KorAP: Find »[drukola/base=solemn & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...206 207 208 ...252 >

6,281 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

de lucru pentru personalul calificat, În stare să Înfrunte problemele cele mai ingrate care trebuiau soluționate cu discreție, pentru ca oamenii respectabili să-și poată trăi iluziile mai departe. Cam așa ceva Îi spusese locotenentul Durán, un om cu Înclinație spre formulările solemne, sub a cărui comandă s-a inițiat În corpul militar. — Să fii polițist nu e o meserie, e o misiune, proclama Durán. Spania are nevoie de mai multe coaie și de mai puține cenacluri literare. Din nenorocire, locotenentul Durán avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pe care Îl cumpărasem de la Paris și m-am dus să-l vînd cui oferea mai mult. Am găsit o prăvălie În spatele Comandamentului Militar unde se primeau obiecte de soiul ăsta. Gestionarul n-a părut prea impresionat de jurămîntul meu solemn, prin care depuneam mărturie că stiloul acela Îi aparținuse lui Victor Hugo, Însă a recunoscut că era o piesă magistrală și s-a Învoit să mă plătească atît cît a putut, ținînd seama că erau vremuri de sărăcie și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

un frac prima-ntâia, o jiletcă albă ori cum o să vrei, buzunarele o să ți le umplu cu bani și... mergem amândoi la Nastasia Filippovna! Ce zici: vii sau nu? Ascultați-l, prințe Lev Nicolaevici! se băgă în discuție, sfătos și solemn, Lebedev. Ah, nu scăpați prilejul! Ah, nu-l lăsați să vă scape!... Prințul Mâșkin se săltă puțin pe banchetă, îi întinse politicos mâna lui Rogojin și îi spuse cu amabilitate: — Voi veni cu cea mai mare plăcere și vă mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
demnitate. Domnul se apropie de prinț, fără grabă, cu un zâmbet binevoitor, îi luă mâna și, ținându-i-o într-a lui, îi studie câtva timp chipul, parcă recunoscând niște trăsături știute. El e! El e! rosti el încet, dar solemn. În carne și oase! Aud că toți repetă un nume știut, drag mie, și mi-am amintit trecutul fără întoarcere... Prințul Mâșkin? — Exact. — Generalul Ivolghin, în retragere și mizerie. Pot să-ndrăznesc să vă întreb de prenume și de numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Filippovna, fusese atât de uimit, atât de stupefiat, încât uitase cu desăvârșire de posibilitatea intrării lui Ardalion Alexandrovici în scenă și nu luase nici un fel de măsuri. Și iată-l pe general aici, de față cu toată lumea, ba încă ferchezuit solemn și în frac, iar toate astea se întâmplă tocmai în momentul când Nastasia Filippovna „nu caută decât prilejul de a-l împroșca pe el și pe ai lui cu batjocuri“. (De asta era convins.) Însă, la drept vorbind, ce altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o prostuță flușturatică și capricioasă, căreia i se ia jucăria preferată. Generalul se strădui să facă tot posibilul pentru ca situația în care se afla să devină și mai prostească. — Draga mea! Draga mea! rosti el cu reproș, adresându-i-se solemn soției și ducându-și mâna la inimă. — Nu pleci de-aici, mamă? întrebă Varia cu voce tare. — Nu, Varia, am să rezist până la sfârșit. Nastasia Filippovna nu putea să nu audă întrebarea și răspunsul, însă acestea păreau să-i fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vorbească din pricina unei greutăți care îi apăsa pieptul. — N-nu... nu vă măritați! șopti el în cele din urmă și își trase sufletul cu greu. Așa va fi! Gavrila Ardalionovici, i se adresă ea acestuia cu voce autoritară și parcă solemnă, ai auzit ce a hotărât prințul? Acesta e și răspunsul meu, așa că problema e definitiv încheiată! — Nastasia Filippovna! rosti Afanasi Ivanovici cu glasul tremurător. — Nastasia Filippovna! spuse generalul cu voce convingătoare, dar alarmantă. Toți ceilalți începură să se agite îngrijorați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
afle într-o stare de spirit destul de senină, ceea ce nu i se mai întâmplase de mult. Dar, peste încă o săptămână, primi de la Belokonskaia altă scrisoare și de data aceasta generăleasa se decise să-și dea drumul la gură. Declară solemn că „bătrâna Belokonskaia“ (nu-i spunea niciodată altfel prințesei, când aceasta nu era de față) îi transmite vești liniștitoare despre insul acela... „ciudat, adică despre prinț!“ Bătrâna l-a căutat la Moscova, s-a interesat de el, a aflat ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care prințul o lăsase în casa Epancinilor. Generăleasa rămăsese chiar uimită de impresia pe care le-o făcuseră fiicelor ei știrile aflate de la Moscova. Iar fetele, la rândul lor, rămaseră și ele uimite de mama lor, care declarase atât de solemn că „principala trăsătură de caracter pe care a avut-o în viață a fost faptul că s-a înșelat la nesfârșit asupra oamenilor“ și care, simultan, îl dăduse pe prinț în grija „puternicei“ bătrâne Belokonskaia, la Moscova, în condițiile în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bine? Nu-i nimic mai grozav decât „cavalerul sărman“! declară deodată Kolea, care stătuse tot timpul în picioare lângă scaunul Lizavetei Prokofievna. — Și eu cred tot așa, spuse prințul Ș., izbucnind în râs. — Și eu am exact aceeași părere, enunță solemn Adelaida. — Care „cavaler sărman“? întrebă generăleasa, privindu-i contrariată și înciudată pe toți vorbitorii, însă, văzând-o pe Aglaia pufnind în râs, adăugă mânioasă: prostii! Care „cavaler sărman“? — Parcă e prima dată când băiețandrul ăsta, favoritul tău, schimonosește vorbele altora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
al poeziei, cu atâta simplitate superlativă îl rostea, încât la sfârșitul recitării nu numai că atrase atenția generală, dar și, prin transmiterea sublimului spirit al baladei, parcă justifica parțial accentuatul aer de afectare și importanță cu care ieșise atât de solemn în mijlocul terasei. În această atitudine plină de importanță puteau fi văzute acum doar imensitatea și, poate, naivitatea respectului ei față de ceea ce se apucase să transmită. Ochii îi străluceau, pe chipul ei frumos trecură de vreo două ori fiori abia vizibili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
capăt singur și pe loc acestei tărășenii, spuse Aglaia cu o seriozitate cumva deosebită, apropiindu-se de prinț. Iar nouă permiteți-ne să fim martori. Vor să vă împroaște cu noroi, prințe, și dumneavoastră trebuie să vă justificați în mod solemn: de pe acum mă bucur grozav pentru dumneavoastră. — Și eu vreau ca, în sfârșit, să se termine cu această pretenție infamă! strigă generăleasa. Ia-i tare, prințe, nu-i cruța! Mi-au împuiat capul cu tărășenia asta, mult sânge rău mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și greu de explicat. O dată, numai o singură dată, a avut norocul să viseze ceva oarecum original: a văzut un călugăr, singur, într-o cameră întunecoasă, în care nimeni nu avea curajul să intre. Visul i-a fost imediat relatat solemn Lizavetei Prokofievna de cele două surori, care râdeau cu hohote; dar mama lor s-a supărat foarte tare și a spus că toate trei sunt niște proaste. „Hm! E tare molâie, cu adevărat o «curcă plouată», nimic n-o mișcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
recitesc și s-o corectez; o voi reciti mâine, când i-o voi citi prințului și celor doi-trei martori, pe care intenționez să-i găsesc la el acasă. Întrucât nu va exista nici un cuvânt mincinos, ci doar adevărul, ultimul adevăr solemn, de pe acum sunt curios să aflu ce impresie îmi va produce mie însumi explicația, la ora și minutul când voi începe s-o recitesc. De altminteri, degeaba am scris cuvintele «ultimul adevăr solemn»; și-așa, pentru cele două săptămâni, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cuvânt mincinos, ci doar adevărul, ultimul adevăr solemn, de pe acum sunt curios să aflu ce impresie îmi va produce mie însumi explicația, la ora și minutul când voi începe s-o recitesc. De altminteri, degeaba am scris cuvintele «ultimul adevăr solemn»; și-așa, pentru cele două săptămâni, nu merită să mint, pentru că nu merită să trăiesc două săptămâni; aceasta-i cea mai bună dovadă că nu scriu decât adevărul. (N.B. Să nu-mi uit ideea: oare n-oi fi nebun în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că ar fi extrem de utilă repararea căii ferate, însă Adelaida izbucni deodată în râs și prințul se simți iarăși distrus. Chiar în clipa aceea intră Aglaia, liniștită și plină de importanță, îi făcu prințului o plecăciune ceremonioasă și își ocupă solemn locul cel mai la vedere de la masa rotundă. Îl privi întrebător pe prinț. Toți pricepură că venise momentul dezlegării tuturor nedumeririlor. — Ai primit ariciul meu? îl întrebă ea pe un ton ferm și aproape supărat. — L-am primit, îi răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinație, transportând nu oameni, ci despărțiri. Și viața ce-i, dacă nu locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet, mă îndepărtez cu o povară de ireparabil

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mai e suferință devine iremediabil istorie. Astfel se dovedește, încă o dată, că viața nu-și atinge actualitatea ei supremă decât în durere. Orizontul funebru al culorilor, al sunetelor și al gândurilor ne scaldă într-un infinit zilnic. În lumina lui solemnă, plină de un sfârșit vast, orice am face la suprafața noastră se adâncește într-o gravitate incurabilă, într-atît că și clipitul din ochi devine un reflex al Absolutului. Și nu noi ne deschidem privirile spre lume, ci ea se deschide

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de farmece și-n suflul de extaz ce-mi risipește rosturile pe latura nemărginirii, scârba de mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el. Pe măsură ce plictiseala îngroașă timpul, ea subțiază lucrurile în calități străvezii. Materia nu rezistă desfigurării ei necruțătoare. A-ți fi urât înseamnă a vedea prin obiecte, a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ți se-arată decât în amurgul minții. Apropierea de extaz e singurul criteriu pentru o ierarhie a valorilor. Experiența om a reușit doar pentru clipele în care acesta se crede Dumnezeu. Timpul se destramă în ondulații vagi, ca o spumă solemnă, de câte ori moartea împovărează simțurile cu ruina ei de farmece sau norii scoboară cu cer cu tot în gânduri. Ispășesc lipsa de decepții a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții nu este o formă de obiectivare a morții în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se degajează din această fizionomie a tristeții rezultă din faptul că acele riduri se adâncesc atât de tare, încît creșterea lor în adâncime devine un simbol pentru tulburarea și infinita noastră dramă lăuntrică. Fața omului în tristețe dovedește atâta

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
întristătoare. Căci dacă Rusia a fost numită sfântă și tristă, atunci România, așa cum a oscilat până acum în nesigura ei viață, nu poate fi numită decât întristătoare. Și întristătoarea Românie va înceta să fie o realitate numai când ceasul ei solemn va bate. Dar ce poate însemna ceasul solemn al unei națiuni? Când o națiune ia conștiință de sine însăși pentru a-și modifica direcția și cursul existenței sale, când la această răspântie ea înțelege să-și valorifice toate virtualitățile în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și tristă, atunci România, așa cum a oscilat până acum în nesigura ei viață, nu poate fi numită decât întristătoare. Și întristătoarea Românie va înceta să fie o realitate numai când ceasul ei solemn va bate. Dar ce poate însemna ceasul solemn al unei națiuni? Când o națiune ia conștiință de sine însăși pentru a-și modifica direcția și cursul existenței sale, când la această răspântie ea înțelege să-și valorifice toate virtualitățile în sensul ancorării în marele ritm al istoriei, atunci

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
cursul existenței sale, când la această răspântie ea înțelege să-și valorifice toate virtualitățile în sensul ancorării în marele ritm al istoriei, atunci se apropie de momentul esențial, daă nu de culmea sa. Dacă România nu țintește înspre momentul ei solemn, dacă tot ce a trăit această țară într-un trecut de umilințe și un prezent de compromisuri nu se va răzbuna în voința de afirmare și de definire a unui destin, atunci totul este pierdut. În umbră a trăit, în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și de autonegație ei n-au urcat decât o singură treaptă. Va trebui o nebună intensificare a ardorii noastre, pentru ca viața să devină foc, elanul nostru vibrație infinită și toate ruinele noastre simple amintiri. Ar trebui cu toții să ne gândim solemn la această realitate: România este o țară fără profeți, adică o țară în care nimeni n-a trăit realități viitoare ca prezențe efective, ca actualități vii și imediate, în care nimeni n-a vibrat de obsesia unei meniri. Și ar

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]