6,179 matches
-
Eliade cucerește Eternitatea, pentru că el a izvorât din nostalgia întoarcerii în spațiul mioritic și în timpul mitic al originilor sale: “Am o credință de țăran simplu”, îi mărturisea cu fiorul morții în inimă, părintelui Gheorghe Calciu. Legat de pământul străbun prin nevăzutele fire ale creației sale artistice: “tu, mă auzi, mamă pământule, tu nu mă minți, Maica mea!”, Mircea Eliade va trebui să se întoarcă acasă și să renască din propria cenușă, pentru că: “Mișcarea legionară are dreptul să se revendice ca singura
Lecția Eliade... by Luminița Săndulache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1707_a_3025]
-
O, tu, Speranța mea, Odihna mea și Desfătarea mea, inima mea nu poate să iubească pe altul de tine! Conștiința unei unități a istoriei spirituale a omenirii este o descoperire recentă. Înțelepciunea înalță capul celui smerit. Omul exprimă întotdeauna cele nevăzute prin lucruri văzute. (Mircea Eliade) Foarte mulți intelectuali din orașele de provincie au sentimentul unei năpăstuite izolări. (Mircea Eliade) Riturile sunt doar un strat subțire de loialitate și credință și începutul dezordinii. (Mircea Eliade) Prin Cruce se operează comunicarea cu
Lecția Eliade... by Luminița Săndulache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1707_a_3026]
-
că acest monument extraordinar are multe elemente indiene: lirismul, puritatea Indiei; și totuși, Taj Mahal-ul este frate bun cu Alhambra din Grenada, expresia ideilor și sentimentelor islamismului iluminat: aceeași marmoră strălucitoare, aceeași cupolă aeriană, atârnată până de cer prin fire nevăzute, aceeași pasiune pentru proporții, aceeași somptuozitate a materialului. Nici la Agra și nici la Delhi și nici măcar în templele bizare durate mai târziu în miazăzi nu trebuie căutată adevărata artă a Indiei: monumentele ei sunt, de cele mai multe ori, situate departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
țînc se apropie de mine, sfios, cu niște ochi ce probabil au născut Albastrul de Voroneț. Se uita admirativ la mașină și la posesorul ei. Îl privii cu interes și am rămas surprins să constat cum, între noi doi, fire nevăzute, firele pămîntului ce ne-a născut, ne leagă sufletele, ne fac să ne simțim din același trunchi, să ne îndrăgim. Zîmbeam amîndoi și o mînuță moale și catifelată, de opt anișori, mi s-a întins ca o punte între două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să nu le ocupe satul, ei s-au organizat într-o mulțime care stătea la crîșmă, punctul strategic cel mai vizat de teroriști. Aici, cu un păhărel de tărie în față, povesteau din experiența lor în lupta cu această forță nevăzută încă de nimeni. Am mers la Crasnaleuca ieri și am intrat în adăpostul stației de autobuz de la răscruce. La Zgîrieta ? Da, acolo. Pe jos erau șapte chiștoace de Carpați cu filtru. Au fost acolo șapte ... Nu, unul, dar a fumat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de gunoaie. Doar Dumnezeu știe de ce fac oamenii asta. Cînd apele cresc și devin furioase, rîulețul se transformă în asanator și duce la vale toate mizeriile și spurcăciunile acelor locuri. Nepătrunse sînt însă căile apelor și prin pămînt, prin canale nevăzute se strecoară în fîntîni, în apa freatică. Așa ajunge apa infestată în burtica noastră care, săraca, ne avertizează că ceva nu-i în regulă. Evident că burtica este învățată cu tot felul de mișcurici, de gîngănii spurcate, pe care toarnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
adică mai pe șleau, într-o grozavă zbenguială bezmetică. Simt cum fluxul creator se umflă ca o gogoașă și se grămădește să se strecoare printre țevi înguste, selec tante, ca la o fabrică de cîrnați. Așteptam să văd cum filtre, nevăzute de profani, lasă spre lumină esența gîndirii omenești, esență care a fermentat secole și secole și acum, în seara aceasta se revarsă strălucitor din scăfîrlia mea. Ochii îmi devin grei și vor să ia o pauză după atîta efort, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
uitate ori să aflăm cele neștiute...Voi fi gata să-ți sar în ajutor când vei avea mare trebuință. Vom încerca amândoi să ne lămurim cum s-au petrecut faptele în negura timpului. Spunând acestea, Spiritul domnesc s-a făcut nevăzut și într-o clipită s-a întors cu vreo șase cărțoaie. Fiecare dintre ele, mare cât o lume, și mi le-a pus dinainte...A urmat: - Uite aici. Iți ofer această comoară... Este munca de o viață a bunului meu
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
care le-au avut de la Petru (Schiopu) voievod și de la Aron voievod, astfel s-au jeluit înaintea noastră că le-au pierdut din pricina oștilor leșești, în zilele lui Eremia voievod.” - Se întâmpla, mărite Spirit, ca țiganii robi să se facă nevăzuți, și atunci tot voievodul dădea împuternicire sfințiilor lor - egumenilor - să-i vâneze și să-i aducă înapoi. - Iaca și primul care dă o asemenea carte. Acesta este Miron Barnovschi voievod, care, la 19 martie 1627 (7135), spune: „Dat-am cartea domnii
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
să-ți placă. Te aștept acolo. În clipa următoare,m-a cuprins o liniște neobișnuită. Mă simțeam puțin obosit, dar mai degrabă trist. De ce s-a terminat așa repede totul? Parcă acum câteva clipe am pornit să colind - însoțit de nevăzutul Spirit domnesc - mănăstirile Iașilor și iată-mă-s ajuns la ultima mănăstire...Cât de plăcută este compania Spiritului domnesc! Dar se va sfârși, așa cum se sfârșesc toate. Mai ales cele bune și frumoase... Pătrund pe sub turnul clopotniță - zidire de vază
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
se aprinde de mânie“, „nu gândește răul“. Care „toate le rabdă“, sperând, cu încăpățânare, într-un deznodământ nesperat. De aici încolo însă, spiritul sistematic nu mai ajută. Intră în joc un teritoriu fără hotare limpezi, fără rețete, fără cuvinte. Războiul nevăzut Sunt de acord - fără entuziasm - cu Slavoj Žižek, care, într-un articol tradus neglijent și publicat de „CriticAtac“ (și „critic“ și „atac“! Câtă vigoare! Ce probă de virilitate!), e de părere că „sociologii și editorialiștii au încâlcit misterul revoltelor“ de la
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
eventual, compasiune. Nu trebuie lichidat, dar trebuie oprit să facă rău altora și, dacă se poate, trebuie tratat: de un psihanalist, de un preot sau de un prieten. Spun asta cu gândul la un „termen tehnic“ al vieții spirituale: „războiul nevăzut“. Termenul desemnează lupta pe care fiecare din noi o are de dus cu demonii alcătuirii sale interioare. Există, în teologia creștină, tratate întregi despre acest război, un război de al cărui final depinde salvarea sufletească a fiecăruia. De un concept
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
aceste probleme, în sensul că nu și le pune. Adevărata criză a acestui tip uman - și, mă tem, a lumii de mâine - se explică prin diminuarea sau absența vieții interioare și prin înlocuirea ei nereflectată cu o exterioritate vidă. „Războiul nevăzut“ e suspendat. Totul se consumă în afară. Vinovatul e întotdeauna acolo. Agresorul e mântuit! Rândurile de mai sus nu au pretenția de a lămuri integral și definitiv cutare fenomen social. Vor doar să aducă în discuție și o altă dimensiune
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
darurile ei: colțurile, unghiurile moarte. Acolo te retrăgeai și făceai toți psalmii, toate rugăciunile și tot ce știai”. Pentru a-i păcăli pe gardieni, puneau pe pat o pătură răsucită pentru a sugera că deținutul, care se ruga întrun colț nevăzut al camerei, ar fi fost de fapt în pat. Așadar, deși manifestau precauție în viața duhovnicească, adesea erau turnați sau pur și simplu prinși, ceea ce ducea la pedepse crunte, de cele mai multe ori. Totuși n-au renunțat și s-au folosit
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
atâta har, pe care l-a folosit în încălzirea atâtor suflete deznădăjduite și obosite de cruntele încercări ale vieții carcerale. Și în pofida, sau poate tocmai datorită permanentelor încercări dintr-o istorie grea, a existat și va exista întotdeauna o conexiune nevăzută între foștii și viitorii mărturisitori ai neamului, care face ca sămânța credinței și a dragostei de țară să se transmită și să rodească în fiecare generație. Ne vom întoarce într-o zi și cei de azi cu pașii grei nu
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
viu, prin vietățile, majoritatea microscopice, care-l populează. Dar partea nevie, aceea care nu poate opune nimic intervenției exterioare urmează, obedientă, Înglobându-i biocâmpul, țăranul care-l calcă. Și transmite mai departe, vietăților care sunt deopotrivă plantele cultivate, dar și nevăzutele organisme de dedesubt, mesajul uman: benefic ori malefic. Iar răspunsul lor e recolta. Poate de asta, plecând de la un hectar, cineva a ajuns chiabur și a mai cumpărat altele, iar un altul a ajuns să l vândă... Întotdeauna e vorba
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
fie ger de să crape pietrele după Bobotează. Nu era neobișnuit ca în decembrie să fie omătul înalt cât casele oamenilor, iar dânșii își săpau tunele pentru a putea ieși din curte. Problemele adulților dădeau prilej copiilor să se strecoare nevăzuți din casă și să aibă toată ziulica la dispoziție să se joace nestingheriți. Copiii năzdrăvani, incluzându-mă și pe mine, erau de la prima oră pe acoperișuri și se dădeau cu sania de acolo de sus, până când le degerau degetele pe
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Făgărașul !!!». Negroteiul nostru și-a luat atunci desagii repede pe umăr, recălul și căciula din cui, și a ieșit grăbit din compartiment, fără să uite să spună: - «No, zâua bună că eu, mă rog frumos, aci cobor». Și se făcu nevăzut. Rămași în tren, cei doi prieteni ai noștri, Ion și Gheorghe au avut a cugeta. Ba la un moment dat, când trenul se apropia de Vlădeni, Ion chiar a spart tăcerea: -«Măi Gheo, ficioru ăsta n-o gătat povestea, tu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
impuse de societate și, într-un fel, de hazardul lumii înseși ? Înaintea realității imediate (adică a prezentului) nu e nimic ? Nu cumva este o altă realitate și tot așa, din lumi în lumi? Și nu se leagă ele, prin punți nevăzute, tocmai pentru că trec peste capetele oamenilor (peste prezentul mai sus pomenit), încarnându-se într-o altă realitate, a viitorului, prea puțin previzibil și încă și mai puțin de controlat ? Cu toate astea, inconștientul are caracter cosmotic, nu haotic spune Lucian Blaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cerească își trăiește în sufletul și imaginația inocentă a celor căzuți întâmplător pe coaja terestră (probabil din același cer misterios) cu o duioșie dezarmantă și senină liniștea stelară; din cer, Dumnezeul tuturor, imparțial și bun, prototipul moșnegilor tereștri, coboară fire nevăzute de lumină, o mreajă de văpaie 75, și dă semne de un clarobscur halucinant: ca-n vis, așa vii76. Copacul, roditor sau nu, este într-adevăr elementul de legătură între cer și pământ, arborele cerului (mai exact, coloana infinită, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lac, reflectate din înaltul adânc și limpede al cerului. Există ceruri și ceruri; însă cerurile sunt mai ales ale copilăriei și tinereții; mult mai limpezi atunci decât altădată, iar culoarea lor rămâne veșnic aceeași, dar numai în amintire. Un ce nevăzut întrețese aceste două cupole miraculoase, cea a apei, dar și cea a văzduhului, încât adesea ele, depărtate fiind, se unesc prin fire nevăzute, ca atunci când cerul și pământul sunt unite prin ninsoare. Privită prin ochii copilăriei, de jos, din marginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mai limpezi atunci decât altădată, iar culoarea lor rămâne veșnic aceeași, dar numai în amintire. Un ce nevăzut întrețese aceste două cupole miraculoase, cea a apei, dar și cea a văzduhului, încât adesea ele, depărtate fiind, se unesc prin fire nevăzute, ca atunci când cerul și pământul sunt unite prin ninsoare. Privită prin ochii copilăriei, de jos, din marginea ferestrei, cu ochii țintiți înspre înalturi, ninsoarea îi dă poetului senzația că urcă la cer, însă îi dă și o accentuată stare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acele vești din bătrâni 241. Pendularea aceasta între aducerea trecutului în prezent, dar și reversul, a întoarcerii personajului în trecut, este constantă pe întreg parcursul operei, constituind un laitmotiv al structurii eminesciene: El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut 242 așa încât, personajul ajunge la o teribilă dedublare; trăitor în vremea lui Alexandru cel Bun, El nu mai era el. I se părea atât de firesc că s-a trezit în această lume243. De ce toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rog orice spital, la orice oră de zi, și o să vă convingeți cât de bolnavă este populația țării, asistații de azi sau de mîine. Câți vârstnici aduși în spital sunt lăsați în grija personalului medical- binevoitorii, adesea nepoții făcându-se nevăzuți, vitregindu-i pe părăsiți până și de numărul de telefon, păstrat în secretul lor. Nu întâmplător, mai ales la orașe s-au înmulțit farmaciile, care nu falimentează. Tradiția românească obliga fiul cel mare, dar mai ales cel mic și rămânea
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Dar, de-ndată ce-am depășit plafonul de nouri, ne-am revenit. Ploaia s-a mai potolit și ea sub noi, pământul Suediei a prins a se vedea deslușit. Ni se părea un imens lăicer verde, pe care o mână nevăzută aruncase și ordonase din loc în loc așezări mai mari și mai mici, cu case și străzi aliniate, printre pâlcuri întunecate de păduri de brad sau alb-murdare, de mesteacăn, cu o salbă de lacuri, de forme și mărimi diferite, ca niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]