9,188 matches
-
de trufie și cruzime byroniană. Solitar, însoțit de arma sa care nu greșește niciodată, cu chipul desfigurat de variolă, urmărind pe indieni cu tenacitatea unui ogar, omul frontierei este măcinat de durerea pe care victimele sacrificate nu i-o pot alunga. Damnat asemenea olandezului zburător, Lew Wetzel cutreieră oceanul de pământ al Americii fără speranța mântuirii. Dragostea lui Kenton este, la rândul ei, murdărită și strivită de istoria complicată a acestor ținuturi. Luptele cu indienii și apoi războiul de independență îl
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
către Gwendoline nu mai poate fi atât de simplă, de senină și de liniară. Drumul acestui pelerin al pustietății americane se întretaie cu viziunea morții și singurătății. Scrisoarea iubitei îndepărtate, citite și recitite de „omul de hârtie”, nu mai poate alunga gustul ruinei și al distrugerii. * L’homme des neiges (desenat de Milo Manara după un scenariu de Alfredo Casseli) cucerește pentru arta lui Manara un teritoriu care se află la marginea domeniului de mister pe care îl sondează și Pratt
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pare să trezească din pământul ei înmuiat de sânge spectrele trecutului meu. Poate că este timpul să se topească din nou în aventura din care s-a ivit, poate că a venit vremea ca totul să fie reînceput, spre a alunga acest gust de cenușă care se adună cu fiecare zi. În jurul său, o altă zi se pregătește, cu un ritual pe care îl cunoaște acum, până la cele mai intime detalii ale sale. Important este să nu te gândești niciodată la
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
chiar și pe morți. În ciuda acestor miracole, numai puțini au fost în stare să recunoască în el pe Mesia cel promis, majoritatea evreilor având în realitate o altă imagine despre mesia cel prevestit. Ei așteptau un rege politic, care să alunge din țară pe asupritorii romani. Se gândeau la un mesia, care ar fi trebuit să apară cu măreție și cu mare fast. Pentru ei, cuvintele acestui Isus din Nazaret, acest predicator călător ca mulți alții, erau expresia unei aroganțe și
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
proprii este, în același timp, o mărturisire a marii milostiviri a lui Dumnezeu. Este o mărturisire a credinței că iubirea lui Dumnezeu pentru noi, nu se oprește în fața păcatelor noastre. Pentru că știm aceasta, nu trebuie nici să ascundem, nici să alungăm trecutul nostru întunecat. Putem, mai de grabă, să-l acceptăm, și să ne lăsăm vindecați de însuși Isus Cristos prin spovadă. De fapt, tocmai prin slăbiciunile și răutățile, cărora le spunem pe nume la spovadă, și pe care le încredințăm
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
de educația fiilor și, de aceea, în Biblie se bucură de o considerație deosebită. Vechiul Testament are o idee foarte concretă despre ceea ce înseamnă în acest context „a necinsti”: a se purta urât, a se despărți de comunitate, a insulta, a alunga de acasă, a dezonora, a refuza de a se integra într-o viață ordonată. Dimpotrivă, cuvântul „a cinsti” presupune acel comportament bun, care mărturisește respectul pentru părinți, păstrează și promovează stima pentru ei. Porunca este deschisă la o multitudine de
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
acopăr cu flori și ghirlande de buruieni, ca să nu-l mai văd, să nu mă demoralizeze și să cultiv apoi pământul, așteptând să apară într-o zi acolo și o femeie pe care s-o iubesc? ea mi-ar fi alungat Urâtul și ar fi născut copii care la rândul lor, crescând, ar fi cultivat pământul și ar fi făcut alți copii. Sau să mă culc pe spate, cu fața la stele? la urma urmei, cerul înstelat se vedea și de-acolo, în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu el la biserică și m-a pus să vând lumânări, gîndindu-se, probabil, că atmosfera cucernică va face să tacă în mine păcatele străzii. Dar după ce m-a prins de câteva ori că șterpelisem o parte din mărunțiș, m-a alungat fără să ia în seamă că făcusem asta nu din lipsă de respect pentru locul unde mă aflam, ci pentru micile mele nevoi, între care dulciurile jucau un rol important. În zadar l-a rugat tata să mă primească înapoi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
interesa. Am rămas în convalescență, cum îmi recomandaseră medicii care vorbeau de o epuizare nervoasă, străduindu-mă să nu-mi fac gânduri. Între timp, toamna se instalase de-a binelea. Copacii îngălbeniseră și începuseră ploi lungi, plicticoase, ucigătoare, care mă alungau de la fereastră sub pătură. Ca să-mi cumpăr alimente, m-am văzut nevoit să vând diverse lucruri din casă. Dar nu puteam continua la nesfârșit astfel. Într-o zi m-aș fi pomenit cu pereții goi și tot ar fi trebuit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. "Pe toți dracii, ofta Mopsul, o asemenea vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat. " Și el, și Dominic ar fi vrut să poată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mare, dacă o să ai energia necesară". Nu, nu aveam această energie. M-am dus să-l rog pe meșterul cioplitor de cruci să mă primească înapoi. Am rămas mirat găsind poarta încuiată; meșterul n-o încuia niciodată, ca să nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a explicat că meșterul murise, răpus de boala lui de plămâni. "Și atelierul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cum reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătîndu-se, plângea și bolborosea "Doamne, iartă-mă", pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, "Cobaiul lui Dumnezeu. " Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
suferința. Când văd un om care suferă întorc capul. Încerc să mă conving în fiecare dimineață că nu sânt într-o seră, sânt într-un spital și încă într-un spital de nebuni, că am o profesie nobilă trebuie să alung infernul din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întîmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: "Nenorociților, vă omor", ceea ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mi-am amintit că nici prima oară nu mă oprise; mă speriasem singur; trăim într-o lume de interdicții și mi se păruse că un asemenea zdrahon nu putea avea decât o singură menire, să-i înspăimînte și să-i alunge pe curioși. Înaintam acum pe un coridor luminat orbitor, acoperit cu un covor gros, de culoarea muștarului, care absorbea sunetul pașilor, și am auzit foarte clar când Francisc ― s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul ― a tușit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu pot fi înșelați, nici izgoniți. Așa că, neavând încotro, îi privești în față din nou: "Iată-mă, domnilor. Ați crezut că-mi era teamă? Nu-mi era teamă deloc. Eu știu bine că n-aveți viață proprie. Nu vă pot alunga, dar sînteți nevoiți să faceți ceea ce fac eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sânt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi." Deodată, însă, în plină euforie se strecoară
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu mai țin să vorbesc decât pentru mine". Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul altora. În schimb, mă înflăcăra bucuria de a mă vedea proiectat în centrul atenției generale. Alungam de aceea întrebările sâcâitoare, mă dezinfectam de ele, cum mă dezinfecta de fiecare dată Francisc, săvârșind parcă un ritual simbolic. Nopțile îmi inoculau un fel de dulce beție de mine însumi și de câte ori porneam spre sala cu oglinzi mă temeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele. abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram, de fapt, incapabil de o dragoste mare, că eram o ființă atât de mediocră încît nu puteam aspira decât la o iubire mediocră? Dacă într-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învîrt ca un cal de moară prin cameră, mă izbeam din ce în ce mai tare de un adevăr pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcîndu-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic "dragul nostru idiot"? nu-l admonestasem pe Filip? nu râsesem de Leon? dar alungam aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită, și ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit vorbind singur cu o furie rece: "Nu, puișorilor, nu vă mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu si lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ochii de soare, m-am gândit. ― O, nu, domnule sculptor, eu voi rămâne aici, murmură el. Voi muri în mijlocul oglinzilor, cum mi-am dorit. Am înmărmurit. Murea ca un căpitan de corabie care nu-și părăsește vasul! Încercasem să-l alung din cuibarul lui de sticlă, să-l umilesc, și nu reușeam decât să-i dau o aureolă eroică. În loc să moară ca un vierme bătrân, prea bătrân ca să se mai poată prelinge afară, murea ca un personaj legendar. Am insistat. Aproape
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceasuri cu gust de somn și de vacanță nu mai chemau ca altădată la desfătările apei și ale trupului. Răsunau, dimpotrivă, găunos, în orașul închis și tăcut. Pierduse strălucirea de aramă a anotimpurilor fericite. Soarele ciumei stingea toate culorile și alunga orice bucurie. Era una din marile revoluții ale bolii. Toți concetățenii noștri întâmpinau de obicei vara cu veselie zgomotoasă. Orașul se deschidea atunci spre mare și își revărsa tineretul pe plaje. În vara aceasta, dimpotrivă, marea atât de apropiată era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu precizie, treceau dintr-un rând în altul, se înclinau cu grație. În murmurul de voci al unei conversații alese, oamenii își reluau siguranța de sine care le lipsea cu câteva ceasuri mai înainte pe străzile negre ale orașului. Hainele alungau ciuma. În actul întâi, Orfeu se văita cu ușurință, câteva femei în tunici își comentau cu grație nefericirea, și iubirea era cântată in mici arii. Sala reacționa cu însuflețire discretă. Abia dacă se observa că Orfeu introducea, în aria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]