53,335 matches
-
rezolutivi și de soluționare (va rămâne o necunoscută), ci în termeni de aproximări succesive, de interpretări relative și provizorii"1. Imposibilitatea epuizării prin "analiză în retortă" a acestui fenomen complex generează, paradoxal, nu deznădejdea, ci dimpotrivă, determinarea, ambiția continuării demersului critic, speranța decriptării acestei "enigme"2 care își exercită puterea de fascinație de milenii. Contribuțiile succesive care fie extind, fie contractă domeniul de cercetare aferent comicului, fie contestă, fie aduc precizări la puncte de vedere anterioare, fie, pur și simplu abordează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
instaura semnificativ în suprarealism și în teatrul avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea care "constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii, în maniera ținerii ei la distanță"11, devine soluția pentru nevoia în creștere de amuzament și detașare. Caracterul proteic și glisant al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
natural sau estetic, incidental sau efect al unei intenționalități artistice. Corelate cu această atitudine sunt: buna dispoziție, lipsa de griji, seninătatea, evitarea gravitații, suspendarea urgenței necesităților vitale. În atitudinea comicului primează ridicolul reperat prin acuitatea simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
buna dispoziție, lipsa de griji, seninătatea, evitarea gravitații, suspendarea urgenței necesităților vitale. În atitudinea comicului primează ridicolul reperat prin acuitatea simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și cruzime. În conturarea portretului robot al comediografului tipic, abilitatea de a surprinde ridicolul ar fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inteligența, insensibilitatea, răceala afectivă, spirit justițiar acuzator, conștiința propriei superiorități. Cel care ridiculizează se plasează pe sine pe scara ierarhică a valorilor pe o treaptă superioară, de la înălțimea căreia își permite să contemple cu satisfacție micimea fenomenalității supuse programului său critic, prin prisma amorului său propriu revanșat. Din această perspectivă, Adrian Marino făcea următoarea observație pertinentă: "Copiii, modeștii, timorații, conformiștii de orice speță n-au sentimentul comicului. În schimb, orgolioșii, vanitoșii, vindicativii, malițioșii, spiritele inteligente, tăioase, lucide, își fac din cultivarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Tiranii acestei lumi nu pot fi mișcați de poeți. La cântecele lor de jale ei cască. Eroii din operele lor sunt considerați niște proști, iar în fața poeziilor religioase tiranii adorm. Ei se tem de un singur lucru, batjocura." 62. Atitudinea critică de negare și refuz subversiv a unei ordini universale, percepută dureros ca antagonică și injustă, este întemeiată pe o concepție filosofică ale cărei extremități temporale sunt stoicismul epocii romane, ca punct de reper al metodei de temperare a disperării prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dat, de Șerban Cioculescu drept un "frenetic și dionisiac"68, insistând asupra laturii sensibile, mai puțin bănuite, Caragiale este, incontestabil, un exemplu de personalitate care se pliază perfect pe mulajul comediografului tipic ale cărui trăsături le-am enumerat succint. Simțul critic caragialian a făcut mai puțin obiectul disputelor exegetice, autorul Scrisorii pierdute fiind apreciat aproape unanim drept sarcastic și profund nesentimental. Umorul, variantă a comicului a cărui trăsătură distinctivă este marca înțelegerii, a compasiunii, este foarte rar reprezentat în ampla operă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
afectează comedia încuviințării și a aprobării totale, descifrarea tâlcului ei cere o subțirime la cititor, căci prostul sau naivul cade în cursă, încrezându-se în sensul aparent și neobosindu-se să scruteze subînțelesurile"71. Scopul enunțului ironic este însă întotdeauna critic 72, susțin cercetătorii Penelope Brown și Stephen C. Levinson, pe urmele lui Paul Grice, din perspectiva analizei pragmatice. Deriziunea, tendința de a sancționa în această manieră, aparent preferabilă criticii fățișe, ușurința cu care obișnuia să glumească mai ales pe socoteala
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
n-ar mai fi fost marele istoric al unei perioade din România contemporană, pentru că tarele urâte ale unei societăți nu pot fi tratate umoristic. Criticul unei societăți este întotdeauna un satiric"14. Același autor încearcă să demonstreze în lucrarea Spiritul critic în cultura românească faptul că I. L. Caragiale întruchipează cel mai adecvat "spiritul critic în Muntenia critica socială extremă"15, îndreptată însă exclusiv, în opinia sa, împotriva liberalismului. Supralicitarea importanței satirei și a sarcasmului în scrierile lui Caragiale, impusă apoi de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru că tarele urâte ale unei societăți nu pot fi tratate umoristic. Criticul unei societăți este întotdeauna un satiric"14. Același autor încearcă să demonstreze în lucrarea Spiritul critic în cultura românească faptul că I. L. Caragiale întruchipează cel mai adecvat "spiritul critic în Muntenia critica socială extremă"15, îndreptată însă exclusiv, în opinia sa, împotriva liberalismului. Supralicitarea importanței satirei și a sarcasmului în scrierile lui Caragiale, impusă apoi de mentalitatea realist-critică din perioada proletcultistă, s-a conjugat și cu pledoaria pentru preponderența
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de după cel de-al Doilea Război Mondial este responsabil însă de absolutizarea tezei privind virulența satirică din scrierile caragialiene, prin participarea unei pletore de interpreți mai mult sau mai puțin avizați, mult mai puțin obiectivi. O privire retrospectivă asupra bibliografiei critice consacrate marelui dramaturg înregistrează cu un sentiment de exasperare faptul că, în afara câtorva analize de profunzime, aproape toate lucrările și articolele despre viața și opera lui Caragiale publicate, de pildă, între 1948-1962 se referă argumentat sau mașinal, cu o frazeologie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fapt pentru a descoperi în opera sa simpatii socialiste, tendințe revoluționare. Lucrul acesta e poate exact, pentru bunul motiv că, neexistând guvernare socialistă, nu avea de ce să-i poarte pică. În realitate, pornind de la oamenii vremii lui, Caragiale este un critic al omului oricărei societăți. Ceea ce îl particularizează este virulența excepțională a criticii sale. Într-adevăr, omenirea, așa cum ne este înfățișată de acest autor, pare a nu merita să existe. Personajele sale sunt niște exemplare umane în așa măsură degradate, încât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care comuniștii apelau la imaginarul "castrator și violator" împotriva așa-numiților "dușmani ai poporului". În afara disputelor pamfletare cu substrat politic, de un mare interes sunt cele pe teme literare, pentru care exemplul cel mai adecvat este derutantul volum de eseuri critice al lui Eugen Ionescu, intitulat dezarmant de contestatar Nu. Negația axiologică încurajată de "furia distrugerii"41 se hrănea însă din exigența de absolut a tânărului "în război cu toată lumea", dezvăluită în acest stadiu ca formă de respingere a ideii de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
uzând de aproximativ aceleași dimensiuni care subliniază o comună repulsie pentru "spanacografie", Arghezi trece de la simpla "înghimpare" a viciilor nației, la folosirea cu predilecție a registrului "putrefact-excremențial"46 în efuziuni sarcastice pentru sancționarea acelorași vicii. Constatăm, de pildă, aceeași atitudine critică necruțătoare față de parazitismul și impostura literară în De vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe o pagină întreagă"47, repulsie care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fi Patriotica română de Mircea Ștefănescu 52, și foarte puține piese notabile. Atunci când acestea ar fi de semnalat, nu doar datorită succesului de public sau al vedetismului autorilor, mai întotdeauna ilustrează efectul de dublu tăiș al satirei, prin refractarea intenției critice asupra contemporanilor. De pildă, într-o piesă ca Mobilă și durere de Teodor Mazilu, parodierea prea stridentă a stilului de viață high-life, pretinsă reminiscență de moravuri burgheze, se transformă în subteranul replicilor într-o "înghimpare" a fățărniciei și a snobismului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
valența satirică a parodiei. Întrucât presupune un proces biunivoc, de analiză și de critică implicită prin deformare, denaturare, inversiune, coroborare, colaborare etc. grefate fie asupra unui text literar, fie asupra unui stil social de comportament, parodia se intersectează în privința finalității critice cu satira. Fie că exploatează prestigiul meritat al unei opere, fie că, dimpotrivă, subminează un succes nemeritat, parodistul își probează aptitudinile mimetic-polemice și, de fapt, nu creează, dar nici nu parazitează textul, întrucât sugerează judecăți de valoare, în funcție de intenția omagială
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă la Caragiale nu doar în instinctul ludic deformator, ci și în demersul critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul sau parodistul are "rol de oculist", cum nota Al. O. Teodoreanu, pentru că "el ne prezintă o lentilă măritoare cu ajutorul căreia să putem urmări ceea ce a văzut el cu ochiul liber"82
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a fi ocupată de G. Ionescu Gion. Într-o proiectată conferință despre Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Caragiale pastișase afectarea, stilul prețios, snobismul citatelor și a apropos-urilor ce abundau în articolele critice și în dizertațiile respectivului istoric. Îi parodiază apoi stilul și în versurile dedicate Amicului meu Gion în care atinge și prestigiul forului academic. Așa cum menționam în partea introductivă, proba decisivă a vocației comice este dată de luciditatea surprinderii ridicolului chiar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
etc. ale căror stereotipii prozodice și de limbaj, ținând și de conformația specifică epopeii, romanței, epigramei, psalmului etc. devin prin imitare caricaturală atât surse de umor cât și reproșuri exegetice. Pastișarea Psalmilor arghezieni, de pildă, implică și surăsul condescendent al criticului în măsură să reproducă tocmai acele dislocări și amputări sintactice, acele subite redistribuiri de valori gramaticale ale cuvintelor, prin care Arghezi forța limbajul să se împrospăteze, dar care, prin condeiul parodistului dobândesc efecte comice nebănuite: Ajuns acum la pragul tău
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume și pentru că oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea li s-a spus simplu: Caragiale....". Ca exemple de hipertexte care nu implică și atitudine critică, ci doar imitarea fără ostentație a formei sau a conținutului tipologic sau tematic a unei opere, pot fi amintite, în afara celor care au ca hipotext elemente de caragialism, Hronicul măscăriciului Vălătuc în care Al. O. Teodoreanu pastișează stilul cronicăresc și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
parodică vestitul cuplu Don Quijote și Sancho Panza. Interesantă, din această perspectivă, este și piesa lui Matei Vișniec Mașinăria Cehov. Mircea Ghițulescu observa chiar această abilitate a dramaturgului de a exprima prin intermediul parafrazei, a parodiei și a imitației, un pertinent comentariu critic al teatrului cehovian: "Matei Vișniec îl înțelege atât de bine pe Cehov, încât nu doar îl imită, ci îl dezvoltă", inserând în universul dramatic al acestuia temele sale favorite: așteptarea, frica, moartea.96 Poate că cel mai savuros roman românesc
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare ludică și critică a unei lucrări prestigioase. Cel mai adesea, intertextualitatea parodică presupune păstrarea schelăriei, a construcției originare și modificarea substanței acesteia în scop satiric, fie pentru a supune atenției un conținut aluziv care se servește de celebritatea formei inițiale pentru a fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a nu spune nimic", absența de viață lăuntrică, mecanica vieții de zi cu zi, omul scăldându-se în mediul său social, nemaideosebindu-se de el"111. Traseul determinativ FlaubertCaragialeIonesco își găsește în acest fragment o justificare convingătoare în similitudinea viziunii critice asupra conformismului universal. În ceea ce privește nivelul superior al parodiei, denigrarea limbajului însuși, "vorbirea pentru a nu spune nimic" este o formulă ce caracterizează perfect tipul de conversație noncomunicativă exersată de personajele Cântăreței chele. În lucrarea Understanding Utterances, Diane Blakemore analizează în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
știință și filosofie, gândire liberă și gândire riguroasă, derutantă pentru mințile înguste, seducătoare pentru cele mobile 152. Recunoscut și temut ca tipic homo ironicus, Caragiale ajunsese să nu poată face o afirmație obișnuită fără a fi bănuit de o intenție critică ascunsă. Așa s-ar explica frecvența precizărilor de tipul "nu glumesc", "nu din ironie", etc. pe care scriitorul se simte dator să le insereze în textele pe care nu intenționa să le marcheze ironic.153 Un alt aspect pe care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]