5,484 matches
-
care locuiau în Armășoaia și de frații Ion, Vasile, Neculai și Ghiță.Veniseră cu toții din satele unde trăiau și munceau; plângând și suspinând intrară în odaia unde mama Elena stătea întinsă în cosciug, cu mâinile împreunate pe crucea de pe piept. Plânsul Mariei izbucni năvalnic, lacrimile se scurgeau fără oprire și toți cei de fașă, chiar și bărbații, nu se putură stăpâni văzând-o atât de îndurerată. „Mamă scumpă, cât de bună și înțeleaptă ai fost, ne-ai crescut pe toți, ne-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
s-au citit ecteniile și evangheliile, s-au dat podurile de pomană iar când s-a ajuns la biserică s-a citit ultima evanghelie. Când preotul și dascălii au cântat, cu glasuri înalte și tânguitoare , tristul tropar, „veșnica ei pomenire”, plânsul celor de față s-a întețit, nici măcar bărbații mai tari de fire nu s-au putut stăpâni. După încheierea slujbei, preotul a vorbit, cu frumoase cuvinte, despre cea care a fost o femeie la locul ei și credincioasă. A urmat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
rău. Dimineață toți din familie s-au răspândit fiecare la treburile lor. Pe la amiază când copiii sau întors de la școală Maria privi spre ei și își aminti de spusele lui Costache și de visele ei și o podidi din nou plânsul. Maricica se apropie de dânsa și își aminti de o poezioară pe care o învățase la școală, recitând în gând : De ce plângi, maică, de ce plângi/ îți curg p e față în broboane/ Atâtea lacrimi, să le strângi/ S -ar face
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
morților ce veneau de pe front. - Așa cum ne-a venit nouă, după un an de zile certificatul de moarte, a lui Gheorghiță, Dumnezeu să-l ierte, izbucni în lacrimi Costache și plecă în camera de din sus, pentru a-și potoli plânsul. - Multe amănunte privind ofensiva rusească de la Stalingrad le-am aflat din transmisiunile de la radio Londra, că din gazetele noastre, slabă nădejde. Rușii au adus pe Don divizii proaspete, formate din siberieni, deosebit de căliți, ce au putut îndura gerurile năpraznice din
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cele două săptămâni cât a fost internat în spital iar doctorii iau spus lui Emilia că nu au ce-i mai face și că ar trebui să-l ducă acasă. Degeaba s-a rugat Emilia, zadarnice au fost lacrimile și plânsul, medicii, puțini la număr față de numărul mare de pacienți cu răni de pe front, au ridicat din umeri . Emilia s-a străduit să găsească un car ca să-l aducă pe Dumitru, cel vlăguit total de infecția din organism, să moară acasă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ajunge la mine tata trecuse pe la cancelaria școlii și, deci, aflase despre situația mea disperată. Tata mă privește liniștit cu ochii lui albaștri și cu blândețe în glas mă întreabă care-i situația... Drept răspuns din partea mea... un hohot de plâns înăbușit și cu rușine și obidă îi spun încet de doi și trei din catalog... Am câștigat atunci în ochii tatei prin sinceritatea răspunsului meu, prin rostirea adevărului adevărat! Mă întreb acum, după atâția ani, oare de unde o fi știut
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
lucie! Doar hrana zilnică o aveau asigurată... Tata e negru, vânăt de supărare. Se frământă, bate din palme și se întreabă ce-i de făcut? Se alarmează mama și sora mai mică. Ele găsiseră rezolvarea momentului grozav de greu prin plâns... Tata și cu mine stăteam ca doi bărbați și căutam o rezolvare. Poate că va face el rost de bani, dar eu spun răspicat că nu mai putem continua cu școala. La cei aproape 16 ani ai mei eram pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
dar fata aceea mare și frumoasă! În lumina aproape chioară a unui bec, „cu umbre prin colțuri de odaie” și cu un pronunțat miros de cărbuni - lemnele erau cu ciubote roșii pe atunci - văd un ghemotoc mic, vânăt, congestionat de plânsul momentan și am avut o mare deziluzie... Ce știam eu de mărimea și frumusețea copiilor nou născuți?..., dar n am spus nimic... Abia în ziua următoare, mai pe lumină, i-am surprins zâmbetul și m-a fermecat gunguritul ei nevinovat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acea casă de teamă că n-am să mă mai pot stăpâni! Cum un tren pe direcția Galați nu aveam, am ieșit în șosea și într-un moment când nu mai aveam pe nimeni în preajmă, am izbucnit într-un plâns cu hohote!... M-am jenat de această slăbiciune a mea!... Mă gândeam la... felul cum ar fi suportat părinții mei o asemenea durere în cazul dispariției mele pe front și-mi ziceam că această triplă tragedie i-a doborât pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
toate bucuriile avute până atunci și n-aveam cui să împărtășesc această bucurie a bucuriilor! Umblam de colo-colo prin casă și la un moment dat am impresia că sunt pe cale să explodez în mine însumi, apoi am izbucnit într-un plâns cu hohote, apoi tot mai încet și mai lin... și m-am liniștit... Nu degeaba se spune că plânsul liniștește omul... făcându-l și mai lucid. Se săvârșise minunea nesperată a îndepărtării Dumnezeului nostru comunist pe care toți îl răbdam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
casă și la un moment dat am impresia că sunt pe cale să explodez în mine însumi, apoi am izbucnit într-un plâns cu hohote, apoi tot mai încet și mai lin... și m-am liniștit... Nu degeaba se spune că plânsul liniștește omul... făcându-l și mai lucid. Se săvârșise minunea nesperată a îndepărtării Dumnezeului nostru comunist pe care toți îl răbdam cu mânie, în timp ce el nu vedea și nu simțea clocotul mâniei generalizate. Mi-am dorit să ajung momentul ca să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
aduceau mâncare. S. B.: Ați avut cazuri de militari care au clacat, care au făcut depresie sau stări de anxietate? M. M.: Niciunul. Deci, absolut niciunul. S. B.: Dacă clacau puteau să o ia razna, să intre în crize, cu plâns, cu stări de surescitare... M. M.: Absolut nimic. A contat enorm, vă spun, faptul că noi am ieșit după căderea regimului. Oamenii erau motivați. Știau că se duc să apere ceva, să protejeze populația. S. B.: Căzuse Ceaușescu și erau
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
mai ales că el iese și din sfera axiologicului. Valorile nu se pot statua într-un comic care nu răspunde prin transfigurarea specifică tragicului, Molière servește din nou ca termen de comparație. „În fond, tipul Molièresc este un tip «de plâns». Râdem de o situație comică, nu pentru că e «de râs» (așa cum se întâmplă în jocurile comice primitive, în comedia bufă) ci, mai mult, pentru că e «de plâns». Comedia caragialească e o comedie de situații - dar de situații tragice.” Ce se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nou ca termen de comparație. „În fond, tipul Molièresc este un tip «de plâns». Râdem de o situație comică, nu pentru că e «de râs» (așa cum se întâmplă în jocurile comice primitive, în comedia bufă) ci, mai mult, pentru că e «de plâns». Comedia caragialească e o comedie de situații - dar de situații tragice.” Ce se ascunde sub termenul „gratuit”, întrebuințat în legătură cu procedeele tradiționale ale comicului ? Am fi tentați să spunem esteticul, gratuitatea pură era reflectată într-un mod nobil în formula „artei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Primul gong al polemicii sună în scrisoarea din 6 august 1947, unde Ion Negoițescu își anunță prietenul că-i citise articolul din paginile României Viitoare și conține și prima delimitare care va declanșa polemica, aceea dintre moral și moravuri. „De plâns”, conchide criticul, nu sunt eroii caragialieni, ci moravurile, dar, esențial, tragicul nu se situează la nivelul socialului pentru care moravurile constituie o ipostază, - Max Scheller și Nicolai Hartmann sunt invocați -, ci la nivelul istoriei. Interesul pe care-l suscită „satira
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fi văzut astfel de spectacole, n-aș fi îndrăznit să sper, dar... Și spun și de data aceasta: „de aici trebuie să înceapă totul!”. Jurnal 1988 Vineri 15 iunie 1988 - Iași Încerc să-mi adun somnul între pleoapele umflate de plânsul trecut. Zgomotele din jur îmi fură liniștea, gândurile îmi dau neliniștea... Începe să-mi fie teamă și încerc să înlătur sentimentul acesta hain. Îmi spun (așa cum ieri în fața altarului am aflat) că n-am de purtat în spinare păcatele nimănui
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dulceața lor fumegoasă sufletele celor ce le poartă, toate nefiind altceva decât camuflajul peticit al ABSENȚEI. După moartea unui actor nu rămâne decât absența lui de muritor. Și arar rămâne un anume tremur inefabil al lacrimii (de râs sau de plâns) de pe obrazul Secundei pe care Actorul o lasă să picure în adâncul spectatorilor ce-l privesc jucând. Așa cum, în mai multe rânduri, a făcut-o și Ada. Ovidiu Lazăr Amintindu-mi de Ada ... ... mă gândesc la ceea ce numim, astăzi, Artist
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
din SUA a afirmat că "argentinienii de sus și până jos sunt un popor de hoți", ceea ce l-a determinat ulterior "să bată drumul la Canossa", respectiv Buenos Aires, pentru a-și cere scuze de la președintele "hoților", Eduardo Duhalde, izbucnind în plâns în fața cameramanilor scenă utilizată cu succes și pe Plaiurile Mioritice). În urma unor "amabilități" cu Fidel Castro, a rupt relațiile diplomatice cu Cuba și, arătându-se drept un fidel prieten al SUA, și-a pus în cap pe toți latino-americanii (este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe fratele meu dându-și ochii peste cap și exclamând, imitând-o pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În plâns. A trecut un deceniu de atunci. A izbucnit Primul Război Mondial. O mulțime alcătuită din patrioți, Între care era și unchiul meu Ruka, a aruncat cu pietre În ambasada germană. Petersburg-ul a decăzut, devenind Petrograd Împotriva oricăror reguli de prioritate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de pe câinele pe care era cocoțat, când Dmitri a apărut cu un felinar și ne-a dus acasă. Zăpăciților, zăpăciților“, zbiera turbată Mademoiselle de pe verandă. Ne-am strecurat pe lângă ea fără să scoatem o vorbă. Fratele meu a izbucnit În plâns și s-a predat. Marele danez, al cărui nume era Turka, s-a Întors la treaba din care fusese deranjat, având ca obiect Îndatoritoarele și instructivele mormane de zăpadă din jurul casei. 4 În copilărie știm foarte multe despre mâini, deoarece
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă la adresa scumpei ei Elveții, care nu avea flotă de război. Sau o apuca plânsul pentru că Își Închipuia că ori de câte ori se vorbea franțuzește, jocul era Încercarea deliberată de a o Împiedica pe ea să Îndrume și să ornamenteze conversația. Sărmana de ea, era atât de nervoasă și de grăbită să domine conversația inteligibilă de la masă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
șoptește mucalit Toader, dând cu cotul. ...Tu, Dumnezău al meu! Cu lacrimi de sânge mă rog ție! Pedepsește-i! Blăsteamă-i! Nimicește-i! Trăznește-i! Spulberă-i! Varsă asupra lor urgia mâniei tale! Aruncă-i în întunericul cel fără fund unde-i plânsul și scrâșnirea dinților! Să știe că cine scoate sabia, de sabie va pieri! Îi sfânt mare, ce gândești? șoptește înfiorat Toader. Sfântul cade cu fața la pământ implorând: Tu, Dumnezeu al meu! Fă dreptate pe Pământ, până nu-i prea târziu! Oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și ... și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar cu mâna cealaltă, pe furiș, își șterge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cea dintâi "Doamnă" a Moldovei nu e Maria de Mangop, ci Maria Răreșoaia! Prostii! Ei, Pescăriței, strigă cu patimă Maria, ei i se cuvine slava Domnului! I-a ridicat și curți domnești în Târgul Hârlăului! mai spune și izbucnește în plâns. Țamblac, moale, împăciuitor: Maria... Hai să judecăm fără patimă. Hai, nu mai plânge. Ascultă-mă! Arată-mi un bărbat un bărbat adevărat care să nu mai calce, din când în când, pe de lături, ca, apoi, să se întoarcă acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
multă fală. Ea te ține în lumea ta, departe, străină de Ștefan, de Moldova lui. Îți cunoști tu, bărbatul? Cunoști tu gândurile, frământările lui? Cunoști tu sufletul Moldovei, a cărei Doamnă ești? Maria își mușcă buzele să nu izbucnească în plâns: Unchiule... De când am venit în Moldova, am căutat, m-am străduit, nu fără durere, să-mi uit obârșia. Am învățat limba moldovenilor. I-am dăruit un fiu. L-am iubit m-am străduit să-l iubesc, să-l înțeleg. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]