KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2078 2079 2080 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866

stare de vertij. Numai că poezia este reprezentarea și exprimarea vieții. Ea comunică faptul trăit și înfățișează realitatea exterioară a vieții 127. Așadar, după un timp petrecut în natura edenică a pădurii și lacului, timp trecut peste marginile sale, întoarcerea acasă îi venea copilului peste mână, căci nimic din ceea ce trăise în mod real, dar și din ceea ce visase cu ochii deschiși nu mai era. Și nici n-ar fi putut explica ce-a trăit din cauza discordanței existente dintre ceea ce a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
aerul dens al serii, s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace26. Moment al tainei, asfințit de seară 27 cum va spune poetul într-o variantă la Trecut-au anii... Nimic nu-i mai frumos ca acasă, în satul natal, raiul copilăriei și al aducerii-aminte: Ajunse-o vale mândră și frumoasă/ Părea că-i chiar grădina lor de-acasă28. Oricât ar fi de îndepărtată, din imaginea vâlcioarei natale se desprinde în fundal umbra nostalgică a copilului cu inima

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
eminesciană, atîta timp cît de-a lungul întregii sale corespondențe apare obsedant: obținând un congediu de 5 zile, am plecat, spre a găsi casa în dezordinea cea mai mare. [...] Întors la Iași, n-am mai auzit de-atunci nimic de-acasă [...]. La moment nu puteam scrie nici acasă [...].39 Chiar acum voi scrie și acasă [...].40 Pentru ce nu scriu acasă, știi tu41... Proza eminesciană înfățișează casa înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
întregii sale corespondențe apare obsedant: obținând un congediu de 5 zile, am plecat, spre a găsi casa în dezordinea cea mai mare. [...] Întors la Iași, n-am mai auzit de-atunci nimic de-acasă [...]. La moment nu puteam scrie nici acasă [...].39 Chiar acum voi scrie și acasă [...].40 Pentru ce nu scriu acasă, știi tu41... Proza eminesciană înfățișează casa înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara42, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
congediu de 5 zile, am plecat, spre a găsi casa în dezordinea cea mai mare. [...] Întors la Iași, n-am mai auzit de-atunci nimic de-acasă [...]. La moment nu puteam scrie nici acasă [...].39 Chiar acum voi scrie și acasă [...].40 Pentru ce nu scriu acasă, știi tu41... Proza eminesciană înfățișează casa înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara42, iar lectorului i se propune nici mai mult

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
spre a găsi casa în dezordinea cea mai mare. [...] Întors la Iași, n-am mai auzit de-atunci nimic de-acasă [...]. La moment nu puteam scrie nici acasă [...].39 Chiar acum voi scrie și acasă [...].40 Pentru ce nu scriu acasă, știi tu41... Proza eminesciană înfățișează casa înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara42, iar lectorului i se propune nici mai mult nici mai puțin decât familiarizarea cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
care făcea acrostihuri pentru doamna și, la zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar 72. Importantă în simbolistica eminesciană, casa, după pierderea mamei, devine pustiul însuși: Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi, ieși de-a-colo și vino acasă 73...; Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărțile, dar mama sta tot întinsă, tot nemișcată, tot galbenă. A treia zi o au dus-o oamenii la o casă de lemn cu cruce deasupra la biserică. M-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărțile, dar mama sta tot întinsă, tot nemișcată, tot galbenă. A treia zi o au dus-o oamenii la o casă de lemn cu cruce deasupra la biserică. M-am întors acasă [...] Mă duceam de-o căutam în casă [...]. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică...[...] M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de țărână. Mamă! mamă! am strigat, ieși de-acolo și vino acasă 74... Cu toate ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
biserică. M-am întors acasă [...] Mă duceam de-o căutam în casă [...]. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică...[...] M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de țărână. Mamă! mamă! am strigat, ieși de-acolo și vino acasă 74... Cu toate ale ei, (bune și rele) cu frumusețile și cu necazurile ei, poetului îi rămâne în minte pentru că este casa și atmosfera copilăriei lui, raiul celui mai fericit timp al existenței sale. O va spune în Geniu pustiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
și aduceri aminte din trecut 319, așa încât Eminescu avea cu cine semăna. În proza eminesciană, tatăl este surprins întocmai așa cum era în realitatea vieții de toate zilele și cum îl ține minte poetul: Într-o zi veni de tot supărat acasă. Un proces pierdut îi consumase o însemnată parte din averea lor câștigată ș-așa cu destul de multă muncă pe de-o parte și conservată cu destulă economie și resignare de către dânsa 320. Alte secvențe ale realului apar ici-colo în proze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
pe față, făcându-și cruce și mormăind încet o rugăciune 322. Toate, dar toate remarcile acestea sunt pur realiste, nu au fărâmă de transfigurare în ele: Nu mult după aceea veni și tată-meu, care auzise de la fată că venisem acasă. El mă strânse în brațele sale. Capul său era mai alb, creții de pe frunte și brazdele din față mai adânce, iată toată schimbarea ce-o băgai de seamă la el. Om bun de suflet așa cum apare în proza La curtea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
ochi albaștri; caracter foarte violent, dar în schimb foarte bun la suflet 324. Moartea tatălui apare descrisă în aceeași notă a realismului, acum nu mai regăsim lamentația ucigătoare de la moartea mamei, deși suferința omenească răzbește: am stat ce-am stat acasă, până ce-ntr-o zi mă pomenii cu tata mort. Adormise de bătrânețe, ci pentru totdeauna. L-am pus în mormânt alături cu mama (așa cum sunt și astăzi mormintele la Ipotești), am așezat o cruce de lemn la capul lui și-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
vrea, iar ea împreună cu Hodoroabă, râul fiind în acel timp scăzut, trecu granița cu învoirea grănicerilor, care nu le făcură nici o împotrivire. Calul, după ce a gonit cât a gonit, așa că din negru se făcuse alb de spume, s-a întors acasă singur și a început a necheza la poarta castelului, să-i dea drumul în grajd. Bătrânul Eminovici, tatăl poetului, cum îl văzu, își închipui că a trântit pe jos pe stăpâna lui și îndată împănă în toate părțile oamenii curții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
copil, să-l apere de presupuse primejdii și să-l împresoare cu o dragoste din care nu reiese întotdeauna limpede cât îi aparține mamei și cât iubitei 313. Mai mult decât atât, Ieronim se familiariză [...] cu micul imperiu, era ca acasă (s.n.), îngrijea de straturile grădinei și de stupi, îmbla ca o căprioară sălbatecă prin tufăriile și ierburile insulei 314. Nostalgia copilăriei revine obsedant în opera lui Eminescu tocmai din neputința de a retrăi nu numai entuziasmul, cât mai ales întreaga

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876

David i-a ținut companie; 22.XII la ora 7, adunare pentru a se pleca la Tirana. Pârcălab vine direct de la barul "Melody", cu ochii scoși și abia vorbind. Piți Varga nu a venit la antrenament. La controlul făcut seara, acasă, n-a fost găsit; 23.I.1962 Varga lipsește nemotivat de la antrenament. Controlat, se dovedește că, pe la orele 17, era căzut sub masă la restaurantul "Universității"; 6.II Ene II, în noaptea precedentă (noaptea meciului, n.n.) era văzut pe la orele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-l amintesc pe Popel, poetul de 20 și ceva de ani, sorbind fără lăcomie, cu resemnare, oxigen din tubul sprijinit într-o rână de peretele scorojit al clinii ieșene de "radiologie". Cu un an în urmă, mă invitase la el acasă, la vânătoare de iepuri, undeva, în nordul județului Botoșani. "Acolo se străduia să mă convingă sunt atâția iepuri, că și-un nepriceput împușcă". Dându-și seama că ar fi putut săvârși, cumva, o gafă, s-a înroșit până-n albul ochilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
răspuns că reclamația a fost îndrumată către Colegiul Medicilor din Bacău. N-ar fi de mirare să ajungă la Colegiul din Răcăciuni! De luni de zile, nația este cutremurată de presupusul deces al Elodiei Ghinescu, de dispariția puștanilor fugiți de acasă, în vreme ce uciderea cu zile (acesta-i termenul exact: ucidere!) a unui mare poet s-a soldat cu un necrolog postat pe internet de Asociația Scriitorilor din București și o onorabilă înmormântare ieșeană cu onoruri militare, atât. În rest, tăcere! Procurorii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
simplu miraj și o posibilitate de a-și etala grația și junețea. O dovedește faptul că, din clipa în care a considerat că-i bine să nu mai apară în public (de prin 1885), își amenajează un teatru în miniatură acasă, unde joacă frecvent, cu statornică pasiune, dimpreună cu fiii ei. La una dintre aceste reprezentații, Eminescu și-a adus contribuția în calitate de sufleor. După care, Aglae va juca, fără voia ei, într-o reprezentație care va fi constat-o mult: după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
lui Nicolae încă mai locuiau în căsuța de lângă școală. Caietele lui Nicolae (acum, în mare parte, risipite, rătăcite, ori pur și simplu furate; tot acolo am aflat broșura cu "Poemul invectivă" al lui Bogza după mulți ani, am recunoscut cărțulia acasă la un cunoscut poet ieșean: se vede că poposise și el, cândva, cu folos, la Mălini...) erau păstrate într-un geamandan scorojit, pe șifonier. Cu îngăduința tatălui, am ales câteva poeme, desigur, inedite, și le-am publicat la Cluj, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
le auzim dojenile unei mame grijulii, care ne tot arăta ce-ar fi putut să se întâmple dacă s-ar fi speriat calul... Altă dată, cu câțiva păstrăvi frumoși tăinuiți în sânul lui Neculai, ne grăbeam să ne arătăm isprava acasă... Am colindat apoi prin poieni, am văzut muma pădurii, am văzut urma râsului și ne întorceam pe lângă podul lupului, obosiți și morți de foame. Pe la cinci ani, Neculai învăța buchiile, iar la șase ani, citea de-acum "Capra cu trei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
agațe și să dărâme. Cald. Îl rog să dea drumul la aer condiționat. "Desigur, da' unde-i telecomanda?" Începe căutarea. Pe mese, sub mese, printre dosare, în spatele dulapurilor nu-i. "A, uite mobilul colegului. Uneori, când pleacă, din grabă ia acasă telecomanda în loc de telefon." Convenim să rămână ușa deschisă. E vineri după amiaza, numai noi în toată clădirea, cum e mai bine. Calculatorul meu e virusat. Villon ura de moarte crâșmarii care toarnă apă-n vin. Eu, reprezentant al veacului XXI

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
luni înainte, multe dintre toaletele doamnelor se comandau la Paris, iar supeul se pregătea de bucătari aduși din străinătate..." Mai toată lumea bună a Iașilor era abonată la Teatrul Național din Copou. Lojele erau ticsite cu mobilier și covoare aduse de acasă, așa că nu semănau una cu cealaltă. Balurile mascate adunau periodic protipendada; poporănii de rând nu ratau petrecerile câmpenești de la Pester, la Manta Roșie, la Șoituz, dar mai ales la Copou, unde spune Rudolf Suțu "lua parte o lume imensă, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
piept hoardelor dezlănțuite, izbutind să ascundă și să adăpostească mai multe familii de evrei. Salvându-le viața. Acest Om a fost arestat în anii '50 și trimis la Canal! De ce? Cine cuteza să pună întrebări atunci? Când s-a întors acasă din detenție, a fost recunoscut doar de... câinele său, Roșca. (Ceea ce-mi amintește întoarcerea din pușcărie a Ioanei Orlea: în prag, bunică-sa a întrebat-o "pe cine căutați?") Farmacistul Beceanu scria și poezie (slăbuță!) și s-a bucurat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
ce-și permitea Maican! De altfel, chiar și grafia Declarației ar putea oferi anumite sugestii: în vreme ce reclamagiii se străduiesc să înghesuie cât mai multă otravă în perimetrul filei, scriind mărunțel, îngrămădit și ordonat (uneori, pare-se, transcriind texte aduse de acasă), Sava răstoarnă câteva rânduri nervoase, scrise mașcat, de parcă s-ar fi străduit să umple cumva pagina și să răspundă unei obligații presante. N-avea cum (probabil) să "se rupă de mase" (urma să lucreze în continuare cu exigenții semnatari); dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485

a ceea ce este viața și activitatea într-o astfel de instituție unde totul este bine organizat, gazdele și oaspeții lor, ducând o viață normală, cu bucuriile și relele întâmplătoare, dar mult mai atent trăite decât dacă sosiții ar fi rămas acasă sau pe stradă. Ea se citește cu interes și instituțional și particular, chiar și de vizitatori, care au confirmarea că Instituția/ Căminul - este necesară, trăiește prin grija Statului și a sponsorilor, a personalului angajat, asigurându-le asistaților ceea ce le- ar

ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]