5,325 matches
-
nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația de neutralitate a Ungariei, deși considerată de Moscova „provocatoare”, n-a fost cauza căderii lui Nagy. Ceea ce Kremlinul nu putea trece cu vederea a fost faptul că partidul maghiar renunța la monopolul puterii, la „rolul conducător al partidului” (În Polonia, Gomu³ka avusese grijă să nu permită niciodată așa ceva). O asemenea abatere de la practica sovietică constituia o periculoasă infiltrare a democrației, care ar fi dus la pieirea partidelor comuniste de pretutindeni. Acesta e motivul pentru care liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importante, de acea minoritate privilegiată care frecventase cursuri până la 17-18 ani, primise valoroasa diplomă liceală și intrase În serviciu sau continuase pregătirea profesională. Instituțiile Învățământului secundar (grammar school În Anglia, lycée În Franța, Gymnasium În Germania) fuseseră accesibile doar elitei conducătoare. Cu aceeași programă clasică la care copiii săraci din mediul rural sau urban nu avuseseră niciodată acces, ele se deschideau acum unui număr crescând de tineri din toate straturile sociale. Pe măsură ce tot mai mulți copii treceau prin liceu, falia dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cercurile oficiale pentru propagandă Împotriva partidului. În replică, ei au publicat o „Scrisoare deschisă Partidului”, Înaintată secției de partid de la Universitatea din Varșovia În martie 1965. În scrisoare, autorii Înfățișau un regim birocratic, absolutist, surd la interesele tuturor În afară de elita conducătoare pe care o servea, guvernând incompetent o populație muncitorească sărăcită și cenzurând orice critică sau comentariu. Singura speranță a Poloniei, conchideau Kuroñ și Modzelewski, era o revoluție autentică, bazată pe consilii muncitorești, libertatea presei și desființarea poliției politice. La o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre democrație. țara era condusă de o rețea restrânsă de avocați, profesori catolici și funcționari civili, majoritatea implicați și În companiile private pe care măsurile lor politice le favorizau. Cum opoziția politică explicită era interzisă, tot din interiorul acestor cercuri conducătoare - și nu din rândul intelighenției, ale cărei vârfuri se aflau În exil - au apărut ideile reformiste și presiunea schimbării, incitate de frustrarea În fața ineficienței locale, criticile din străinătate sau exemplul Conciliului Vatican II. Franco a murit În sfârșit pe 20
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că preferă vechiul paternalism subvenționat de stat. Potrivit convențiilor complexe ale politicii britanice preocupate de social, Margaret Thatcher - răsărită dintr-un mediu mic-burghez și cu o slăbiciune pentru nouveaux riches din mediul de afaceri - nu era pe placul venerabilei elite conducătoare a țării; la rândul ei, le Întorcea antipatia cu vîrf și Îndesat. Conservatorii mai bătrâni erau șocați de disprețul ei rece pentru tradiție sau experiență: când nebunia privatizării a atins apogeul, fostul prim-ministru Harold Macmillan a acuzat-o că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o critică explicit marxistă a „socialismului real existent”. Robert Havemann, un comunist mai vârstnic care a fost pus sub acuzare și amendat pentru că Îi luase apărarea cântărețului de folk Wolf Biermann (exilat În Occident În 1976), a criticat aspru partidul conducător nu pentru Încălcarea unor drepturi, ci pentru că Își trăda propriile idealuri Încurajând consumul de masă și proprietatea privată a bunurilor de consum. Wolfgang Harich, figură proeminentă În cercurile filosofice din RDG și vechi critic al deviaționismului „birocratic” al regimului, era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bunurilor de consum. Wolfgang Harich, figură proeminentă În cercurile filosofice din RDG și vechi critic al deviaționismului „birocratic” al regimului, era la fel de vehement În opoziția sa față de „iluziile consumismului”, considerând că reeducarea populației În acest sens cădea În sarcina partidului conducător. Opoziția anticomunistă propriu-zisă din RDG tindea să se coaguleze, ca și În Polonia, În jurul bisericilor - În cazul Germaniei, Bund der Evangelischen Kirchen, de confesiune protestantă. Aici, noul limbaj al drepturilor și libertăților era vecin cu cel al credinței creștine și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
te puteai aștepta decât la „fapte neeroice, realiste”. Discursul intelectualilor se adresa mai mult celorlalți intelectuali decât Întregii comunități: În unele cazuri, ei Își rectificau implicit pozițiile entuziaste din trecut. Mai mult, ei erau urmașii (În unele cazuri, copiii) clasei conducătoare din prima generație a puterii socialiste - iar educația și privilegiile s-au transmis destul de eficient de-a lungul generațiilor, Îndeosebi În Polonia și Ungaria. Prin urmare, nu erau Întotdeauna Îndrăgiți de restul populației. Ca și În trecut (când cuvântaseră pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Îngrijorați de o posibilă ripostă a conducerii comuniste umilite) recomandau prudență. Trebuia să fie o revoluție „autolimitată”. Jacek Kuroñ, care nu uitase evenimentele din 1956 și 1968, și-a reafirmat angajamentul față de „sistemul socialist”, subliniind că Solidaritatea acceptă „rolul conducător al partidului” - nimeni nu voia să le ofere autorităților de la Varșovia sau Moscova un pretext să trimită tancurile. Limitările autoimpuse s-au dovedit utile până la un punct. Chestiunile evident politice - dezarmarea sau politica externă - nu se aflau pe agenda publică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întregii națiuni. În 1987, nouă gospodării sovietice din zece dețineau un televizor, astfel că tactica lui Gorbaciov a avut la Început un succes fulgerător: creând concret o sferă publică pentru dezbaterea parțial deschisă a problemelor țării și spărgând monopolul castei conducătoare asupra informației, el forța partidul să-i urmeze exemplul - și oferea astfel un cadru sigur În care reformatorii din interiorul sistemului, până atunci tăcuți, puteau să se exprime și să-i ofere susținere. Aproape fără să vrea, În decursul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu Împotriva partidului, cel puțin pentru a dejuca rezistența acestuia la schimbare. În octombrie 1987, Gorbaciov a vorbit În public pentru prima dată despre crimele staliniste și a avertizat că, dacă partidul nu promovează reforma, avea să-și piardă rolul conducător În societate. La Conferința partidului din iunie 1988, Gorbaciov și-a reiterat atașamentul față de reformă și relaxarea cenzurii, cerând organizarea de alegeri libere În anul următor pentru un Congres al Deputaților Poporului. În octombrie 1988, el i-a Îndepărtat din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însuși Gorbaciov a șovăit la Început. Comuniștilor le aluneca printre degete monopolul puterii: la sugestia lui Gorbaciov, În februarie anul următor Congresul a votat eliminarea din Constituția sovietică a prevederii de bază - Articolul 6 -, care atribuia Partidului Comunist un „rol conducător”13. Răsturnările din politica internă sovietică Între 1985 și 1989 au fost facilitate de o mutație majoră În politica externă, petrecută sub Gorbaciov și noul său ministru de Externe, Eduard șevardnadze. Gorbaciov Își declarase de la bun Început hotărârea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exprimare În timp ce mențineau monopolul partidului asupra adevărului. Însă reforma parțială - sau reforma unui singur sector În detrimentul altora - era o contradicție În sine. „Pluralismul controlat” sau „piața socialistă” erau din start sortite eșecului. Ideea că partidul putea să-și mențină rolul conducător, lepădând numai excrescențele patologice produse de cele șapte decenii de putere absolută, indică o anumită naivitate politică din partea lui Gorbaciov. Într-un sistem autoritarist puterea este indivizibilă - dacă cedezi o parte din ea, ajungi În cele din urmă să o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
De cealaltă parte, numai doi dintre candidații comuniști aflați pe liste pentru locurile „rezervate” au reușit să adune cele 50% din voturi necesare pentru a le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște Învinși și a ceda puterea. În aceste circumstanțe, alegerea era limpede: după cum i-a pus ferm În vedere Gorbaciov
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și ștergându-le rușinea. În luna următoare, Guvernul Mazowiecki a anunțat planuri de creare a unei „economii de piață”, prezentate Într-un program de stabilizare (așa-numitul „Plan Balcerowicz”) aprobat de Seim la 28 decembrie. O zi mai târziu, „rolul conducător” al Partidului Comunist al Poloniei a fost exclus oficial din Constituția țării. Patru săptămâni mai târziu, pe 27 ianuarie 1990, partidul Însuși avea să fie dizolvat. Succesiunea rapidă și haotică de evenimente din ultimele luni din Polonia comunistă nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
relativă libertate la legea marțială, urmată de un lung și nebulos purgatoriu de semitoleranță represivă care a culminat cu Întoarcerea la crizele economice din deceniul anterior. Biserica Catolică era puternică, Solidaritatea populară, iar națiunea poloneză nutrea o ură neîmpăcată față de conducătorii comuniști - Însă aceștia s-au agățat atât de mult de putere, Încât căderea lor finală a venit oarecum prin surprindere. Fusese un lung adio. În Polonia, legea marțială și urmările ei au pus În lumină limitele și carențele partidului; represiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
viața de partid. O inițiativă cu impact și mai mare - o recunoaștere tacită a faptului că partidul nu mai avea șanse să-și mențină controlul asupra țării dacă nu se reconcilia cu propriul său trecut - a fost anunțata intenție a conducătorilor comuniști ai Ungariei de a reînhuma rămășițele pământești ale lui Imre Nagy. În același timp, Imre Pozsgay și alți reformiști din Biroul Politic maghiar și-au convins colegii să formeze o comisie de investigare a evenimentelor din 1956 și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
János Kádár a murit, după trei săptămâni - În aceeași zi În care Curtea Supremă a Ungariei pronunța decizia de reabilitare completă a lui Nagy -, comunismul maghiar a murit și el. Mai rămâneau doar formalitățile de deces: s-a eliminat „rolul conducător” al partidului, au fost programate alegeri pluripartite pentru luna martie a anului următor, iar pe 7 octombrie comuniștii - Partidul Muncitoresc Socialist Ungar - și-au schimbat numele În Partidul Socialist Ungar. Pe 23 octombrie, parlamentul, compus Încă În majoritate din deputați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
28 noiembrie, Stefan Heym, Christa Wolf și alți intelectuali est-germani au lansat un apel „Pentru țara noastră” - pentru salvarea socialismului și a Republicii Democrate Germane, protestând ferm Împotriva a ceea ce Heym descria drept „gunoiul poleit” al Occidentului. Bärbel Bohley, figura conducătoare În Neues Forum, a mers până la a califica deschiderea Zidului drept „nefericită” pentru că Întârzia „reforma” și precipita alegerile Înainte ca partidele și electoratul să fie „pregătite”. Ca mulți intelectuali „contestatari” din RDG (fără a mai vorbi despre admiratorii lor vest-germani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alegerile Înainte ca partidele și electoratul să fie „pregătite”. Ca mulți intelectuali „contestatari” din RDG (fără a mai vorbi despre admiratorii lor vest-germani), Bohley și colegii ei nutreau Încă viziunea unui socialism reformat, curățat de poliție secretă și de partidul conducător, dar care să păstreze o distanță sigură față de prădătorul doppelgänger capitalist de la vest. După cum aveau să demonstreze evenimentele, această viziune era la fel de nerealistă ca fantezia lui Erich Honecker de reîntoarcere la obediența neostalinistă. Neues Forum s-a autocondamnat astfel la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Violenței (OPIV, un alter ego slovac al Forumului) căpătaseră un statut legal și negociau cu guvernul. Pe 29 noiembrie, Adunarea Federală, răspunzând cu docilitate unei revendicări a Forumului Cetățenesc, a Înlăturat din Constituția cehoslovacă clauza fundamentală ce garanta un „rol conducător” Partidului Comunist. În situația nou-creată, cabinetul Adamec a propus un guvern de coaliție, pe care reprezentanții Forumului Cetățenesc, Încurajați de mulțimea numeroasă și hotărâtă care acum ocupau străzile În permanență, l-au respins pe loc. În acest moment, comuniștii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Polonia, opoziția intelectuală era unită mai ales de amintirea Înfrângerilor din trecut și de hotărârea de a evita confruntarea directă - nu Întâmplător principala organizație civică din Slovacia s-a autointitulat Opinia Publică Împotriva Violenței. Ca și În RDG, falimentul partidului conducător a fost sesizat atât de rapid, Încât opțiunea unei reacții organizate din partea ariergărzii partidului a fost aproape din start exclusă. Rolul lui Havel a fost Însă la fel de crucial: În nici o altă țară comunistă nu apăruse o personalitate cu un prestigiu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de scepticism e absolut nefondat: toate dovezile care au ieșit la lumină de atunci sugerează că pe 17 noiembrie securitatea cehă a mers pur și simplu prea departe. Nu a fost nici un „complot” cu scopul de a forța mâna clicii conducătoare. În 1989, poporul cehoslovac și-a luat soarta În mâini. Cazul României a fost cu totul altul. Acolo, pare incontestabil că o facțiune din interiorul Partidului Comunist Român a decis În 1989 că singura șansă de supraviețuire era să Înlăture
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cehoslovac și-a luat soarta În mâini. Cazul României a fost cu totul altul. Acolo, pare incontestabil că o facțiune din interiorul Partidului Comunist Român a decis În 1989 că singura șansă de supraviețuire era să Înlăture prin forță elita conducătoare din jurul lui Nicolae Ceaușescu. România, desigur, nu era un stat comunist obișnuit. Dacă Cehoslovacia era cea mai vestică țară dintre sateliții comuniști ai Moscovei, România era cea mai „orientală”. Sub Ceaușescu, comunismul degenerase din național-leninism Într-un soi de satrapie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu Întâmplător, la o zi după căderea Zidului Berlinului), ei l-au dat jos pe nefericitul Jivkov. A urmat o succesiune de evenimente de-acum familiară: deținuții politici au fost eliberați, a fost autorizată activitatea partidelor politice, prevederea despre „rolul conducător” al comuniștilor a fost Înlăturată din Constituție, o „masă rotundă” a pregătit alegeri libere, vechiul partid a devenit Partidul Socialist Bulgar și, la termenul stabilit, alegerile au fost câștigate fără probleme - ca și În România - de foștii comuniști (nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]