5,285 matches
-
câmpului, tradiții, rituri de trecere, obiceiuri magice, toate transpuse în sugestii metafizice, participă la alcătuirea ființei, ca într-un descântec de ursită al celei care se închipuie „zămislită din balade”. Mereu în consonanță cu natura („Eu noaptea nu dorm, ca roua să poată-nflori”), îngăduindu-și numai bucuriile simple, care precum în descântecul magic sporesc lumea, poeta vădește o anume pudoare, vrând parcă să disimuleze sentimentele care pot fragiliza legătura cu ritmurile și miracolul firii. Rostul i se precizează în versurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
a crescut în puțin timp în întreaga lume. În zilele de sărbătoare, merg să predice Cuvântul Vieții prin satele și bisericile parohiale semănând multe virtuți printre mulțimile de țărani, aducându-i lui Dumnezeu roade îmbelșugate. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și roua doctrinei cerești nu au semănat-o doar printre credincioși, ci ei s-au dus în țările păgâne și în cele ale sarazinilor unde au mărturisit adevărul, multora dintre ei fiindu-le dat să culeagă de acolo chiar și gloria martiriului
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
hotarul ce desparte tărîmurile. Este mulțumit cu ceea ce poate stăpîni: „Ș-Însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam” și, după evaziunea provocată de Amor, se Întoarce la peisajul său intim: cîmpurile smălțuite, iarba pe care strălucesc bășicuțele de rouă, turmele de oi care zbiară plăcut, taurii care mugesc apăsat, călușaua care nechează, albinele, rîndunelele, ciobănițele care cîntă etc. Nu se poate zice că Iancu Văcărescu are o percepție mai profundă a lumii fizice pe care, se vede bine, vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Există, În fapt, mai multe peisaje În poezia lui Bolintineanu. Cel din primele versuri (O fată tînără pe patul morții) nu se remarcă prin nimic. Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este mai imprudent confesiv decît contemporanii lui, glasul trece mai sincer, mai expus la ridicol printre imagini poetice obosite
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
P-al lor car de roze fragedele zori, Din a cărui undă și-a făcut mirază Bolta azurată, aurînd de flori. Ale sale fiice sînt strălucitoare Ca stelele d-aur rătăcind prin nori; Dulcea frumusețe este fugătoare, Piere ca o rouă dupe dalbe flori. Pe aici domnește blînda poezie Ce din cupa-i d-aur varsă drăgălaș Un prefum de roze și de ambrozie Care-mbată dulce sufletul gingaș. E-ora cînd tresare lina Propontide Sub al aurelii tinerei sărut, Scînteind
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
precădere, o sărbătoare a voluptăților molatice, a răsfățului. Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguraului, suavității etc. „A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moartea. Pătrunderea În palatul de sub stînca sumbră unde stă, ascunsă, fata albă, dulce, trădează o simbolistică gravă a trecerii dincolo de frontierele vieții. Aflăm, aici, mitul lui Orfeu, combinat cu alte simboluri romantice, poate și cu acela din Faust. Domnul de rouă este, din această sferă tematică, balada cea mai frumoasă a lui Bolintineanu. Este o banalitate, dar o banalitate ce trebuie spusă, că poemul anunță prin simbolurile lui grave pe Eminescu și Ion Barbu (cel din Riga Crypto și lapona Enigel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu figurează aici un mare mic poetic, acela din Strigoii și alte poeme plutonice. Lero-Împărat iubește o scită „dulce ca un vis” și ursita rea i-a prezis că soarele dimineții, de-l va prinde, Îl va risipi Într-o rouă dulce. Ceea ce se și Întîmplă: „Pe un drum de piatră domnul Își repede Sprintenu-i fugar; Dupe-un vîrf de stîncă draga lui Îl vede Lăcrimînd amar. — « Noapte-oprește-ți zborul! stele mîndrioare, Mai stați În eter!ă Astfel roagă Încă juna plîngătoare Căutînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În Legendele istorice și Basme, unde femeile au un loc important, că, Înainte de a deschide gura, doamnele, junele copile se rumenesc invariabil la față. Să cităm: Doamna lui Neagoie, intrînd În sala unde se ține sfatul bărbaților: „Ochii uzi de rouă spre pămînt se-nclin; Rumenind la față ea vorbește lin”. Fata de la Cozia, consultată de Țepeș asupra răsplatei pe care s-o primească, răspunde În chip brav după ce În prealabil: „Rumenind la față, ca o rozișoară...”. Fata din Dafin, ispitită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei”, spectacol de cruzimi materiale: „În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri; Și aburi Într-amurgul din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un peisaj de-o uscăciune și dezolare biblică: „E numai cîmp de petre, gol, trist, secat de soare De care fug și vulturi și feare răpitoare. Nici scaiul, nici urzica, pe sînul lui nu crește, În veci dorita ploaie, nici rouă nu-l stropește, Iar dac-un nor se sparge deasupra-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. De cîmpul cel de groază chiar gîndul se ferește; Chiar crivățul pe margini din zboru-i se oprește, Atît este de mare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dimineața, În „faptul zilei” ori noaptea. Se prefigurează, Întîi, În Pasteluri un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trezire veselă a naturii, renașterea este rezultatul Însoțirii dintre soare și pămînt. Alecsandri patetizează: mii de glasuri „celebrează Însoțirea naturei cu mîndrul soare”, verginile intră În apa proaspătă, soarele se Înalță de trei suliți pe „cereasca mîndră scară” și absoarbe rouă de pe ierburi... Clasicizînd, alegorizînd, poetul aduce În vasta scenă lirică pe radioasa Aurora care - „dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit” - zboară peste lume și dă sfaturi bune unei copile triste. Nu se configurează, din aceste imagini comune, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limpide din văzduh, nourii ușori, albi) am putea la rigoare deduce un simț al volatilității, lîngă acela, mai substanțial liric, al transparenței și al strălucirii. Materia respiră prin aburii calzi ce se pierd În văzduh. Lumina plutește peste pămîntul reîntinerit, rouă se evaporă, peste lucruri calde, Încă o dată, „un rîu falnic de lumină”. Matinalul din natură (primăvara Însăși fiind o dimineață a naturii) este văzut de Alecsandri ca o desprindere de inerția nopții și, În genere, o eliberare (care ia forma
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii, ora tainicelor plăceri. Fantezia adună, În sprijinul acestui sacru moment, luminile și parfumurile a două teritorii: „Era blînda oră a blîndelor șoapte, CÎnd nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prea multă subtilitate În raport cu un autor sau altul: „Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguralului, suavității etc. «A gusta dulcea bucurieă a bea «dulcea / rouă de cerești plăceriă și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor”. La asemenea eventuale Întrebări se poate Însă răspunde și (e de presupus că cititorul Își va
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o dată, tema „tărîmelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simțurilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seducției. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborîrea pe uscat și deplasarea spre nord. Discursul moral și patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmășagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de rouă. Masa: locul și timpul meditației. Stînca și spațiul singurătății. Erosul lui Bolintineanu. Regimul farmecului vergural, „Rumeneala”, cartea de vizită a inocenței. Loialitatea ochiului. Amorul magic. Figura «raptuluiă Femeia la vîrsta canonică. Figura mistificației și a sacrificiului. Teroarea retoricii. IX. Vasile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Vrând-nevrând. 96 Fulgul de zăpadă de C. Radeș Pe obraz, pe nas, pe umăr, Tot cad fulgii, fără număr. S-a oprit în palmă unul... Iute, iute, închid pumnul. Desfac pumnul, Unde-i fulgul? Am în mână-un strop de roua, Sau un bob de apă? Ploua? S-a topit în mâna mea, Cu o lacrima de nea... Săniuța mea Uite săniuța mea, Zboară că un fulg de nea. Cand o șui pe derdeluș, Trage spre alunecuș. Când se vede-n
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
-ntr-o salba, sunt acele negre miele, care pasc iarbă albă. 106 Obiceiuri bune Soarele, cât e de soare, Obiceiuri bune are; Când în zori și-arată față Zice „Bună dimineață”. Pomii încă-s somnoroși, Dar răspund politicoși Plini de roua sclipitoare „Bună dimineață, soare!” Când trec norii din greșeală Peste-a soarelui beteala Spune: „Să ne scuzați, vă rog!” Și-o iau repede din loc. Iar atunci când ploaia cade Brazda semănata scalda, Grâul, după câte știm, Zice ploii: „Mulțumim”. Obosit
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
între spini și verze”, „durerile pândesc [...] ca niște iepuri vii”. În nopțile fără lună, „pășunile au răni: / spinări de cai curbate”. Prin „păduri bătrâne” „trec urșii spre izvoare cu botul sângerând de mure, / un cerb flocos își spală barba în roua ierbilor lăptoasă”. Dominantă în poeme e o atmosferă sobră, de reculegere și cucernicie, solemn melancolică, suav hieratică: „Înconjurat de rude la masă stau sfios / și nu vorbește nimeni. E o tăcere calmă. Ei mă privesc pe mine și eu privesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
mocirla piere cu posomorâțiiă N-au s-o mai afle aici, să o găsească/nici adierea verii, nici nagâțiiă Pe unde-au fost horit minune nouă,/pe unde, limpezi, crapii-n stuf mai joacă - treziți din somn, cocorii goi În rouă/s-au mult chemat pe câmpuri, mâine pleacă. Din fundul zării, tânără, o lume/neprididit se-ndrumă către ape, cu pluguri mari de vreri și târnăcoape/să-ncerce-n miez terasele de spume. Iar când răzbi-va fluviu-n litoral
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fundul zării, tânără, o lume/neprididit se-ndrumă către ape, cu pluguri mari de vreri și târnăcoape/să-ncerce-n miez terasele de spume. Iar când răzbi-va fluviu-n litoral/- ochian mănos culcat Între uscaturi - o să-l Încingă-n rouă, pe de laturi,/o dimineață cât un ideal”. SUCCESELE POEZIEI Dar dacă nu așa trebuia să se scrie poezie, să apelăm la câteva sinteze critice pentru a ne lămuri ce poeți, ce teme, ce poezii și ce fel de meșteșug
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ai citit? 3. Scrie care erau personajele din basmul citit? ÎNTÂLNIRE Într-o dimineață caldă de vară am ieșit la plimbare prin grădină. Soarele era deja la lucru. Pe o petală de tradafir, o albină își usca aripile umezite de roua dimineții. -Bună dimineața, albinuțo! am salutat-o eu. -Bună, draga mea! a răspuns ea trezită de voioșia glasului meu. -Ce program ai azi? -Am să culeg nectarul florilor. Stupul mă așteaptă. 19 1. Ce fac albinele în fiecare dimineață? 2
Caietul primei vacante by MARIA BOZ [Corola-publishinghouse/Science/484_a_776]
-
voioșia glasului meu. -Ce program ai azi? -Am să culeg nectarul florilor. Stupul mă așteaptă. 19 1. Ce fac albinele în fiecare dimineață? 2. Din ce este alcătuită o familie de albine? 3. Ordonează corect cuvintele și formulează o propoziție: rouă, usca, umezite, de, își, albină, aripile, o dimineață,într-o. 4. Desenează un stup și o albină. 20 HĂRNICUȚA Georgiana este o bună gospodină. Ea le pregătește păpușilor mâncarea. Astăzi le prepară supă, pilaf și prăjituri cu nucă. -Vă place
Caietul primei vacante by MARIA BOZ [Corola-publishinghouse/Science/484_a_776]