13,635 matches
-
dintâi precizările cu privire la "caracterele" articulate de parodiști în operele lor, dar se referise, în egală măsură, și la stilul scrierilor respective. Le Petit Larousse surprinde prin lipsa de densitate, neoferindu-i termenului decât două rânduri, primul tributar paradigmei parodice cultivate îndeosebi de teatrul francez clasic, iar cel de-al doilea făcând simpliste mențiuni lingvistice: "1. imitație burlescă a unei opere literare sau artistice; 2. imitație grosolană: o parodie de proces"76. Într-un Dicționar de termeni literari cum este cel propus
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dintâi cu "o oală de noapte puturoasă". Figura lui Ulise devine o emblemă a acestui tip de literatură, trecând din drama satirică în farsa dorică antică și în comediile ce preced apariția lui Aristofan, epopei comice de mică întindere, caracteristice îndeosebi Italiei de Sud și Siciliei, unde se va naște poemul eroi-comic, originalul produs al parodiei și, totodată, o treaptă în evoluția spre autenticitate al cărei prag final se atinge o dată cu romanul. Tot lui Ulise îi este caracteristic și episodul care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Paul Lehmann. În Die Parodie im Mittelalter 177, acesta lansează o idee șocantă, totuși verificabilă în practică: majoritatea parodiilor medievale nu se inspiră din Antichitate 178, motivându-și aserțiunea prin aceea că, în privința subiectelor abordate, parodia medievală inovează. Ea atacă îndeosebi domeniul religios, specificitatea medievalilor pe acest teritoriu fiind certificată prin dubletele parodice pe care le creaseră în cazul celor mai importante pilde biblice și chiar momentelor de cult. Se cunosc, de pildă, Liturghia jucătorilor, Liturghia bețivilor, alături de parodii ale unor
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dintâi au apărut numeroase narațiuni parodice; cel de-al doilea generează cântece sau imnuri parodice, îmbinând cultul nașterii lui Hristos cu motive laice. Parodierea textelor sfinte se realizează și prin înlocuirea ritualului religios cu forme ale reprezentațiilor de mistere medievale, îndeosebi în acele texte destinate recitării și, pe o treaptă superioară, cântării. Parodia sacra atestată în secolele V-VII cunoaște două exemplificări de excepție în Joca monacorum și Coena (Cena) Cypriani. Aceasta din urmă, în traducere Cina cea de taină a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și perpetuat până în zilele noastre sub forma măscăriciului de bâlci și a clovnului, ca personaj literar propriu-zis se conturează abia în teatrul de la începutul Renașterii, ca întruchipare aparent nevinovată a noului spirit sceptic și negator, pentru a demitiza și minimaliza îndeosebi lumea miraculoasă, supranaturală a creștinismului medieval"198. Unii bufoni însă au intrat în istoria literaturii cu numele lor real (personajul "echivalează" cu persoana reală), fiind niște obișnuiți ai nuvelelor italiene, cum vom avea prilejul s-o constatăm la Franco Sacchetti
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sporită. Ipoteza unei influențe a acestui tip de literatură asupra scriitorului francez, pe lângă literatura folclorică al cărei adept s-a declarat ori de câte ori a avut ocazia, a fost demonstrată, de-a lungul timpului, de istoricii literari pe care i-au preocupat îndeosebi călătoriile întreprinse de "abstrăgătorul de chintesență" în Italia. Cu acest prilej, Rabelais a intrat în contact direct cu operele menționate de noi (cel mai probabil și cu multe altele, posibili să nu se mai fi păstrat până astăzi), în care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
e drept că presărată din belșug cu aluzii la moralitatea claselor superioare din glorioasa Anglie, a relației maritale Ivanhoe Rowena (și a cavalerismului, cu toate mistificările lui) din nu mai puțin celebrul roman istoric al lui Walter Scott? Thackeray era îndeosebi nemulțumit de convenționalitatea personajelor lui Walter Scott și de finalul care nu mai produce nici o surpriză. Care, plauzibil și fad, o condamnă pe Rebecca, "o femeie atât de admirabilă, gingașă, eroică, atât de frumoasă" să "dispară cu totul în fața uneia
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și Stamate e subintitulat strategic Roman în patru părți, pentru a-i atrage atenția cititorului că nimic nu e lăsat în voia hazardului în această "ființă" care a "îngurgitat", pe întinderea a nouă pagini, pilule de literatură universală. Sunt vizate îndeosebi arsenalul de procedee specifice romanului tipic balzacian, dar și realismul imitativ, de mâna a doua, al scriitorilor cu mare priză la publicul interbelic, ale căror nume s-au șters astăzi din memoria literară. Dar temele parodiate nu se opresc aici
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pus în mișcare cu manivela" elemente ce se reiau la finalul romanului, semn al închiderii lumii parodice în spațiul ei restrâns -, o recuzită cu care își înarmează cititorul pentru a intra în lumea "umanizată", dar "subt-pământă" a prozaicei familii Stamate. Îndeosebi nemulțumit de convenționalitatea personajelor realiste (tipologii facil de conturat), naratorul le atribuie trăsături care țin când de fantastic, când de grotesc, dar care au, toate, un corespondent cât se poate de palpabil în logica stratificării sociale. De altfel, la Urmuz
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Kafka, pe o altă scenă, cu alte măști, însă prezervând aceeași viziune centrală asupra societății opresive, labirintul, și aceeași problematică a protagonistului, emblematic pentru condiția umană în genere. Trebuie să adăugăm, în acest context, că la noi sunt considerate postmoderne îndeosebi romanele optzeciste, grație componentei lor accentuat textualiste, sub influența școlii franceze a anilor '60 și '70313. Să amintim doar câteva care, deși la început au fost considerat simple "ciudățenii", tind astăzi spre o recuperare valorică, bucurându-se de priză atât
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ținut cursuri în Franța (la Aix-en-Provence) sau la Mar de Plata (Argentina). A scris nenumărate lucrări cu caracter științific, printre care și Istoria administrației italiene 1861-1993. În același timp, Melis este considerat a fi un specialist în istoria sistemelor administrative îndeosebi pentru perioada secolelor XIX și XX. A publicat mai multe lucrări despre Antonio Gramsci și despre Sardinia. A îngrijit și coordonat mai multe volume de administrație publică. Începând cu anul 1973 a colaborat și condus mai multe reviste de specialitate
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
teoriei literare și prin termenul de textualizare. Într-o definiție generală a textualizării, se precizează că aceasta reprezintă un "ansamblu de proceduri focalizate pe constituirea unui continuu discursiv, anterior manifestării discursului într-o semiotică sau alta"35. Întrucât ne interesează îndeosebi textul literar, trebuie spus că, în acest caz, este vorba despre transformarea unui univers de imagini și senzații într-unul de simboluri, la rândul său organizat după o regulă de coerență ce are în vedere crearea unei noi "realități". Literatura
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ideile sale nu-i aparțin în totalitate, fiind rezultatul atitudinilor teologice și filozofice ale elitei intelectuale a iudaismului alexandrin, căreia îi sunt atribuite și alte opere scrise în greacă. Alexandria era metropola intelectuală incontestabilă a iudaismului elenist. Documentele epigrafice constau îndeosebi în prezența unor inscripții funerare foarte laconice, grecești sau latinești (foarte rar). Cuvintele evreiești reduse la prezența unor formule uzuale, precum Shalom! (pace, bunăstare) sau Shalom al Israel! (Pace peste Israel!), folosite rar, devin o aluzie evidentă la cauzele diasporei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt o confruntare între creștinism și fariseism. Predicarea Apostolului Paul viza îndeosebi comunitățile iudaice din diasporă, întrucât erau cunoscătoare ale profețiilor Vechiului Testament, mentalitatea fiind aceiași, iar efortul explicațiilor nu trebuie să fi fost prea mare. Apostolul, originar din Tars, născut din părinți evrei, făcea parte din diasporă, vorbitor de limbă greacă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Puterea lui Dumnezeu pentru toți cei care cred, mai întâi a evreului și apoi a grecului (Rom 1, 16). Misiunea creștină, în contextul religios și cultural al vremii a avut două dimensiuni caracteristice: multinațională și universală. Creștinismul s-a răspândit îndeosebi în centrele urbane datorită bunelor comunicații rutiere și maritime și a afirmării unei burghezii superioare numeric clasei senatoriale și descentralizării rutelor comerciale și de schimburi, mult mai intense între diferitele zone ale Imperiului roman. Mesajul creștin viza cu precădere marile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
chiar din interiorul acestora. Cauzele acestui proces au fost variate și sunt diferite pentru lumea greacă și cea romană. În Grecia propriu-zisă, un efect negativ l-a avut critica raționalistă a divinităților, care se practica în diferitele școli filozofice și îndeosebi cea stoică și epicuree. În aceste ambiente de mai multă vreme nu se mai credea în existența lumii zeilor lui Homer (secolele IX-VIII a.Chr.); locul acestora a fost luat de doctrina monistică a stoicilor care admiteau o providență divină
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
orientală au reușit să deschidă într-un final porțile capitalei Imperiului cultului Belonei, de proveniență capadociană, și zeiței egiptene Isis. Elementelor religioase li s-au adăugat și penetrarea ideilor filozofice ale elenismului printre categoriile cele mai elevate ale Romei atrase îndeosebi de gândirea stoică; odată cu acestea au preluat și critica distructivă a divinităților și concepția deterministă a lumii. La Roma scepticismul propagat în cercurile romane de prestigiu referitor la credința în vechile divinități și la cultul oficial nu putea să rămână
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dominante și în cultul misterelor lui Mithra, care s-au manifestat cu mai multă putere abia atunci când creștinismul se consolidase deja atât intern cât și extern: Acest cult își are originea în lumea persană, în forma sa exterioară este perfecționat îndeosebi în Capadocia, și apoi se răspândește din Orient spre Occident, la început cu un succes destul de firav, în provinciile centrale ale Asiei Mici și în Egipt, nu a întâlnit aproape nici un ecou în Grecia, însă va întâlni cu atât mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unde la Roma și în împrejurimi - numai la Ostia s-a demonstrat existența a cel puțin 15 mithree -, iar marginile septentrionale de pe Rin au devenit punctele sale fundamentale. Este vorba despre un cult pur masculin care și-a găsit adepții îndeosebi printre soldații armatei romane. Figura centrală a acestui cult este zeul persan al luminii, Mithra, care răpește un taur aflat sub puterea lunii și din porunca lui Apollo îl ucide; descrierea acestui fapt este motivul central al imaginii de cult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ar fi vrut să-i consulte. O formă mult mai rafinată de profeție asupra naturii oracolului era oferită de sentințele Cărților Sibiline, ale căror colecții erau larg răspândite. În sfârșit, trebuie menționată credința în miracole, foarte puternică în perioada elenistică, îndeosebi în religia populară, chiar dacă nu i-a lipsit și adeziunile din partea claselor superioare și culte. Miracolul cel mai adesea invocat era cel al redobândirii sănătății. Era cerut din partea zeului Asclepius, care în perioada elenistă era venerat ca niciodată până atunci
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Cristos (militia Christi) și cea a lumii (militia saeculi). Cu toate că începuse elaborarea teologiei războiului drept, curentul antimilitarist al creștinismului s-a stins, lucru mărturisit de altfel și de faptul că autenticitatea mesajului evanghelic este nelipsită de continuatorii săi profetici, îndeosebi printre călugării care caută să-și trăiască idealul creștin din primele veacuri dincolo de condiționările lumii. Nu pot fi uitate personalitățile hieratice ale lui Martin din Tours (316-397) și Paulin de Nola (355-431), primul abandonează armata pentru oștirea lui Dumnezeu, celălalt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu mai este garantată sub steagul creștin. Ca exemplu al deschiderii evocate, ni se spune că Alexandru Sever, în altarul său privat, ținea împreună cu efigiile strămoșilor pe acelea ale principilor divinizați, însă numai o alegere a celor mai buni, și îndeosebi spirite vrednice, printre care Apolonius și, după cum ne spune un scriitor al vremurilor sale, Cristos, Avraam și Orfeu și altele asemănătoare. Ba mai mult chiar, că deși împăratul era păgân, intenționa să edifice un templu lui Cristos; informația ar putea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ápàteia, nu are nevoie de reguli sociale care rămân totuși necesare creștinilor care nu au atins încă plinătatea gnozei. Folosirea filozofiei grecești și a categoriilor sale, oricât ar părea de prudent, condiționează destul de mult atitudinea speculativă a teologilor alexandrini înclinați, îndeosebi Origene, să dea proeminență aspectelor doctrinare în detrimentul celor disciplinare sau morale, considerând că deprinderea etică este mult mai apropiată de cea a lui Cristos, dacă creștinul se desăvârșește în gnoză. Antimilitarismul lui Clement trebuie încadrat în această optică. 2.2
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
castra ipsa. Conținutul semantic al adjectivului ipsa, tinde să scoată în evidență neobișnuința faptului: sunt creștini chiar și în taberele militare! Cu toate acestea, se pare că în tonul apologetului lipsește orice accent de complăcere. Verbul implevimus nu se referă îndeosebi la castra, poate să dea de înțeles deși manifestă o stare de fapt, potrivit căreia creștinii slujeau în armată, vrea să arate autorității publice numai interesul pe care coreligionarii săi îl aveau față de stat. Din întreg contextul se deduce că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
considerată rodul violenței și al nedreptății, în scrierile sale ulterioare se poate observa o reevaluare crescândă a valorilor conținute în civilizația romană. În De mortibus persecutorum sunt condamnați toți împărații care au deviat de la principiile etice ale tradiției romane și îndeosebi ale stoicilor, cei mai apropiați de teologia creștină. Prin sosirea la putere în anul 306 a lui Constantin, Imperiul pare să răspundă pozitiv exigențelor creștinilor, fapt pentru care autorul începe să-l considere nu doar ca pe un mijloc util
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]