11,066 matches
-
cale întoarsă. Ca o femeie la capătul vieții, care abia dacă-și mai recunoaște vizitatorii de pe patul de moarte, căci e prea ocupată să depene amintiri cu fantomele. Jina își amintea acum totul - cum Zach mirosise a râu, cum se aplecase peste trupul ei ca s-o protejeze de valurile cele mai biciuitoare, felul în care ochii îi sclipiseră atunci când curentul se întețise. Ce ușoară îi păruse dragostea la vârsta aia. Fusese ca și când iubirea o umpluse cu aer, nu cu substanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mal. Irene a închis jocul. Văzuse grupul respectiv la începutul excursiei, atunci când toată lumea țipa și se stropea cu apă. La lansarea bărcilor fusese și-un Labrador care alerga de colo-colo. Acum nimeni nu scotea nici un sunet. Câinele nu s-a aplecat peste provă, ci a rămas pe fundul bărcii, cu capul pe labe. Irene și-a dat seama că mai era o oră până la răsărit. Lumina era, de fapt, un zid de flăcări, la două creste de munte depărtare. Prieteni, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
un elicopter de pompieri a apărut deasupra lor. Incendiul e chiar dincolo de creastă, a tunat prin megafon o voce din înalt. Două sute de mii de acri. Trebuie să plecați acum. Mary i-a luat pe băieți pe după umeri. S-a aplecat către urechile lor, dar tot a fost nevoită să strige ca să se facă auzită. Suntem gata de plecare. Dar haideți să mai așteptăm câteva minute ca să se întoarcă și ceilalți. Or să vină. Nu vă fie teamă. Drew a alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a condus grupul către clădirea principală a fermei, ca să afle ce noutăți se mai primiseră. Mary a rămas pe plajă. Apoi s-a îndreptat către râu și-a continuat să înainteze până când apa i-a ajuns în dreptul coapselor. S-a aplecat și-a căutat printre pietrele de pe fund, până când a găsit una plată. Până atunci nu-și pusese prea multe dorințe, așa că a luat-o cu începutul: a cerut pace, bucurie, curaj și pasiune, a cerut ceva mai stabil și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
întrebări, la fel și în Martie, doar o poză uitată într-un colț de odaie râde cu lacrimi, durerea-i departe, se lasă bătută de fulgi, ca într-un joc, aleargă prin iarnă, mută nămeții la Pol, dar când se apleacă pe ziua cea albă vede femeia căzută-n zăpadă, cu mâinile întinse a rugăciune, Ninge-n Decembrie, ninge. Oglinzi ciobite S-a deformat oglinda concavă a vieții, pe la colțuri au apărut crăpături, destinul a încercat să le chituiască vremea asfințise
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o stea coboară în fântâna săpată, cu grijă, în suflet A înghețat și ultima fărâmă de iubire, chipul oglindit în apă creionează fața acoperită de ninsori, iar lacrima caldă dezgheață iubirea. În zare ninge cu flori ce nu mor. m-aplec spre mine ca spre o prietenă, nu-mi cunosc sufletul de atâtea așteptări, ochii brodați cu vorbe rebele, grăbite, vor să iasă din mit Maricica FRUMOSU „cândva am învelit jumătate de kilogram de primăvară într-un ziar alb-negru și acum
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de lipsit de importanță încât în final, scârțâiam câteva vocale din gât sau doar tușeam încurcat. Nu mai vedeam nimic în jur și nu mai auzeam decât glasul ei. Mă privea în ochi, iar eu, neputând suporta contactul direct, îmi aplecam capul, așteptând cu teamă să mi se dezlege un șiret la papuci. Posibil să mă fi înroșit la față, dar tenul meu ars de soare nu mă trăda. M-a cuprins în brațe strivindu-și de mine, sânii mici, mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
în picioare o luă la fugă ca să se facă scăpat. O mașină cu sirenă și lumini albastre se apropia de noi. Din club, pedagogul venea alergând fluturând un baston de cauciuc pe care-l ținea strâns în mâini. Petruș se aplecă asupra portarului prefăcându-se că-i acordă primul ajutor, încercând astfel să șteargă urmele implicării sale în conflict. Eu eram cărat pe brațe de Marius spre dormitor, în timp ce Kyta dădea declarații milițienilor care coborâseră din mașină, încercând să-i țină
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
melodia preferată a Creței. Mă simțeam privit de undeva din mulțime, dar eram prea departe de acea lume și eu și partenera mea... Nu ne-am vorbit toată seara. Plângeam ca pomii crescuți departe de pădure, legănați de vântul deznădejdii, aplecați de poveri și revenind la fel de fermi pe poziție cu fruntea spre stele. Visele nu ne lăsau să ne târâm fiindcă aveam o lume a noastră, un mic Univers mărginit de neîmpliniri, dar cu nucleul încărcat de speranță. Mă gândeam la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
renunța încă la ea, că o iubeam, dar că nu știam cum să-i spun. Mă hotărâsem să mai aștept. Și dacă avea dreptate? Dacă eram omul cel mai potrivit pentru ea și dintr-un orgoliu prostesc o lăsam altuia? Apleacă-te puțin! am mormăit. De ce? Ca să -ți spun un secret... și când a fost aproape de mine, am sărutat-o prima oară pe buze. Aveam obrazul umed de lacrimile ei. Nu-mi păsa de ce zice lumea din jur. Nici măcar de Petruș
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
a făcut. O să iau masa cu tine... Mă mai primești înapoi? Cu prietenii în parc Eram un tânăr ca oricare altul, cu bucurii și cu tristeți ascunse după o glumă. Zâmbeam sub pomii încărcați de zăpadă imaginându-mi că se apleacă peste creștetul meu să îmi pună cunună din florile lor albe de gheață. Când simți că nu mai aparții nimănui, începi să te dărui tuturor fără să-ți pese de tine, așa îmi spusese într-o seară Erjika. Nu poți
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ea, nici nu știu dacă am vrut măcar o secundă lucrul ăsta, dar știam că în timp ce o sărutam mă simțeam un băiat extraordinar și eram convins că sunt cel mai fericit om din lume. De la distanță, Petruș ne privea sufocat, aplecându-se peste fereastra internatului să vadă mai bine tot ce se petrece. De la o altă fereastră Erjika ne urmărea și ea, în timp ce noi doi nu mai vedeam pe nimeni în jur. Înțelegeam pentru prima oară că viața are sens doar
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
refuz, dar e o altă poveste... Marius rămăsese căzut adând în propriile gânduri. Liniștea de afară fu răscolită de vânt și îmi părea că aud dinspre pădure cum urlă lupii. Iarna nu se dădea plecată curând. Pendulul Noaptea mi se aplecase pe pleoape și-mi doream în acele momente să nu se mai termine. Mă temeam pentru mine, dar mai mult pentru Creața și Erjika. Mă foiam când pe o parte când pe cealaltă căutând să înțeleg tot ce am de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
uiți tot ce s-a Întîmplat În trecut; evenimentele din prezent - cum să spun ?... Nu-ți pierzi judecata. Poate doar mi s-a părut că-i miroase rău gura, dar m-am dat Îndărăt fără să vreau. El Însă se aplecă mult Înainte și privi atent În mașină. — Ai dreptate... judecata... A zis că mai există un fel... cînd nu mai ești capabil să raționezi. Sfîrșești prin a te cretiniza sau te sonezi. În cazul primului tip de amnezie, devii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ce ieșea prin deschizătura perdelei lămîiatice ? Mă simțeam țintuit la zid ca o insectă oarecare... o bucățică de hîrtie prinsă cu un ac de perdea... Dar oare ce naiba? Iar i-am uitat chipul... Chiar dacă individul care se retrăgea era puțin aplecat În față, tot i se vedeau umerii țepeni ca un zid. Singurul lucru care lipsea era gaura neagră din pictura de pe tăblița de lemn... Aceeași zi, ora 11.05. Am vizitat Întreprinderea comercială Dainen. Am solicitat o Întrevedere cu persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
oden, saké. În spatele tejghelei se găsea o mașină de gătit și un bucătar cu șorț alb În față, așezat pe călcîie, pe o pernă destul de grosuță. Cum tejgheaua se Înălța doar la vreo zece centimetri de pardoseală, trebuia să te apleci destul de mult ca să-ți iei mîncarea. Erau vreo șase microbuze În total (oare muncitorii aceia de la serviciul de combustibil m-au mințit sau doar astă-seară erau mai puține decît de obicei ?); la trei dintre ele se aflau cîțiva clienți. În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ce urmărea linia de orizont a digului. Următorul schimb era probabil după o baie bună sau o dușcă de saké. SÎnt numai trei fete? Ce naiba ai de gînd să faci? De data aceasta, Înainte de a lua ceșcuță În mînă, se aplecă și sorbi puțin din ea. Lumina adunată În fundul ceșcuței groase strălucea vizibil. O rază În formă de semilună Îi contura bărbia. — Deci astea sînt afacerile de care te ocupi? — Afaceri? zise el strîmbînd ușor din nas și rîzÎnd puțin jenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de seamă că În jurul fiecărui felinar răsăriseră din Întuneric cinci-șase bărbați - sau maximum șapte-opt -, o adevărată adunătură, aș zice. Mie nu mi s-a părut că ar pluti nimic alarmant În atmosferă... Poate pentru că nu cunoșteam obiceiurile casei. Fiecare stătea aplecat deasupra farfuriei lui cu oden și-și vedea de ceșcuța cu saké. Dacă trebuia să găsesc neapărat ceva care să mă Îngrijoreze, atunci nu puteau fi decît muncitorii aceia cu căști, deși nu erau În timpul serviciului. Poate că poartă căștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sens, Încercînd să explic inexplicabilul. Deodată, studenta din stînga mea se lăsă mult peste pupitru, pînă dincolo de despărțitura dintre noi și, aplecată mult În față, Începu să decupeze o fotografie cu o lamă de ras. Fără să vreau, m-am aplecat și eu mult să văd ce face și apoi, jenat, mi-am văzut mai departe de raport... ...dar nu există nici o dovadă că ar fi Întrebuințat-o. Am toate motivele să cred că n-a folosit-o pentru că, Începînd de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ca pe niște mirodenii frumos mirositoare. Îmi aruncă o privire de probă, parcă. Umerii i se relaxaseră și răsuflă ușurată. Mototoli hîrtia și-i dădu un bobîrnac cu vîrful unghiei. Ținti greșit și bilețelul căzu pe jos. Pe cînd mă aplecam să-l ridic, am privit-o atent. Aveam impresia că sub gleznele ei groase, pantofii cu talpă neagră subțire, plesniți și uzați, erau incapabili să-i suporte greutatea. Doar adîncitura din spatele genunchilor părea oarecum mai feminină, aruncînd o umbră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
chiar cel mai potrivit, pentru că din punct de vedere al indecenței am văzut altele și mai și. Fundalul era complet negru și pe acest fundal fata stătea pe vine, cu genunchii depărtați și greutatea corpului pe piciorul stîng. Era mult aplecată În față, iar părul și-l trăsese pînă sub perineu și-l ținea cu mîna dreaptă. Pe lîngă faptul că poziția ei nu era cîtuși de puțin normală, nu era nici excitantă. Fotografia Îți lăsa impresia unei rezistențe psihologice față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
membrană acoperită de mucus. Jumătatea superioară era de un alb opac cu ușoare nuanțe de rozaliu. Opacitatea se datora probabil firelor de păr ondulat și poate că și albul era un efect difuz al acelgiași cauze. Deoarece subiectul era mult aplecat În față, din unghiul meu de vedere numai protuberantele șirei spinării, rînduite precum niște morminte săpate În nisip erau de culoarea făinii arse... Culoarea m-a tulburat profund. Părul aproape invizibil precum țesătura din catifeaua cea mai scumpă și moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cele din urmă, Însăși existența lui părea a fi negată. Se auzeau pași ce urcau panta. Un individ, probabil funcționar, trecu pe lîngă mine cu o servietă cu documente În mîna stînga și o umbrelă În dreapta. Călca pe vîrfuri, mult aplecat În față sila fiecare pas Își balansa minerul umbrelei. Am impresia că i se stricase Încuietoarea pentru că umbrela se tot, deschidea și se Închidea, de parcă respira și ea. N-am avut curajul să-i adresez vreun cuvînt, dar am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mine Auschwitz-ul nu este loc turistic, nu e „vizitabil”. Mie mi-au fost gazați acolo bunicii dinspre mamă. M-am uitat în pământ, am intrat în pământ de rușine de curiozitățile mele macabre care, uite, deschid răni. Atunci, Ursula a aplecat ochii și i-a spus: - Anita, tatăl meu a fost ofițer superior nazist. Poate chiar el e unul dintre cei vinovați de uciderea bunicilor tăi. Anita a privit-o lung, a cuprins-o în brațe și i-a răspuns: - Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
teoretice. De la mine a priceput cu ce se mănâncă experiența practică și ce va să zică totalitarismul trăit. Nu era încăpățânată. A abdicat. Ba mai mult, a clacat. Și-a dat seama că nu a priceput nimic din propriul ei subiect. A aplecat capul în jos, ușor jenată, dar nu contrariată, de vorbele mele: - Regretul meu e că nu am fost unul dintre cei care trag în el, că nu l-am ucis cu mâna mea. Toată tinerețea am visat la asta. În afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]