8,628 matches
-
primește permisiunea dumneavoastră, se va muta aici imediat. Care sunt dorințele seniorului meu? — Perfect, răspunse repede Katsuyori. Adu-le pe soția mea aici și pe cele nevestele tinere. În acel moment, moștenitorul său, în vârstă de cincisprezece ani, Taro Nobukatsu, păși înainte, încercând să-i schimbe gândul: — Tată, nu crezi că nu e bine? Katsuyori se întoarse spre fiul său, mai puțin nemulțumire și mai mult cu îngrijorare agitată: — De ce? Păi, dacă vin femeile aici, nu vor face decât să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ruga să așteptați puțin? — Nu, nu. N-am nevoie de multe ajutoare. Îmi ești de ajuns tu. Adu-mi calul. Mitsuhide porni spre intrare. În camerele prin care trecu nu văzu nici un vasal. Îl urmară numai doi-trei paji. Dar, odată ce păși afară, văzu grupuri mici de vasali adunați cu capetele laolaltă, vorbind în umbra copacilor și în grajduri. În mod cât se poate de firesc, toți vasalii clanului Akechi erau îngrijorați că fuseseră eliberați, pe neașteptate, din funcțiile de la banchet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cădea în mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dorea să vorbească un moment cu stăpânul său. — Așteptați o clipă, vă rog. Yuko reveni înăuntru, dar se întoarse imediat și-l invită pe Asano să intre. Dând la o parte o lampă scurtă, Hideyoshi se întoarse spre Asano, care pășise în cameră. — Scuzați-mă că vă deranjez în timpul consfătuirii. — Nu face nimic. A sosit o depeșă, se pare. De la cine e? — Mi s-a spus că e de la Hasegawa Sojin, stăpâne. Asano îi întinse caseta cu mesajul. Lacul roșu de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru era valabil atât pentru ostașii lui Hori, cât și pentru cei din clanul Akechi. Situația din vârful muntelui era neclară, dar și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sebei lăsase lupta din aval în seama soldaților lui Takayama Ukon. La fel ca șirurile unor tineri ducând pe umeri un palanchin sacru în timpul unei sărbători, urlând la unison, luptătorii își croiră drum cu forța în primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi în mijlocul inamicilor. Soarele începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, își reflectau culorile peste pâlcurile negre de oameni care urlau sub cerul pustiit. Violenta bătălie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simțite, generalii se ridicară de la locurile lor pentru a sta de vorbă cu alții, iar, ici și colo, se auzeau râsete și conversații animate. Un număr foarte mare de cești și oameni se adunară în fața lui Hideyoshi. Apoi, în mulțime păși încă un om. — Ce zici de înc-o ceașcă? întrebă Sakuma Genba. Vitejia fără egal a lui Genba în luptele din nord fusese foarte lăudată și se spunea că nici un dușman nu se întâlnise cu el de două ori. Katsuie ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mă bucur că ați venit, îi primi acesta, cu căldură. Cred că zăpada v-a cam dat de furcă. Ținând seama de situația în care se aflau, trebuie că Fujitaka și fiul său trăiseră ultimele șase luni cu senzația că pășeau pe o gheață subțire. Mitsuhide și Fujitaka fuseseră prieteni buni cu mult timp înainte ca oricare din ei să-l fi slujit pe Nobunaga. Soția lui Tadaoki era fiica lui Mitsuhide. Pe lângă asta, între vasalii celor două clanuri existau multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oferit, bău apa dintr-o sorbitură și se întinse, pentru prima oară de când plecase din Ogaki, după care descălecă, pornind cu pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul nu avea acoperiș, nici scară. Soldații se cățărau pășind pe proptelele de lemn fixate construite în grabă. Dintr-o dată, Hideyoshi își aminti de tinerețea lui de infanterist. Legând șnurul evantaiului de comandant de sabia pe care o purta, începu să urce spre vârful turnului. Pajii îl împinseră din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am trecut de multe ori cu autobuzul prin fața școlii acesteia, dar n-am avut curajul să mă opresc, fiindcă îmi stăruia pregnant în memoria afectivă toată tevatura, toate tracasările și umilirea mea ca om. De data aceasta, nevoit fiind, am pășit sfios pragul școlii și am avut norocul să întâlnesc în persoana doamnei directoare Tamaș un extraordinar interlocutor, încât vizita - inițial în silă - proiectată doar pentru câteva minute, a durat câteva ore bune... Legat de această vizită, la puțin timp după
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cu Școala generală nr. 5 „Principesa Elena Bibescu” din localitate. Cu această ocazie prof. Măndița Coloșenco și-a adus, ca dirigintă, elevii cl. a VIII-a A de la Școala generală nr. 5 care, cu multe flori, mai ales crizanteme, au pășit sfioși, în vârful picioarelor, în fostul apartament al scriitorului Octavian Stoica, devenit „Casă memorială”. În biblioteca vastă, cărți rânduite atent, metodic, multe din ele având substanțiale autografe date de mulți scriitori români, unii dispăruți în timp, alții încă în viață
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
e pură întâmplare a folosirii unui limbaj obișnuit - ca la clasă - urmat de o intensă simțire a celor afirmate, a celor trăite. Modesta mea origine socială m-a făcut să trec prin viață fără să fac zgomot în jurul meu, să pășesc sfios și sfielnic în orice acțiune mi-a încredințat societatea și viața și în final să pot privi lumea în față, cu mulțumirea supremă că mi-am făcut datoria față de lumea în care am trăit. Aprecierile deosebite pe care le
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Mâncare doar și-mbrăcăminte, Lui e de ajuns suspin că este Trimis spre Tine, scump părinte. Căci, numai cei ce sunt cu Tine, Au tot ce-n lume își doresc, Ușor le trece viața, doar cu bine, Ei Dincolo, lejer pășesc.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93392]
-
lucru. Gândurile îi fură întrerupte neplăcut pentru a doua oară în ultima jumătate de oră când unul dintre difuzoarele încastrate undeva în perete pârâi sec: - Avem probleme pe punte cu Gardienii, recunoscu el vocea ofițerului de serviciu. II. Locotenent-gardianul Kaan pășea arogant și plin de importanță în urma celor patru membri ai echipajului de pe "Rândunica" care-l conduceau către puntea principală de comandă. Cei cinci cârnăciori ai mâinii drepte, care-i serveau drept degete, pipăiră cu o oarecare înfrigurare insigna micuță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
om al ideilor, cu atât mai puțin al negocierilor, acțiunea îi venea ca o haină făcută la comandă. Acum avea parte de acțiune, așa cum își dorise, numai că o ținu-se într-un lanț de greșeli din momentul în care pășise pe navă. Niciodată nu se gândise că cineva ar îndrăzni să se atingă de un reprezentant al Confederației. Trebuia să distrugă nava, lucru care îi era cum nu se poate mai la îndemână, însă ar fi însemnat să dispară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
început nedeslușit, apoi din ce în ce mai limpede - pași târșiți. Chipul călugărului, luminat într-un anume fel, s-a profilat pe spațiul ușii. Părea un proroc.. --Bună dimineața și să-ți fie de bine masa. --Așa să fie, sfințite părinte. Bogdaprosti. Călugărul a pășit în chilie și s-a așezat pe marginea crivatului, lângă mine. --Te-am așteptat să vii, fiindcă am încă atâtea să-ți spun... --Iată-mă-s, sfințite. Am venit la primul semn al cuvioșiei tale. Și eu sunt dornic să aflu lucruri noi
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
asupra felului cum se petreceau lucrurile în vremurile despre care vorbeam, călugărul, și-a pus mâna streașină la ochi și, privind către soare, m-a întrebat: --Știi ceva? --Dacă nu știi, ți-oi spune eu. Hai să ne facem a păși, fiindcă despre călător se spune că.... --Că îi șade bine cu drumul... Mergeam respectându-i pasul greu și opririle dese. Nici nu îndrăzneam să-l privesc în față când ne opream. Vedeam bine că neputințele lui îi dau o stare
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
la chilii, soarele se rostogolește după deal luând cu el și funigeii... --Ce sunt de fapt funigeii, părinte? --Vezi tu? Dumnezeu le-a făcut și le-a orânduit pe toate. Fiecare ființă se poate mișca în felul ei: se târăște, pășește, zboară sau sare dintr-un loc în altul în fel și chip. Un păianjen însă, care trăiește pe pajiști însorite, toamna, în zilele frumoase, sare dintr-un loc în altul, dar nu oricum, ci cu ajutorul unui jet de lichid care
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
urmare a muncii de ieri după amiază la săpatul grădinii. Privirea mi-o vânturam în toate părțile, doar-doar oi vedea-o... Nici un semn însă. După scurtă vreme, l-am auzit pe bătrân venind. Am ieșit în prag, să-l întâmpin. Pășea moale și anevoie, cu răsuflare grea. --Bună dimineața, dragule, și să-ți fie de bine micul dejun. --Sărut dreapta, sfințite, și mulțumesc pentru masă. --Să fie primit, fiule. Ce crezi că am putea face astăzi? --Parcă aș vrea să tragem
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
dau seama ce. Bătrânul nu-și dezvăluie gândurile nici cum. La dânsul, vorba oglindește gândul și poate de aceea tace, ca să nu se dea de gol”. Cred că ai dreptate, amice”. Cu întebarea “cine ne așteaptă” înfiptă adânc în minte, pășeam resemnat în urma călugărului, cu toate că tare aș fi luat-o înainte, la galop, să găsesc răspunsul la această întrebare. Ne apropiam de chilii, iar inima era gata să iasă din piept... Când am ajuns la portița chiliei mele, călugărul s-a
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ceva ce probabil i-a scăpat din vedere... Aha. Îndată va apărea în prag! ... Întâi a intrat fata, cu privirea plecată asupra platoului ce îl purta pe brațe. Parcă plutea. Nu-i auzeam pașii. În urma ei, cu aceleași mișcări, a pășit... țiganca, ducând un fund de lemn pe care aburea o mămăligă ca un boț de aur. Au așezat totul pe masă și fără să privească în jur s-au întors în bucătărie. Într-o clipită, au reapărut ca două vestale
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Nu știu cât vom fi rămas așa înlănțuiți, când din apropiere am auzit șoapta Sevastiței: --Să mergem. Ne așteaptă sfinția sa... Zâna nu a tresărit, ci s-a desprins ușor din brațele mele. Luându-mi mâna, mi-a șoptit: --Să mergem, dragule. În timp ce pășeam spre biserică îmi spuneam: “După cât mi se pare, Sevastița a adus-o la izvor și ea a rămas de veghe în lăstăriș”. Acum călca în tăcere pe urmele noastre, ca un scutier în urma stăpânului... Am intrat în biserică tocmai când
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
nici ultimul caz. S-a întâmplat și la case mai mari. Nu mai departe acel Isaia Vicol Dioclias, de la Golia, care l-a nefericit peee”... “Pe cine?” “Pe humuleșteanul nostru drag”... Zâna simțea că mă lupt cu nenumărate gânduri, dar pășea în tăcere. --De ce nu te-au lăsat să mi te arăți până acum? - am întrebat-o pe neașteptate. --Ba m-au lăsat chiar în seara când ai venit. Pe urmă... te-am văzut doar din ascunzișuri... --Eu te-am
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Cetățuiei nu numai înfățișarea, ci și prestigiul pe care l-a avut odinioară. Pentru noi, Cetățuia, înainte de a fi un loc este un sentiment. Din poartă blazonul Moldovei ne anunță că ne întâlnim cu trecutul istoric și, când, deja am pășit în interior conștientizăm că ne-am întâlnim cu stămoșii noștri. Aici trecutul, prezentul și eternitatea sunt nedespărțite. Uneori, când ni se spune moldoveni trebuie ne gândim la felul nostru refractar de a aduce înnoiri la ceea ce am moștenit de la înaintași
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
VASILE ILUCĂ CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Ce nu știm despre Iași Cu mers de om potopit de gânduri, pășesc pe calea mănăstirii din piscul dealului care, pare că mă privește încurajator cu toate razele soarelui revărsate pe chipul ei de piatră...Niciodată nu mi s-a părut atât de frumoasă zidirea de pe creastă...Merg încet, dar gândurile îmi răvășesc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]