8,304 matches
-
Cristos. Avea ochi verzi și barbă. E bărbatul cel mai inteligent pe care l-am Întâlnit vreodată. Antonio Își imagină rivalul: un profet măsluit ce Înșelase o virgină ingenuă de șaisprezece ani. Își dori să-l Întâlnească și să-i smulgă testiculele cu dinții. Țipă nervos că un profesor nu poate să se culce cu o elevă minoră, e o crimă, un delict. Emma făcu o altă greșeală. Îl apără. Spuse că, de fapt, Manilo nu voia. Era un om cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ținta doar parțial. Emma țâșni În sus ca o pisică. Mai atinge-mă o dată și-ți crăp capul, Îl amenință apucând un sabot de plajă. Deschise fermoarul cortului. Era noapte adâncă. În rulota de alături plângea un copil. Antonio Îi smulse sabotul din mână, o urmări prin tot campingul și pe toată lungimea plajei, și când, În cele din urmă, marea - rece și Întunecată la ora aceea din noapte - o Împiedică să mai alerge, află că: teologul era un păcătos ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu mai trădase pe nimeni. Dar mama ce spune? se Îngrijoră ea. Suntem de acord, minți Antonio. E bucuroasă. Mi s-a părut c-ar avea ceva de făcut mâine, nu știu, poate trebuia să vadă pe cineva. Valentina Își smulse bandajele de pe degete. Mincinoasa, mincinoasa, mincinoasa. Ostia! Marea! Picnicul. Rahaturi. Voia doar să scape de noi. De ce continuă să o cred când Îmi spune ceva? Asta e ultima dată. Ce mult aș vrea să stau cu tati. De ce nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de piatră, de parc-ar fi fost mort, și continua s-o privească. Formă neliniștită numărul care fusese cândva al ei. Dar În Carlo Alberto nu răspundea nimeni. Antonio nu Îi dusese acasă. Nu vreau să-i vadă azi, spuse smulgându-și șorțul și lăsându-se să cadă pe canapeaua din bucătărie. Copiii mei. Dumnezeule, de ce nu l-am Împiedicat? De ce nu l-au arestat? De ce nu eram cu ei? Fii calmă. Totul e bine. Îi adoră. Copiii mei. Închise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care Îi separase, să șteargă depărtarea, să amuțească durerea. Avea să-i Împuște duminica, Înainte de a-i duce la ea. Dar nu Îi era permis. Fiecare clipă, fiecare cuvânt pe care i-l spuneau, fiecare promisiune pe care i-o smulgeau - totul Îi sfâșia câte-o bucată din hotărârea și din curajul lui. Acum. Imediat. Luă pistolul În mână. Ceafa Valentinei, coada ei de cal, Întunericul părului ei. Alunița În formă de ghindă de pe pielea ei ca piersica. Doamne, vino-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la Întâmplare, deschise la pagina sportivă. O cutie zdrobită de presiunea unui picior care a șutat-o În cufărul de la intrare. Camerele care fuseseră ale copiilor, oribil de goale, pe tapetul plin de păsări, copăcei și Îngerași, urma unor postere smulse de mult timp - rame goale, absență, absență. Două pătuțuri pliante, din lemn, nimic altceva. Paturile nici măcar nu erau acoperite, cu saltelele la vedere. Nici nu s-a gândit să-i pună În pat. A fost cu premeditare. Plănuise totul. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi ignoră. Au vreme pentru adevăr. Dar fata nu are timp. Agentul principal Îi ajunge din urmă pe brancardieri, Îi ajută cum poate, ține ușa mare deschisă. Portarul de noapte a hotelului e În picioare, În hol, un spectru catatonic smuls din somnul lui de pe bancheta ascunsă În spatele ghișeului de la panoul cu chei. — Ce s-a Întâmplat? A fost rănit cineva? Fata pare moartă - trebuie să fi fost moartă. I-a căutat pulsul acolo sus, În verandă, se aplecase să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
râs al glolelor. Lanțurile au sărit deodată. Era din nou Zogru, încrezător în sine și gata să iasă din pivniță. Primul lui gând a fost să-l caute pe Ioniță și să-l strângă ușurel de beregată, apoi să-i smulgă limba și să i-o fâlfâie prin dreptul ochilor bulbucați. Dar n-a făcut așa. A ieșit omenește pe ușa pivniței, punând-o cu grijă alături de toc, apoi a urcat treptele spre grădină. Era noapte luminată de lună. Răsura albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
câteva luni după sosirea lui în mănăstire, călugărimea s-a trezit în miez de noapte din cauza zgomotelor pe care le făcea poarta izbită de toc. Dionisie uitase s-o închidă, iar un vânt răsărit din inima lacului voia s-o smulgă din țâțâni, cu Zogru cu tot. Nimeni nu s-a gândit însă la Dionisie, ci la Vlad Dracul, pe care un călugăr chiar pretindea că l-a văzut ridicându-se la cer ca un fum de pucioasă. Povestea a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
e suficienți mai vorbim și noi, ca oamenii, sergentul se repezise spre Fordul nou-nouț al lui Fulgerică și-l răsturnase cu toată puterea lui Zogru. Acum mașina stătea pe capotă, iar Greață scosese mobilul să sune după ajutoare. Când a smuls ușa mașinii, Fulgerică stătea încremenit, iar Greață terminase convorbirea. Pe urmă, s-a repezit cu portiera spre ei și le-a făcut fața zdrențe. Voia să fie sigur că nu va mai exista nici o relație cu sergentul. Și așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar izgonirea este unul dintre ele. Este o îmbrâncire la care cel îmbrâncit nu are dreptul să spună nimic. Cu cât este mai insistent, cu atât respingerea lui este mai violentă. Această nouă înfrângere l-a epuizat și i-a smuls speranțele. Aproape că s-a târât până la Ancuța, speriat și stors. Femeia stătea în scaunul de la birou ca o nuia ruptă și acoperită de morgoni, pe care Zogru a-nceput să-i adune reflex, unul câte unul, cu mâinile Ancuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spart în bucăți, transformându-se în cenușă chiar în fața lui? Ce simțea? Furie, neîncredere, surpriză, durere, ură? Nici măcar ea nu știa, părea că toată viața ei a trăit într-un vis cu îngeri și palate de cleștar pentru a fi smulsă cu brutalitate mai târziu și prădată realității înfricoșătoare. A încercat să spună ceva, să facă un pas înainte, să întindă o mână tremurândă spre iluzia de lumină care se estompa chinuitor, dar nu putea. Trupul nu mai era al ei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nici boii nu-i trag și biata Mărioara singura și-a petrecut anii, singură cu feciorii mamei, căci îi erau dragi ca lumina ochilor. Ar fi fost în stare să facă și crimă, dacă cineva ar fi îndrăznit a-i smulge și măcar un singur fir de păr din cap. Într-una din zile, feciorii îi erau plecați la școala, iar Mărioara a dat fuga la piață pentru a cumpăra ceva de-ale gurii. Vroia să le pregătească o surpriză feciorilor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de panică. Adorația castă a lui Iacob fusese foarte plăcută, dar acum el va cere totul de la ea și ea nu va avea cum să refuze. I s-a întors pe dos stomacul și-a apucat-o greața. Și-a smuls părul. Și-a zgâriat obrajii cu unghiile până i-a dat sângele. Și-a implorat surorile să o salveze. - Rahela plângea în timp ce noi încercam să o îmbrăcăm pentru banchet, povestea Lea. Plângea, zicând că nu e pregătită și că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
caprele sunt semnul bogăției, doar felul în care femeile le gospodăresc le face cu adevărat valoroase. Brânza făcută de Lea nu se acrea niciodată, iar când dăunătorii atacau grâul sau meiul, ea știa să aleagă plantele atinse și să le smulgă ca să protejeze restul recoltei. Zilpa și Bilha țeseau lâna în modele cu alb, negru și galben care le luau ochii negustorilor și ne aduceau o mică avere. A fost o perioadă de mare fertilitate și printre femei. O mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe ușă. Nici un servitor nu alerga. Parcă eram ultima ființă din lume rămasă în viață. N-am auzit pași și nu mi-am dat seama ce se întâmplă până când două brațe puternice nu m-au cuprins și nu m-au smuls de lângă cel iubit. M-au cărat din pat cu șiroaiele de sânge după mine, urlând în întunericul nopții. Era Simon cel care mă luase, iar Levi mi-a închis gura și amândoi m-au luat de mâini și de picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
protejeze pe Re-nefer de Levi și de unul dintre oamenii lui. Regina se apăra cu un cuțit împotriva lui Levi și Nehesi intrase chiar atunci. El îl rănise pe fratele meu în coapsă, iar pe omul lui îl ucisese. Apoi smulsese cuțitul din mâna reginei care voia să și-l înfigă în inimă. Nehesi m-a dus la Re-nefer, care stătea în țărâna din curte, cu capul sprijinit de perete, cu praf în păr și cu unghiile mânjite de sânge. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când i-au luat fiul, se înșeală amarnic, și să zică mulțam dacă n-o internează și pe ea, dar dacă vrea să sune, să se plângă, n-are decât, și s-a dus la dulapul de bucătărie și a smuls atât de brutal sertarul cu tacâmuri încât a rămas cu el în mână, iar cuțitele, furculițele, lingurile și lingurițele s-au împrăștiat prin toată bucătăria, apoi l-a trântit atât de tare de masă, că s-a rupt, na, poftim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
exact ca ale lui. Stăteam deci și mă uitam la fotografie, când deodată unul dintre muncitori s-a oprit lângă mine, l-am recunoscut după șireturile de la bocanci că era ăla pe nume Feri, s-a aplecat și mi-a smuls din mână fotografia, la ce te uiți, m-a întrebat, apoi a studiat poza, ținând-o aproape de ochi ca unul care nu vede bine, cine-i ăsta? taică-tu? m-a întrebat, eu nu i-am răspuns, am dat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
încruntându-se, s-a mai uitat o dată la fotografie, apoi deodată a zâmbit larg, tu-i mama mă-sii, într-adevăr, să crăp io dacă ăsta nu-i Csákány! La care și Feri a început să dea din cap, a smuls fotografia din mâna lui Traian, e chiar Csákány, a spus, ia uită-te cât era de tânăr, ia uită-te ce față netedă avea, dacă n-aș vedea, n-aș crede, apoi a tăcut, s-a uitat la mine, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a oprit în fața noastră, dă-mi-l înapoi, a spus, să-mi dai acordeonul înapoi, și a întins bastonul alb spre acordeon de parcă ar fi vrut să-l ciocănească cu el, dar Prodan a apucat capătul bastonului și l-a smuls din mâna bătrânului, acest instrument nu vă mai aparține, a zis, tatăl meu l-a câștigat cinstit, nu trebuia să jucați table cu el, a zis, la care bătrânul a dat din mână a lehamite, mare scofală, să câștigi jucând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
caietul, i l-am dat, el m-a târât spre catedră trăgându-mă de urechi, spunându-mi că probabil n-am priceput că nu suntem la ora de desen, dar c-o să mă facă el să pricep, și mi-a smuls caietul din mână, l-a deschis și a arătat desenul meu întregii clase și mi-a spus să-mi fie rușine și, trecând pe lângă catedră, m-a mai tras o dată de urechi, de era să cad peste catedră, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
repeziciune, între timp bunicul m-a întrebat ceva, însă n-am auzit ce anume, pentru că luasem la ochi ceasul de pe perete, imaginându-mi ce-ar fi dacă i-aș slobozi un glonte-n mijloc, și atunci bunicul mi l-a smuls din mână, certându-mă și spunându-mi că mă avertizase că nu-i o jucărie, să pricep odată că nu e un căcat de armă cu aer comprimat, ca alea cu care facem noi giumbușlucuri la Apărarea Patriei, e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
m-a luat pe după umeri și mi l-a luat din mână și mi-a spus atunci c-așa e viața, cu toții vom muri odată, dar eu să nu-mi fac griji, c-o am pe toată înainte, și-a smuls, pe urmă, una dintre decorațiile de pe piept, mi-a pus-o în mână, spunându-mi că-i cea la care ține cel mai mult, Steaua de Aur a Veteranilor, dar mi-o dăruiește mie, pentru că o merit, și în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ăla nu e sânge, dar când să deschid gura să-i spun asta, am simțit că mă doare mâna, și abia atunci am băgat de seamă că strângeam, din toate puterile, pământ în mâna dreaptă și, smucindu-mi-o, am smuls un mănunchi de grâu, cu rădăcini cu tot, și atunci m-am uitat la Puiu și am văzut cum îi tremură colțul gurii de frică, am lăsat din mână smocul, gândindu-mă că totuși nu trebuia să iau parte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]