5,759 matches
-
contur în poeme de factură expresionist-onirică ori realizate prin tehnica, simbolistă, a sugestiei. Arlechin constituie zenitul operei lui I., versul capătă aici o mai conturată personalitate, articulat sub semnul lumii și a literaturii ca teatru. Primele poeme exersează încă maniera descriptivă în tonalitate elegiacă - un tablou dominat de înserări, păsări, șoapte, căderi -, în care eul poetic e mai mult o prezență discursivă decât lirică: „Ram de măslin purtam./ Șarg eram în amurgul/ de tamburină./ Mă-mpiedicam în cercuri - cercuri/ desprinse din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
și invers, indiferent care ar fi subiectul cercetării" (p. 19). În viziunea acelorași autori, cercetarea științifică a socialului are patru caracteristici: 1. Obiectivul cercetării îl constituie formularea de inferențe. Bazându-se pe datele empirice, cercetarea științifică urmărește să producă inferențe descriptive și explicative, care ne "permit să vedem dincolo de datele adunate". 2. Procedurile cercetării sunt publice. Ele sunt un act public pentru a fi transmise altora, astfel încât limitele lor inerente să poată fi depășite. Acest lucru permite cercetătorilor reproducerea proiectelor de
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
cufundat în întregul context. Observația participativă. Implicarea activă în viețile celor studiați, astfel ca să fi acceptat ca membru într-o bandă, este cunoscută ca observație participativă. Ea este cea mai calitativă dintre toate metodele de cercetare, producând informații care sunt descriptive mai mult decât cuantificabile. Observația participativă dă posibilitate cercetătorului să descopere date detaliate despre gândurile, simțămintele și comportamentul grupului pe care îl studiază. De asemenea, permite acestuia să obțină un simț al "realității" vieții grupului. Observația participativă îl face capabil
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
metode variate ca: ancheta în masa de greviști, interviurile cu oamenii care fac parte din managementul firmei și analiza de conținut a articolelor din ziare despre evenimentul respectiv. Yin (1993) a identificat următoarele tipuri specifice de studii de caz: exploratorii, descriptive și explicative. Cazurile exploratorii sunt considerate ca un preludiu pentru cercetarea socială, în sensul că urmăresc în principal identificarea variabilelor care urmează apoi să fie investigate. Cazurile descriptive solicită ca o anumită teorie descriptivă să fie dezvoltată înainte de a începe
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
Yin (1993) a identificat următoarele tipuri specifice de studii de caz: exploratorii, descriptive și explicative. Cazurile exploratorii sunt considerate ca un preludiu pentru cercetarea socială, în sensul că urmăresc în principal identificarea variabilelor care urmează apoi să fie investigate. Cazurile descriptive solicită ca o anumită teorie descriptivă să fie dezvoltată înainte de a începe proiectul. Ele urmăresc să asigure detalii bogate sau o măsurare precisă a variabilelor, precum și stabilirea caracteristicilor unei populații, grup, fenomen, inclusiv identificarea regularităților. Studiile de caz explicative sunt
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
specifice de studii de caz: exploratorii, descriptive și explicative. Cazurile exploratorii sunt considerate ca un preludiu pentru cercetarea socială, în sensul că urmăresc în principal identificarea variabilelor care urmează apoi să fie investigate. Cazurile descriptive solicită ca o anumită teorie descriptivă să fie dezvoltată înainte de a începe proiectul. Ele urmăresc să asigure detalii bogate sau o măsurare precisă a variabilelor, precum și stabilirea caracteristicilor unei populații, grup, fenomen, inclusiv identificarea regularităților. Studiile de caz explicative sunt folosite pentru a face investigații cauzale
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
formă de conducere instrumentală. 6.4. Persuasiunea birocrației Ce este birocrația? Tipul dominant al organizației formale în societatea modernă este birocrația. Deși termenul în mod obișnuit este folosit cu conotații negative, sociologii îl angajează pur și simplu ca un termen descriptiv. Ei consideră birocrația ca o formă a administrației care se bazează pe organizații ce urmăresc obiective variate. Ca termen tehnic în sociologie, birocrația este legată de numele lui Max Weber. El i-a dat o definiție precisă si a sugerat
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
mai grav, mai profund (vocala u, nazala n). Evoluția personajului certifică parcă acest lucru, de la registrul burlesc din prologul ei vom ajunge și la un sens moralizator al istorisirii rostite de femeie: virtutea umană este mai presus de orice. Prologul descriptiv al Povestirilor din Canterbury constituie un „lux al narațiunii” (Roland Barthes), pe care însă autorul și-l permite din dorința de a ne face familiari cu lumea fictivă, dar păstreză și ceva dintr-un ritual ancestral al povestirii, care necesită
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
autorul și-l permite din dorința de a ne face familiari cu lumea fictivă, dar păstreză și ceva dintr-un ritual ancestral al povestirii, care necesită o minimă prezentare, o captare a atenției, o pregătire pentru cele ce vor urma. Descriptivul este universal prezent, ca și narativul. „Nimeni nu a privit oamenii așa cum a făcut-o Chaucer; ochiul său a surprins totul, deoarece știa ce să caute. Nu 250 David S. Reed, Crocodilian Humor: A Discussion of Chaucer’s Wife of
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sau i se fac reverențe. Descrierea pe care i-o realizează naratorul este detaliată.486 „Chaucer știe să creeze complexitate chiar și atunci când folosește un stil simplu, sau mai curând cu un stil care ar putea fi catalogat ca simplu descriptiv.”487 Stareța, pe care naratorul încearcă să o înfățișeze ca pe o ființă pioasă, sfârșește prin a fi portretizată, într-o sinceritate femecătoare, ca o eroină de roman, astfel realizând, 479 Ibidem, p. 32. 480 Ibidem, p. 31. 481 Ibidem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem, p. 32. 482 Ibidem. 483 Ibidem, p. 32. 484 Carolyn P. Collette, art. cit., p. 141. 485 E. Talbot Donaldson, Chaucer The Pilgrim, în „PMLA”, vol. LXIX, nr. 4, September 1954, p. 930. (trad. n.) 486 William Blake, A Descriptive Catalogue, în Complete Writings, edited by Geoffrey Keynes, Oxford University Press, London, 1966, p. 564. 487 E. Talbot Donaldson, The Masculine Narrator and Four Women of Style, în Speaking of Chaucer, W. W. Norton & Company, Inc., 1970, p. 63. (trad
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
by Mark Musa and Peter E. Bondanella, New York, W.W. Norton & Company, 1977, pp. 151-171. 11. Idem, Giovanni Boccaccio: Overview, în Reference Guide to World Literature, Second Edition, edited by Lesley Henderson, St. James Press, 1995. 12. Blake, William, A Descriptive Catalogue, în Blake: Complete Writings, edited by Geoffrey Keynes, Oxford University Press, London, 1966, pp. 563-585. 13. Branca, Vittore, Boccaccio medievale, G. C. Sansoni Editore, Firenze, 1970. 14. Brewer, Derek, Symbolic Stories: Traditional Narrative and the Family Drama in English
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-mi fac cunună."114 Zbuciumul interior este figurat de tonul imprecației directe, realizat prin îmbinarea dintre repetiție ("busuioace, busuioace"), aliterație ("busuioace, / nu te-ai coace") și imperativul negativ ("nu te-ai coace"), relație semantică al cărei efect stilistic generează dialogul descriptiv: "Busuioace, busuioace, / Răsărit-ai, nu te-ai coace!.../ Dar de ce să nu mă coc? / Că sunt floare cu noroc! / Cresc tot timpu-n grădiniță, / Mă iau fetele-n cosiță / Și băieții-n pălărie, / Cu o mare bucurie, / Cu dragoste nouă / Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este antinomică, în funcție de trăirea sentimentului. În acest caz, dialogul dintre om și codru se bazează pe un paralelism negativ ("nimic nu ți-oi strica / Numa-o creangă"); antonomaza ("măria-ta") din adresarea directă inițială este înlocuită de perechea de epitete descriptive ("uscat / gol") care prezintă refuzul găzduirii: "Teiule, măria-ta, / Lasă-mă la umbra ta, / Lasă-mă la a ta umbră, / Pe mine și pe-a mea mândră; / Lasă-mă la umbra ta, / Că nimic nu ți-oi strica, / Numai-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de jele! De-ar fi dorul ca o floare / Aș întineri sub soare!"152 Paralelismul sintactic care construiește relația arhetipală dintre ființa lumii și ființa umană este reliefat prin prezența corelativă a planului nominal ilustrat de vocative sau de microtextul descriptiv cu planul verbal, reprezentat de imperativul implorativ, în tandem cu notația incertitudinii și posibilității, prin utilizarea conjunctivului și condiționalului optativ: "Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți crengile-n jos, / Să mă sui în vârful tău, / Să-l văd pe bădița
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dar nu știu cum? Te-aș lăsa până te-ai coace, / Mai mare scârbă mi-i face; / Dar mai bine te-oi lua: / Te-oi lega la cheotoare, / Nici la vânt și nici la soare, / La inima ce mă doare!"156 Planul descriptiv fuzionează cu planul narativ, interiorizarea discursului poetic transformându-se în modalitate directă de receptare a semnificațiilor. Deicticele antitetice ( aici / acolo) fisurează, parcă, planul expresiei pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
venit cu lopeți de argint, / Să scoatem floricica din pământ, / S-o scoatem cu rădăcină / S-o răsădim la împăratul nostru în grădină, / Acolo de înflorit va înflori / Și de rodit va rodi / Și foarte bine va fi."166 Metaforele descriptive, urmate de circumstanțialele de scop, vizualizează integrarea în viața socială, trecând prin ritualul integrării în cosmic: "Nună mare, fii voioasă, / Că tu ai fină frumoasă, / Mirele un trandafir / Ca să-l porți sara la sân; / Miresuica o zmeurică / Ca s-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i, doamne, și omului / Ce i-ai dat și codrului, / Codrului i-ai dat cărări / Și omului supărări, / Codrului i-ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și a notațiilor descriptive, pune în act liantul ontologic dintre eul individual și eul cosmic: " Cununița grâului / De pe-ntinsul câmpului, / Fetele au secerat / Feciorii clăi a-nșirat. / De unde cununa vine / Mult mi-i drag și-mi pare bine, / Cununa-i de sânziene, / Cu Ilene-Cosânzene, / Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
adăpată, / Tot cu apă de izvor / Stropită cu drag și dor, / Cununa-i de sânziene / Cu Ilene-Cosânzene, / Cununița grâului / Bucuria omului!"183 Metafora "omul-cosmos" este ilustrată cu ajutorul dialogului construit pe baza paralelismului analogic, anticipat de îmbinarea structurii narative cu elemente descriptive: " Acolo-n vale-n poieniță, / Doarme-o mândră copiliță, / Trece un voinic în grabă, / Mi-o sărută și-o întreabă: Ești fată sau măritată / Sau zână din cer picată, / Da sunt floarea-florilor, măi! Dragostea feciorilor, măi! Tu, voinice, cine ești
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
urât nu poți scăpa, / Că urâtul n-are leac, / Numai pânză și toiag / Și-o cruciuliță la cap!"214 Reprezentarea metaforică a norocului, ca întrupare a naturii, conturează spațiul antinomic al metamorfozelor sortirii. Prezentarea gradată a "făuririi" destinului, de la cadrul descriptiv, portretistic, la tonul invectivei care evocă norocul personificat, întruchipează stările existențiale,universale, ipostaziate, ipostaziate de alternanțele semantice afirmativ / negativ: "Frunzuliță ca bobul, / Mândră floare-i norocul, / Dar nu crește-n tot locul, / Nici nu-l are tot omul. / El crește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dumnealui nu poate / Ca să-i deie morții moarte. Da eu așa amărât / Și pe moarte-am jupuit / Ș-am pus pielea la uscat. / Ciubote din ea să fac, / Să-mi trăiesc viața cu drag."225 Împletirea planului narativ cu notațiile descriptive pune în evidență atitudinea de acceptare în fața "marii treceri", singurătatea asumată în fața morții, ca resemnare, fiind ilustrată de inversiunile care portretizează petrecerea din această lume ("neagră singurătate", "pustia moarte"), metafora exprimând chintesența vieții săvârșite ("car de lut"): "Urâtu-i, doamne, urât
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și le-am iubit, / Acelea m-o-mbătrânit. Lelița cu tăte bune / Și bărbatul-ncins cu fune; Lelița cu chica creață / Și bărbatu-ncins c-o ață."234 Dialogismul interior al discursului poetic construiește relația dintre om și natură, pe baza amplificărilor descriptive și a planurilor analogice. Tonul explicativ, pe fondul singularizării, pune în valoare imaginea binară contrastantă a destinului: " Foaie verde trei măsline, / Mă mir, codrule, de tine / Cum de-ți merge-așa de bine / Și nu-mbătrânești ca mine! / Că tu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poate fi atribuit unui lucru prin care acesta poate fi cercetat și exprimat".1 Fie că sunt "determinări ale realității" (Platon), "predicate fundamentale ale lucrurilor" (Aristotel), "forme apriorice ale intelectului" (Kant), "determinări ale ființei fiindului" (Heidegger) sau "structuri ideale și descriptive ale realității" (Pierce), categoriile sunt ontofanii, realul fiind răstălmăcit din perspectiva existențialului originar. Eterna viețuire antinomică, între lumea sacrului și lumea profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul. Țăranul român, trăind în "zariște cosmică", reîntemeiază lumea ca manifestare a gândirii mitice
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul conflictului existențial dintre Dumnezeu și Moș Crăciun care-și părăsește statutul de zeu solar și duce pe umeri povara pământescului: "Bună vremea la fereastră, / La boieri
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cânți primăvara-ntreagă? / Ce dor ai în pieptul tău, / După cine-ți pare rău? / După cine-n piept te doare? / Că lași codrul tot în floare / Și te duci când vine vara, / Și nu cânți în codru seara?"292 Enunțurile descriptive, diminutivale, retorica explicită, construită pe baza personalizării verbale și nominale, transformă discursul monologat în discurs dialogic, făcând posibilă prezentarea directă, anaforică: "Cuculeț cu pene sure, / Ce lași lenea să te fure, / Ce nu cânți colea pe cracă / De urât ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]