5,677 matches
-
Și de le-i găsi La mese-ntinse, Cu făclii aprinse, La neveste grase Și fete frumoase Să-i pară cățele viermănoase Numai eu să-i par frumoasă, Numai eu să-i fiu aleasă. Se rostește afară la cheutoarea casei, înfigând un cuțit în pământ * CHEMAREA LUNEI ( Când s-arată crai nou) Lună, lună, Vârgolună! Tu ești mândră și frumoasă Peste nopți tu ești crăiasă. Tu cal ai, Dar frâu n-ai. Iată dau-ți brâul meu Și fă frâu calului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
că Matei era un viteaz, dar el a fost lovit de o săgeată „getică”, cu două colțuri, nu departe de șira spinării („acolo a răbdat-o, nu fără mare neajuns, vreme de patru ani, odată ce fierul, după scoaterea lemnului, rămăsese înfipt mai adânc. Și de vreme ce obrintindu-i rana, tot își dădea drumul, mai apoi, natura respingându-l, a fost scos cu încetul”). Ștefan și oamenii săi au căutat să-l atace pe Matei și când, acesta, rănit, s-a retras în casa
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ia apă o bătrână, căutarea este continuată de Arian, frate cu Zorilă, deci ființă mitică, inițiată. Broasca Roasca I(32) ilustrează un tip universal din Ciclul părăsirilor sau om - animal: Melusina. Sulița aruncată pentru găsirea miresei (simbol dinamic masculin) se înfige în pământ lângă o broască ce se va dovedi capabilă de acte magice: construiește palate de aur și aramă, recuperează obiecte de pe lumea cealaltă cu ajutorul dracilor care o servesc. Balada nu oferă date despre o posibilă metamorfozare în broască în urma
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Și el mi-a spus: "Iorga-i un nebun ". A fi nebun, da la țărani le place cum scrie el. Iar în grădina școalei am 6755 de merișori și perișori unii altoiți, alții nu. Și nu-s ascuțiți la rădăcini și înfipți în pământ, ca pentru inspecție, ci au rădăcini și frunze și unii și înfloriți și vor face și fructe. Apoi elevii tăi nu știu gramatică nici de feli a zis el. Și eu l-am întrebat: "Cum, nu știe nici unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
o cale de înțelegere. Unii, din nefericire pentru ei, din anumite complexe, rămân veșnic marcați, ca pitbulii ăia tatuați la veterinar cărora, dacă nu le azvârli la timpul potrivit o mămăliguță cu smântână în strachină, sunt în stare să-ți înfigă colții în gât... Faptul că am atins problemele literare acute din zona noastră într-o polemică nu înseamnă că am avut ceva de pierdut, iar dacă nu au fost înțelese nu e vina noastră. În fond, ceea ce am avut înainte de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mărturie din secolul șaisprezece, pe când se cucerea America, spune că după trecerea prin foc și spadă a unei localități indigene de către europeni, au rămas în urmă mii de cadavre arse, ciopârțite, desfigurate. Un preot care însoțea pe "cuceritori", pentru a înfige steagul creștinismului între "sălbatici", a strigat: "Nu vreau să văd tabloul acesta de infern! Atunci închide ochii, i se spuse. Nu pot! răspunde preotul. Cu ei închiși văd și mai bine!". Ca și aurul indienilor și poezia lumii e nepăzită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a Mântuitorului Iisus Hristos Lângă acest altar al catolicilor mai este o icoană. Se numește „Maica Durerii”. Chipul ei este făcut din ghips. Este atât de reușit Încât crezi cu adevărat că-i real, nu statuetă. Este cu o sabie Înfiptă În inimă. Atât de Îndurerată și are o expresie a chipului deosebit de gingașă și de frumoasă. Îți vin lacrimi În ochi și dureri În suflet de la o asemenea priveliște. Toți Îngenunchem În fața altarului și a Maicii Domnului. Ne rugăm tainic
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Sunt din aur toate. Este acolo și un altar unde se săvârșește Sfânta Liturghie. Iar dedesubtul altarului este o rozetă din aur, de mărimea unei găleți nu prea mari, unde poți pune mâna să atingi locul pe care a fost Înfiptă Crucea Domnului. Stânca este albă și se vede cum a crăpat În timpul Răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Porțiunea aceasta de stâncă este acum frumos Înrămată În sticlă. Pentru protejarea ei au Înrămat-o, deoarece fiecare pelerin căuta să ia câte o
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
ca să ne putem mântui cu toții! Apoi ne oprim la Icoana Maica Durerii. Nu vă pot descrie În cuvinte așa cum e. Este un chip al Sfintei Fecioare ca o statuie cum fac catolicii. Este atât de frumos, de gingaș, cu sabia Înfiptă În inimă. E foarte impresionant și trist ce vezi. Apoi ne oprim la altarul ortodox, că e alăturat de cel catolic. Vezi pe Domnul pe Cruce și Sfânta Maică lângă El iar de cealaltă parte este Sf. Ioan Evanghelistul. Este
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
de jgheab pe care se așezau butoaiele și coșurile care se umpleau cu pământul săpat. Deasupra acestuia se turna apă fierbinte, care curgând la vale era dusă într-un cazan, unde lucrătorii o amestecau și o puneau să fiarbă. Apoi înfigeau bețișoare de lemn în cazan peste care într-o noapte se depunea silitra, de grosimea unui deget. Pentru a se obține rezultate foarte bune, această operațiune trebuia repetată de mai multe ori. Deoarece „nici o țară nu produce silitră mai bună
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
S-a-ntors cu ustensilele și ne-am făcut amîndoi o doză. Gains era conștient de aptitudinile lui pentru invizibilitate și din cînd În cînd simțea nevoia să se adune la un loc, astfel Încît să aibă măcar atîta carne cît să Înfigă un ac. În acele momente Își convoca tot ce constituia În el revendicarea unei existențe reale. Acum a-nceput să scotocească prin birou și a scos un plic maroniu, uzat. Mi-a arătat un ordin de lăsare la vatră „În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
trăgător dacă vrea să ia cina cu mine și ne-am dus la un restaurant pe San Juan Létran. Trăgătorul m-a-ntrebat care-i povestea mea și i-am spus-o. Și-a-ntors reverul de la sacou și mi-a arătat o seringă Înfiptă pe partea interioară. - SÎnt pe marfă de douăș’opt de ani, a zis. Vrei să iei? *** Există un singur dealer În Mexico și acesta e o ea: Lupita. E În branșă de douăzeci de ani. Lupita a pornit cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
a fost teamă de tine până acum, dar de azi tremur înaintea Herculelui ce te văd“. Practica din spitalele Parisului, care pun pe studenții atașați la serviciul bolnavilor și la rolul de infirmieră. Radiografia constată că unul din gloanțe se înfipsese și se fixase între două vertebre ale șirei spinării, celălalt alunecase de-a lungul unei coaste și, urcându-se, intrase în clavicula stângă. Ce e puterea destinului și cum zice voința Domnului! Asasinul vizase bine, voia să taie coloana vertebrală
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
făptura lui solidă, predestinată pentru acțiune, și de chipul său desprins din istoria noastră, chip de Ștefan cel Mare așa cum și-l imaginează mentalitatea colectivă. Rareori mai evidentă consonanță între înfățișarea trupească și viață, între un suflet cu viguroase rădăcini înfipte în trecut, dar cu o minte iscoditoare cu vigilență a viitorului. În cazul Rășcanu, omul depășește biografia și profesia. Fiu de țărani din Bărboi Bârlad, elev la Liceul "Codreanu", licențiat în științe naturale și doctor în medicină, a fost asistent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
teatralitate notează Dan C. Mihăilescu gelozia, infidelitatea, incriminările și disculparea mai mult sau mai puțin credibilă și eficientă umpleau prim-planul scenei sociale de la confluența veacurilor XIX și XX. " Iartă, dar tu știi că de câte ori îmi vorbești de curtezani, îmi înfigi un ghimpe în inimă ", scrie voit mucalit Eminescu la 14 ianuarie 1889"; "La imputări, "Emin" poate atinge, deci, la o adică, tonalitatea pamfletară de la Timpul. În schimb, la disculpări e confin cu Chiriac. " N-am nici viață, nici mângăiere, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a dăruit un echipaj complect: trăsură, cai, hamuri și bici. Făceam figură pe stradele orașului cu caii mei cei murgi 70, cu coame rotate, care, când se întindeau la trap, păreau că înoată, mânați de un viziteu chipeș ce părea înfipt pe capră. Tânăr cum eram, cu o față nu tocmai respingătoare, cu mustețele răsucite a război, învestit cu cea mai înaltă și mai râvnită funcțiune a statului în județ, eram, pot a zice fără să mă laud, personajul cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu ajutorul acizilor secretați de rădăcini. Chiar dacă substratul e o stâncă, iar acele plante sunt dintre cele inferioare, deci fără rădăcină propriuzisă, precum lichenii și mușchii, acest proces corosiv are loc. Dar plantele realizează și fragmentarea mecanică a substratului, chiar stâncos, Înfigându-și rădăcinile În fisuri și lărgindu-le până la dislocare. Din acest punct de vedere, acțiunea plantei e mai eficientă decât cele abiotice, ca de exemplu ciclul Îngheț- dezgheț, acest ultim caz, căruia i se dă mult credit, fiind limitat de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mai mari și mai grei, pe care un om normal de abia putea căra câte unul. Am văzut și oameni puternici care pentru a-și scurta pedeapsa prin depășirea normei, duceau câte patru maldări deodată, folosind doi pari în care înfigeau la fiecare capăt câte un maldăr de stuf și pe care îi cărau ținând de mijlocul parilor. Stabilirea normelor de lucru se făcea în mod pervers. Normatorii veneau mai deveme și se ascundeau în copaci, de unde fără a fi văzuți
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
încît nu mai putea fi salvat, îi ruga pe tovarășii lui iar rugămintea lui era întotodeauna onorată ca și cum ar fi fost ceva sacrosanct să-i taie capul și să-l ia cu ei, astfel ca dușmanul să nu-l poată înfige într-un par și să-l poarte apoi prin orașe și sate.13 Grecii și alți locuitori ai Balcanilor își dădeau seama că războaiele în care erau implicate puterile europene aveau un efect profund asupra propriei lor evoluții. Înainte de secolul
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
antipatia sultanului. Poarta avea și obiceiul ca, după declararea unui război, să-i întemnițeze pe ambasadorii și pe reprezentanții puterilor inamice în condiții extrem de nefavorabile. Obiceiul de a aduna capetele și de a expune în locuri publice trupuri și capete înfipte în pari îi revolta pe cetățenii țărilor unde astfel de fapte aparțineau trecutului. În plus, orașele otomane erau murdare, aglomerate și primitive în comparație cu cele din Occident. O etalare pe față a opulenței era periculoasă; luxul și bogăția erau ascunse în
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Era bună rău doamna Aduța, ce să ne mai dăm pe după cireș. Toți - și mai ales Marian - ne simțeam datori să comentăm, să nu lăsăm dubii asupra virilității noastre. Mi se scula de nu se putea când o vedeam cum înfige acul în curul lui Marian, apoi abia așteptam să-i simt mâna care îmi tatona pielea fundului ciuruit de înțepături. Avea mâinile calde, catifelate. Pe mine mă tachina că mă droghez. Mă bănuia că am față de drogat. Eram suspect, diferit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să intervină. Să mă cenzureze. Sunt periculos, monstruos, pentru că acolo, în text, sunt singurul meu stăpân. Îi pot face în toate felurile și ei nu pot preveni. Doamna Aduța știa că e privită și, pe cuvântul meu, când cineva îi înfigea o bancnotă în buzunar, mișcările alea lascive parcă erau ale unei dansatoare de striptease care primește niscai liturghie în chiloți sau sutien de la vreun libidinos. Chiar ofta languros când primea banii. Noroc cu ea că ne mai înviora, ne mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
e prost spus să ia aer, pentru că era o femeie crescută la țară și acolo doar aerul nu-i lipsea. Să schimbe peisajul o scosese. Și peisajul era într-adevăr superb, dar femeia pur și simplu nu-l vedea. Își înfigea din când în când capul pe fereastră și exclama ceva de genul: măi, ce văcuțe au ăștia pe-aicea! Uite, bre, munți, brazi, n-ai matale așa ceva pe-acasă. Ea asta văzuse o viață întreagă și asta era tot ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în curte gazon artificial, de ce, în loc să planteze un pom în curtea aia, preferă să expună niște arbuști în ghivece curioase? De ce tot artificialul ăsta? Și ea zicea că toată alcătuirea asta kitsch neagă natura. Adică toate casele astea, care se înfig în peisaj, sunt stridente precum o nucă în perete, nu respectă o ordine, ci o somează, o strică dizgrațios. Și-atunci m-am gândit și io așa. Am învățat la școală că modernitatea începe în momentul în care francezii taie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lingând din cornetul ăla. Mâncam. Nimic deosebit de semnalat până aici. Era o zi superbă. Trebuie să mă credeți, n-aveți încotro. Pe cuvânt, o zi care făcea toți banii. Doar că, la un moment dat, am simțit niște ochi vigilenți înfipți în ceafă. Îi simți chiar dacă nu-i vezi. Știi că sunt acolo. Că te urmăresc. Ai unei babornițe cu nas de zgripțuroaică. Ai ei erau. De după o perdea. „Șpionul“ din fiecare bloc. Care știe tot ce mișcă. Ține evidența ălora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]