KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2069 2070 2071 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

de o oră. Ne cunoaștem și bîrfim serviciile aeroportului, compania iberică și tot neamul lor. Se aud tot mai des cuvintele idioți, imbecili și altele asemenea. Așteptăm. Elevul negricios este singurul căruia nu-i pasă. Fetițele mai dau telefon pe acasă ca să nu se îngrijoreze părinții. Apoi se antrenează din nou la hîrjoa nă. Chelul are de scociorît prin alte cotloane de prin nas și tot mai face biluțe. Ochelaristul miroase și el tot mai des excavațiile făcute cu urechea ochelarilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
buze". Vorbești singur? se miră soția mea. Nu, nici vorbă, mint cu tupeu. Dar... Eh, recitam din Hamlet în gînd și... probabil... Da, probabil. Ce Hamlet, dom'le?! Eu înjuram birjărește pe cubanezul care mi-a cîntărit cașcavalul. La verificare, acasă, am găsit lipsă o jumătate de kilogram din cele trei cumpărate. Anafura mamei lui de latino-american! Ce-ai spus? "To be or not to be", nevastă. Parcă am auzit "anafura"... O lua Hamlet săracu', cam știa că i-a sunat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mata me, agaligala. Din nou intră orchestra pe fir. O țin băieții așa un sfert de oră. I-aș îndeplini cîntărețului dorința a doua cu mare bucurie. Adică aia cu mata me!(omoară-mă) Ce bine că m-am întors acasă, în România, să petrec concediul! Voi primi mulți musafiri la mine, voi face cumpărături corecte... Mai întîi hai la Billa. Carne pentru grătar. De un milion și două sute de mii de lei. În pungi vidate și... congelate. Desfacem pungile acasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
acasă, în România, să petrec concediul! Voi primi mulți musafiri la mine, voi face cumpărături corecte... Mai întîi hai la Billa. Carne pentru grătar. De un milion și două sute de mii de lei. În pungi vidate și... congelate. Desfacem pungile acasă și tranșăm cărnița frumos. Parcă miroase, deși este încă congelată. Ei, nu se poate! Este Bila... Dar carnea s-a decongelat și acum... pute îngrozitor. Mă enervez. Unde-s pungile, nevastă? La gunoi, le-am aruncat. Ce bine că avem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
socotește. Plătesc fără să clipesc și mă întorc să cumpăr și carne de porc. Cîntăresc marfa la cîntarul etalon, plătesc și dau să plec. S-o porționez, domnule. Întinde mîna după punga cu carne. Nu-i nevoie, o s-o facă acasă bucătăreasa. Nu, dați-mi punga s-o porționez. Am spus, Ibisate, nu-i nevoie. Sînt intrigat de insistență și refuz categoric. Amicul meu însă insistă, prinde de pungă și trage cu putere. Cum întîmpină rezistență, bagă mîna în sacoșă. Caută

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de aur de pe degete și la brățara ta cît o cătușă. Muncesc pentru asta. Și furi, Ibisate. Nu din muncă te-ai îmbogățit, ci din hoție... Plec furios și,mai ales, supărat pe prietenul meu, hoț de drumul mare. Ajuns acasă cîntăresc mielul, să văd cît am plătit. Constat că am plătit 40 de pesoși libra. Să-ți stea în gît, Ibisate! Mă consolez repede însă. Nu există vînzător în piață care să nu fure. Mai ales de la barosanii de străini

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
între resturile proprii și hrana aruncată în batjocură. Umilința fără margini pe care a îndurat-o este un chin mai îngrozitor decît tortura. Încep să simt boarea unui vînt mîngîietor și simt plăcerea aromei de cafea. Sigur, nu voi fi acasă, dar am certitudinea că în viitor voi fi alături de ai mei. Cu lumînarea aprinsă în drum spre casă, venind de la Mitropolie. Speranța mă înviorează și-mi trezește mintea la viață. La noi este deja sîmbătă. Diseară va fi marea bucurie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
sufletul tot vibrează, accentuîndu-i o stare de extrem disconfort. Într-un tîrziu pleacă spre casă. Pe același traseu. Ajunge în locul fatidic. Cercetează balta de sînge. Mii și mii de furnici curăță locul. La lumina chibritului pata pare scîrboasă. Modesto ajunge acasă foarte tulburat. Agață bastonul în cuier și nu răspunde nimănui din casă. Se așează în fotoliu cu fața spre baston. Tu, tu ai făcut fapta asta... șoptește sfîrșit. Ba tu, tu ești ucigașul, se rățoiește bastonul. Să nu ridici tonul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
reședință de ambasador, cu porțile mari, paza permanentă și înarmată, ar fi fost descurajat orice hoț de biciclete. Pe drumul spre casă era greu de crezut că Héctor ar ceda bicicleta, fără moarte de om. Punctul vulnerabil era magazia de acasă. Héctor nu era prost. Sîrmulițe abia vizibile, legate de un clopot, de un obiect care, cînd cade, face tărăboi și altele, asigurau paza prețiosului obiect. Dar eu sînt convins că dacă a sosit ceasul rău, atunci gata, s-au dus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
toate precauțiile. Héctor simțea că este spionat de negri mai mici sau mai mărișori, simțea că i se coace ceva. Moartea tatălui său a căzut ca o bombă. Tocmai la Holguin, departe, în zările spre est. Nevastă, nu pleci de acasă, nu deschizi ușa, nu dormi decît iepurește. Pun bicicleta în casă și ai grijă...ca de butelie, am spune noi, românii. Cu inima strînsă pleacă Héctor cu presimțirea că ceva moare în el. Nevasta, tot nevastă. Diavolul de băiat cere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de alta, dar musafirul său putea să-l întrebe, la vederea tablourilor, dacă are copii așa de mici. Era tare generos señor Lázaro. Oferea tablourile sale ca și cum ar fi oferit cărți de vizită. Într-o zi mă invită la el acasă ca să bem o cafea împreună. O să vă povestesc o ciudățenie, mă incită el cu o voce abia auzită. Nu locuiam departe unul de altul, așa că am decis să merg pe jos. Amfitrionul meu era vădit emoționat. Pe terasa umbrită era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Ramón privea cu jind cadoul, șeful îl întreabă: Dorești o dușcă? Altceva doresc, șefu', răspunde alene Ramón. Ce, ce dorești? Tubul ăsta, dacă nu te superi, șefu'. Primește tubul și pleacă fericit în atelier. Domnul Espinosa Osvaldo Ramón lucra și acasă, la vecini, la prieteni și pe la toți de prin cartier, că i se dusese vestea. Într-o seară, foarte grav, o abordează pe nevastă-sa, señora Mayda. My, mi cielo*, putem vorbi ceva? My era diminutivul cu care o alinta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
repede dar cei doi s-au decis să mai continue cu economiile. Într-o seară, Ramón o găsește pe My aproape moartă. Mușchii feții au cedat și plînsul a distrus femeia aceea frumoasă. A fost mama dimineață. Am lăsat-o acasă... Și, hai spune, ce s-a întîmplat? A scos taburetul în fața blocului, să se odihnească la umbră... Doamne, și?! L-a uitat acolo. Nu l-am mai găsit! După o săptămînă de lacrimi, Ramón o mîngîie ușor pe My. Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să plătească... Pedro era un om chibzuit, cheltuia cîte puțin și numai cînd nu avea încotro. Mai erau turiste care să-i facă avansuri, dar Pedro nu ar fi făcut un pas nici să-l omori. Le compara cu Wilma... Acasă făcea dragoste cu soția, însă nu mai era ca înainte. O iubea pe nevastă, dar în realitate o iubea pe Wilma. Nu mai trăia viața în familie ca înainte. Ceva îi lipsea și, din acest motiv, devenise nervos. Chiar a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
știu de ce plîng. Nu vă pot spune. Eu am pierdut facultatea de a plînge demult. Nu știu de ce plîng acum. Giurăscu mi-a dat o carte de istorie cu dedicație...o citesc mereu. Aici, la Ambasada României, mă simt ca acasă. C.S V-ați gîndit des la România? G.B O, cum să nu...Nu pot uita nimic, mi s-ar părea că nu mi-a mai rămas nimic din mine. Părinții mi-au dat o educație bună. Am învățat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și poate fi mîngîiată dacă mișcarea este în sensul așezării lor. Sînt fascinat de lighioană, o privesc cu mare interes și bătrînul sare să-i facă reclamă. O scoate de pe perete și încearcă să șteargă praful așezat, ca la el acasă, pe mica reptilă. Se întreține ușor, cu o perie și cu o cremă incoloră pentru pantofi... Mă invită într-o cămăruță întunecată bine. Atunci văd că ochelarii lui corectează multe dioptrii! Cît costă? întreb oarecum dezinteresat. Treizeci de dolari, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
înțeapă îngrozitor. S-or fi rupt pantalonii?! Alții n-am la serviciu! Pipăi cu mîna și un buric de deget atinge pielea. Este clar, între buricul degetului și pielea din locul ăla nu mai am pantalon. Mintea lucrează febril. Telefonez acasă și rog să-mi pregătească alt costum. Telefonez la serviciu și am noroc. Imediat să plece cineva la mine, să-mi aducă un costum, ordon sec. Lada mă duce la serviciu și apoi intră în grevă. Nu mai pleacă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
am procedat atît de neprotocolar, dar s-a fixat o ședință de la care nu putem lipsi. Discuțiile se dau peste cap și toți n-au capul decît la următoarea ședință. Ies dezamăgit. Mai am puțin pînă la recepție. Trec pe acasă. Unde sînt rupți pantalonii? Acolo, în spate. Nu, nu-s rupți, spune soția. Chiar, nu-s rupți. Și atunci? Ce-a fost, spaima oare?! Schimb costum și cravată și cămașă și maieu. Mă simt bine. Merg la recepție. Dau să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Miami de vreo cincisprezece ani. Raul nu a făcut facultate, era mecanic auto și o ducea binișor, mai ales după ce s-a însurat cu o americancă mai coaptă cu zece ani decît el. Raul avea grijă să trimită cîte ceva acasă și familia lui nu o ducea prea rău. Acum se hotărîse să vină în insulă ca să-și vadă familia. A telefonat mamei sale și a întrebat-o: Mamă, ce surpriză să-i fac lui Carlos? Oh, dacă ai putea... visează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
deranjează vădit și începe povestea. Curățam plaja, noaptea, că ziua erau turiști. Oceanul a aruncat între niște pietre două colete în plastic, legate între ele. Să nu-mi spui că erau droguri... Ba da, dar nu știam. Le-am luat acasă, pe unul l-am desfăcut și pe celălalt l-am îngropat în curte. Bădie, lasă cu chiroanele... Americanii fugăresc contrabandiștii și ăștia aruncă în mare coletele. Apoi marea le aduce la țărm. Încep să cred puțin. Omul se întristează, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
nu aude? Credeți că nu face suficient efort să-și țină nevasta în sînul familiei? Ioana muncește și la serviciu este bine apreciată din toate punctele de vedere. Șeful este și el un moșneag libidinos, dar moșneag n-are și acasă? Altfel s-ar pune problema dacă Hernandez, colegul musculos de la serviciu, ar fi mai puțin mototol. Pînă la urmă și mototolii ăștia devin mai șugubeți dacă sînt încurajați și stimulați. Hernandez a prins curajul prostului și dădea buzna în casa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
amănunte. Îți vrea binele NU răul... Degeaba întreb. Rămîne în transă încă un timp, surd și mut. Își revine și-i reproșez că nu mi-a spus nimic. Ba da, răspunde obosit. Judecă cele spuse și vei afla răspunsul. Ajung acasă pătruns de cele întîmplate. Întorc pe toate fețele cele spuse. Care dintre candidați a fost cam cîinos cu mine? Unde este virgula după NU, înainte sau după ?! Scot tot ce am primit din țară și citesc din nou. Nu dau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
act criminal. Seara, bietul om, controla dacă prin casă nu se află lichide inflamabile. Stătea treaz pînă adormea soția și, din acest motiv, era mai tot timpul obosit. Ești obosit, ai? Unde v-ați întîlnit? A lipsit și ea de acasă, ce, crezi că-s proastă? Exasperat, Aquiles a luat decizia să divorțeze. Dimineața, după o noapte de nesomn, a spus: Aurora, azi mă duc la notar să divorțez de tine. Femeia i-a răspuns cu un calm înfricoșător. Știu. Aquiles

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
după o noapte de nesomn, a spus: Aurora, azi mă duc la notar să divorțez de tine. Femeia i-a răspuns cu un calm înfricoșător. Știu. Aquiles a făcut actele și a respirat ușurat. Nu știa ce s-a întîmplat acasă și a venit să se intereseze la vecin. Era oarecum îngrijorat din cauza copiilor. Nu-i putea lua cu el. Nici el n-avea unde să doarmă, se gîndea să se ducă la un văr, pentru o noapte, două. Vecinul și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să vină", dar și că "s-ar putea să nu mai vină". Mă bucur că pot să stau mai mult acolo, să văd marea, să respir aerul, mă rog, uneori pur, cu gust de sare. Mă adîncesc în gînduri, merg acasă, mă plimb prin Iași și întîlnesc oameni, prieteni. Văd monumente, bănci pe trotuare, discut politică. Combat pe unii și pe alții, critic ce-i de criticat și evit să discut cu cei care n-au simțul unui dialog civilizat. Au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]