8,125 matches
-
intensitatea luminoasă și nici pentru că apăruse un geam acolo unde nu fusese nimic cu o clipă mai devreme, ci pentru că între ei și parcul acela splendid nu părea să existe nici un fel de substanță materială. Dar parcul nu mai era pustiu: mișunau în el zeci de oameni și de utilaje. McAllister rămase uluit. Apoi, pe măsură ce senzația de iluzie se topi și amenințarea pe care o reprezentau acești oameni deveni tot mai penetrantă, emoția i se prefăcu în spaimă: - Vai de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
un minunat cămin al viitorului. Tocmai asta îi curmă imboldul de a alerga după acest om. Își dădu seama mai târziu că așa ar fi trebuit să facă. Era ultima persoană pe care o văzu pe străzile acelea tăcute și pustii. Trebuie să fi fost ora dinaintea falselor zori și nu era nimeni pe-afară. Ciudat însă, nu absența animației omenești îl tulbura, ci mai degrabă faptul că nu vedea nici un magazin de arme. Și totuși speranța nu-l părăsea. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
din pricina suflului puternic, neașteptat al vântului aceluia neîmblânzit. Apoi, încordându-se, se luptă să-și regăsească liniștea mintală și fizică. Atmosfera citadină a nopții strălucitoare, de basm, dispăruse. Dispăruse chiar și drumul frumos luminat. Toate se prefăcuseră într-o lume pustie, a morții. Se strădui să străpungă vârtejul viscolului. Se făcuse ziuă și totuși abia distingea umbrele nedeslușite ale copacilor care se înălțau prin ceața aceea a viscolului la mai puțin de douăzeci de metri depărtare. Instinctiv căută un refugiu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
seninul cerului este în aștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. 370E frumos pe când din cerul plin de-o sântă bogăție Cade-o lacrimă frumoasă în adâncă vecinicie - Dar de cad rănite toate, ceru-i negru și pustiu, Nu-i nălțime, nu-i albastru, e o noapte de sicriu. Stea ce cade taie lumea ca o lacrimă de-argint, 375Pe seninul cer albastru frumos lacrimile-l prind, Și din când în când vărsate frumos lacrime te prind, Dar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
seci întreg isvorul, vai de ochiul tău cel blând. Pin diamanții tăi se scurge sânge fin de trandafiri Și zăpada viorie din obrajii tăi subțiri - 380Curge noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie, Ce ușor se poate stinge pin plânsorile pustie. Cine e nerod să ardă în cărbune-o piatră rară Și eterna-i strălucire s-o strivească într-o pară? Tu-ți arzi ochii și frumsețea - infinitul lor se stinge - 385Și nu știi ce răpești lumii? Ah, nu plânge, ah
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
surpau cetăți în cale; Geaba omul meu da piept L-împingeau tot înderept. I-au înfrînt oștirile, I-au răpit măririle, Pustiit-au țările, I-au luat averile, I-a -nnegritu-i soarele, I-au robit popoarele. Eu în codrul cel pustiu Rătăcind, într-un târziu, Am aflat din limbi străine Că bărbatul nu-mi mai vine, Am aflat dinspre apus Că bărbatul mi s-au dus, S-a dus cale ne-nturnată De toți oamenii urmată. Am aflat din răsărit Că bărbatul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
bade-i porni, Părul mi l-oi despleti, Și pre tine te-oi jeli. - Mândră, mândruleana mea, Nu mă jeli cu iia, Jelește cu inima, Nu mă jeli cu portul, Jelește cu sufletul! 74 Cucule, de unde vii? - De la niște vii pustii. - Dar de badea ce mai știi? - Știu bine că-i sănătos Șede la masă voios... - Dar voiosu-i voinicu Ori-i plânge sufletu? - Pita albă sta pe masă Cum îi pita mai frumoasă, Nici necoaptă Nici răscoaptă, Lângă pită Carne friptă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
n-ai odihnă-n mormânt Cum n-am eu pe - acest pământ, Să n-ai pace nici în casă, Zile numai cinci o șase, Să te iei bădiță-n lume Întrebând de al meu nume Și să te afli-n pustii, Acasă să nu mai vii Și să te topești gândind, Cum ocolesc eu plângând. 164 Cine strică dragostele Mînce-i grâul pasările Și n-aibă pîne pe masă Nici sănătate -n oasă. 165 Țipai ochii peste deal, Văzui fata de muntean
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mi-o soldățit bărbatul. 180 Pe din sus de berărie Merg doi frați la cătănie. Și unul așa zicea: - Pune, frate, mîna-n șele Să cântăm una cu jele Să ne - audă maicele. Bată-te focul câmpie Mare-mi pare și pustie. Am fost voinic tinerel Și am dat de mare rău, Că doi ani și jumătate 211 {EminescuOpVI 212} Eu am îmblat pe lumea toată, Mai bine aș fi murit eu Să nu ajung atâta rău. Uite, Doamne, cătră mine Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Dumineca Că tu maică că-i vide Voinicaș de sama mea Și ți-a arde inima, Ș-o arde cu flăcăraie De-i gândi că-s în bătaie. Pasăre, pasăre vie, Și tu-mi poți fi mărturie Că îmblu țară pustie; Pasăre din țara mea, Spune cătră maică - mea Să nu-mi poarte hainele, Nici ea să nu le vândă - Numai ea să le aprindă Colo-n celea trei hotară, Să le deie foc și pară Că io-s în lume
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fie țiganii ai dracului, Amin! {EminescuOpVI 314} {EminescuOpVI 315} {EminescuOpVI 316} {EminescuOpVI 317} FĂT-FRUMOS DIN LACRIMĂ În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, - în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urei lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără, - pat aurit, însă pustiu și nebinecuvîntat, - trist mergea la război cu inima neîmblînzită, - și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, - și din ochii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Nu uita Făt-Frumos, că pe cât vei fi tu departe, eu oi tot plânge. El se uită cu milă la ea, o mîngîiă - dar apoi, desfăcîndu-se de îmbrățoșările ei, se avântă pe șeaua calului și plecă în lume. Trecea prin codri pustii, prin munți cu fruntea ninsă, și când răsărea dintre stânci bătrâne luna cam palidă ca fața unei fete moarte, atunci vedea din când în când cîte-o streanță uriașă atârnată de cer, ce încunjura cu poalele ei vârful vre - unui munte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
părea și mai frumoasă. Genarul era dus iar la vânătoare cale de două zile. - Făt-Frumos luă alți cai din chiar grajdul Genarului. Astă - dată plecară noaptea. Ei fugeau cum fug razele lunei peste adâncile valuri ale mărei, fugeau prin noaptea pustie și rece ca două visuri dragi; ci prin fuga lor auzeau miautele lungi și îndoite ale motanului din vatra castelului. Apoi li se păru că nu mai pot merge, asemene celor ce vor să fugă în vis și cu toate
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
scăpat - zise calul cel cu șapte inimi. - Stăpâne - adăogi calul - tu ai izbit miază-noaptea, de a căzut la pământ cu două ceasuri înainte de vreme, și eu simt sub picioarele mele răscolindu-se năsipul. Scheletele înmormîntate de volburele năsipului arzător al pustiilor au să se scoale spre a se sui în lună la benchetele lor. E primejdios ca să umbli acuma. Aerul cel înveninat și rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorî. Ci mai bine voi culcați-vă, și eu pân
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
argintie, spânzurată din cer ce tremura strălucită... cu palate nalte albe... cu mii de ferestre trandafirii; și din lună se scobora la pământ un drum împărătesc acoperit cu prund de argint și bătut cu pulbere de raze. Iară din întinsele pustii se răscoleau din năsip schelete nalte... cu capete seci de oase... învălite în lungi mantale albe, țesute rar din fire de argint, încît prin mantale se zăreau oasele albite de secăciune. Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vâna departe cale de șapte zile. El o luă pe fată pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinse gâtul cu brațele ei și-și ascunsese capul în sânul lui, pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din sbor năsipul pustiei. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mărei fug, iar ei stau pe loc. Și numai încet se auzea motanul mieunând din câte șapte capetele. Pierdut în păduri, Genarul își aude calul nechezând. - Ce e
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
spre peire merg Și nu am unde s-alerg Să-i ceiu ajutor de-un ceas Că nădejdi nu mi-au rămas. Părinții mei mă gonesc, Rudele mă oropsesc, Prietenii m-au lăsat Ah, Doamne, Cui i-am stricat. În pustie plec, mă duc, Să fiu fiarelor năluc, Pe copaci să zugrăvesc Un suflet care-l iubesc. Ah nană, nănuța mea Singură dorința mea, Iată că acum mă pierzi Și nu o să mă mai vezi. No. 6 Moarte, moarte, ce nu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
stare sunt, jeluiți, Silesc să călătoresc Chinul morții pătimesc, Că departe mă despărțesc De ceea ce o iubesc. Trist și jalnic ca un cuc Singur sunt unde mă duc, Inima, sufletul meu Rămâne când plec eu, Fără ea nu e noroc Pustiu sunt în orice loc, Fără ea, împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
despărțesc De ceea ce o iubesc. Trist și jalnic ca un cuc Singur sunt unde mă duc, Inima, sufletul meu Rămâne când plec eu, Fără ea nu e noroc Pustiu sunt în orice loc, Fără ea, împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie an, Veacul va să-mi fie căznit, Ahtul meu n-are sfârșit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
stare sunt, jeluiți, Silesc să călătoresc Chinul morții pătimesc, Că departe mă despărțesc De ceea ce o iubesc. Trist și jalnic ca un cuc Singur sunt unde mă duc, Inima, sufletul meu Rămâne când plec eu, Fără ea nu e noroc Pustiu sunt în orice loc, Fără ea, împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
despărțesc De ceea ce o iubesc. Trist și jalnic ca un cuc Singur sunt unde mă duc, Inima, sufletul meu Rămâne când plec eu, Fără ea nu e noroc Pustiu sunt în orice loc, Fără ea, împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie an, Veacul va să-mi fie căznit, Ahtul meu n-are sfârșit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
e lume Când nu-i acel nume Care îl slăvesc, Încotro oi face Nimica nu-mi place, Să mă veselesc. Minutul îmi pare Veac cu-ndestulare Când nu pociu s-o văz, Cât de-aproape fie Parc-aș fi-n pustie În locul ce șăz, Iar când se desparte Măcar nu departe, Simt că mă topesc. De-aș fi-n adunare Ori și cât de mare Tot la ea gândesc, Nu simț pentru mine Cât de puțin bine Oriunde să fiu, De-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și-n leșinuri, ah! Fie-ți milă, soro, de mine. No. 50 Cât mi-e de urât când sunt făr-de tine, Toate pre pământ moarte-s pentru mine, Ori și unde - aș fi dacă nu ești față Parcă-s prin pustii afar din viață. Vai de mine atunci când nu vii îndată Pe urma-ți mă iau și plâng ziua toată. În brațe-ți mă ții, tremurând văzduhul, La piept să mă culci ca să-mi dau duhul. Unde sunt doi pomi și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
băiatul acela cu obrazul pistruiat. Scoase plicul de sub aparatul de fotografiat, muie din nou tocul în călimară și caligrafie apăsat: "Domnului inspector Bernard Stanley ― Londra-Anglia". Pendula bătu de unsprezece ori. Clinchetul delicat broda o melodie pastelată cu peisaje vechi. ... Străzi pustii de provincie, grădini sleite sub soarele greu al amiezii, scaune de răchită și o păpușă de cârpă uitată într-un tufiș, un flașnetar șchiop abia cărîndu-și cutia. Pe trotuare, frunzele strivite își îngropau în praf sigiliul galben, ud... ― S-a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]