la un consens: o prietenie calmă - un fel de oază în acele timpuri grele și tulburi - un umăr la umăr de nădejde, discutând pe parcurs, după cele mai bune tradiții peripatetice, toate chestiunile de cultură și de artă ce ni se iveau în cale și făcând din luminarea lor - a acestor probleme ale spiritului - ultimul și cel mai de seamă scop al
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Securitatea pur și simplu n-are cum să mă înece. Doar nu poți să devii ceva pentru care nu există cuvânt. Pata asta albă în vocabularul român, acest loc fără cuvânt îl aveam în fața ochilor ca pe o ascunzătoare de nădejde. Puteam spera că nu vor pune niciodată gheara pe mine: dacă lucrurile iau o întorsătură rea, voi reuși să dispar, strecurându-mă în locul unde nu există cuvânt. Le-am povestit prietenilor despre acel interogatoriu și despre băutul apei, le-am
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pentru cercetarea cauzelor prime și finale." (Claude Bernard) "Lumea trebuie să se trezească din lungul coșmar al credinței religioase." (Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel) "E tragic și înduioșător să vezi ceea ce oamenii, bieții oameni, au născocit ca să-și salveze nădejdea." (Apud E. Aegerter) "Dară însă și eu am crescut în câmpia Bărăganului! Et in Arcadia ego!" (Alexandru Odobescu) 1. Tizicul sau reciclarea materiei arse Suntem o familie necăjită, deportată în câmpia Bărăganului: mama împreună cu cei șase copii. Mamei i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o zvâcnire disperată, încercând să găsească ceva de care să se agațe, s-au întins brusc, aruncând cât colo cele două greutăți, apoi s-au așezat supuse pe zăpadă asemenea brațelor unei cruci, simbol al credinței, al suferinței și al nădejdii. Căzută în nămeți se stingea încet, încet, din lipsă de aer și din cauza frigului. Crivățul o doborâse și acum o prohodea în limbajul său tăios și glacial, acoperind-o cu un giulgiu protector de zăpadă. În momentul în care mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în închisoare? Cu ce? E greu, Vasilică, e tare greu. Aproape că nu mai pot... Puterile mi-au slăbit; am obosit. Dar nu ne pierdem speranța și nu vom capitula. Voi lupta alături de copiii noștri greu încercați. Ne punem toată nădejdea, credința și salvarea în bunul Dumnezeu. Mă rog din inimă Sfintei Fecioare Maria să se uite la noi, la suferințele noastre, să ne scoată din necazul în care ne aflăm... Să vii și tu acasă, în mijlocul nostru, să fim iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să se uite la noi, la suferințele noastre, să ne scoată din necazul în care ne aflăm... Să vii și tu acasă, în mijlocul nostru, să fim iar împreună, căci avem mare, mare nevoie de tine pentru a fi stâlpul de nădejde în creșterea și educarea copiilor noștri, Vasilică, Vasilică...! Trăiam copilăria sub cer vânăt de plumb Pe plită coceam boabe din galbenul porumb Afurisita foame ne da mereu târcoale Și adormeam plângând cu pântecele goale. În sob-ardeam tizic și resturi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
într-o zi de sărbătoare? Ce fel de creștini mai sunt și ăștia? Ne vor Ardealul, da? Ei bine, bozgori afurisiți, las' că v-o coacem noi imediat! Veți vedea voi pe dracu'! Da, da... "Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă Nădejdea e numai la noi Sărută-ți copile părinții și frații Și-apoi să mergem la război." S-au repezit buluc în biroul șefului de post, au luat tricolorul cu tot cu suport și l-au așezat în mijlocul camerei pentru a fi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
apuca o dârdâială și un clănțănit de dinți, care nu luau sfârșit decât târziu, după o vreme îndelungată, în patul în care patru frați și-au odihnit trupurile noapte de noapte timp de șase ani, trăindu-și visele, speranțele și nădejdile care dimineața se spulberau în cele patru zări odată cu răsăritul soarelui, lăsând locul unei realități îngrozitoare, hâde și dezarmante care-ți lua piuitul. Spune, Doamne, cu ce suntem vinovați? "Câte greșeli și câte păcate am făcut?" (Iov, 13:23) Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nedefinit al spațiului ceresc, pus acolo să vegheze ca un mameluc la îndeplinirea destinului speciei omenești. Nu mai socotim că fiecare dintre nenorociții ăștia subnutriți, amărâți și costelivi de-i bătea vântul avea cu el fie un sac gol în nădejdea că-l va umple cu boabe de păpușoi să le aducă acasă celor care nu mai găseau niciun fir de urzică moartă ori de știr și fierbeau coaja copacilor într-un fel de terciuială otrăvită de-i prindea pântecăraia care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
plângea, căzându-i lacrimile fierbinți peste obrazul meu. Mi-am revenit și am deschis ochii. Ca la comandă, frații mei s-au aliniat în genunchi lângă tata, strigând la unison numele meu: Titi, Titi! Mă priveau cu atâta dragoste și nădejde, cu atâta bucurie de parcă mi-ar fi interzis categoric să-i abandonez. Încet, încet, sprijinit de tata, m-am ridicat în picioare, iar el m-a îmbrățișat cu toată afecțiunea. Titicuță, dragul meu. Sărmana pisicuță a scăpat cu bine din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ticsite de pământ, atât de grele, încât eram aplecat în față mult, cocârjat, în semn de totală supunere, ca în fața unui zeu nemilos de hotărârea căruia depindea, la cel mai mic semn -, viața ori moartea mea. Scuturam și băteam cu nădejde un ciocălău de celălalt până se mai ușurau de pământ, ceea ce-mi permitea să-mi revin din poziția aia gheboșată, incomodă și obositoare, luând, în sfârșit, poziția strămoșilor noștri după coborârea din pom. Arătura era proaspătă; călcam cu greutate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tata a mai scos un singur cuvânt, după care nu l-am mai auzit nouă ani de zile: Copiii!! La acest geamăt sfâșietor al tatălui meu, mama a răspuns tot cu un singur cuvânt care cumula în el toată dragostea, nădejdea și suferința unei mame obligată de-acum să facă față de una singură tuturor greutăților: Vasilică!! La strigătul ei disperat, am înconjurat-o pe mama în semn de solidaritate și de protecție, de iubire totală și desăvârșită. Undeva, în lumea asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu dragoste la eforturile mamei, încurajând-o necontenit. Așa, Rozalie, așa! Împinge, Rozalie! Bine! Foarte bine! Bine, doamna Rozalia, bine! Acuma! Împinge! Acuma! Și strigau, și țipau, și urlau la mama ca doi țărani care-și îndemnau cu asprime și nădejde telegarii să scoată pe drum uscat căruța încărcată cu lemne înnămolită în știoalna din pădure. Și cele două femei în vârstă nana Floare și coana moașă strigau la unison și se zbăteau și se opinteau cu atâta foc, făcându-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tras cortina asupra celui mai grandios și impresionant spectacol pe care ni-l oferă viața: nașterea și la realizarea căruia nu va mai interpreta niciodată rolul eroinei principale de Mater genesis mamă născătoare. Punct. Cele două prietene și ajutoare de nădejde ale mamei erau la datorie: moașa supraveghea somnul lehuzei și al pruncului nou-născut, în timp ce nana Floare se dusese acasă pentru a-i pregăti mamei o supă caldă, să mai prindă puteri. Slujba se terminase și Mircea adusese cârdul de frățiori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nume ca lumea nu avea i se spunea tot timpul "Fetița" sau "Cățeaua". Un câine trist de țară, mai tot timpul legat de capătul unui lanț lung sau alergând bezmetic după găini prin ogradă. Lătra noaptea, ca un paznic de nădejde. Dincolo de banalitatea acestui anunț (a murit un câine), pentru mine se ascunde o adevărată dramă, cea a exilului și a distanței. Tot ceea ce constituia cadrul amintirilor tale se duce, se prăbușește și moare fără ca tu, exilat, să-ți poți face
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]