12,966 matches
-
atestare clară a poziției mele pe care doresc să o demonstrez în dialoguri"64 Afirmația este făcută de Perrault în prefața la Paralele și vizează într-o manieră concisă aspectele fundamentale pe care le aveau în vedere Modernii: nu denigrarea anticilor, ci reducerea lor la proporții normale și recunoașterea meritelor contemporaneității. Hipertrofierea imaginii trecutului a dus la o nedreaptă ignorare a frumuseților prezentului, respectiv secolul al XVII-lea "căruia cerurile i-au oferit o mie de alte privilegii decât Antichității."65
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
generației tinere, noi, căreia nu i se recunoaște forța creativă fiind umbrită de perfecțiunea trecutului. Ideea se regăsește și la Fontenelle: "Nimic nu a împiedicat mai mult progresul și nu a limitat mai mult gândirea ca admirația noastră excesivă pentru antici."66 Se face critica principiului autorității, dorindu-se eliberarea de servitudinea scolastică. În acest sens, conceptul de erudiție este redefinit, presupunând o acumulare a informațiilor, nu prin studiul lui Aristotel, Hipocrate sau Ptolemeu, așadar nu prin preluarea noțiunilor, ci prin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a părea savant prin citate, ci de a fi într-adevăr."(Charles Perrault).67 Proclamarea superiorității Modernilor se face mai ales în numele progresului științific în domenii precum astronomie, fizică, medicină etc., ce, prin noile descoperiri, aruncă în sfera ridicolului concepțiile anticilor. Greșeala lui Perrault este de a transfera această idee și în domeniul literaturii. Prin prisma evoluției neîncetate, el aplică un silogism oarecum deplasat, integrând creațiile literare în aceeași sferă cu produsele științei. Ori literatura în sine, prin complexitatea ei, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
natural, este independent de contextul istoric, putând să se nască în oricare din ființele umane, fie că aparține trecutului sau prezentului. Însă un creator înzestrat cu geniu care aparține prezentului va avea avantajul unei tehnici artistice perfecționate, fiind astfel superior anticilor: "Dacă Cerul ar avea bunăvoința de a face să se nască un om care are un geniu de forța celui al lui Virgiliu, cu certitudine că va crea un poem cu mult mai frumos decât Eneida pentru că ar avea [...] un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
absolutizare, ce dovedește că elanul modernului Perrault era mai presus de judecata sa literară, se mai observă un paradox: marii clasici, dați ca exemplu de Moderni, își creaseră operele printr-o subsumare la principiul imitației, avându-i ca etalon pe antici. Cu toate imperfecțiunile lor, teoriile lui Perrault asociate îndrăznelii și dorinței de afirmare, au deschis totuși drumul spre o nouă percepție a actului artistic ce presupunea, printre altele, și integrarea în dimensiunea istorică, contravenind cu principiul atemporalității frumosului ce aparținea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
artistic ce presupunea, printre altele, și integrarea în dimensiunea istorică, contravenind cu principiul atemporalității frumosului ce aparținea lui Boileau și altor clasici. II.3. Fontenelle Bine ancorat în tabăra Modernilor, Bernard le Bovier de Fontenelle publică în 1688 Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor, lucrare ce, dincolo de câteva idei pe care le regăsim și la Perrault privind natura imuabilă și teoria progresului, aduce câteva aspecte noi ce merită cercetate prin relevanța generală pe care o au. Astfel, se face mai pregnant apologia
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
valorii decât criteriul timpului. Se conturează, așadar, și prin ideile enunțate de Fontenelle dorința de eliberare a receptării de orice viziune dogmatică, unilaterală. Un alt aspect demn de menționat în Digresiuni îl reprezintă intuirea justă, lucidă, a relativității noțiunilor de antic și modern, relativitate dată de succesiunea istorică neîntreruptă. În acest sens, privind spre trecut, latinii au fost la un moment dat moderni, în raportare cu grecii, după cum modernii secolului al XVII-lea vor deveni la rândul lor antici, fiind depășiți
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
noțiunilor de antic și modern, relativitate dată de succesiunea istorică neîntreruptă. În acest sens, privind spre trecut, latinii au fost la un moment dat moderni, în raportare cu grecii, după cum modernii secolului al XVII-lea vor deveni la rândul lor antici, fiind depășiți de generațiile ulterioare: Avem nevoie de răbdare ca timpul să-și facă lucrarea și noi să devenim contemporanii grecilor și romanilor" afirmă Fontenelle "și atunci viitorul ne va prefera pe noi." 70Afirmația are un dublu sens: pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de generațiile ulterioare: Avem nevoie de răbdare ca timpul să-și facă lucrarea și noi să devenim contemporanii grecilor și romanilor" afirmă Fontenelle "și atunci viitorul ne va prefera pe noi." 70Afirmația are un dublu sens: pe de o parte, anticii trebuie tratați precum modernii, fără idolatrie, iar pe de altă parte, prin cumulul de cunoștințe față de Antichitate, modernii sunt, desigur, superiori. Cu toate acestea, contemporanii săi, deși poate vor beneficia de venerația urmașilor vor fi totodată și inferiori acestora căci
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
umane în copilărie, se urmăresc doar nevoile stringente, în tinerețe se descoperă roadele imaginației, iar maturitatea presupune capacitatea deplină de a raționa. Din acest punct de vedere, modernii aparțin maturității omenirii, argumentându-se și din această perspectivă superioritatea lor în fața anticilor. Subsumată astfel aceluiași țel ce unea tabăra Modernilor, Digresiunile conturează totuși o atitudine lucidă și o justă sesizare a unor mecanisme ce concretizează invariabil orice dispută între tradiție și inovație. II.4. La Fontaine După două voci ale Modernilor, se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Digresiunile conturează totuși o atitudine lucidă și o justă sesizare a unor mecanisme ce concretizează invariabil orice dispută între tradiție și inovație. II.4. La Fontaine După două voci ale Modernilor, se cuvine să ascultăm și pe un apărător al Anticilor La Fontaine și-a publicat Epistola către Huet în 1687 ca răspuns direct la poemul citit de Perrault în cadrul Academiei franceze. Scrierea atât de promptă a acestui text este motivată de indignarea cauzată de atacul la adresa Anticilor, dar și, poate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un apărător al Anticilor La Fontaine și-a publicat Epistola către Huet în 1687 ca răspuns direct la poemul citit de Perrault în cadrul Academiei franceze. Scrierea atât de promptă a acestui text este motivată de indignarea cauzată de atacul la adresa Anticilor, dar și, poate în viziunea lui Roger Duchêne72 de dorința lui La Fontaine de a se plasa printre docți, căutând astfel, totodată, de a înlătura imaginea de poet amuzant și superficial, destinat doar unui public nepretențios. Asumarea unei poziții adverse
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
elogiu adus monarhiei, elogiu ce se subscrie oarecum șirului de lingușiri interesate, dar care se dovedește, în final, un compromis necesar, făcut pentru a-și proteja adevăratele principii. Epistola către Huet este, de altfel, primul text important scris din tabăra Anticilor. Huet, cel căruia i se adresează autorul, reprezintă o importantă figură a epocii matematician, elenist, savant complet, dar un mare admirator al Modernilor. Prezența sa este, desigur, doar un pretext pentru desfășurarea ideilor. La fel ca și poemul Secolul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nici o ruptură în acest caz între eul poetic și eul empiric). Viziunea subiectivă presupune o conștientizare, până la un punct, a propriului statut de scriitor de geniu, de scriitor clasic, dând o anumită tonalitate orgolioasă versurilor. De altfel, spre deosebire de Moderni, apărătorii Anticilor sunt scriitori deja consacrați, care nu trebuie să-și mai demonstreze valoarea. Însă ceea ce se urmărește mai mult este o justificare a asumării modelelor antice și, totodată, o îndepărtare a posibilei acuzații de epigonism. În acest sens, fenomenul clasic ancorat
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
geniu, de scriitor clasic, dând o anumită tonalitate orgolioasă versurilor. De altfel, spre deosebire de Moderni, apărătorii Anticilor sunt scriitori deja consacrați, care nu trebuie să-și mai demonstreze valoarea. Însă ceea ce se urmărește mai mult este o justificare a asumării modelelor antice și, totodată, o îndepărtare a posibilei acuzații de epigonism. În acest sens, fenomenul clasic ancorat atât de puternic în modele ca nici un alt curent literar a dat o lecție de supraviețuire adversarilor săi, constituindu-și esența pe un aparent paradox
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
net de scriitorii aserviți total modelelor, pe care-i asociază cu imaginea unor animale gregare, incapabile de a-și contura o anumită personalitate. De altfel, căderea într-o prosternație lipsită de luciditate nu este ceea ce urmăreau clasicii. Admirația lor pentru antici este justificată de valoarea acestora, validată prin rezistența în timp. După cum afirmă și Basil Munteanu "sentimentul antic e un sentiment intelectual. Ei cer Antichității învățăminte de artă și de morală, profitabile prezentului, dar nu înțeleg s-o contemple de dragul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a-și contura o anumită personalitate. De altfel, căderea într-o prosternație lipsită de luciditate nu este ceea ce urmăreau clasicii. Admirația lor pentru antici este justificată de valoarea acestora, validată prin rezistența în timp. După cum afirmă și Basil Munteanu "sentimentul antic e un sentiment intelectual. Ei cer Antichității învățăminte de artă și de morală, profitabile prezentului, dar nu înțeleg s-o contemple de dragul ei [...]. Ei înțeleg nu să reînvie o epocă dispărută, ci să continue o școală încă perfect valabilă deși
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
s-o contemple de dragul ei [...]. Ei înțeleg nu să reînvie o epocă dispărută, ci să continue o școală încă perfect valabilă deși neglijată timp de mai multe veacuri."74 Cu alte cuvinte, clasicii nu urmăreau să facă ce au făcut anticii, ci cum au făcut anticii. Aceasta e ideea pe care o transmite La Fontaine prin versurile sale, sugerând că dorința sa este "de a reda cât mai bine aerul Antichității"75. În fapt, se viza recrearea condițiilor care au dus
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Ei înțeleg nu să reînvie o epocă dispărută, ci să continue o școală încă perfect valabilă deși neglijată timp de mai multe veacuri."74 Cu alte cuvinte, clasicii nu urmăreau să facă ce au făcut anticii, ci cum au făcut anticii. Aceasta e ideea pe care o transmite La Fontaine prin versurile sale, sugerând că dorința sa este "de a reda cât mai bine aerul Antichității"75. În fapt, se viza recrearea condițiilor care au dus la nașterea capodoperelor trecutului. În
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care o transmite La Fontaine prin versurile sale, sugerând că dorința sa este "de a reda cât mai bine aerul Antichității"75. În fapt, se viza recrearea condițiilor care au dus la nașterea capodoperelor trecutului. În această ordine de idei, anticii devin formatori pe drumul inițierii artistice: "...mă instruiesc cu Horațiu. / Homer și rivalul său sunt zeii mei din Parnas."76 Se accentuează, de fapt, importanța modelelor și a unei tradiții literare. Nici o creație nouă nu se poate naște suspendată în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Scris într-un ton viu, familiar, fără a avea asperități dogmatice sau violențe polemice, textul lui La Fontaine redefinește câteva din aspectele doctrinei clasice, mai ales cele privitoare la principiul imitației. II.5. Fénelon Ultima piesă în mozaicul Disputei dintre Antici și Moderni a reprezentat-o Scrisoarea asupra ocupațiilor Academiei a lui Fénelon, scrisă în 1714, dar publicată abia peste doi ani când începea să se stingă "războiul lui Homer" cauzat de traducerea lui La Motte. De fapt, Scrisoarea vizează doar
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
printr-o argumentare subtilă și inteligentă sprijinită de o erudiție pe măsură, fundamentele doctrinei clasice. Diferențierea însă constă în conturarea acestor precepte dintr-o perspectivă flexibilă, datorată eliberării de intenția normativă sau de constrângerile unui model. La Fénelon admirația pentru antici nu mai este dublată de sacralizarea acestora și tocmai acest aspect face ca Scrisoarea să realizeze pasul necesar spre relativizarea gustului care va deschide drumul spre o critică de tip impresionist. De altfel, încercând să definească rolul autorului și al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
În fapt, după cum sugera Philippe van Tieghem 80, e momentul în care critica abstractă și generală a principiilor este înlocuită de critica de gust, mai personală, axată mai mult pe impresie decât pe reflecție logică. În ceea ce privește raportarea la Cearta dintre Antici și Moderni, Fénelon alege o cale de mijloc, atitudinea lui este moderată, oarecum împăciuitoare, încercându-se o stabilizare a balanței între cele două tabere, fără a nimici meritele anticilor sau a-i desconsidera pe moderni. În acest sens, se sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe impresie decât pe reflecție logică. În ceea ce privește raportarea la Cearta dintre Antici și Moderni, Fénelon alege o cale de mijloc, atitudinea lui este moderată, oarecum împăciuitoare, încercându-se o stabilizare a balanței între cele două tabere, fără a nimici meritele anticilor sau a-i desconsidera pe moderni. În acest sens, se sugerează că orice atitudine extremă, și de o parte și de alta, este dăunătoare: Recunosc că emulația modernilor ar putea fi periculoasă dacă s-ar transforma în disprețuirea anticilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
meritele anticilor sau a-i desconsidera pe moderni. În acest sens, se sugerează că orice atitudine extremă, și de o parte și de alta, este dăunătoare: Recunosc că emulația modernilor ar putea fi periculoasă dacă s-ar transforma în disprețuirea anticilor și în neglijarea studiului acestora."81 Observația este justă și sugerează ca de altfel întregul text al Scrisorii un spirit lucid, intuitiv, cu o percepție clară și logică a lucrurilor în ansamblu. Această viziune complexă îi permite lui Fénelon să
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]