5,222 matches
-
totdeauna cu ajutorul desinențelor cazuale, altor sufixe formatoare de complemente și postpozițiilor. Există un singur cuvânt care poate fi considerat prepoziție, "mint" „ca, în calitate de”, folosit și ca conjuncție în contrucțiile comparative, cu sensul „ca, decât”. Complementul cu prepoziția "mint" este sinonimul sintactic al substantivului la cazul formativ: "Mint mérnök dolgozik" = "Mérnökként dolgozik" „Lucrează ca inginer”. Verbele maghiare sunt deseori prevăzute cu prefixe având o natură deosebită de cea pe care o au în română. Pe de o parte au și rol gramatical
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
categoria cuvintelor modalizatoare, dar ulterior a fost și ea individualizată în cercetările lingvistice privitoare la limba maghiară, începând cu Borbála Keszler. Nóra Kugler o definește ca „un cuvânt gramatical care nu poate primi afixe, nu alcătuiește raporturi nici morfologice, nici sintactice cu alte cuvinte, nu poate fi parte de propoziție [...]. Are funcția de a efectua operații asupra afirmației din propoziție [...]; exprimă un raport modal, atitudinea vorbitorului (raportarea sa afectivă, volitivă, axiologică), sau marchează reacția vorbitorului la situația de comunicare, respectiv la
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
raport modal, atitudinea vorbitorului (raportarea sa afectivă, volitivă, axiologică), sau marchează reacția vorbitorului la situația de comunicare, respectiv la una din componentele acesteia [...]”. Aceeași autoare clasifică particulele în: Particulele se deosebesc de adverbe prin faptul că nu pot avea funcție sintactică, ca și cuvintele modalizatoare, dar se delimitează și de acestea prin aceea că nu pot constitui singure o propoziție și nu răspund la niciun fel de întrebare. Cele mai multe particule se formează prin conversiune din adverbe (de exemplu "már") sau din
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
pronumelor generale: "senki" „nimeni”, "semmi" „nimic” etc., precum și verbul "nincs(en)" „nu este” (cu pluralul "nincsenek" „nu sunt”). Acestea se folosesc împreună cu cuvintele de negație, fie "nem", fie "se(m)", respectiv fie "ne", fie "se", construcțiile cu acestea constituind sinonime sintactice: "Senki nem/ se(m) volt itt" „Nimeni n-a fost aici”, "Sehova ne/se menjünk!" „Să nu mergem nicăieri!” Dacă propoziția începe cu "nem" sau "ne", după adverbul sau pronumele negativ se poate folosi facultativ "se(m)": "Nem volt itt
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
cel puțin predicat. Poate fi de mai multe feluri. Dintr-un anumit punct de vedere, poate fi minimală sau dezvoltată. Din alt punct de vedere, propoziția analizabilă poate fi completă sau incompletă. Aceste tipuri de propoziții se caracterizează prin structura sintactică și intonativă, prin anumite tipuri de cuvinte pe care le conțin și prin modul predicatului. Sunt cinci tipuri de propoziții: enunțiative, optative, imperative, interogative și exclamative, fiecare cu subdiviziuni. Propoziția enunțiativă poate fi: Propoziția optativă are două subtipuri, delimitate după
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
să plecăm”, având aceeași structură ca în română: verbul "kell" „trebuie” folosit impersonal + verb la imperativ (cu valoarea conjunctivului din română). Este o construcție din maghiara dialectală din Transilvania, adoptată de limba comună, în care este mai frecvent sinonimul ei sintactic "el kell mennünk", propoziție unde predicatul este "kell", "mennünk" fiind subiectul, exprimat prin infinitiv cu sufix posesiv care se folosește și pentru obiectul posedat. Un exemplu de predicat nominal dublu este în propoziția "Most aztán gyors kell legyél" „Ei, acuma
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
propoziția regentă putând fi: Sunt și cazuri în care pronumele relativ nu are referent exprimat: "Cine poate, bea". Și alte tipuri de subordonate pot fi introduse prin pronume relative: Introducând o subordonată, pronumele relativ are în același timp o funcție sintactică în aceasta, putând fi:
Pronume relativ () [Corola-website/Science/316309_a_317638]
-
mai frecvent în maghiară decât în română. Deseori, în maghiară, sintagmelor formate din substantiv + atribut din română le corespund cuvinte compuse în maghiară. Cele mai multe cuvinte compuse au un element de bază. Acesta este totdeauna pe ultimul loc și determină categoria sintactică a cuvântului și trăsăturile sale morfologice, fiind esențial și în determinarea sensului cuvântului compus. Din punctul de vedere al părților de vorbire din care pot fi formate cuvintele compuse, există următoarele combinații productive: O categorie aparte sunt compozițiile dintr-un
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
nu sunt concurate de valori nominale. El poate primi toate complinirile verbului: Pe lângă valoarea verbală ca element regent, gerunziul are mai ales valoare adverbială ca parte de propoziție, exprimând diferite complemente circumstanțiale: Mai rar, gerunziul poate îndeplini și alte funcții sintactice:
Gerunziu () [Corola-website/Science/316324_a_317653]
-
totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul") se explică fie prin asimilarea de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice și îndeplinea funcții sintactice specifice numelui, fie prin înlocuirea cu infinitivul scurt, pe măsura dezvoltării ponderii verbale. Natura verbală a infinitivului constă în mai multe aspecte: În propozițiile principale monomembre, ("Deșteptarea!", "Răbdare!", "Oprire!"), infinitivul lung este interpretabil ca predicativ, în special pe baza echivalenței
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform unor cercetări, infinitivul lung nominal (alături de alte nume de acțiuni, cu structură de supin sau participiu) are statut gramatical intermediar între substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
are statut gramatical intermediar între substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
s-a dezvoltat o simbioză culturală foarte intimă între sumerieni și akkadieni, care a inclus răspândirea bilingvismului . Influența limbii sumeriene asupra celei akkadiană (și vice versa), este evident în toate domeniile, de la împrumutul lexical la o scară masivă, la convergențe sintactice, morfologice și fonologice. Acest lucru a determinat oamenii de știință să se refere la sumerienii și akkadienii din al treilea mileniu ca la un "sprachbund". Akkadiana treptat a înlocuit sumeriana ca limbă vorbită în Mesopotamia undeva în jurul sfârșitul mileniului al
Imperiul Babilonian () [Corola-website/Science/315344_a_316673]
-
Din punctul de vedere al diatezelor, participiul folosit autonom poate avea: Valoarea temporală a participiului este totdeauna de trecut, acțiunea pe care o exprimă fiind prezentată că terminată, cu efecte care persistă sau nu în momentul vorbirii. Complinirile și funcțiile sintactice ale participiului țin atât de natură să verbală, cât și de cea adjectivala. Participiul poate avea următoarele compliniri: Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
deja în Antichitate orice cuvânt invariabil. Abia în anii 1960 au apărut preocupări în lingvistica rusă și în cea germană legate de acele cuvinte invariabile care nu sunt adverbe ce exprimă părți de propoziție, și nici nu îndeplinesc alte roluri sintactice, adică nu sunt prepoziții sau conjuncții. Înainte de aceste preocupări, astfel de cuvinte, nepotrivindu-se în sistemul tradițional al părților de vorbire, erau socotite dubioase din punct de vedere stilistic și nerecomandate. Cu toate acestea, odată cu o abordare tot mai pragmatică
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
menționează de asemenea sensul larg dat mai sus noțiunii de particulă. În sensul restrâns pe care i-l dă el, particule sunt acele cuvinte care sunt incluse în părțile de vorbire tradiționale, dar care în anumite contexte nu au funcție sintactică la nivelul sintagmei, propoziției sau al frazei, ci doar funcție modală și/sau pragmatică. Pe lângă particulele modale, ia în seamă și alte tipuri de particule care corespund acestui criteriu. Crystal 2008 numește particule cuvinte care nu intră în celelalte clase
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
multilingvă folosesc sisteme cu memorie de traducere. Într-un sondaj din 2006, 82.5 % din 874 de respondenți au confirmat utilizarea memoriilor de traducere. Aceste memorii sunt folosite în speță pentru documentele caracterizate prin prezența de termeni tehnici și structuri sintactice simple (domeniul tehnic, mai puțin domeniile financiar și publicistic) și repetitivitatea conținutului. Conceptul de la baza memoriilor de traducere nu este recent — cercetarea universitară a început la sfârșitul anilor 1970, iar cele mai timpurii sisteme comerciale au apărut la începutul anilor
Memorie de traducere () [Corola-website/Science/316384_a_317713]
-
În lingvistică, un modalizator este un „mijloc care permite vorbitorului să-și manifeste felul în care privește propriul său enunț”. În sens larg, poate fi orice mijloc morfologic, lexical, sintactic sau intonativ prin care apare atitudinea vorbitorului față de ceea ce spune. În sens restrâns, modalizatorul este un cuvânt sau un grup de cuvinte adverb/locuțiune adverbială la origine, adică putând îndeplini o funcție sintactică specifică adverbului, dar care în anumite cazuri
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
larg, poate fi orice mijloc morfologic, lexical, sintactic sau intonativ prin care apare atitudinea vorbitorului față de ceea ce spune. În sens restrâns, modalizatorul este un cuvânt sau un grup de cuvinte adverb/locuțiune adverbială la origine, adică putând îndeplini o funcție sintactică specifică adverbului, dar care în anumite cazuri nu îndeplinește o asemenea funcție, ci una de exprimare a subiectivității vorbitorului, a atitudinii sale, a raportării sale cognitive, afective, volitive la ceea ce spune. Astfel, modalizatorul poate exprima certitudine ("desigur", "fără îndoială"), incertitudine
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
certitudine ("desigur", "fără îndoială"), incertitudine, atenuare ("eventual", "poate"), probabilitate ("probabil"), întărirea enunțului ("bineînțeles"), satisfacție, ușurare ("din fericire") etc. Deja în gramaticile tradiționale s-a constatat că adverbele reprezintă o clasă lexico-gramaticală eterogenă. Deși se definea ca având în general funcția sintactică de complement circumstanțial al unui verb, al unui adjectiv sau al unui alt adverb, Avram 1997, de exemplu, constata că sunt și adverbe, de exemplu "chiar", "poate", "tocmai", care „se referă la o întreagă propoziție sau numai la o parte
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
de exemplu, constata că sunt și adverbe, de exemplu "chiar", "poate", "tocmai", care „se referă la o întreagă propoziție sau numai la o parte a ei, împreună cu care se analizează”. Altfel spus, după cum afirma Constantinescu-Dobridor 1980, există adverbe „fără funcție sintactică”, care ar îndeplini totuși funcția de complement circumstanțial de mod de diverse feluri: de continuitate ("încă"), de îndoială ("oare"), de precizare ("tocmai"), de restricție ("măcar"), de exclusivitate ("doar"), de proximitate ("aproape"), explicativ ("adică"). Începând cu anii 1960, când lingvistica s-
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
Géza a nimerit cu siguranță în cercul interior”, "biztosan" este adverb cu funcția de complement circumstanțial de mod, dar în "Géza biztosan betalált a belső körbe" „Cu siguranță, Géza a nimerit în cercul interior” este un modalizator, cuvânt fără funcție sintactică în propoziție, însă cu funcție modală, aceea de a exprima certitudinea vorbitorului despre ceea ce afirmă. În unele gramatici ale altor limbi, de exemplu ale limbilor standard din diasistemul slav de centru-sud (sârbă, croată, muntenegreană), se consideră parte de vorbire aparte
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
un număr de limbi, dar nu în toate, diferențele putând fi foarte mari, deși aceste cuvinte sunt motivate natural. Exemple pentru glasul cocoșului: În general, onomatopeele nu se integrează în sistemul gramatical, dar sunt și excepții. Unele pot avea funcții sintactice în propoziție, rămânând onomatopee ca formă: O limbă precum engleza, pe lângă că produce mai multe onomatopee decât limba franceză, de exemplu, le și integrează mai ușor din punct de vedere gramatical. Aceasta se face prin conversiune, adică prin schimbarea clasei
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
precum engleza, pe lângă că produce mai multe onomatopee decât limba franceză, de exemplu, le și integrează mai ușor din punct de vedere gramatical. Aceasta se face prin conversiune, adică prin schimbarea clasei lexico-gramaticale, cuvântul integrându-se astfel și în sistemul sintactic. Astfel "splash" „pleosc” (onomatopee) devine "splash" „împroșcare” (substantiv), "to splash" „a împroșca”; a cădea, a se bălăci” (într-un lichid) (verb). În română este cazul lui "tic-tac" devenit substantiv ("tic-tacul ceasornicului"), sau al lui "pitpalac" care este și numele păsării
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia. În gramaticile tradiționale ale limbii române, unii autori iau în seamă diateza activă, diateza pasivă și diateza reflexivă, iar alții acceptă
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]