5,499 matches
-
Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare de grație, se stinge reveria iubirii și bucuria comuniunii cu 664 Ibidem, p. 58. 665 Ibidem, p. 63. 666 Ibidem, p. 60. 667 Ibidem, p. 67. 668 Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de sens universul intim masculin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să vorbească și împodobește emisia sonoră cu întreaga lor strălucire; astfel, versurile, cântarea și vorbirea au o origine comună". 108 Muzica a fost considerată " o unire a contrariilor", acea "coincidentia oppositōrum" dintre cer și pământ, sonoritatea muzicală fiind înțeleasă drept "comuniune a macrocosmosului și microcosmosului". 109 Astfel, plecând de la interdependența microcosm macrocosm, evidențiind permanenta comunicare dintre lumea interioară și trăirea exterioară, Wittgenstein consideră că "gândirea muzicală, notele muzicale, undele sonore, toate se găsesc, unele față de celelalte, în acea relație internă de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
PROCESUALITATE Până în mileniul al II-lea î.e.n. a apărut teoria chineză privind cultul celor cinci elemente: apa, focul, lemnul, metalul și pământul, care corespundeau primelor cinci numere 1, 2, 3, 4, 5. Aceste cinci elemente au foste definite în deplină comuniune cu timpul și spațiul: apa aparține lumii de jos și este compatibilă cu iarna și cu Nordul; focul ține de lumea cerească și reprezintă vara și Sudul; lemnul descrie primăvara și Estul, iar pământul se află în centru, sprijinind toate
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aerul, pământul. a. Nașterea La naștere, apa apare sub forma unor "praguri" existențiale care, o dată oficiate, deschid drumul pământesc al nou născutului. Fiecare moment, care precede sau urmează nașterii propriu-zise, este învestit ritualic: apa desface legăturile malefice, deschide drumurile, asigură comuniunea dintre lumile prin care omul trece și se pe-trece, purifică și sfințește, întemeiază noua viață, interzice sau eliberează. Astfel, în Bucovina, femeia care trebuie să nască nu are voie să dea apă nimănui pentru că nu va putea naște "până ce
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai dus / Și ți-ai adus / Fat-aleasă / De mireasă / Pe șuierul vântului, / Din fundul pământului. / Druștele / Ți-s crucile / Sfeșnicul / Vătăjelul / Praporul / Ți-i nânașul / Mireasa ți-i clopotul, / Să se strângă norodul."89 Traiul zilnic se desfășoară în deplină comuniune cu viața cosmică, elementul universal fiind părtaș la trecerile și pe-trecerile lăuntrice: "Pământ negru mă hrănește, / Urâtul m-a-mbătrânit, / Că urâtul n-are leac / Decât pânză și toiag."90 Viețuirea antinomică dintre om și univers, bazată pe conștientizarea sentimentului de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
frunza lui / Și nu-i trebu-nimănui. / Jelui-m-aș și n-am cui, / Jelui-m-aș câmpului, / Câmpul are peliniță, / Gura mea n-are credință."128 Alteori, suferința umană este transpusă în universal prin intermediul naturii personificate, utilizarea polisindetului intensificând sentimentul comuniunii om cosmos: "Foaie verde sălcioară, / Rău e când ești bolnăvioară, / Că pe mine tot mă doare / Din cap până în picioare. / Rău îi, doamne, nu pot spune, / De-mi vine să merg în lume / Și să-mi fac casă-n pădure
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din duhul sfânt, / Cu ochii din mare, / Cu frumusețea din soare, / Cu gândul din iuțimea îngerească, / Ca de nemică să nu se sfiască."142 "Trecerea" în lumea de dincolo este o întoarcere la identitatea cosmică originară, dar, de data aceasta, comuniunea inițială se destramă, elementele primordiale se înstrăinează: "Bată-te pustia lut / Mult ești negru și urât. / Sorioara-ai îndrăgit / Și mi-ai pus-o în pământ. / Și mi-ai pus-o la răcoare, / Să n-ajungă leac de soare. / Nici soarele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că nădejdea de la mine / Îi ca gheața cea subțire: Tu te sui, ea nu te ține. / Când te-ai suit c-un picior, / Ea se rupe rotunjor; / Când te-ai lăsat cu-amândouă, / Ea se rupe drept în două."176 Comuniunea elementelor arhetipale creează paliativul ontologic al zbuciumului lăuntric, pus în evidență de repetiția paralelistică ("câne"; "am vrut"; "o scăpat", "scap"), iar anadiploza " Și tot la mine-o venit / Și-o venit și mai greu..." accentuează imposibila descătușare din înlănțuirile trăirilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
abolire a timpului profan și de propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
el să punem butuc. O Crăciune, o bătrâne, / Du-te de la noi cu bine; / Meri pă apa Sâmbetii / Și-napoi nu mai veni; C-a veni altu` Crăciun / Ș-a fi ca tine mai bun."116 "Îngropatul" reprezintă, de fapt, comuniunea existențială cu Apele Primordiale; dacă în centrul țării apare "îngroparea în produc, mai spre sud, în Dobrogea, acolo unde se întâlnesc toate apele, primenirea timpului vechi are loc prin "scalda" lui Crăciun: Dar în pârâu cine se scaldă? / Scaldă-s
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"125 Paradigma mitologică a colindelor este construită pe baza nuntirii dintre pământ și cer, legătură consfințită de prezența astrelor; în unele colinde, apar și ipostaze feminine ale soarelui care mijlocesc comuniunea dintre sacru și profan: "Sora Soarelui / Că așa zicea, / Că ea e mai mare, / Că-i frate-său Soare / Și de când răsare, / Până când sfințește, / Lumea o-ncălzește, / Că de n-ar sori, / Lumea n-ar mai fi. / Sora Vântului, / Ea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
găina și cocoșul, găina călăuzind momentele semnificative ale vieții, în plan uman, iar cocoșul, ca reprezentant al planului cosmic, vestind și drămuind timpul. Găina și cocoșul au încărcătură ritualică, fiind prezente, în ceremonialul de trecere, ca simboluri ale prosperității, ale comuniunii nupțiale sau sunt călăuze a sufletului pe lumea cealaltă. Pasăre htoniană, găina este un simbol al dragostei și al fertilității: "găină se cuvine să ducă mirele și mireasa preotului, înainte de nuntă, îndată ce s-a început a striga vestirile. Mirele se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al sufletului, cu rol apotropaic, "pasărea de fier" este invocată în descântece, fiind considerată un adevărat taumaturg. Fierul, extras din măruntaiele pământului, este de origine divină, protejând împotriva răului. Asocierea pasăre fier construiește principiul dualității i-materialitate / materialitate, făcând posibilă comuniunea dintre pământesc și ceresc. Într-un descântec pentru "durere de cap", realitatea imediată capătă valențele fierului, tocmai pentru a fi apărată de puterile malefice: "La stânca de fier, / O pasăre de fier / O scos puii de fier, / Cu clobanț de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
am adus puțin grâu, / Pentru pasărea care roagă pe Dumnezeu, / Care roagă pe Dumnezeu să rodească grâul, / Să fie spicul ca brâul preotului / Și snopul ca preotul."319 În preajma solstițiului de iarnă, pasărea-suflet din colinde este reprezentată ca simbol al comuniunii dintre pământesc și ceresc: "Voi, sfinților, stați aici, / Eu mă duc cu îngerii / Pe cărarea-ntr-aurită. Unde raiul îi gâcit, / Este-un pom în drum înflorit / Tăt cu mere și cu pere, / Da nu-s mere și cu pere, / Da nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de primăvară și echinocțiul de toamnă. Astfel, în mentalitatea populară se crede că Alexie "descuie" pământul, la 17 martie, pentru a ieși vietățile din "lacra pământului" și închide pământul de Ziua Crucii, pe 14 septembrie,345 Aflat într-o permanentă comuniune cu schimbările timpului mitic, țăranul român "ține" cu strășnicie zilele șarpelui pentru a fi ocrotit și norocit de-a lungul anului. Prima sărbătoare, numită Alexiile, are loc în preajma echinocțiului de primăvară, când iese șarpele din adăpostul subpământean, iar la echinocțiul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
activ, ordonator și creator, ipostază regală care străjuiește ritmurile vieții. Liant ontologic între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual solar, ipostaziat de cercul sacru al șerpilor întemeietori de viață nouă: "Balaurii se fac așa: sub grămezi mari de găteje, sau în ziduri sparte și părăsite, ori prin locuri umede
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
atunci când avea sentimentul că nu are de spus nimic nou. A fost o înclinație caracteristică a lui Wittgenstein, care s-a exprimat încă din anii tinereții, să pretindă ca între oameni care întrețin un contact intelectual strâns să existe o comuniune cât mai deplină a reprezentărilor asupra vieții, a modelelor de comportare pe care le urmează. El îi va recomanda și lui Russell, ca și altor prieteni de atunci și de mai târziu, anumite opere ale poeților, scriitorilor și compozitorilor săi
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ca orice diferență în modul de a simți lucrurile între el și prieteni să-i producă suferință. Or, pe măsură ce l-a cunoscut mai bine pe Russell, Wittgenstein a devenit conștient cât de mari sunt obstacolele care stau în calea acelei comuniuni pe care și-o dorea. Modul în care trăia Russell nu se potrivea în multe privințe cu aspirațiile spre desăvârșire ale unui admirator al lui Weininger. Comportarea lui Russell nu era inspirată de acea necruțătoare lipsă de îngăduință față de slăbiciunile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o vreme cînd lacrimile cad Înăuntru și ard”. „Nu cunosc mai puternic legîmÎnt Între două suflete pe pămînt ca taina aceluiași păcat.” (Octavian Goga) O suferință comună, cum este de exemplu cea a „iubirii”, realizează Într-adevăr cea mai sudată comuniune sufletească: „Dragostea Îndură mai ușor absența sau moartea, decît Îndoiala sau trădarea” (A. Maurois). * „Ridică-te de la suferința ta, la suferința tuturor” (V. Hugo) Ca să nu-ți absolutizezi propriile suferințe, trebuie să Înveți să-ți trăiești suferințele prin suferințele celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
-o spunând că în privința acestor lucruri regii trebuie să se supună lui Dumnezeu și Bisericii mult mai riguros decât alți creștini, pentru că sunt obligați să servească drept exemplu poporului. Are mult zel pentru religie; arată mult respect pentru Papă. Ia comuniunea deseori și venerează relicvele sfinților; este devotată Fecioarei“ După îndeplinirea tuturor obligațiilor, își primea copii, care se delectau cu mobila special făcută pentru ei: un scaun din catifea verde cu franjuri și dresuri aurite pentru Ludovic și un cărucior din
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
enunțării și În acea situație, și care este necesar, dintr-un motiv sau altul, să fie adus la cunoștința unei/unor alte persoane - fie pentru a servi unei acțiuni comune, fie, pur și simplu, pentru a stabili/confirma relații de comuniune socială” <ref id=”60”> Idem referință </ref>. Fire-ai a naibii, dacă nu te omor! (Moromeții, vol. I, p. 9) Semnificația acestei propoziții nu poate fi Înțeleasă decât dacă ea este plasată În lanțul de evenimente reale, În contextul situației
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
să nu piară, ci să aibă viață veșnică”; pentru că El și-a dat sufletul și viața spre răscumpărarea multora. Dumnezeu l-a creat pe om și l-a deosebit de restul creației, întrând cu el într-o relație, într-o comuniune apropiată, personală și adresându-se ca unui fiu și colaborator. Pentru aceasta, responsabilitatea omului față de Dumnezeu este foarte mare. Aș putea să zic imens de mare! în toată activitatea sa, omul trebuie să tindă, conștient și liber, spre creator ca
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
sufletul său o va cunoaște prin rugăciune. Sufletul care iubește pe Domnul nu poate să nu se roage, căci este atras spre El prin harul pe care l-a cunoscut în rugăciune.” în sufletul fiecărui om dintru început este sădită comuniunea cu Dumnezeu, ca modalitate de a-L cunoaște, de a face voia Sa și de a împlini poruncile Sale. Dar pentru ca aceste porunci să poată fi îndeplinite, să aducă roade cât mai bogate în lume, omul are nevoie de ajutorul
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
a-L lăuda, a-I cere ajutorul și a-I mulțumi pentru binele ce ni l-a dat și ni- l va da necontenit. Rugăciunea este o lucrare nesfârșită, mai presus de orice artă sau știință. Prin rugăciune intrăm în comuniune cu Ființa cea fără de început sau, altfel spus, însăși viața lui Dumnezeu devine viața noastră. „Rugăciunea este un act de mare înțelepciune, care întrece orice frumusețe și vrednicie. Rugăciunea autentică, cea care ne unește cu Cel de Sus, nu este
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
din spaimă. Din acea spaimă de nimic, care ne deconcertează și ne aruncă în cea mai dezolantă dintre tristețile fără leac pământesc. Rugăciunea este smerenie, pentru că recunoscând pe altul, mai mare ca noi, ieșim din egoism. Rugăciunea e intrare în comuniune cu un interlocutor spiritual care există veșnic, care e însăși existența, izvorul și creatorul ei: „Eu sunt Cel ce sunt”. El ne garantează și nouă veșnicia prin existența Sa. El dă sens vieții noastre pe pământ și faptului că trupul
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]