8,290 matches
-
aripa-i sumbră peste destinele unor eroi. Tema jocului-metaforă a vieții intră în supramodulate vibrații. Ce e viața dacă nu un „joc” plin de capcane „la capătul căruia așteaptă moartea sau huzurul” (Scarlat, din Veac de iarnă), un „joc” de „patimă și primejdie” (Hâncu). Sau cum zice Selim (din Săgetătorul): „Fiecare ne jucăm aici. Unul cu altul. Moartea cu toți.” Îngemănare de teroare și fascinație, moartea e o prezență insidioasă. O iminență, dând unora un tremur, iscând la alții o nefirească
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Un Petre Înlesnitoru, pseudonim care ar putea să îl ascundă pe Cezar Bolliac sau pe Grigore Alexandrescu, critică exagerările etimologiste și inconsecvența lui Heliade în raport cu părerile susținute în prefața gramaticii lui de la 1828. Bolliac publică aici versuri, începând cu O patimă, apoi balada Maria din Bezdat și alte poezii erotice. O scriere în proză cu caracter satiric, Cele dintâi ceasuri de petrecere ale unui domnișor, îi aparține lui S. C. Boerescu. Un A. D. comentează situația creată de inundarea Bucureștilor, periodic, prin revărsările
PAMANTEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288637_a_289966]
-
Mircea Cărtărescu, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Nicolae Coande ș.a. Suflul novator și nevoia populării „petelor albe” se simte și în proză, fiind recuperați autori exilați, ce se aflaseră până în acel moment sub embargou politic: Paul Goma, cu un fragment din Patimile după Pitești, în numărul 11/1990, dedicat în întregime universului carceral, Dumitru Țepeneag (Pont des Arts), Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Matei Vișniec, Sanda Golopenția-Eretescu. O proză ce respiră libertatea nonconformismului optzecist publică Gheorghe Crăciun ( Chiar ăsta era cuvântul: Degas!). Alte
ORIZONT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
Capitolul care ilustrează cel mai bine ideile din program este proza, cu deosebire schița, povestirea și nuvela. Contribuția cea mai importantă o aduce Ion Agârbiceanu, al cărui nume este întâlnit aproape în fiecare număr (Acasă, Griji multe, Două scrisori, Vinerea Patimilor ș.a.). Lui i se adaugă Al. Ciura (Scrisoarea din urmă), Mihail Gașpar (Pastel, Singur), Emil Isac (La cârciuma lui Moș Pătru), dar și câțiva condeieri rămași necunoscuți (I. Furtună, Marioara Văleanu, Tomiță Ciprian, Toma Cocișiu). Se publică două lucrări cu
PAGINI LITERARE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288613_a_289942]
-
clausus, Pe malul mării). Dar mult mai nociv îi apare autoarei modul de viață al celor bogați, ușuratic, imoral, egoist, iresponsabil, impulsionat de trăiri joase, cu manifestări sociale superficiale și ipocrite, lipsit de repere. Un aer greu, încărcat de cenușa patimilor omenești se lasă peste aceste ficțiuni, transformând totul într-o trăire buimacă. Singurul roman cu o tonalitate mai luminoasă este Vraja patimei (1936), unde protagoniștii ies întăriți din încercările prin care trec, iar dragostea aduce în final fericirea. Mai mult
PALLADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
L. și-a început activitatea scriitoricească în 1868, trimițând la „Convorbiri literare” traduceri semnate Gil, pseudonim pe care îl va păstra în continuare și cu care va semna cărțile Popa Roșu. Amintire din copilărie (1890), Moș Kivu (1894) și Săptămâna Patimilor (1894). Deși participa uneori la întâlnirile Junimii, nu a fost membru al Societății. A colaborat totuși statornic la „Convorbiri literare” până în 1891, fie cu beletristică, fie publicând documente referitoare la „geneza oștirii românești” (Hârtii vechi). Unora dintre acestea le-a
LAHOVARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
pune în valoare iscusința de narator și abilitatea în înlănțuirea evenimentelor. Faptele sunt relatate cu liniște, efect al temperamentului și al opticii evocatorului. De aici, și o melancolie blândă, prezentă mai ales când este vorba de rememorare (Moș Kivu, Săptămâna Patimilor). L. nu are darul observației psihologice, personajele se comportă banal și după clișeele melodramei. Înfățișarea lor este însă plastică și expresivă, contribuind la realizarea atmosferei de epocă. Pitorescul se întregește cu aventura și cu preferința pentru reliefarea originilor obscure (Popa
LAHOVARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
la realizarea atmosferei de epocă. Pitorescul se întregește cu aventura și cu preferința pentru reliefarea originilor obscure (Popa Roșu, Radu Negru) sau pentru ciudățenia comportamentului (Moș Kivu). Lipsite de dramatism, povestirile câștigă prin finețea umorului și prin pitorescul idilic (Săptămâna Patimilor). Corect, dar fără strălucire, L. a tradus și a publicat în „Convorbiri literare” versuri de Lessing, Em. Geibel, Chamisso, Heine, Lamartine. SCRIERI: Popa Roșu. Amintire din copilărie, București, 1890; Moș Kivu, București, 1894; Săptămâna Patimilor, București, 1894. Traduceri: Eugène Labiche
LAHOVARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
și prin pitorescul idilic (Săptămâna Patimilor). Corect, dar fără strălucire, L. a tradus și a publicat în „Convorbiri literare” versuri de Lessing, Em. Geibel, Chamisso, Heine, Lamartine. SCRIERI: Popa Roșu. Amintire din copilărie, București, 1890; Moș Kivu, București, 1894; Săptămâna Patimilor, București, 1894. Traduceri: Eugène Labiche, Pentru ochii lumii, Brașov, 1901. Repere bibliografice: Negruzzi, Junimea, 132; Iorga, Ist. lit. cont., II, 36; I.E. Torouțiu, Heinrich Heine și heinismul în literatura românească, București, 1930, 154; Predescu, Encicl., 473; Dicț. lit. 1900, 484-485
LAHOVARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
prima oară (1980), Cu inima în palmă (1981), Poeme pentru mama (1984) - este însoțită la M. de o alta parodică - Dracul verde (1972), Parodii de la „a” la „z” (1975), Cetiți-le ziua (1976), La munte și la mare... (1980). Romanul Patima (1972), care împreună cu altul, intitulat Umbra, alcătuiesc ciclul Semnul șarpelui (1974), se așază în linia romanescă inaugurată de Ioan Slavici. Câteva cărți de amintiri, în care umorul se asociază fericit cu nota amical-sentimentală, evocă „întâmplări cu scriitori” - Întâmplări cu scriitori
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
scriitori”, periplu amuzant și istorie literară anecdotică și umoristică a timpului contemporan. Și Dicționar sentimental de poezie (I, 2002) configurează, într-o modalitate originală, o galerie „de familie”, în care se înșiruie portrete ale confraților din mai multe generații. Romanul Patima e o povestire țărănească sobră, viguroasă, fuziune de realism aspru și romantism crâncen, de atmosferă baladescă, în tradiția lui Slavici din Moara cu noroc și a lui Agârbiceanu din Popa Man, având ca eroină o altă Mara, ce își asumă
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
munților”. SCRIERI: Izvorul, București, 1962; Partid, făuritor al vieții (în colaborare cu Rusalin Mureșanu), Timișoara, 1966; Frumusețile zilnice, București, 1967; Nopțile risipitorului, București, 1969; Șoapte, București, 1970; Memoria pergamentelor, București, 1971; Teama de oglinzi, București, 1971; Dracul verde, Iași, 1972; Patima, București, 1972; Țară de dor, București, 1973; Semnul șarpelui, București, 1974; Parodii de la „a” la „z”, Cluj-Napoca, 1975; Vânătoarea de seară, București, 1975; Cetiți-le ziua, București, 1976; Întâmplări cu scriitori, I-II, București, 1979-1982; La munte și la mare
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
2002; Fănuș Neagu, frumosul nebun al marilor metafore, București, 2002; Întâmplări vesele cu scriitori triști, București, 2003. Ediții: 9 pentru eternitate, București, 1977 (în colaborare cu Gheorghe Tomozei). Repere bibliografice: Ion Vlad, În căutarea romanului, TR, 1972, 37; Nicolae Manolescu, „Patima”, RL, 1972,40; Dimisianu, Valori, 109-112; Felea, Secțiuni, 192-193; Ciobanu, Critica, 141-144; Ungheanu, Arhipelag, 210-211; Ardeleanu, Opinii, 117-119; Eugen Barbu, „Vânătoarea de seară”, LCF, 1976, 11; Gheorghe Pituț, Mircea Micu și edenul copilăriei, VR, 1976, 8; M.N. Rusu, „Cetiți-le
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
iubite, / tu ești, dor nespus” (Metamorfozele iubirii). În unele poezii se întrezăresc reminiscențe din Nichita Stănescu, cu care poeta are afinități: „înecat sub greutatea lui a fi /, a vrea dar a fi” (Săvârșirea erorii); „Cântecul singurătății / când prezența întrezărită cu patimă, / când prezența / se-nconjoară de lipsă / Singurătate a singurătății, lipsa” (Aducerea la uitare). SCRIERI: Profet spre ziuă, București, 1972; Luptele soldatului, București, 1980; Din umbra lumii, București, 1983; Dorul și ființa, București, 1986; Prieteni curajoși, București, 1989; Cuprinsul vorbirii, București
MINULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288162_a_289491]
-
Delavrancea, Al. Vlahuță, comentariul, deseori consistent, fiind orientat exclusiv sociologic. Autorul lui Dinu Milian pledează, cu oarece ecou, pentru naturalism, văzut drept unicul mod de a scrie modern. Grila zolistă, normele conform cărora un scriitor ar trebui „să disece omul, patimile și firea lui” în funcție de „mediul social și cel material” sunt aplicate romanului românesc, începând chiar cu N. Filimon. Și ca poet M. proclamă nevoia de primenire: virtuțile versului romantic s-au fanat, autorul se vrea ba poet naturalist, ba socialist
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
perfecțiunea gândirii”, de unde o „poezie ușoară”, lipsită de „fiorul creațiunii”. Totuși cei mai mulți i-au subliniat modernismul, venit din asumarea unei viziuni provocate de o „exaltată intensificare a vieții”, specifică nevrozaților, dintr-o „sensibilitate vibrantă, bogată”, de unde „beția de senzații”, „vârtejul patimilor violente”, toate exprimate într-o formulă destul de personală, care „îmbină fastul, bizareria, decorativismul rafinat”, specifice simbolismului, într-o „tentativă de a spiritualiza senzorialul”. Cu unele excepții, cronicarii teatrali i-au apreciat piesele, evidențiind efectul de verosimilitate, susținut de mai multe
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
poporului. Viața păstorească în poezia noastră populară, îngr. și pref. Marin Bucur, București, 1966, 359-416; D. Caracostea, Poezia tradițională română (Balada poporană și doina), îngr. Dumitru Șandru, pref. Ovidiu Bârlea, București, 1969, I, 5-309, II, 224-320; H. Sanielevici, „Miorița” sau Patimile unui Zamolxis, ALA, 1931, 552-554; Călinescu, Ist. lit. (1941), 61-64; Lucian Blaga, Trilogia culturii, București, 1944, 119-131; C. Brăiloiu, Sur une ballade roumaine (La Mioritza), Geneva, 1946; Al. I. Amzulescu, Introducere la Balade populare românești, București, 1964, 178-179; Adrian Fochi
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
de ani). Spirit comunitar Viața comunitară a Zerindului este una foarte bogată. Oamenii se adună frecvent și discută problemele comunității și participă activ la rezolvarea problemelor localității în care trăiesc. În plus, interesul comun primează în fața intereselor personale și a patimilor politice, localnicii participând la ședințele mai multor filiale locale de partid. În general, acestea sunt văzute nu ca ședințe de partid, ci ca oportunități de discutare a problemelor comunitare și de găsire a unor soluții. Viața comunitară a Zerindului se
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
ale unor autori duhovnicești din vechime (e.g., Evagrie Ponticul) sau contemporaneitate (e.g., arhimandritul Sofronie din Essex și arhimandritul Emilianos Simonopetritul). Complementar, am inclus câteva „Stații teologice” care trec în revistă condiția lui Zaheu înaintea Crucii Domnului, problema reprezentării vizuale a Patimii lui Iisus, statutul lecționarului biblic și câteva glose despre metafizică și teologice în opera lui Christos Yannaras. O notă bibliografică oferă detalii despre traiectoria textelor înainte de culegerea lor în acest volum. Toate eseurile reluate aici apar într-o formă complet
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la persoana a III-a -, intelectualul respectabil n-ar vreasă-i și asume esența teologică. Ne rămân deci surprizele bucătăriei balcanice, care îndură fără efort ghiveciul și cacealmaua: o cultură a divertismentului - această puerilă consimțire la moarte-, stilistica nudității verbale și patima bășcăliei nemăsurate. Sunt multe exemple de paragină a simțului nostru critic postdecembrist și nu trebuie insistat. Prea mulți au întâmpinat numeroasele ipostaze ale „obscenității publice” românești cu logica inopinată a surdinei. Asfixiați de politețuri, am ales să tăcem, parcându-ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană și orfană, dar se întoarce mereu printre semeni cu ambiția secretă de a înfrunta disprețuitor orice anonimat. Vorbind sau scriind, suntem însetați
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despotice. Evident, reproșurile la adresa acestui experimentalism cultural nu au întârziat să apară, venind mai cu seamă din partea elitei formate la școala umanismului teuton. Oarecum ironic, într-un fragment nemilos din Știința voioasă (1882), tocmai Nietzsche acuza „încercările” lui Montaigne de patima limbuției; pentru filozof, eseistica lui Montaigne nu reprezintă decât eroarea „născută din bucuria de a da mereu noi întorsături aceluiași lucru” (¬97). Problema centrului dispare, fiind înlocuită de criteriile exclusive ale virtuozității stilistice. Eseul devine, treptat, un satelit al subiectivității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
revoluției industriale. Desigur, o critică bazată pe impresii nuvelistice nu poate răsturna datele statistice care vorbesc despre extraordinara prosperitate declanșată de transformările pieței capitaliste din Occident. Cert este faptul că Biserica le-a vorbit în aceeași măsură săracilor (ispitiți de patima invidiei) și bogaților (ispitiți de avariție). O critică teologică a ideologiei neoliberale s-ar cuveni înrădăcinată așadar nu într-un etos de tip marxist, ci mai degrabă într-o continuitate cu tradiția filantropică a Bisericii dintotdeauna 2. Critica amoralismului economic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rămâne acel disperat strigăt al tatălui vitregit - „cred, Doamne, ajută necredinței mele” -, dacă mărturisirea nu vrea să convertească, ci doar să rostească de pe acoperiș lucrurile spuse în șoaptă, atunci poate „orgoliul” mărturisirii ne va fi iertat. Așa cum bărbații gâtuiți de patima desfrânării nu se curăță prin misoginism, nici cărturarii înecați în fumul slavei deșarte nu vor vedea lumina Duhului arzându-și scrierile, precum Gogol (atât de prost sfătuit). Aș vrea ca nici un creștin să nu-și îndoaie cerneala cu apă de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
întru Hristos. Acest tip de hermeneutică teleologică va fi proiectată asupra istoriei vechiului Israel sau a întregii umanități căzute. Părinții Bisericii vor aplica o lectură spirituală (anagogică) memorialului iudaic al izbăvirii. „Egiptul” devine metafora captivității idolatre, „exodul” reprezintă eliberarea de patimi și botezul curățitor, iar „Canaanul” este imaginea paradisiacă a întoarcerii acasă. În tradiția patristică, succesul alegoriei - care nu este o metodă hermeneutică, ci o exigență a vieții „în Duh și adevăr” - n-a încurajat niciodată suspiciunea istoricului umanist de mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]