6,080 matches
-
rezultat imediat formarea diasporei elene moderne. Al doilea curent val de migrație a vizat grecii din regiunile joase ale Eladei, care s-au mutat în munți, unde otomanii nu au reușit să-și impună o prezență serioasă militară sau administrativă. Sultanul era plasat în vârful piramidei guvernamentale otomane. Deși el se bucura de puterile unui monarh absolut, acțiunile sale erau limitate de tradiții și convenții. Aceste restricții erau impuse în principal de tradiții, în principal de natură religioasă. Coranul conținea principalele
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
se bucura de puterile unui monarh absolut, acțiunile sale erau limitate de tradiții și convenții. Aceste restricții erau impuse în principal de tradiții, în principal de natură religioasă. Coranul conținea principalele restricții, fiind legea absolută după care trebuia se ghideze sultanul, jucând prin aceasta rolul unei adevărate constituții. Guvernatorii otomani ai provinciilor aveau două funcții importante: să mențină securitatea militară și să asigure colectarea taxelor . Ierarhia militară era tipic feudală. Cavaleria imperială era formată exclusiv de etnici turci, care primeau în schimbul
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
de etnici turci, care primeau în schimbul . serviciului militar loturi de pământ funcție de gradul militar. Nemusulmanilor le era interzisă călătoria călare, ceea ce făcea deplasarea mult mai dificilă.. Otomanii au împărțit Grecia în sanjakuri, în guvernate de „sanjakbey”, care erau răspunzători în fața sultanului, care-și stabilise capitala în Constantinopol în 1453. În paralel cu această împărțire administrativă, otomanii au pus în aplicare sistemul de segregare a cetățenilor imperiului pe baze religioase - „milleturile”. Teritoriile cucerite au fost împărțite de către sultan nobililor otomani, care au
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
care erau răspunzători în fața sultanului, care-și stabilise capitala în Constantinopol în 1453. În paralel cu această împărțire administrativă, otomanii au pus în aplicare sistemul de segregare a cetățenilor imperiului pe baze religioase - „milleturile”. Teritoriile cucerite au fost împărțite de către sultan nobililor otomani, care au devenit deținători de fiefuri - "timar" sau "ziamet" - și supuși direct monarhului. Aceste terenuri nu puteau să fie vândute sau moștenite, fiind înapoiate sultanului la moartea nobilului deținător de fief. De-a lungul întregii lor vieți, nobilii
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
a cetățenilor imperiului pe baze religioase - „milleturile”. Teritoriile cucerite au fost împărțite de către sultan nobililor otomani, care au devenit deținători de fiefuri - "timar" sau "ziamet" - și supuși direct monarhului. Aceste terenuri nu puteau să fie vândute sau moștenite, fiind înapoiate sultanului la moartea nobilului deținător de fief. De-a lungul întregii lor vieți, nobilii otomani, care serveau în general ca ofițeri de cavalerie în armata sultanului, duceau o viață îmbelșugată pe pământurile distribuite lor, lucrate de cele mai multe ori de țărani. Sistemul
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
și supuși direct monarhului. Aceste terenuri nu puteau să fie vândute sau moștenite, fiind înapoiate sultanului la moartea nobilului deținător de fief. De-a lungul întregii lor vieți, nobilii otomani, care serveau în general ca ofițeri de cavalerie în armata sultanului, duceau o viață îmbelșugată pe pământurile distribuite lor, lucrate de cele mai multe ori de țărani. Sistemul feudal otoman s-a suprapus peste sistemul de proprietate țărănesc. Țăranii erau în continuare proprietarii propriilor terenuri, iar dreptul de moștenire asupra pământurilor lor era
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
a fost „tributul de copii”. Otomanii pretindeau ca fiecare al cincilea băiat al unei familii să fie luat din sânul familiei sale și înrolat în corpul ienicerilor, unde urma să fie pregătit să devină un infanterist de elită în armata sultanului. Au existat o serie de legi opresive, iar ocazional, conducerea musulmană se deda la masacre asupra populației civile creștine . Grecii nu puteau să dea în judecată un turc musulman, iar pentru rezolvarea a numeroase probleme care țineau de birocrație, erau
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
La începutul secolului al XVII-lea, otomanii au trecut unele regiuni ale Greciei sub directa administrație a armatei, ceea ce a dus la noi schimbări economice și declin accelerat al populației creștine. În această perioadă, fiefurile primite pe perioada vieții de la sultan s-au transformat în proprietăți transmise ereditar - "chiflik" - care puteau să fie vândute sau împărțite moștenitorilor. Noua clasă de moșieri otomani a redus la starea de iobag majoritatea țăranilor liberi greci, ceea ce a dus la depopularea regiunilor de câmpie și
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
clasă de moșieri otomani a redus la starea de iobag majoritatea țăranilor liberi greci, ceea ce a dus la depopularea regiunilor de câmpie și migrarea populației în munți. Grecii retrași în regiunile muntoase au declanșat raiduri împotriva autorităților și proprietăților otomane. Sultanul îl considera pe Patriarhul Ecumenic al Bisericii Ortodoxe Răsăritene drept conducător al tuturor ortodocșilor din imperiu, indiferent de etnie. Patriarhul era responsabil în fața sultanului pentru buna purtare a supușilor ortodocși, fiind investit cu puteri vaste în cadrul comunităților ortodoxe, inclusiv a
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
populației în munți. Grecii retrași în regiunile muntoase au declanșat raiduri împotriva autorităților și proprietăților otomane. Sultanul îl considera pe Patriarhul Ecumenic al Bisericii Ortodoxe Răsăritene drept conducător al tuturor ortodocșilor din imperiu, indiferent de etnie. Patriarhul era responsabil în fața sultanului pentru buna purtare a supușilor ortodocși, fiind investit cu puteri vaste în cadrul comunităților ortodoxe, inclusiv a celor slave sau române. Patriarhul controla școlile și tribunalele religioase ortodoxe din toate comunitățile ortodoxe din imperiul. Prin aceasta, preoții greci și magnații locali
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
de cazuri când membrii ai nobilimii teocratice sau seculare bizantine s-au convertit la islam - Ioannis Tzelepes Komnenos sau Mesih Pașa (care făcea parte familia Paleolog). Au existat și istorici bizantini care au notat natura liberală și generoasă a unor sultani otomani. Astfel, Baiazid I a acceptat creștini în cercul său de apropiați, iar Murad al II-lea a inițiat reforme care au înlăturat unele nedreptăți care datau de pe vremea monarhilor bizantini. Pe de altă parte, au existat sultani precum Selim
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
a unor sultani otomani. Astfel, Baiazid I a acceptat creștini în cercul său de apropiați, iar Murad al II-lea a inițiat reforme care au înlăturat unele nedreptăți care datau de pe vremea monarhilor bizantini. Pe de altă parte, au existat sultani precum Selim I, care i-a persecutat pe creștini, pe care a dorit să îi alunge din imperiu și ale căror biserici a dat ordin să fie confiscate. Dacă până în cele din urmă sultanul a renunțat la aceste măsuri extreme
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Pe de altă parte, au existat sultani precum Selim I, care i-a persecutat pe creștini, pe care a dorit să îi alunge din imperiu și ale căror biserici a dat ordin să fie confiscate. Dacă până în cele din urmă sultanul a renunțat la aceste măsuri extreme, este adevărat că ortodocșii și creștinii în general au fost persecutați puternic în timpul domniei sale. Negustorii grecii erau obligați să plătească o serie de taxe, care aduceau venituri importante la visteria statului. De asemenea, grecii
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
trebuiau să plătească "jizia" (un impozit de tip „capitație”, funcție de numărul de persoane și nu funcție de avere sau dimensiunea proprietății funciare), diferit de „zakat”, pe care o plăteau musulmanii în conformitate cu cei cinci „stâlpi” ai islamului. Neplata jizia îl „elibera” pe sultan de obligația apărării vieții și averii creștinilor, aceștia din urmă putând fi luați în sclavie, uciși. Creștinii trebuiau să aibă tot timpul asupra lor o chitanță care să dovedească plata jizia pentru ca să evite persecuțiile. Aceste practici au fost considerate de către
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
plata jizia pentru ca să evite persecuțiile. Aceste practici au fost considerate de către greci ca brutale și arhaice, iar cultura musulmană și otomană respingătoare, neevoluată și inferioară celei elene . Marea majoritate a grecilor nu erau obligați să efectueze serviciul militar în armata sultanului, dar un număr de tineri greci erau convertiți cu forța la islam și încadrați în corpul ienicerilor. În plus, o serie de tinere fete elene erau obligate să servească ca odalișce în haremurile otomane . Aceste practici erau numite „tributul în
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
avansare în funcții de conducere, până la aceea de mare vizir. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al lui Pargali Ibrahim Pașa, născut în familia unui pescar grec, care a devenit unul dintre cei mai de încredere sfătuitori ai sultanului Suleiman Magnificul, dovedindu-se nu doar un diplomat abil, dar și un general strălucit. Posibilitatea oferită tinerilor creștini, ca după convertirea la islam și înrolarea în corpul ienicerilor să acceadă la funcții importante a făcut ca unele familii de greci
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
familiilor elene era aceea ca proprii fii deveniți ieniceri să se reîntoarcă pe post de opresori. Au existat cazuri în care familiile unor astfel de tineri au plătit mită oficialilor otomani pentru a le asigura fiilor lor intrați în slujba sultanului o evoluție mai bună în carieră. Incorporarea Greciei în Imperiul Otoman a mai avut o consecință pe termen lung. Activitatea economică a înregistrat un mare declin (în principal datorită plecării negustorilor din orașele mici spre marile aglomerări urbane - Salonic, Izmir
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Greciei. În loc să înăbușe rebeliunile, guvernarea militară a provocat noi revolte populare. Cercul vicios al revoltelor și represaliilor militare, care generau noi rebeliuni, a dus la prăbușirea vieții economice și la accelerarea declinului populației. În această perioadă, fiefurile deținute direct de sultan și date de acesta în folosință nobililor otomani au devenit proprietăți ereditare, ("chiflik"), care puteau fi vândute sau lăsate moștenire. Noua clasă a moșierilor otomani au reușit să transforme țăranii eleni în iobagi. Iobăgirea populației din câmpii a dus la
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
după reîntoarcerea elenilor din regiunile muntoase în timpul secolului al XVII-lea. Pe de altă parte, pozițiile grecilor educați din Imperiul Otoman s-au îmbunătățit foarte mult în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Odată cu consolidarea puterii Imperiului Otoman, sultanii și-au dat seama de înapoierea statului în comparație cu puterile europene. Pentru recuperarea rămânerii în urmă, tot mai mulți greci au fost recrutați datorită priceperilor lor în domeniile administrativ, tehnic și financiar, superioare celor ale otomanilor. Începând cu sfârșitul secolului al
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
au ridicat la luptă împotriva otomanilor în timpul războiului ruso-otoman declanșat în 1768. Atitudinea grecilor i-a dezamăgit profund pe sponsorii lor ruși. Tratatul de la Kuchuk-Kainarji (1774) a dat dreptul rușilor să-i „reprezinte” pe supușii ortodocși din Imperiul Otoman în fața sultanului. Abuzând de acest drept, rușii au început să se amestece cu regularitate în afacerile interne ale Imperiului Otoman. Sprijinul rus, combinat cu ideile Revoluției Franceze, le-a permis grecilor să se reconecteze la lumea exterioară, ceea ce a condus la dezvoltarea
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
inclusiv a Constantinopolului. Grecii nu au reușit să obțină un control eficient în zonele pe care le cuceriseră, în bună parte datorită luptelor pentru putere dintre diferitele facțiuni elene. Luptele au continuat neîntrerupt între 1821 - 1825 cu rezultate neclare, până când sultanul a apelat la sprijinul armatei terestre și flotei egiptene a lui Muhammad Ali. Atrocitățile comise în timpul expediției egiptene și moartea în lupta împotriva otomanilor a poetului britanic Byron la Messolongi (1824) au dus în cele din urmă la schimbarea poziției
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
stării de conflict dintre Grecia și Imperiul Otoman și acceptarea pe tronul noului stat independent a principelui bavarez Otto von Wittelsbach. Prevederile acestei conferințe au fost consfințite în Tratatul de la Constantinopol, care a urmat semnării Convenției de la Akkerman, prin care sultanul acceptase importante modificări politice și teritoriale în Balcani, (retragerea armatelor otomane din Principatele Dunărene, cedarea controlului asupra orașelor Giurgiu, Brăila și Turnu și autonomia Serbiei). În anul 1821 a izbucnit Războiul de Independență al Greciei. După ce taberele implicate în conflict
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
un punct de cotitură odată cu distrugerea flotei turco-egiptene în Bătălia de la Navarino de pe 20 octombrie 1827. A urmat intervenția terestră a trupelor franceze din Moreea în 1828, care a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
europene britanic (Canning), francez (Guilleminot) și rus (Ribeaupierre) au semnat un raport comun prin care susțineau necesitatea creării unui stat grec, care să fie obligat să plătească tribut Imperiului Otoman, în frunte cu un principe ereditar, numit însă formal de sultan. Înalta Poartă a refuzat însă să participe la discuții și nu a trimis niciun delegat oficial. Raportul celor trei a fost baza pe care cele trei mari puteri au semnat o convenție pe 22 martie 1929. Războiul ruso-turc din 1828
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
pe linia Arta - Volo. Propunerile bavareze pentru un acord secret cu privire la Creta au fost respinse. Pentru consfințirea independenței Greciei, mai trebuia obținut acceptul Sublimei Porți. Principalele puteri europene și-au trimis ambasadorii la Constantinopol. Ambasadorii aveau o misiune dificilă, de vreme ce sultanul Mahmud al II-lea era obligat în acel moment să respecte doar prevederile Tratatului de la Adrianopol. Pe de altă parte, situația sultanului era una foarte dificilă datorită invaziei din Siria și Anatolia a trupelor viceregelui egiptean Muhammad Ali. Sultanul se
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]