KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...207 208 209 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

anumite răni. De ce oare conversațiile cu sergentul nu decurgeau niciodată lin? — S-a dus acolo singură, răspunse el în cele din urmă, încercând să evite transformarea conversației într-un dezastru. — O doamnă s-a dus singură-ntr-un asemenea local? țipă sergentul. Ce doamnă mai e și aia? E tot o poamă bună și ea? Pleacă de aici, Mancuso, și adu-mi un individ suspect. N-ai venit până acum cu nici unu’. Nu-mi vinde mie ponturi de-astea. Du

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
nu țin minte unde am pus-o. Uită-te și tu prin bucătărie. Acu’ trebe să plec. — Unde te duci? — Domnu’ Mancuso și mătușa lui vin să mă ia peste câteva minute. Mergem împreună la Fazzio să jucăm popice. — Cum? țipă Ignatius. E adevărat ce-mi spui? — Mă întorc devreme. I-am spus lu’ domnu’ Mancuso că nu pot sta târziu. Și cum mătușa lui e bunică, cred că are nevoie de somn. — Trebuie să recunosc că am avut parte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
aceea impertinentă. Luându-și lăuta, hotărî să se relaxeze deocamdată printr-un cântec. Se pregăti, trecându-și limba masivă peste mustață și apoi, zdrăngănind, începu să cânte „Nu zăbovi, mergi în calea ursitei/ Pășește grăbit, cu voia bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre aleea întunecoasă și rece. Cum îndrăznești să te ascunzi după jaluzelele acelea? Ridică-le imediat! Alergă înfuriat la bucătărie, umplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
iviseră decât trei fete înfricoșătoare care îl luaseră la bătaie. Intrând în secție, unde trebuia să se prezinte în fața sergentului care îl chemase la el, își atinse bandajul pe care îl avea la cap. Ce ți s-a întâmplat, Mancuso? țipă sergentul când îi văzu bandajul. — Am căzut. — Nu mă miră din partea ta. Dacă ți-ai cunoaște cât de cât meseria, ai fi acum în baruri ca să ne informezi despre persoane ca cele trei fete de exemplu pe care le-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Bănuiesc că în concepția lui despre lume autobuzul nu-i un lucru rău. Aceasta indică limpede cât este de înapoiat. — Am să mă-ntorc devreme, puiule, spuse doamna Reilly, închizând ușa de la intrare. — Voi fi probabil maltratat de vreun intrus, țipă Ignatius. Zăvorându-se la el în cameră, luă o sticlă goală de cerneală, apoi deschise jaluzelele. Scoase capul pe fereastră și privi în lungul aleii spre micul Rambler alb care se vedea în întuneric, la marginea trotuarului. Aruncă sticla cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Te punem drept pe masă. Nu prea pare să fie așa, icni Ignatius, când trupul i se lovi cu violență de un stâlp. O, Doamne, mi s-a dislocat umărul. Un strigăt se înălță dinspre ceilalți muncitori. — Hei, aveți grijă! țipă unul dintre spectatori. O să-i crăpaț capu’ Iu’ domnu’ R. — Vă rog, imploră Ignatius. Dați o mână de ajutor! Încă puțin și-am să mă zdrobesc de pământ. — Uite, domnu’ Reilly, spuse cu respirația tăiată unul dintre cei care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
îmi va fi bine. — Sună într-adevăr foarte emoționant, constată Ignatius. Apoi strigă: Înainte! Formația îi dădu atât de repede ascultare încât, înainte ca Ignatius să mai poată da vreun ordin, stindardul străbătuse fabrica și urca scările spre birou. — Stați! țipă Ignatius. Să vină careva să mă ajute să cobor de pe masă. O, Isus, fii prietenu’ meu Pân’ ce va veni ceasu’ greu Mâna să mi-o ții la sfârșit Ș-atunci am să fiu fericit Știind că asculți ce vorbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
absent Ignatius. Se întreba ce i-ar fi putut scrie acum Myrnei. Filmul părea să fie distrus. A-i explica dezastrul cruciadei într-o scrisoare era imposibil. Ce ai spus, scumpa mea mamă? — Am spus să iei troleul cu păsările! țipă doamna Reilly. — Pare ceva potrivit. — Când vii din nou acasă, să faci bine să ai o slujbă. — Se pare că Fortuna iar a hotărât să mă rostogolească în jos. — Ce-ai zis? — Nimic. * Doamna Levy stătea pe burtă pe planșeta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
fluieratul nemelodios. Spuse apoi: Îmi închipui că dumneata consideri „Curcanul din fân“ drept un cântec popular american valoros. Ei bine, nu-i așa! Nu-i decât o monstruozitate discordantă. — Nu prea văd ce importanță are. — Are foarte mare importanță, domnule, țipă Ignatius. Venerarea unor lucruri ca acest „Curcan din fân“ stă la baza dilemei noastre actuale. De unde dracu’ ai apărut? Ce vrei de la mine? — Ce părere ai avea dumneata despre o societate care consideră „Curcanul din fân“ drept unul dintre stâlpii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
furie încât trecătorii priviră lung. Și acum dă-te la o parte până nu te calc cu căruciorul ăsta. George ridică capacul compartimentului unde erau chiflele și spuse: — Hei! Văd că ai tot ce trebe. Pregătește-mi un crenvurșt. — Ajutor, țipă Ignatius, amintindu-și brusc că bătrânul îl prevenise împotriva hoților. Vrea să-mi fure chiflele! Chemați poliția! Ignatius împinse căruciorul îndărăt și-l lovi pe George drept între picioare. — Aoleu! Vezi ce faci, țicnitule. — Ajutor! Hoțul! — Taci dracului din gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
foarte bun. Zău așa! — Vezi ce spune și el? o întrebă Darlene pe Lana. Jones trebe să știe. Negrii au ritm cu caru’. — Ăău! — N-aș vrea să sperii eu pe cineva pomenind de anumite persoane. Ia mai taci, Darlene, țipă Lana. Jones le acoperi pe amândouă cu un val de fum și spuse: — Eu zic că Darlene și papagalu-s foarte escepționali. Ăău! O s-atragă o grăma’ de oameni în baru’ ăsta. Un’ mai găsești local c-un vultur care joacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
gura a și fugit în baie. Încă mai e-nchis acolo. Împroașcă apă peste tot. — Așteaptă un minut, Irene. Unu’ dintre nepoții mei mici e azi la mine. Mi l-a lăsat pentru toată ziua, spuse Santa și începu să țipe la cineva de lângă ca. Pleacă dracului de lângă sobă, Charmaine, du-te de te joacă pe trotuar până nu vin la tine și-ți ard una peste gură. O voce de copil îi răspunse ceva. — Doamne, continuă Santa cu voce calmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
să mai zic. Charmaine, du-te naibii afară și joacă-te cu bicicleta, dacă nu vrei să vin la tine și să-ți mut fălcile din loc. Stai puțin, Irene. Doamna Reilly o auzi pe Santa punând telefonul jos. Apoi țipă un copil, se trânti o ușă și Santa se auzi din nou la capătul liniei: — O, Doamne, îți spun adevăru’, Irene, copilu’ ăsta n-ascultă de nimeni, încerc să-i fierb niște spaghete, da’ tot timpu’ vrea să se joace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
La baza ei este, cred eu, faptul că stai tot timpul ferecat în camera aia și ai devenit suspicios în privința lumii exterioare. Nu știu de ce te încăpățânezi să trăiești tocmai acolo, în sud, cu aligatorii. În ciuda faptului că mintea ta țipă după un examen medical amănunțit, ai un creier care ar putea într-adevăr să se dezvolte și să înflorească aici, la New York. Dar tu nu faci decât să te împotrivești personalității și tendințelor tale. Ultima dată când am trecut pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-o, pițigăi domnișoara Trixie. Am văzut eu cu ochii mei. Gloria era numai bunătate. Mi-aduc aminte că mi-a dăruit șosete și sandvișuri cu carne. — Șosete și sandvișuri cu carne? Domnul Levy fluieră printre dinți. Of, Doamne! — Bravo ție! țipă doamna Levy. Bate-ți joc de o creatură neglijată. Dar nu-mi spune, te rog, ce altceva ai mai făcut la Levy Pants. Nu mai pot îndura! N-am să le spun fetelor despre Gloria. Nici n-ar putea concepe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
care o adusese cu ea drept bagaj. — E în regulă, domnișoară Trixie, spuse domnul Levy pe tonul cu care s-ar fi adresat unei pisici. Hai să mergem la mașină. — Mulțumesc Cerului, suspină domnișoara Trixie. — Ia-ți mâinile de pe ea, țipă doamna Levy. — Nici măcar nu m-am ridicat de pe scaun, răspunse soțul ei. Doamna Levy o împinse pe domnișoara Trixie din nou pe divan și-i spuse: — Stai acolo! Ai nevoie de ajutor. Nu de la de-alde voi, gâfâi domnișoara Trixie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
gheață pe limbă. Și crede-mă că la biserica Sfântul Odo arde to’ timpu’ o lumânare pentru tine. Cineva bătu la ușa din față. Puse în grabă fotografia cu fața în jos pe cămin și se duse să deschidă. — Irene, țipă Santa, când o văzu pe doamna Reilly, șovăitoare, pe treptele de la intrare și pe nepotul ei pe trotuar. Veniți înăuntru. Ce bine arăți, drăguțo! — Mulțumesc, scumpo, spuse doamna Reilly. Uuf! Am și uitat de cât timp e nevoie ca s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Ceva despre Angelo. — Maică Doamne, lasă-mă să mă duc să văd dacă Santa-i bine! Biata de ea. Poate s-a ars la sobă. Santa se frige tot timpu’. Nu-i atentă când umblă cu focu’, știi? — Ar fi țipat dacă s-ar fi ars. — Santa nu țipă. E plină de curaj fata asta. N-ar scoate-o vorbă. E sângele ei italienesc. — Sfinte Dumnezeule, strigă domnul Robichaux, sărind în picioare. El e! — Cum? întrebă speriată doamna Reilly și, privind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
mă duc să văd dacă Santa-i bine! Biata de ea. Poate s-a ars la sobă. Santa se frige tot timpu’. Nu-i atentă când umblă cu focu’, știi? — Ar fi țipat dacă s-ar fi ars. — Santa nu țipă. E plină de curaj fata asta. N-ar scoate-o vorbă. E sângele ei italienesc. — Sfinte Dumnezeule, strigă domnul Robichaux, sărind în picioare. El e! — Cum? întrebă speriată doamna Reilly și, privind împrejur, îi văzu pe Santa și pe Angelo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
stând în ușa camerei celeilalte. Vezi, Santa? Știam c-o să se-ntâmple așa. Vai, nervii mi-s la pământ. Ar fi trebuit să stau acasă. Dacă n-ai fi un curcan împuțit, ți-aș da un pumn drept în nas, țipă domnul Robichaux la Angelo. — Las-o mai moale, Claude, spuse calm Santa. Angelo n-a vrut să facă nici un rău. — Comunistu’ ăsta m-a distrus. Agentul de stradă Mancuso tușea violent și arăta deprimat. Se întreba ce lucru îngrozitor îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
de bucătărie în fața doamnei Reilly și a domnului Robichaux. — Nu-i așa că-i frumos? strigă veselă doamna Reilly, peste zdrăngăniturile asurzitoare de pian și contrabas. Santa, scumpo, vrei să pui puțin mai încet? Volumul ritmului trepidant coborî ușor. — Foarte bine, țipă Santa spre musafirii ei. Toată lumea să se-mprietenească până mă duc eu s-aduc farfurii pentru salata asta bună de cartofi. Hei, dați-i drumu’, Irene și Claude, ia să vă văd mișcând un pic picioarele. Ochii mici, negri ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
printre mlaștini, cu ocazia căruia am atins până la apogeul supremelor orori. Ascultă ce-ți spun, Reilly! — În descrierea mea am reușit să fac o comparație deosebit de potrivită între autobuzul turistic și un parc de distracții suprarealist. — Mai tacă-ți gura, țipă domnul Clyde, mișcând amenințător din furculiță. Hai să facem socotelile pentru astăzi. Cât ai vândut? — Of Doamne, oftă Ignatius. Am știut că mai devreme sau mai târziu ajungem și la asta. Câteva minute, cei doi se tocmiră în legătură cu câștigul. Ignatius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
întâmpină căzând în genunchi în fața lui și zicând: — Doamne, spune-mi de ce m-ai pus să port această cruce-ngrozitoare? Ce-am făcut, Doamne? Spune-mi! Trimite-mi un semn! N-am păcătuit cu nimic! — Sfârșește imediat cu blasfemia asta, țipă Ignatius. Ochii doamnei Reilly se adresau tavanului, căutând răspunsul printre crăpături și pete de grăsime. Iată de ce primire am parte după o zi descurajantă în care am luptat pentru existență pe străzile acestui oraș sălbatic. — Ce-s semnele alea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
mi-a fost de ajuns. Mă duc în salon să privesc la televizor ursul Yogi. În pauzele dintre paharele cu vin, să-mi aduci o gustare. Valva mea plânge după o consolare. — Voi de colo, ia mai tăceți din gură! țipă domnișoara Annie de dincolo de jaluzele, pe când Ignatius își adună în jurul trupului halatul și trecu în hol, preocupat de problema lui cea mai importantă: să organizeze un nou atac cu care să răspundă afrontului pe care i-l făcuse fufa. Asaltu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
cusut lateral pe rochie. Pasărea îl prinse în cioc și rochia se desfăcu brusc. — Oh, suspină Darlene, făcând un salt până la marginea micii scene ca să arate publicului lenjeria de corp ce se vedea prin deschizătură. Oh! Oh! — Ăău! — Stop, stop! țipă Lana, sărind de pe scaun și oprind brusc gramofonul. — Hei, ce s-a-ntâmplat? întrebă Darlene cu o voce jignită. — E un număr împuțit, asta e. Mai întâi, tu ești îmbrăcată ca o femeie de stradă. Eu vreau să prezint la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]