7,762 matches
-
lumii. Cum se întâmplă și cu alte prilejuri, Cioran abandonează lupta și își transformă astfel adversarul în aliat. Poate că la această situație se referă Cioran atunci când se inculpă cu dispreț, spunând: „Nu ești decât un dezertor Ă ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). El, care tentase utopia (adică prezența, istoria, trăirea), se refugiază în anti-utopie. Chiar scrisul și-l explică prin această opțiune: „Toate «scrierile» mele sunt, în ultimă instanță, doar exerciții de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate astea, dacă mi-ar fi fost oferită pe tavă, chiar și copil fiind, aș fi strigat: «Prea târziu, prea târziu!»” (III, 174). Probabil că la acest fond activ se referă Cioran atunci când vorbește despre faptul că și-ar fi trădat esența. Care esență? E întrebarea pe care și-o pune Cioran însuși: „Ah! Dacă aș fi putut să-mi urmez esența!... Dar dacă era o esență coruptă?... Hotărât lucru, mă neg și totul mă neagă. În mine nu mai e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Talleyrand, „un om consecvent cu sine însuși, care nu credea în nimic și care-a dovedit-o. Întreaga lui carieră: un joc abil printre fanatici sau marionete. A ridicat la rang de artă lipsa de scrupule. A înșelat și a trădat pe toată lumea” (II, 122). Altădată, îl numește, așa cum s-ar numi pe sine, o lichea: „Încerc să-mi explic ce mă atrage la licheaua de Talleyrand” (II, 170) Ă și răspunsul la o astfel de întrebare nu e greu de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
întunecatele adâncuri. „Violența mă definește, spune Cioran. Iar pentru că nu pot s-o traduc în act (cum vom vedea, dimpotrivă, violența e deseori tradusă în act!, n.n.), pentru că trebuie s-o reprim, s-o strâng în mine, simt că-l trădez pe cel care sunt cu adevărat. Nerealizat din prudență, lașitate, «ânțelepciune», deliberare, atavism. Ă Explozia, ba nu, nevoia de explozie, iată ce simt, dar cum știu că nu pot exploda, mă consum regretând, mă istovesc urându-mă, îmi reproșez că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de nebănuit poate la acel Cioran al tinereții care-i ataca pe toți, cu o artă studiată a scandalului și insolenței, e unul dintre resorturile de care trebuie să se țină seama. „Orice om care se înfierbântă și ridică glasul trădează, spune Cioran, o lipsă de încredere în sine” (I, 255). Altundeva: „Fondul disperării este îndoiala de sine” (I, 15) sau „Reproșurile, furiile, amărăciunile mele provin, toate, dintr-o nemulțumire de mine însumi pe care nimeni nu va putea vreodată s-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să savureze existența “în afara oricărui act” (III, 184). Și totuși, Cioran tinde să creadă că adevărata-i ființă ar fi fost legată de faptă, de implicarea în istorie. De aceea își reproșează abandonul: „Nu ești decât un dezertoră ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Dar ce este acest tu însuți? Abandonul, nihilismul, mortificarea, într-un cuvânt, înțelepciunea, par surogate care îi alterează ființa, dar cu care se identifică într-atât, încât Cioran pare să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
adevăratul Cioran, retractat, anulat, ucis, pentru că, la rândul lui, el nu făcea decât să-și arate limitele. Din lașitate? Din neputință? Exilat din sine însuși, Cioran își caută în continuare identitatea. „Nu ești decât un dezertor, își spune, ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Cât despre înțelepciune, chestiune care ar merita o tratare separată, de remarcat că Cioran și-o dorește cu ardoare, pare să facă totul pentru a o atinge, dar simte că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de așa ceva. Iată-i pe români: „defectele oamenilor în general apar la ei în toată goliciunea. Deși sunt prefăcuți, nu știu să disimuleze, sau mai degrabă au un fel al lor de a disimula ce nu face decât să-i trădeze complet” (I, 158). Și dacă francezii disimulează perfect, sau nu disimulează deloc, Cioran, suspicios, cu atât mai mult nu poate accepta jocul. Viața în esența ei i se pare un joc mistificator. Luciditatea sa cinică nu-i permite să se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rău să-i frecventezi pe români: defectele oamenilor în general apar la ei în toată goliciunea. Deși sunt prefăcuți, nu știu să disimuleze, sau mai degrabă au un fel al lor de a disimula ce nu face decât să-i trădeze complet” (I, 158). Este momentul în care, dornic să se rupă de sine, să se detașeze, Cioran își spune: „Cât aș vrea să mă rup de originile mele și să le uit” (III, 292). O mărturisise și cu altă ocazie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-i amintește pe Zaprațan, Sorin Pavel, Petre țuțea, Crăciunel, Nenea, „vieți irosite” ale unor inși care „rămân fideli geniului unui popor nerealizat”, Cioran își spune: „Secretul țării mele? Să trăiești și să mori fără rost” (III, 303). În fond, admirație trădează acest cuvinte. Ce definiție mai bună țării sale și lui însuși decât aceasta: „țara mea: nu e o patrie, ci o suferință, o rană care nu se poate închide” (III, 222). țara sa, care este „farmec, vulgaritate și disperare” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aș avea și altele de făcut azi decît să-ți bag ție în cap că ceea ce faci și cum trăiești e o rușine întreagă. Ilie: Da' de ce e o rușine întreagă, că doar nu fur, nu ucid, nu înșel, nu trădez! De ce? Ștefan: Tu faci ceva mai grav decît toate astea la un loc. Tu nu trăiești, pur și simplu. Ilie: Fii, dom'le serios! Pune mîna și te convinge. Ștefan: "Viața mea", "drumul meu". Ai avut o viață normală și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mentalul sperios și pleoștit al blajinilor din "apartamentul de bloc" e predispus să odrăslească, iar și iarăși, obsesive fantasme. Ba mai mult, luînd pînă și trauma asta în ușor, ei sînt gata să transforme în prilej de zaiafet impulsurile ce trădează alterarea celulei morale. Mesajul piesei e cu bătaie lungă. Problematica etico-politică pe care Constantin Popa o abordează se constituie, de altfel, într-un atu cert al acestei dramaturgii în a cărei structură de rezistență intră, de bună seamă, și dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fie frică? Val: Bineînțeles, de tine. Irina: Cum o să-mi fie frică de mine! (deși înțelege, alunecă în anecdotă) Păi eu cu mine sînt foarte bună... nu mă bat, nu mă invidiez... nu mă urăsc, nu mă ameninț, nu mă trădez... De ce să-mi fie frică de mine?! Val: Poate că tocmai pentru că ești așa de bună cu tine... Irina: Știi ceva! Mai bine taci. Val: Vezi! Alex: Are dreptate. Irina: Tu să taci! Alex: Dacă tac m-apucă și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
scapă de rîs și pace) Păi... cum să vă spun... Știți, orice lucru pe care-l privim nu-l vedem cu adevărat... sau îl vedem numai la suprafață... înțelegeți? (V2 ar vrea să spună că înțelege, dar privirea goală îl trădează) De exemplu, dumneavoastră vă uitați acum la mine. Nu? Și credeți că mă vedeți, nu? Vecin 2: Da... eu așa cred... Val: Da, dar nu vedeți decît aparența... cum spuneați și dumneavoastră. Ce e dincolo de aparență e înlăuntrul meu... și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
am denaturat relația cu noi înșine. Făcând drumul înapoi, ne regăsim acolo unde eram adunați la un loc și apoi instruiți, cu metodă, cum să respirăm toți deodată, cum să simțim și să gândim toți în același fel, cum să trădăm în numele moralei socialiste, cum să renunțăm la moftul mic burghez de a avea un nume... Moștenitori ai unei adevărate arte a compromisului, facem din morală un joc în plastilină, pe care o modelăm până acolo unde capătă forma care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sintetiza, putem identifica în reforma administrației publice românești atât elemente specifice NMP, cât și elemente care nu se încadrează în acest tip de reformă, făcând astfel ca unele dintre măsurile adoptate să contracareze efectul generat de altele. Acest fapt poate trăda și un transfer de politici și tehnici administrative făcut prin mimetism sau în urma unor presiuni normative din partea forurilor supranaționale (Comisia Europeană, Banca Mondială), dar fără a urma o strategie coerentă. În plus, este posibil ca nimeni să nu-și fi
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
se primea 250g apă sărată care trebuia să fie caldă, dar iarna era foarte rece. Pedeapsa tatălui meu a început la 25.07.1958 și s-a terminat la 01.08.1958. Raportul sergentului major Munteanu, cu un scris ce trădează lipsa unor cunoștințe elementare, menționează că tatăl meu a refuzat să iasă la lucru spunând că este bolnav și că ei nu vor decât să-l extermine, să-l omoare. Din fișa medicală întocmită pe data de 30.05.1958
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Ploae, ce interpreteză rolul personajului principal afirmă: “Și eu cred ca și Nicole Grossu, că cel mai important lucru care trebuie să ni se întâmple pe pământ este să ne întărim credința și relația cu Dumnezeu... In suferință poți să trădezi, poți să mori, sau poți să-l găsești pe Dumnezeu. Binecuvîntată fii, închisoare este un film profound spiritual și-i mulțumesc Nicoletei Grossu pentru că a scris cartea. ..”. Iar regizorul Nicolae Margineanu apreciează că: Dacă pentru majoritatea celor care și-au
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Arnăuțoiu. Ioana Arnăuțoiu avea 2 ani când, în 20 mai 1958, ultimii membri ai grupului de luptători din munți de la Nucșoara au fost prinși. Toma Arnautoiu, tatăl ei, care a fost prins doar după ce un prieten din copilărie l-a trădat, a fost arestat de Securitate iar mama, Maria Plop, s-a predat ca să- și salveze fetița. Frații Toma și Petre Arnautoiu, împreună cu 14 oameni care îi ajutasera în cei aproape 10 ani de urmărire au fost executați la Jilava
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
volumele publicate mai târziu. Exemplele sunt numeroase: "Apa zării", "Serile vedeniilor", "Legenda". Pământul este surprins și în ritmica anotimpurilor, astfel că poemele devin stenograme ale vieții zilnice din perspectiva mișcărilor naturii într-un joc de linii și de culori care trădează impetuozitatea sentimentului. Peisajul este tandru, întunecat și dramatic. Picturalul îl surprindem încă și în acest volum, lumina favorizând atât expresia cât și sentimentul comunicat: "Și-o mâhnire dulce peste pacea serii, cu vedenii amețite în frunzare" sau "o ciudată primăvară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dogit,/ Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat,/ Ca la vocalize, ca la doctor./ Tușiți". De fapt, poemul ne trimite la poeziile manifest ale avangardiștilor, numai că la Marin Sorescu umorul se convertește în mască îndărătul căreia se ascunde sensibilitatea poetului, trădând totodată și o neliniște intelectuală: Credeți că spun rolul pentru voi,/ Ochii mei parcă se uită la voi,/ Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre". În volumul "Suflete, bun la toate", poetul reia lirismul într-o expresie mai directă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
personaj prin responsabilitatea omului de știință în fața omenirii?; care este strategia la care recurge fiecare, pentru a ajunge la finalitatea dorită?; de ce Dürrenmatt a ales comedia pentru a reflecta societatea din vremea respectivă cu problemele ei?; cele două personaje își trădează societatea prin rolul jucat? Secvența 2:20 min. Elevii își aleg un personaj, pe care să-l reprezinte, argumentând alegerea. Se citesc replicile, ce definesc mobilul purtării măștii: autodemascarea. Se comentează dacă împrejurările sociale, politice sau istorice influențează sau contribuie
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
sclerozei ce stinsese orice perspectiva de prometeism, ca o șansă ce ne era acordată de timp! Alexa îi era solidar și scenic îl transpunea: un optimism comun ne reunea. În inima sălii atunci o noutate! oportunistul, Boian, cel care a trădat, capitulând, care a pierdut rațiunea de a lupta trece prin sală cu steagul roșu imens desfășurat urlând patetic, demagogic "Bandiera rossa". Conflictul dintre forța scenică de neimaginat a simbolului revoluționar și derizoriul personalității celui care îl poartă creează o neînchipuită
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
vocației sale vocație inițial realizată, iar apoi doar proiectată! Un artist rănit, dar un artist fără regrete nici remușcări,iată ce e Alexa. El a aliat drumul teatrului cu acela al vieții în moduri diferite, dar fără a abandona, nici trăda, ceea ce revela demult, în seara în care, uimit, descopeream Cartofi prăjiți la orice. Această distorsiune m-a preocupat și, sincer, m-a neliniștit până când mi s-a revelat sensul "ascuns" al unui parcurs nu simptom de neîmplinire, ci doar de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
intensitate n-a încetat să o resimtă. Și de aceea contaminarea elevilor s-a produs iar ei, azi, îl recunosc ca un ghid ce le-a transmis o încredere în scenă pe care atâția o denigrează. Alexa nu s-a trădat, ci Alexa s-a schimbat. El a acceptat să se consacre tinerilor, așa cum, înaintea lui, un alt mare regizor a făcut-o: Valeriu Moisescu. Oscar Wilde spunea că "nimic din ceea ce e esențial nu se poate preda", frază care m-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]