6,619 matches
-
Ce vice impuni, la lecture. Domaine anglais (1936), de Valéry Larbaud (1881-1957). Expresia, destinată unei extraordinare cariere, a fost împrumutată de autor dintr-un text al scriitorului englez Logan Pearsall Smith, care califica lectura drept „viciu rafinat și nepedepsit“, „egoistă, senină și durabilă beție“. Teresa. Rimas de un poeta desconocido presentadas y presentado por Miguel de Unamuno, Madrid, Renacimiento, 1924. Grenchen, oraș în NV Elveției, cantonul Solothurn. Purgatoriul, VI, 76. Vezi Don Quijote, I, 22. Fr.: La Rhune. Fr.: Saint-Jean-Pied-de-Port. Juan Huarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
făceau cu ochiul. Îți puteai da seama că nu e din oraș după felul cum se holba la rotocoalele de fum ce se ridicau deasupra capului său dintr-o reclamă la Camel, dar asta nu îl făcea deosebit. În nopțile senine de vară, Times Square era plină de turiști. Îi luase un an să ajungă acolo. Exact atâta trecuse de când văzuse într-un exemplar ferfenițit al revistei Life poza unui băiat american în costum de marinar care, la anunțul președintelui Truman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
privit și, treptat, treptat - contemplând cele mai noi modele - începea să regăsească universul luminos al imaginilor care-l umpleau din nou cu strălucirea lor. Cu o LEICA - tata era sigur de asta - avea în sfârșit să-și facă viața mai senină și transparentă ca un cristal. Așa cum i se întâmpla tatei cu Hasselblatt și cu Leica, la fel pățeam și eu cu numele noi, de pildă cu Terra sigillata, denumirea dată oalelor roșii lăcuite, ale căror cioburi tăioase puteau fi găsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
egiptene. Îl invidiam pe Felix. Ca și el, aș fi vrut și eu să atrag priviri, privirile iuți, fulgerătoare, ale Linei la ore sau în pauză, ascunse și totuși atât de emoționante. Ele îl schimbaseră pe Felix, îl făcuseră mai senin, mai liber în mișcări, dar, mai ales, hotărât. Știa ce e important și ce nu, de ce anume trebuia să ții cont la „caresseală“ și făcea aluzii schițând un zâmbet care te ducea cu gândul la ceva secret, ce-mi trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lui Kieran, în timp ce Lisa se uita înnebunită când la unul, când la celălalt, încercând să găsească o modalitate de a ne distrage atenția. Ce vrei să spui cu asta, Kieran? am spus eu, uimindu-mă pe mine însămi cât de senină eram. Lisa sări în fața lui ca să mă împiedice să folosesc tehnici de citit pe buze, bănuiesc. Nu vrea să spună nimic. E un idiot. Kieran se dădu la o parte. —Mulțumesc, Lisa. Asta chiar ne e de ajutor în situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu chipul îngrijorat: - Vreau să-ți spun că tânărul a făgăduit Laurei să se însoare cu ea până în patru săptămâni. Tăcui. În liniștea ce se coborî în odaie, am auzit-o pe Laura din camera vecină, în sfântul locaș al seninelor mele rugăciuni, gemând de două ori prelung și dureros. Plasatorul de mașini gâfâia ca după trântă. - Ramses, reluă vorba bătrâna, mestecând cu lingurița cafeaua din ibric, intrată în clocot. Laura mi-a zis: Mamă, cum mi-o și norocul. Zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
bătrânească a obuzelor țâșnite din țevi nevăzute. Văitându-se și gâlgâind, ghiulelele cădeau peste noi - în plin. Moartea ne strângea pe toți laolaltă sub aripa ei rece și neagră. De pe coama muntelui cuprindeam toate văile și munții dimprejur. Cerul era senin și soarele nespus de dulce. În vale, nu departe, pornise măcelul pentru un petic de pământ, de pe care maiorul, stând pe vine și cu binoclul la ochi, împărțea ordine pentru contra atac. Era un om fioros maiorul, cu șumuiogul mustăților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dozată fantastic de lumina palidă a unei lanterne pusă parcă strâmbă pe deasupra unui stâlp de lemn, lăsat și el într-o parte. E Viena veritabilă, din care s-au înfiripat primele acorduri din „Dunărea Albastră”, și acel chiot formidabil de senină bucurie: „Iumhaidi - Iumhaidă”. E leagănul visurilor mele, cu fata pe care am îndepărtat-o pentru că a început să-mi plângă... Cu dânsa împreună au dispărut toți oamenii de pe atunci”. „Pe chipurile fetelor din Viena de azi, stăruie neliniștea zilei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Felicitări, Îi spuse ea zâmbind. Henry o privi cu gura căscată. — De unde știi? — Te-am așteptat, Îi răspunse ea cu un surâs. Când te-am văzut pășind pe trotuar, aveai un mers atât de săltat și o expresie atât de senină, Încât am știut că piesa trebuie să fi fost un succes. A fost un triumf, zise el și Îi relată toată istoria. Doar slujnica, bătând la ușă ca să mai aducă niște cărbuni, Îl făcu să Își Încheie narațiunea. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
copleși panica la gândul că În timpul acesta ar putea-o pierde și Îi telegrafie lui Warren, Înștiințându-l că se duce singur. 6 Soarele Îl trezi devreme, luminând printr-o crăpătură a draperiei. Se Înălța pe deasupra bisericii și, În diminețile senine, avea Întotdeanuna un moment când arunca o rază drept În jos, pe West Street, În Dormitorul Regal și chiar pe pernă, dacă neglijase să tragă draperia complet la culcare. Aceasta era făcută din pânză de in irlandeză pusă În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
viitor soldat?“; „De ce faci asta, bă, idiotule?“. Răspunsul lui, pe care nu-l varia niciodată, a devenit expresie și mi-a rămas citabil pentru totdeauna: „Noi nu facem așa ceva“. Întotdeauna răspundea la plural. Cu o voce nici slabă, nici puternică, senină, care bătea destul de departe, el declara, în numele unui plural, ceea ce refuza el să facă. S-ar fi putut bănui că în spatele lui se aflau destui insuburdonați imaginari încât să fromeze, dacă nu o armată, măcar un batalion, pregătiți în orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de ce soi. Geldmacher locuia în camera din față, cu flautele sale, cu cimpoiul și cu valiza de moașă plină de instrumente pentru pictură. Annerose și cu mine aveam, în atelierul cu oberliht, un acoperiș deasupra capului și, când cerul era senin, stele pe care le puteam număra. Proptită pe patru cărămizi, salteaua de două persoane era întinsă într-un cadru metalic. Ziua și noaptea ne acompaniau de alături, atunci când eram un singur trup cu mai multe membre, flautele lui Geldmacher, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-mi persoană; prea-minunata Madame Hsin ia noapte de noapte căruțe cu veronal, tocmai din pricina neobositului nesomn al stâlpilor legii, care o duc În pragul deznădejdii, băgându-i sula-n coaste. Zbirii nu par a ține minte că, În Împrejurări deloc senine, i-a fost ucis protectorul și ea a rămas orfană și fără adăpost, În fruntea salonului de elită „Dragonul ce-și uită de sine“, cu localuri proprii În Leandro Alem și Tucumán. Ah, preadevotata și nestatornica Madame Hsin! În timp ce cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o facă, dacă legislația prudentă nu-l trăsnește, la fiece carrefour al Istoriei. În cazul nostru, numele Oaspetelui de piatră e Samuel Nemirovsky. Vă scutesc chiar și de cel mai mic amănunt referitor la acest ebenist Întru totul banal: frunte senină și Înaltă, ochi de o tristă demnitate, barbă neagră de profet și statură interșanjabilă cu a mea. — Neîntrerupta frecventare a elefanților nu-i mai Îngăduie ochiului perspicace să zărească nici chiar musca cea mai de râsul lumii, a opinat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Am găsit echipajul! — Ați venit amândoi, remarcă Beth. Ședea rezemată de o consolă din confortabila cabină de pilotaj a astronavei. Da, spuse Norman, uitându-se la ea. Arăta bine. Ba chiar arăta mai bine ca oricând. Mai puternică și mai senină. De fapt, era chiar frumoasă. — Harry a fost de părere că dihania nu va reveni. — Calmarul a fost prin apropiere? Norman Îi povesti pe scurt atacul. — Dumnezeule! Îmi pare rău, Norman. N-aș fi plecat dacă mi-aș fi Închipuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
fel de memento. Își amintea prea bine dezastrul. Știa că n-avea să-l uite toată viața. Îi cercetă din nou pe Beth și Harry. Amândoi arătau obosiți. Beth privea În jos, preocupată de propriile gânduri. Și totuși, avea fața senină, În ciuda suferințelor Îndurate sub apă. Norman Își zise că arăta aproape minunat. — Știii Beth, spuse el, arăți splendid. Beth păru că nu-l aude, apoi se Întoarse spre el. — Ah, mulțumesc, Norman, spuse ea. Și zâmbi. 1, Federal Aviation Agency
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
la memoria hîrtiei, exasperat de scurtele-i absențe în infinitul apropiat. Maturul spitalizat, îl privesc în trecut pe V. Îl privesc cu mîndrie cum descoperă că unii oameni au tot timpul conștiința finitudinii și microscopicității lor iar unii din aceștia, senini, chiar nu disperă. Resimt și acum imensa scîrbă ce-l cuprinde față de marea masă a celorlalți: năuci înecați în prostie sau în inconștiență. Seninătatea cu care aceștia nu sînt înspăimîntați îmi pare și acum un cataclism. O omenire debusolată ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
galben greu în zestrea noastră, fericirea e o iluzie. Ca orice tinerețe a unui chip uman nu ține decît o clipită. Apoi, decade. Pînă la urîțenia definitivă.” Nu poate scăpa de obsesia fericirii prietenul meu. Nu poate ajunge ca mine senin și crud sub soarele care usucă treptele încă umede ale Marii Piramide. Nu-l înfioară moartea vre-unui pacient cît îl îngrozește seninătatea morții colective. Mai mult sau mai puțin inutile. Aș fi curios dacă știe el vre-o doctrină a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
doi pași înapoi privindu-mă în ochi. „-Vezi,”-îi răspund-„vedem același orizont din părți opuse. Bineînțeles că mi se cuvine. Ți se cuvine și ție. E soarta tuturor, de ce s-o privim speriați? Căci asta e tragedia: o privire senină asupra unei implacabile condamnări la suferință. Asta-i sentința: dacă ai întrezărit adevărul, vei fi nevoit să-l calci în picioare cu propria ta viață...” Prietenul meu răsuflă ușurat de parcă tocmai i-aș fi spus contrariul. „-M-am liniștit”-răspunde el
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mi-am pus iar zăvor, Isus mă alină atunci când mi-e dor, Pe frunte-mi coboară cunună de vis Și gându-mi ridică spre zări din abis. De când Îl cunosc privesc des în mine, Atunci când mi-e greu colind zări senine, Speranța mă urcă, nu cad la pământ, Ascult și mi-e bine, rămân în Cuvânt. Furtuni mă brăzdează si simt că mi-e frig, Am clipe în care nu pot să-L mai strig, Mă văd rătăcită, adesea plângând, Stingheră
Fir de speran?? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83333_a_84658]
-
vedeam cum întoarce ouăle cu ciocul. Am gândit că le așeza să aibă toate aceeași căldură pe toate părțile. Și avea mare grijă să le acopere bine pe toate. Era foarte atentă. Nu a spart nici un ou. Într-o zi senină și caldă, s a auzit primul piuit. În două sau trei zile, cred că din fiecare ou a ieșit câte un pui. Cloșca avea grijă să arunce cojile de ouă. Probabil ca să nu se taie puișorii în ele, ori să
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
peștele. Ce? Eu nu am grijă de Bătrâna lui?” își schimbă el hotărârea privind supărat în adâncul albiei pârâului. Mulțumit de ideea ce-i venise, se propti cu o mână de bârnele podului și se ridică în picioare. Privi cerul senin, se uită în direcția soarelui și apoi la umbra proiectată pe pod de trupul său firav. „Este trecut de ora la care a zis bunicu’ să aduc iapa acasă. Mai întâi să culeg câteva flori pentru mămica... Ba nu! Culeg
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
ce puteam să evit să fac ceea ce trebuia să fac. Încercarea de a mă hotărî să mă gândesc la detaliile practice ale despărțirii de James era ca și cum aș fi încercat să mă uit direct la soare într-o zi foarte senină. Amândouă erau treburi foarte dificile. Și amândouă mă făceau să-mi dea lacrimile. Presupun că trebuia să mă gândesc la problema custodiei lui Kate. Deși oare era o problemă? James nu făcuse dovada nici celui mai mic interes în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-și ia ochii de la mine. Era minunat. Pe drumul de la locul unde parcasem mașina și până la restaurant avusesem parte de niște priviri ciudate. Presupun că eram cam prea elegantă pentru o seară de luni, într-un aprilie cu cer senin, dar cui îi păsa. Chelnerul, un tinerel îmbrăcat într-un costum de seară care nu-i venea bine și care se dădea italian, dar vorbea cu accent de Dublin, a venit în grabă la masă și a pierdut o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pare un mare regizor, cine-o fi, eu văzusem, cum am spus, caseta monocolor cu monoclul sticlei de votcă la ochi, și-acum mă extaziam În fața culorilor, cum cădeau ele pe canatul ușii, pe o jumătate de nas, cum pica senin lumina ca din Întîmplare pe bătrîne secundare, pe-un vechi scrin ca la Eisenstein, cum era construită fiecare scenă, fotogramă cu fotogramă, cum se tot umblase maniacal la detalii În fiecare plan, cine dracu’ o fi, un american?, nu, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]