5,630 matches
-
să dorm pe pat, să uit că tocmai plec să Încep o nouă slujbă, să-mi Închipui că-s bogată. Nimeni, niciodată, n-a fost atât de bun cu mine cum ești dumneata“, dar cuvintele precedente și vulgaritatea suspiciunii ei zăceau ca o barieră de clasă Între ei. — Dă-mi poșeta dumitale, spuse el. Ea i-o Întinse, rămânând Întoarsă cu spatele, și auzi cum degetele lui deschid Închizătoarea. — Uite aici. L-am pus Înăuntru. Nu trebuie să-l folosești neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-și că nu-i poate Înțelege. Ea le rânji cu malițiozitate, dezvelindu-și dinții mari din față, și alergă mai departe. Compartimentul era ușor de găsit, pentru că recunoscu balonzaidul aninat Într-un colț, precum și pălăria moale și pătată. Pe banchetă zăcea un ziar de dimineață, pe care doctorul Czinner Îl cumpărase cu un minut sau două În urmă În gara din Würzburg. În scurta căutare Întreprinsă de Coral Musker de-a lungul culoarului, Mabel Își premeditase fiecare gest: străinul cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre ea cu un aer de batjocură Îngăduitoare. — Modesta Anna! O privi cu ochi atenți și lucizi. Avea aceeași vârstă ca și el, dar nu și aceeași experiență. Stătea așa, uscățivă, roșie la față și excitată, lângă geam. Fusta neagră zăcea de-a curmezișul patului, dar mai avea pe ea bluza neagră, gulerul alb al uniformei de cameristă, iar În fața picioarelor ținea un prosop, ca să și le ascundă. El o privi batjocoritor. — Frumoasa Anna! Gura ei căzu și rămase deschisă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
metalic și Josef privi În jos. Era o monedă de aramă. Curios lucru, se gândi el. Semn de noroc. Dar, aplecându-se s-o ridice, văzu din loc În loc, tot drumul de la cafenea Încoace, monede de aramă și de argint zăcând pe mijlocul trotuarului. Se căută În buzunar și nu dădu decât de o gaură. Sfinte Dumnezeule, se gândi el, să-mi fi căzut Încă de când am ieșit din apartament? Se și văzu stând la capătul unui drum perfect marcat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
paginile neîntoarse. Q.C. Savory apăsă butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse fața și cuțitul pentru pește și transformă șinele de oțel de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă și stâlpi de telegraf, care prindeau În trecere lumina lunii pe brațele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși la cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În lumina scăzută. Din sticlele goale, aruncate sub banchete, venea un miros de vin roșu și ieftin, iar pe podea zăceau câteva bucăți de pâine acrită. Când ajunse aproape de closet, se Întoarse. Mirosul Îl făcu să renunțe. În spatele lui ușa se deschise brusc și se-nchise iar de la balansul trenului. Aici mi-e locul, se gândi el fără convingere. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ușor, ca pentru sine. Râsul ei dăinui ca o oază sonoră aproape imperceptibilă sub huruitul și zăngănitul expresului, dar când vorbiră, În loc să șoptească, trebuiră să pronunțe cuvintele intime tare și clar. Senzația de stranietate supraviețui chiar și gesturilor uzuale. Cum zăcea pe pat, tânăra se dovedi stâjenită Într-un mod misterios și inocent care-l uimi. Râsul i se opri, nu stingându-se treptat, ci dispărând brusc, așa că el se Întrebă dacă nu cumva și-l imaginase sau fusese un efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
atâta căldură Între ei că, fără să Închidă fereastra, el Îngenunche lângă pat și-i puse mâna pe față, pipăindu-i trăsăturile cu degete curioase. Se simți iar copleșit de gândul nou apărut: „Atât de dulce, atât de scumpă!“ Ea zăcea nemișcată, tresărind din când În când, În scurte puseuri de durere sau Înfiorare. Cineva din vagoanele de clasa a treia Începu să-l blesteme În nemțește pe cel cu vioara, spunând că nu putea dormi din cauza gălăgiei. Părea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îndrăznețe, scandaloase și tinerești. Ești Îngrijorat, dar eu sunt liniștită. După primăvară vine vară. Eu zâmbesc și doar... Aproape Îmbrăcată, cu excepția pantofilor, se Întoarse spre pat și spre Myatt. El dormea greu și ar fi avut nevoie de un bărbierit. Zăcea acolo, cu hainele boțite, și doar cu greu putea face o legătură Între el și emoția și toate durerile nopții trecute. Bărbatul acesta era un străin și nu-și va asuma nici o responsabilitate pentru cuvintele spuse de un intrus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să rămână „conspirație“. — Pedeapsa maximă...? — E aceeași. — Bine. Atunci, dr. Czinner, pledați vinovat sau nevinovat? Dr. Czinner rămase așa un moment, meditând. Apoi spuse: — Există vreo diferență cât de mică? Colonelul Hartep Își privi ceasul, apoi atinse o scrisoare care zăcea pe masă. În opinia curții, aceasta ajunge pentru o condamnare. Avea aerul unuia care dorește politicos, dar ferm, să pună capăt discuției. Am dreptul, presupun, să cer ca ea să fie citită și să-l supun unui interogatoriu Încrucișat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
auzi. — Vreți ceva de băut? El nu-i răspunse, ci repetă fără Încetare Wasser. Coral Își dădu seama că nu era conștient, dar nervii ei erau Încordați și era iritată de faptul că doctorul nu-i răspundea. Foarte bine atunci, zaci În continuare aici. Eu am făcut tot ce mi-a stat În putință, sunt sigură de asta. Tânăra se trase cât mai departe de el și Încercă să doarmă, dar vibrația pereților o ținu trează. Gemetele vântului n-o lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
putea aștepta de la el ca răsplată și era puțin probabil că se va mai Întoarce o dată. Dar Îi era teamă de lumea de afară - nu de soldați, ci de agenți, de scările lungi, de proprietărese, de vechea ei viață. Atâta vreme cât zăcea lângă doctorul Czinner, mai păstra ceva din Myatt, o amintire pe care o Împărtășeau amândoi. Desigur, Își spuse ea, pot să-i scriu, dar s-ar putea să treacă luni de zile Înainte ca el să se Întoarcă iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși ezită. Își puse mâna pe brațul lui Coral, o Împinse cu fața În jos la podea, și, În timp ce zăcea acolo, ea auzi Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vorbi, o făcu oarecum dintr-un alt unghi. — Sărmana fată nu are părinți. Nevastă-mea consideră că ar trebui s-o convingem să rămână aici. Înțelegeți, eu sunt tutorele ei. Stăteau unul În dreptul celuilalt, având masa Între ei. Pe aceasta zăcea contractul semnat de domnul Eckman. Nu se referiră la el. Afacerile păreau lăsate la o parte, dar Stein și Myatt știau că toată discuția fusese redeschisă. Fiecare era conștient de gândurile pe care le avea celălalt În minte, dar vorbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Urcând până În capătul unei scări jegoase, ajunseră la micul birou al firmei, care gemea de cartoteci și cutii pentru livrări și avea o singură fereastră, ce dădea spre partea de sus a unui zid și spre coșul unui vapor. Praful zăcea gros pe pervazuri. Era Încăperea care dăduse naștere la salonul acela mare și strălucitor, ca o mamă mai vârstnică al cărui ultim copil se putea dovedi un artist. O pendulă-dulap, care, Împreună cu biroul, umplea aproape tot spațiul rămas, bătu orele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să tot Întoarcă În minte frânturile lui de informații - aceasta era viața domnului Kalebgian. Myatt bătu la ușa lui Janet Pardoe. — Cine-i acolo? — Pot să intru? — Ușa nu-i Încuiată. Janet Pardoe aproape că terminase cu Îmbrăcatul. Rochia Îi zăcea Întinsă pe pat și ea era În fața toaletei, pudrându-și brațele. — Ai Într-adevăr intenția să cinezi cu Savory? Întrebă Myatt. — Ei bine, așa am promis, spuse Janet. — Am fi putut cina Împreună la Pera Palace și apoi să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de ce, Tapú Tetuanúi era convins că nu e mort. Smulse încă trei ramuri, le prinse laolaltă formând un fel de torța, si la lumină ei caută cel mai bun mod de a coborî, cu riscuri minime, până în locul în care zăcea agresorul. Încă mai respiră. Avea o rană mare la cap și probabil mai multe coaste rupte, dar nu trebuia să ai cunoștințele de medicină ale lui Hinói Tefaatáu ca să ajungi la concluzia că puternică lovitură nu putea fi totuși suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
impregna copacii, urca până la cele mai înalte coroane și ajungea până la cele mai adânci rădăcini. Și în drumul lui, chema fiarele și insectele, ocelotul, jaguarul, furnica și tăunul, invitând la festinul care îi aștepta, la trupul tânăr de femeie-copilă care zăcea înăuntrul caiacului, pe malul râului, lângă foc. Stătu de veche toată noaptea, trecând în revistă drumurile care îl aduseseră până la malul unui trist afluent al râului San Pedro, la rândul său afluent al Amazonului, lângă un foc care se lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care dormea un băiat scheletic. Într-un colț, ardea o afumătoare din care răbufnea un parfum dens ce se agăța de gâtlej. José Correcaminos, „curierul lui Dumnezeu“, stătea pe vine lângă Xudura, fără să-și ia ochii de la cel ce zăcea. — Ce se întâmplă? Indianul își ridică privirea: — Huayahuasca i-a arătat viitorul nostru. — Ce a spus? José mișcă hamacul. Băiatul deschise niște ochi injectați cu sânge și îi plimbă, fără să vadă, pe tavanul de trestie. — Ce ai văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vodca? De la ăla nu vreau decît să-l văd cu mîinile pe piept! Dar ce ți-a făcut, mă rog? Dacă ai ști nu l-ai mai iubi atît. Te pomenești că s-a dat la tine. Cam așa ceva. Cînd zăceai beat ca un porc. Darie devine un arc care n-are prea bine pusă siguranța. Este gata să facă un infarct, sau, mă rog, ceva asemănător. Saveto, nu te juca cu mine. Spune-mi, vorbești parascovenii? Spun drept, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
candidatului: Ți-am zis eu. Este exact ce ne trebuie. Relu avea un talent înnăscut să amețească lumea într-o campanie electorală. Vorbea Motănel mulțimii și apoi completa dom' Guran. Electriza asistența și sugea voturile ca o sugativă. Ce talent zăcea în omul ăsta al nostru! Motănel a învins strălucit și a ajuns ministru, șeful secretar de stat și Relu șef. Intra la ministru ca la el acasă, era pupat și respectat. Chiar cei de la minister erau curtenitori cu el. Relu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și toți românii erau fericiți datorită relațiilor excelente pe care le aveau cu Malaezia. Fericirea Adrianei n-a durat prea mult. Excelența Sa dorea să aibă un copil și cum nici sîrguința ei, nici eforturile partenerilor n-au dat rezultate, supărarea zăcea mocnit. În Malaezia Adriana a hotărît să conlucreze cu toți cei care erau dispuși să conlucreze. Alegea însă doar parteneri de tip europoid, nu din alte motive, să zicem rasiale, ci din preferințe dictate de inima sa. Doar o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
neștire, de treizeci de ani scriu În neștire, mă bălăcesc În sîngele balaurului ca blîndul Siegfried și cînd cred că În sfîrșit am devenit invulnerabilă la toate armele pămîntești, vine dintr-o praștie o piatră și gata - rămîn În drum, zac În praf, nimic nu se mai poate recupera la valoarea inițială cînd locul vulnerabil nu e În spate, ci În creier. Ca toate locurile În care existența se consumă Într-un provizorat perpetuu, sala de așteptare a aeroportului Otopeni are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În petrecerea lor nocturnă, printre cutii de conserve aruncate și sticle goale În veghea palidă a unui felinar cu neon care se stinge și se aprinde cînd te aștepți mai puțin, stătea lîngă buncărul de descărcare, unde compresoarele de aer zăceau inerte; nici o presiune de nicăieri, nici o violență care să te trezească, doar dinții mărunți ai pietrișului scrîșnind Încet În carnea lui. Un ronțăit cu care se obișnuise, un ronțăit familiar și aproape confortabil. Poate visa. Dar nu, nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]