6,670 matches
-
cu Eminescu și, lipit de el, un lung fragment dintr-un text atît de suprarealist, Încît strălucește ca becu’ ce luminează diverse poziții adoptate În cursul iubirii de doi simpli cetățeni. Aflăm, de pildă, cum stăm În timpul lecturii: „CÎnd femeia șade cu picioarele Întinse peste bărbatul culcat În fața ei, de care se sprijină cu mîinile, avem lectura”. Nu se spune unde avem cartea, șnurulețul. Sau, cînd vine iarna: CÎnd bărbatul și iubita lui se sprijină unul de altul sau de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ta! Mamă-mamă, da’ știu că-ți plac astea tinerele! Zvonuri: Max și niște fetițe de liceu. Nu mai tinere decît Îți plac ție. — Ce chestie! Gata, fir-ai să fii de gonif, ia-o din loc! Te caută tovarășa. Karen ședea lîngă un afiș de pe perete: Brett Chase În rolul locotenentului Vance Vincent. Jack merse spre ea. Ochii lui Karen se luminară. — Dumnezeule, e minunat! Să-mi spui cine-s toți oamenii ăștia! Muzica bubuia - Cooley lălăia, iar Dublu Perkins Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
scrie „Mickey“. Mickey s-a Întors, iar vechea lui bandă s-ar putea să se refacă. Meseriașule, dacă ai de gînd să petreci la vreun local din Sunset Strip, trage-ți pe tine o vestă antiglonț, În caz că Meyer Harris Cohen șade pe-aproape. EXTRAS: L.A. Herald-Express, 10 noiembrie MAFIOTUL COHEN SUPRAVIEȚUIEȘTE UNUI ATENTAT CU BOMBĂ Azi-dimineață devreme o bombă a explodat sub casa mafiotului eliberat condiționat Mickey Cohen. Cohen și soția lui, Lavonne, nu au fost răniți, dar bomba a distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
antipsihotic extrem de rar, folosit pentru tranchilizarea pacienților bolnavi mintal și foarte violenți. Tipul care l-a strecurat În organismul amicei noastre e profesionist, pentru că doar un profesionist poate ști că gemul ăsta de fiozină contracarează pentotalul. Șefule, ar trebui să șezi, că ai o față de zici că acuși-acuși faci un infarct! Patchett, maestrul chimist. Tatăl fraților Englekling, un chimist care producea compuși antipsihotici. Curva lui Bud White de dincolo de oglindă - rămasă acum singură, cu un magnetofon care mergea În gol. Ed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nu. Unde e acum? — Dincolo de ușa aceea. Fii blînd cu el, te rog! Omul ăsta o fi fost un gangster, dar la ora actuală e doar o ființă omenească jalnică. Jack deschise ușa. O Încăpere mică, bine capitonată. Davey Goldman ședea pe o bancă lungă, tot capitonată. Era neras și puțea a Lysol. Cu falca atîrnînd, Davey răsfoia un National Geographic. Jack se așeză lîngă el. Goldman se dădu mai Încolo. Jack spuse: — Locul ăsta e de tot rahatul. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
se înstăpânise acolo răsuna de dimineața până seara, pătrunzând-o ca un sfredel rece în toate clipele în care zăcea retrasă în camera ei cu tapet cu flori palide. Nu mai era nici măcar aroganță, era de-a dreptul nesimțire atunci când ședea turcește într-un fotoliu din salon, într-o rochie de casă subțire și încheiată doar la câțiva nasturi sau descheiată la alți câțiva, încât i se vedeau sânii mari, goi și săltând de fiecare dată când se apleca spre măsuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la ea, îndată ce părinții îi plecau undeva, trăgea jaluzelele și-l trăgea pur și simplu peste ea, pe sofaua lată. Sau, îmbujorată și cu inima în gât de teamă să nu fie prinsă, făcea dragoste cu el când ai ei ședeau în fața televizorului, în camera de alături. „Din moment ce te iubesc, trebuie să știi totul despre mine, îi spunea. Să știi cum arăt în fiecare părticică, ce vreau și ce-am făcut până acum. Papá e un bărbat nemaipomenit, mi-ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și, prin urmare, neștiute. Pe dinafară părea să fie o descărcare de energie pe care Monica Elefteriade și Hildebranda Mihaela Dogan n-au priceput-o în prima clipă și de care s-au temut când au bănuit ce poate fi. Ședea pe veranda unde mâncau, beau vin și jucau cărți, în a doua seară, care avea să fie și ultima pentru el, subțirel, cu bluza largă descheiată la toți nasturii, cu fața înroșită de soare, dar încă palidă pe lângă ale lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de vorbă, ca și cum ar fi vrut cu tot dinadinsul să-i povestească din gândurile ei - și era suficient s-o privești și să înțelegi. Alături de ea, pe aceeași terasă, lată și joasă, înaintând spre parcul neîngrijit, într-un șezlong identic, ședea altă femeie, pe umeri cu același fel de halat vișiniu, probabil o altă pacientă a clinicii. I l-a prezentat pe Andrei Vlădescu drept băiatul ei cel mic și cealaltă femeie l-a privit câteva clipe, apoi interesul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
le obțină cu orice preț. I-a povestit mai întâi cum s-a simțit de când n-a mai venit el, Andrei Vlădescu, mai ales ce se petrecuse cu ea cu vreo trei nopți mai înainte, nu vorbise nimănui până acum. Ședea pe spate în patul larg, încălzit de propria-i febră și ud de propria-i transpirație, nu reușea să adoarmă, în ciuda morfinei. A fulgerat-o o durere ascuțită, aproximativ în dreptul operației, care ar trebuit să fie vindecată de-acum, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce i-ar fi inspirat în clipele în care își așterneau gândurile, cu migală și înflorituri, pe obrazul foșnitor al pergamentelor. Alteori nici măcar asemenea texte nu-l mai rupeau de realitate și ședea pe patul îngust și jos, cu mâinile sub ceafă, urmărind umbrele ce i se părea că se fugăresc în întuneric și cântărind cele petrecute peste zi. Știu, pentru că nu o dată mi s-a întâmplat și mie la fel și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
primar: o clipă, lămuriți-mă și pe mine, să știu și eu despre ce e vorba; și celălalt începând să spună repede ce înțelesese el din toată povestea, aplecându-se puțin de un umăr către locul din mijloc, pe care ședea adjunctul de primar ușor întors către el, subțire, sobru, cu sprâncene stufoase și nod uriaș la cravata înflorată, ascultându-l cu privirea puțin mijită, până în clipa în care Andrei Vlădescu l-a întrerupt: nu e așa, nu e așa, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a dezlipit cu bruschețe de întunericul în care mișunau fantasme, s-a scuturat, a refuzat să-și mai imagineze ce va face, pentru că nu voia să creadă că se va petrece astfel, își interzicea să creadă. Al șaptelea brâu Ședea în dreptul ferestrei largi a noii locuințe și contempla răsăritul de soare și acoperișurile caselor mici dezvelindu-se din aburii zdrențuiți ai dimineții. Își luase cu el obișnuința din vechea locuință, dar acolo privea doar apusul, ascuns aici de o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și numai memorie și privea pe fereastra largă răsăritul de soare și acoperișurile caselor mici dezvelindu-se din aburii zdrențuiți ai dimineții... Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul, el în paltonul cadrilat ros la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit, ea în scurta ei îmblănită, în pantaloni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cred să fie așa“, repeta întruna. Rodica Dumitrescu ieșise pentru o clipă. Iuliu Sofronie spunea măscări. Vlad Dumitrescu se prăbușise într-un fotoliu-balansoar, cu speteaza foarte înaltă, învelită în țesătură cu dungi fine negre și albastre și cenușii, asemănătoare draperiilor. Ședea drept, privindu-ne, treaz, dar parcă nu s-ar fi uitat la noi, deși nu cred asta, în orice caz era prins de un gând al lui și pe urmă a zis: „Am să continui cu leacul ăsta“, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dumitrescu. A refuzat-o, apoi s-a întors spre mine. „Spune-mi, dumneata te pricepi? Ți-amintești ce-a zis unul din ăia trei, Lowell sau Haise sau poate Swigart, nu mai știu exact care?“ Mă uitam la el cum ședea țeapăn în fotoliu, în cămașa lui roșie, cu capul întors și ridicat spre mine, foarte hotărât să afle ce vrea, și numele acelea au început să se învârtă în capul meu fără nici un reper. „Când anume?“, am zis ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lung învăluindu-i obrazul palid, cu brațele întinse în față pe plapumă, inerte, ca ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât când îți spun eu. Îți dau voie să mă conduci. Mă grăbesc, am niște treburi. Mâine am să vin mai devreme. Cumpără-mi o sticlă cu lapte. Nu-l fierbe. Mâine poți să vorbești și tu.“ A doua zi ședea în capul oaselor, într-o margine a patului îngust, sprijinită pe perete, învelită într-o pijama a lui Andrei, pe care și-o petrecuse peste piept. „Vasăzică, domnule ziarist sau redactor sau ce naiba ești, ne vedem din nou... Aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de gagii mișto și e plin de străini, băutură, «Kentă, îi tragem un chef pe bune...“ N-a mai văzut-o pe Luchi. Într-altă seară se întorcea acasă din peregrinările întortocheate și fără rost, târziu și obosit. Lângă el ședea în autobuz o femeie blondă, cu un aer trist și pierdut, a privit-o multă vreme, cu gândurile aiurea. Au coborât amândoi în Piața Romană. Ceva l-a împiedicat să meargă spre casă, a rămas în stație, făcând pași mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și murdar. A scormonit în buzunarul pantalonilor, a scos o țigară subțire și scuturată și a început să pufăie. „Nu-mi dai și mie niște coniac?“, a zis. A dat păhărelul peste cap și-a icnit de plăcere. Andrei Vlădescu ședea pe scaunul lui, Patricia îl privea din picioare, cu mâinile căuș una peste alta în dreptul pieptului. „Scuzați deranjul“, a zis bărbatul, pufăind și întinzând mâna după sticla rămasă pe masă. „Vă pregăteați?“, a zis din nou. „Termină cu prostiile“, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de examene și poate cea mai grea și după aceea mai era lucrarea de diplomă și avea să fie liber. Un ultim efort, băiete, ce dracu! își zicea. Pendula bunicului bătea rar orele în holul cel mare transformat în sufragerie. Ședea pe pat fumând și respirând greu și uitându-se la Ioana Sandi care umplea paharele cu vin roșu și se întorcea spre el oferindu-i unul și așezându-se pe marginea patului, întoarsă spre el și așteptând. „Spune mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atât de minunată iarna, m-a fermecat pur și simplu. M-am întors acasă de-a dreptul fericită. Am și uitat de șefii ăia ai mei groaznici cu care nu reușesc să mă înțeleg.“ Lăsase paharul de o parte și ședea sprijinită de noptieră, iar el se întinsese cu capul în poala ei. Își încurca degele în părul lui și îi povestea. O privea de jos în sus, se simțea cuprins de o căldură ciudată și se bucura și se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rezemată de tăblia patului, slăbită, cu părul negru înfoiat, cu brațele pufoase ieșind din cămașa albăstriu vaporoasă întinse în fața sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu ședea pe un taburet, rezemat de perete și fumând. „Îmi zici că totul trece și că timpul vindecă sau alină orice și știu și eu asta“, continua Rodica Dumitrescu. „Dar vreau să-ți spun că se întâmplă cu mine ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
găsit întâmplător scrisoarea deschisă și aruncată pe masă și a citit-o. Andrei Vlădescu nu credea, dar n-a spus nimic. Voia să știe cine erau cei care i-au istorisit „mârșăviile alea“. Andrei Vlădescu a refuzat să-i spună. Ședea pe scaun, cu mâinile împreunate, privind-o grav și obosit. Și atunci ea a izbucnit și obrajii i se înroșeau pe măsură ce vorbea, făcându-și vânt cu niște fișe medicale. Întâi un val de reproșuri, că nu s-a purtat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
plasă de pescuit creveți într-o mână și un părinte potrivnic în cealaltă. Am hoinărit așa cam o jumătate de oră, până când, în sfârșit, am avut voie să mergem la bazin. Nu era foarte aglomerat. Câțiva oameni stăteau întinși sau ședeau pe șezlonguri lângă apă: puținii care preferaseră să înoate o făceau foarte energic, împroșcând multă apă și țipând. Se auzea un amestec de muzici diferite. Piese orchestrale acvatice răsunau din sistemul de amplificare, concurând cu câteva tranzistoare din care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]