11,293 matches
-
Trebuie să vorbesc cu David. Vocea Belindei nu era glacială, dar nici caldă nu se putea spune că era. — Vrei să-i spui să mă sune de urgență? S-a întâmplat ceva? Fiona o ținea pe Jessica de un picior, străduindu-se s-o împiedice să scape. Cum ți-am zis, comunică-i că e urgent. Trebuie să vorbesc cu el imediat. —Încântătoare ca de obicei, a rostit Fiona fără să se adreseze cuiva, în particular. David! a strigat ea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ea, peste umăr, în mod limpede intrigată de motivul pentru care Alison se învârtea pe-acolo, demonstrând un interes deosebit pentru o anumită casă. Alison i-a zâmbit ca s-o liniștească, după care a pornit în direcția casei Sofiei, străduindu-se să ignore senzația de greață care îi urca în gât. Trebuia s-o facă și pe-asta și, dacă n-o făcea atunci, Alison era sigură că n-avea s-o mai facă niciodată. Poarta a scârțâit amenințător, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
întrebat ea dând ochii peste cap. Despre tine, normal. —Ce i-ai zis? În ochii lui James se oglindea sentimentul de panică. Julia și-a țuguiat buzele și s-a prefăcut c-a căzut pe gânduri, de parcă s-ar fi străduit să-și aducă aminte. Adevărul era că ar fi putut să reproducă discuția cuvânt cu cuvânt, dar nu voia să-i dea bărbatului senzația că respectiva conversație fusese atât de importantă pentru ea. I-am spus că m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
normală. De ce? a întrebat-o el morocănos, ridicând din umeri. Adică, de ce te obosești? Pentru că sunt măritată cu tatăl tău, pentru că sunt mama surorii tale vitrege, pentru că sunt mama ta vitregă... sunt multe motive pentru care ar trebui să ne străduim să ne înțelegem bine unul cu celălalt. Băiatul și-a trecut părul lins pe după urechi pentru a mia oară și a început să-și fixeze adidașii negrii și scâlciați, care-i atârnau de picioare ca două cauciucuri dezumflate. Nu merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tine. Să știi că simțămintele astea ale mele nu sunt deloc ieșite din comun, Nick. De asta au femeile hormoni, utere și toate celelalte ustensile de reproducere care ne fac atâtea probleme în viață. Susan s-a frecat la ochi străduindu-se să ignore senzația de deznădejde de care era invadată, chinuindu-se să găsească puterea să ducă discuția până la sfârșit și să obțină o concluzie. Nu voia să abandoneze înainte să spună tot ce avea de gând să spună. —O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu știu dacă aș fi fost atât de matură ca să fac una ca asta. În alte circumstanțe, Julia și-ar fi mărturisit adevăratul motiv care stătea în spatele aparentei ei generozități, ar fi recunoscut cum, după doi ani în care se străduise în van să scape de femeia aia, se decisese, în sfârșit, să-și schimbe tactica, astfel încât s-o facă pe Deborah să-și scoată nasul din ciorba ei. Dar ceva a oprit-o. Probabil faptul că existau mari șanse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
avea să fie bine. Încă nu sunt sigură. Mi s-au făcut niște analize preliminare și-o să primesc rezultatele în după-amiaza asta, a explicat ea, după care a făcut o pauză, ca să-și adune forțele pentru ceea ce urma să spună, străduindu-se să se asigure că tonul îi rămâne conversațional. Și probabil c-o să fie nevoie și de-o mostră de spermă de la tine. — Nu e absolut nimic în neregulă cu sperma mea. Vocea lui Luca era amenințător de scăzută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și sex în timpul perioadelor cu cele mai mari șanse. Luca îi replicase că sexul la comandă îl făcea să se simtă stânjenit, că el voia să facă dragoste în mod spontan, nu după un program prestabilit. După asta, Alison se străduise să dea dorințelor ei erotice un aspect inopinat, însă Luca nu era prost. I-a declarat că își dădea imediat seama de diferența dintre partidele de sex obișnuite, din perioadele în care existau șanse puține sau deloc ca Alison să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
acelea, căci trecuseră șase ani de când nu mai veneau la puțurile din Adoras, evitând orice contact cu ocupanții săi. Caravanele beduinilor soseau tot mai rar, se aprovizionau cu apă, se odihneau două zile la capătul cel mai îndepărtat al oazei, străduindu-se să-și ascundă femeile și să nu intre în contact cu soldații, și porneau iarăși la drum, oftând de ușurare că nu se produsese nici un incident. Dar tuaregii, nu. Tuaregii, când veneau la puțuri, te priveau în față, mândri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îl urau de moarte și, la cea mai mică neatenție, ar fi fost în stare să-i înfigă o baionetă în spate sau să-i pună o grenadă sub pat. — De ce-ai avea nevoie? întrebă fără să se întoarcă, străduindu-se ca vocea lui să nu trădeze nici o promisiune. — Un camion, un jeep și cinci oameni. O să-l iau și pe Mubarrak-ben-Sad, călăuza targuí. Și-o să am nevoie de cămile. — Cât timp? — Patru luni. Dar am ține legătura prin radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aduce la masă. — Care e diferența atunci? în vreme de război ne purtăm asemeni colonialiștilor, dar în timp de pace nu suntem în stare să-i imităm. — Tu îi imiți, spuse Souad cu blândețe și vădită dragoste în glas. Te străduiești să-i ajuți și să-i înțelegi pe beduini, te preocupă problemele lor și scoți și bani din buzunar pentru asta - dădu din cap cu neîncredere. Cât îți datorează și când or să-ți dea banii înapoi? De luni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ea. Că te cunoaștem. Le-am scos din cuptor acum două ore. O mână se îndreptă spre ele de parcă ar fi avut viață proprie, independent de voința stăpânului ei. Mă băgați în păcat, doamnă, recunoscu Ajamuk. Nevesti-mii, oricât s-ar strădui, nu îi ies la fel... își înfipse dinții enormi și foarte albi în aluatul crocant de migdale și-l savură cu desfătare. Cu gura încă plină, adăugă: — Permiteți, domnule locotenent, dar cred că ar trebui să-mi dați voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
rană, bând direct acel lichid respingător de care știa cu siguranță că depindea viața sa. Bău până la ultimul strop, deși setea i se potolise și simțea că stomacul său era pe punctul de a plesni. își stăpâni aceesele de vomă, străduindu-se să se gândească la altceva și să uite mirosul și gustul apei ce stătuse mai bine de cinci zile în pântecele cămilei, și avu nevoie de toată voința lui de targuí hotărât să supraviețuiască pentru a reuși. în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se ascunde în zare, anunțând întunericul urma să sosească aproape brusc, și înțelese că aceea era noaptea în care, în cele din urmă, trebuia să acționeze. Mintea lui părea să iasă la suprafață dintr-o ciudată somnolență în care se străduise să se scufunde în mod conștient, cu speranța că va deveni o ființă neanimată: o plantă lăptoasă, o piatră din erg, un grăunte de sare printre milioanele de grăunți din sebhka, învingând astfel nevoia de a bea, de a transpira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De acord, acceptă fără chef. în noaptea asta. — Acum! Ascultă sergent! replică, străduindu-se ca glasul să-i sune cât mai autoritar posibil. Eu comand aici. O să plecați pe înserat, și vreau să fiți înapoi când se luminează. E clar? — Foarte clar, domnule... — Și pentru dumneata, Ajamuk? Am auzit, domnule locotenent. — Saud? — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
absurdă. Dacă n-a murit și nu vrea să se predea, terminați-o cu el, împușcați-l. Aproape în aceeași clipă regretă cele spuse, dar înțelese că nu trebuia să dea înapoi, în ciuda faptului că sergentul Malik avea să se străduie să-i respecte ordinele cuvânt cu cuvânt și să sfârșească o dată pentru totdeauna cu targuí-ul. în fond, trebuia să admită că, probabil, aceea era cea mai bună soluție, deoarece acel targuí demonstrase că preferă să moară decât să zacă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
conviețuind cu lepădăturile ce umpleau închisorile și înțelese că n-ar fi rezistat. Compatrioții săi erau, în mare parte, oameni sălbatici și primitivi, și Razman știa asta. Vreme de o sută de ani trăiseră sub jugul colonizatorilor francezi, care se străduiseră să mențină poporul în ignoranță, și, cu toate că acum se considerau liberi și independenți, anii aceia de independență nu făcuseră poporul mai bun sau mai cult. Dimpotrivă, prea adesea chiar, libertatea fusese greșit înțeleasă de mulți, care socoteau că eliberarea de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără nici o intonație în glas: — Tu ești Gacel? Gacel Sayah, din neamul Kel-Talgimus? Și, văzându-l că încuviințează în tăcere, adăugă: — Te caută. — Știu. — L-ai omorât pe guvernator? — Nu. îl priveau cu interes și încetaseră chiar să mai mestece, străduindu-se, probabil, să vadă dacă spune adevărul sau nu. în cele din urmă, beduinul adăugă cu naturalețe: — Ai nevoie de ceva? — Patru mehari, apă și mâncare. Scoase din punga de piele roșie de la gât ceasul și inelul și le arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
insiste, închise ochii, își goli mintea și încercă să-și relaxeze fiecare mușchi, fără să se gândească la apă, nici la deșertul ce-i înconjura, nici la groaza ce i se instalase, ca o ființă vie, în coșul pieptului. Se strădui ca mintea să-i părăsească complet trupul și să-l lase acolo, singur, sprijinit de cămilă, cum înțelesese că făcea targuí-ul, ce părea că-și atinsese scopul de a se transforma în piatră. Și se privi pe el însuși, frânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Dar nu ca să-l vânez pe Abdul-el-Kebir, pentru că sunt convins că Abdul-el-Kebir nu mi-ar cere niciodată ceva asemănător. Locotenentul Razman înțepeni și, fără să vrea, aruncă o privire discretă spre mecanicii care, la celălalt capăt al uriașului hangar, se străduiau să pună la punct aparatele. Coborând din nou glasul, îl avertiză: — E periculos ce-ați spus acum. — Știu, răspunse pilotul. Dar cred că, după atâția ani, a sosit momentul să începem să spunem ce simțim. Dacă nu puneți mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că acei gri-gri erau duhuri ale răului, ce puteau aduce boală, nenorociri sau moartea, și, cu toate că pe față tuaregii râdeau de aceste superstiții în care credeau doar servitorii și sclavii, adevărul e că până și cei mai nobili inmouchar-i se străduiau să ocolească anumite regiuni, vestite pentru duhurile lor rele, sau unii oameni despre care se știa cu siguranță că îi atrăgeau în mod deoasebit pe gri-gri. Era trist și tragic când un gri-gri prindea drag de cineva, căci în astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
claxonau insistent, pentru că omul însărcinat să dirijeze circulația părea că se transformase într-o statuie de sare ce privea cu ochi de vită moartă locul pe unde beduinul cel înalt dispăruse, înghițit de mulțime. în următoarele zece minute, polițistul se strădui să-și recupereze controlul nervilor și să pună ordine cu chiu, cu vai în fluxul circulației, încercând să se convingă pe sine că nimic din ceea ce se întâmplase nu avea sens și că era vorba de o glumă de prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o chestiune de răbdare, și răbdarea era ceva ce îi prisosea întotdeauna unui tuareg. De cum sună telefonul știu cine este, căci aceea era o linie directă pe care o folosea doar președintele. — Da, domnule. -Ali, generalul Al Humaid - glasul se străduia să fie calm, dar se vedea clar că era tulburat. M-a sunat chiar acum ca să mă roage „respectuos“ să convoc alegeri în cel mai scurt timp, pentru a evita vărsarea de sânge. — Al Humaid! — Ali Madani își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tot ce e-n cărți, Rafaele. Știi, mă gândeam... — Tare prost obiceiul ăsta să gândești cu voce tare. Milică însă habar n-avea. Își urma neabătut gândul: el mereu și-a dorit o familie și a încercat și s-a străduit din răsputeri și poate tocmai din pricina asta a fost ca un făcut că nu s-a legat, iar mai încoace iarăși n-a avut noroc, când s-a-ncurcat cu femeia asta, care oricât l-o durea sufletul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și inima goală, tot nu-i era de-ajuns. Tânjea și se perpelea în viscerele ei obiceiul ăla, dând să se întrupeze într-un bărbat care s-o îmbărbăteze, să-i dea curajul vieții, pe care, oricât s-ar fi străduit, nu l-ar fi putut dobândi de una singură și nici alături de prietene, păi, ce să ne facem, Mirelo și Vasilico, și Luminițo, și Viorico, Getuțo și Roșioaro, dacă așa-i femeia, slabă îndeobște și cel mai adesea lăsându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]