6,113 matches
-
de cenușă fierbinte se repezea cu dușmănie asupra garniturii, ca din conul unui vulcan în erupție. Era îngrozitor! Peste mine au venit mâniile Tale și înfricoșările Tale m-au tulburat. (Psalm 87) Asistam parcă la o luptă înverșunată, surdă și disperată, între două forțe: a binelui și a răului. Ființele umane aflate în vagoanele închise și păzite de militari înarmați cu pistoale-mitralieră se opuneau, refuzau mental să urmeze locomotiva. Era o grevă a materiei cenușii, a rațiunii care nu putea accepta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
O noapte întreagă am stat în genunchi în fața icoanei Tale, făcând mătănii și implorându-Te să nu o iei la Tine pe surioara mea, Silvia. Dar plânsul meu nu Tea impresionat: ai rămas rece, distant și insensibil al demersul meu disperat. Zici: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea. (Matei 12:30) Dar atunci eram cu Tine, Te preamăream, Te proslăveam, Te divinizam, Îți cântam osanale și imnuri de slavă. Însă totul a fost în zadar. De ce n-ai lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de disperare, peste care dominau impasibile vuietele motoarelor, combinate cu zgomotul și suflul năprasnic al exploziilor succesive. Capul mă durea îngrozitor, urechile îmi vâjâiau și îmi țiuiau: nu mai auzeam nimic. Mă gândeam că am rămas surd. O teamă animalică, disperată m-a cuprins și trupul a început să vibreze ca și cum ar fi fost zgâlțâit de impulsuri electrice. Îmi era rău, aveam frisoane. Tranșeea se umpluse aproape un metru de pământ. Praf și țărână aveam peste tot corpul. Cu un efort
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
m-a cuprins și trupul a început să vibreze ca și cum ar fi fost zgâlțâit de impulsuri electrice. Îmi era rău, aveam frisoane. Tranșeea se umpluse aproape un metru de pământ. Praf și țărână aveam peste tot corpul. Cu un efort disperat am reușit să ieșim din pământul prăvălit peste noi. Ochii mă usturau cumplit, gura îmi era arsă de sete. Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu." (Camil Petrescu) Stând cu spatele lipit de peretele rece și umed al tranșeei, eu având
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
au decis să o mute pe Silvia într-o rezervă, dată fiind starea ei deosebit de gravă. Două asistente o supravegheau permanent, încercând să-i calmeze durerile. Se dezvelea și dădea mereu din picioare. Înșira cuvinte ininteligibile. Cu un ultim efort disperat a ajuns până la marginea patului metalic: picioarele i-au căzut pe dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mintea mea de copil de 5-6 ani. Bapțea a văzut că eu am ieșit precipitat din casă și, încet-încet, a ieșit la poartă să vadă ce s-a întâmplat. Eu, cu ideea fixă că pernuța ar constitui miracolul tămăduirii, alergam disperat spre spital. Bapțea m-a văzut și a strigat la mine: Titi, oprește-te! Stai! Unde alergi așa?? Stai!!! Dar eu nu aveam intenția nici să încetinesc și nici să mă opresc. Mă socoteam responsabil de viața surorii mele. Viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
văzută de vecini care ieșiseră în stradă, alertați de strigătele bunicii, pentru a vedea ce se întâmpla în "familia refugiaților". Din goana mea avântată am fost oprit de niște săteni care mă văzuseră alergând și care, de asemenea, auziseră strigătele disperate ale bunicii. Măi băiete, măi, unde fugi așa? Ce ai? Întoarce-te că, uite, colo, bunica ta a căzut în șanț. Du-te repede la ea. O fi bolnavă...! M-am întors. M-am apropiat de bapțea. Fără batic pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Haiduc s-a tras înapoi, lanțul a dezechilibrat-o pe bunica, iar lovitura năprasnică a transformat în așchii botul sărmanului câine din care țâșnise un val de sânge cu spumă în același timp cu un urlet înfiorător. Câinele făcea eforturi disperate și neputincioase pentru a scăpa. Chiar în starea în care se afla, năucit și cu botul complet sfărâmat, încă se mai lupta. Reușise chiar să o miște pe bunica de la locul ei și s-o târâie puțin după el. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Dumnezeu nu primise niciodată până atunci un prinos de închinăciune, de smerenie și iubire pământească atât de sincer și curat precum cel care se ridica atunci din interiorul unui vagon de transportat animale, prinos venit din partea unor ființe nevinovate și disperate. Glasurile noastre, ca într-o simbolică și superbă catedrală creștină, precum "Sagrada Familia" a lui Gaudi, înălțau imnuri de slavă care-și prelungeau sunetele armonioase, ca prin niște trompete uriașe, până la tronul Creatorului Divin. Armatele de îngeri dumnezeiești și cohortele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Garnitura lungă și grea, asemenea unei omizi păroase și zbârlite, s-a pus din nou în mișcare, la început încet, apoi din ce în ce mai iute, prin salturi buclate și ondulatorii de creatură fragmentată inelar, pe compartimente funcționale. Și iarăși gânduri negre și disperate ne bântuiau ființele noastre fragile și exponențiale sub forma unei întrebări de structură binară, ce cădea fulgerător și mortal la extremitatea șinelor de cale ferată, asemenea unei ghilotine androide, hotărâtă să scurteze, fără discernământ, capetele tuturor: "De ce? De ce? De ce?..." Două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de mult... Mama! Un monument de răbdare, de suferință, de luptă neîncetată, de speranțe spulberate... Nouă ani! Nouă ani de închisoare severă, cu regim de exterminare pentru tata. Nouă ani în care tata a suferit și a suportat cu eforturi disperate cele mai atroce și inumane torturi pe care le scorneau gorilele regimului totalitar-comunist. Nouă ani, timp în care tata a lipsit dintre noi, copiii, iar mama, singură, s-a luptat, zi de zi, ceas de ceas, să ne hrănească, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
m-au readus din starea de leșin. Titi, ce-ai pățit, Titi? Titicuță, dragul meu! M-a ridicat în șezut și, sprijinindu-mi capul de umărul ei, mă mângâia cu dragoste nețărmurită pe frunte, ca să-mi revin complet. La strigătele disperate și deznădăjduite ale mamei, din grupul masiv al milițienilor care stăteau lângă zidul uneia dintre magaziile CFR-ului, s-a desprins un ofițer și s-a apropiat de vagonul nostru: Ce s-a întâmplat aici? Cine a strigat? Ce este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cuvintele înțelepte ale străbunului nostru latin, Horațiu: "Carpe diem" "Trăiește clipa". De aceea am direcționat funcționarea motoarelor noastre interne cu prora spre un optimism realist, combatant și mobilizator strigând cu toată convingerea: "FIAT LUX!" "Să fie lumină!", așa precum corăbierii disperați și muribunzi, care după furtuni înspăimântătoare și cu proviziile de apă epuizate, bănuind la orizont o fâșie de uscat, murmurau încrezători în destinul lor: "Pământ! Pământ!" Și am adus lumină. Am adus lumină în sufletul nostru, în privirea și conduita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
roșii, vegheau conștiincioase la buna desfășurare a traficului rutier comunal. Încâlciți printre tulpinile lor, ciulinii aventurieri din toamna trecută, accidentați și schilodiți în urma impactului vijelios, cu permisele de conducere ridicate din cauza excesului de viteză, așteptau de multă vreme, cu înfrigurare disperată, sentința nemiloasă a "incoruptibililor" agenți de circulație. Grea situație... Peste toată vegetația limitrofă drumului, se depusese un praf maroniu-gălbui, ca o mantie protectoare împotriva atacurilor perfide și periculoase ale dezlănțuirii solare. În apropierea satului, am cotit-o spre locașul celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
hornului ieșeau o mulțime de scântei înveșmântate în fumul iute și sufocant. Ninsoarea se întețise și viscolul executa acum, într-un iureș de cavalerie mongolă, "Dansul săbiilor" de foc, izbind cu putere demențială, înțepând, tăind, șfichiuind făptura umană care lupta disperată să ne salveze de la un dezastru iminent. Era o nouă versiune a lui Haciaturian, de dimensiuni urieșești, neobosită și impresionantă. Cu capul descoperit în vijelia vântului, așa cum se repezise de acasă, cu pieptul rezemat de horn și mâna dreaptă introdusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bine. Așa gândeam eu atunci, cu mintea mea de copil de 5-6 ani. Bapțea m-a văzut și, încet-încet, a ieșit la poartă să vadă ce s-a întâmplat. Eu, cu ideea fixă că pernuța ar constitui miracolul tămăduirii, alergam disperat spre spital. Bapțea m-a văzut și a strigat la mine: Titi, oprește-te! Stai! Unde alergi așa?? Dar eu nu aveam intenția nici să încetinesc și nici să mă opresc. Continuam să alerg. Văzând că nu mă opresc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
văzută de vecini care ieșiseră în stradă, alertați de strigătele bunicii, pentru a vedea ce se întâmpla în familia refugiaților. Din goana mea avântată am fost oprit de niște săteni care mă văzuseră alergând și care, de asemenea, auziseră strigătele disperate ale bunicii. Măi băiete, măi, unde fugi așa? Ce ai? Întoarce-te că, uite, colo, bunica ta a căzut în șanț. Du-te repede la ea. O fi bolnavă...! M-am întors. M-am apropiat de bapțea. Fără batic pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vine pe neașteptate și pleacă fulgerător. Te lasă de multe ori deznădăjduit și cu mâinile goale. S-o oprești, imposibil. E ca și cum ai încerca să păstrezi cu tot dinadinsul mireasma florii în pumn. Dar nu cunosc întâlniri mai înalte, mai disperate, mai brutale și mai serafice decât cele cu poezia. Prin urmare, înainte de a te lăsa devastat, curtezi duhul poeziei (prin lecturi, visare liberă, eu aproape întotdeauna prin muzică), iar apropierea ei o simți ca pe apropierea unei femei cu halo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
asupra scrisului dumneavoastră experiența armelor? Războiul la care am participat ca infanterist, elev de școală militară de ofițeri de rezervă, l-am "petrecut" în faza lui finală, începând de la sfârșitul lui august 1944 până în mai 1945, luptând cu ultimele zvârcoliri disperate ale nazismului în regiunea Arad, unde erau masate toate școlile de ofițeri de rezervă, adevărată pepinieră de cadre pe care Antonescu le pregătea, în continuare, pentru frontul antisovietic. Întoarcerea armelor ne-a surprins complet neinstruiți și totuși, am ținut piept
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mai variate, fac din California unul din cele mai importante state din vest, cu perspective pe care generațiile actuale probabil nu le Întrevăd. Avionul, În special, va face din California, una din cele mai prospere regiuni. Căile ferate fac eforturi disperate Încă de acum pentru a-și menține clientela. Prin această luptă cu aviația, căile ferate au un confort și o organizare exemplară. În privința căilor ferate ele au trecut printr-o perioadă socială extrem de agitată. E vorba de perioada de la finele
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
În el, urcăm și urcăm, de nu se mai termină. Ajunși În vârf ni se oferă o priveliște măreață, fără să ne dăm seama ce ne așteaptă. Coborâșul e amețitor. Am impresia că de aici nu mai scăpăm. Fac semne disperate, dar zadarnice. Trecem prin grote Întunecose, fetița plânge iar eu Înfig picioarele și mâinile de-a latul pentru a-mi salva familia. În fine am scăpat și pe muntele rusesc nu mă voi mai urca. Prin pădurea de arbori uriași
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
am ales mă scoate la tunelul ce trece pe sub fluviul Hudson. E larg pentru trei rânduri de mașini. La ieșire ne angajăm pe uriașa stradă Broadway. Strada e un convoi imens de mașini. Sunt prins Între coloane și ridic capul disperat, să văd cum mă pot apropia de trotuar. După o bună distanță am reușit să fiu lângă trotuar. Plecat la 17 August din Waldport (Oregon), am ajuns la New York la 18 Septembrie. Indicatorul Îmi arată distanța de 11.000 km
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
În Europa. Trecem mai departe prin câmpul de bătaie, spre nord. Trecem pe sub cotele Mort Homme și Malancourt și ajungem la Mont Faucon, cea mai Înaltă cotă, În vârful căreia e cazemata de unde Kronprințul urmărea teatrul de luptă. Repetatele și disperatele atacuri ale armatei franceze de a cuceri această cotă au fost zadarnice. Abia În 1918, cota a fost cucerită de o divizie americană. În amintirea acestor lupte, americanii au ridicat un turn În vârful căreia se ajunge cu ascensorul. De
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
din altă celulă, așa că s-au înțeles între ei ce să declare în cazul în care nu vor rezista torturii. Imediat au apărut în celulă, pe post de iscoade, Constantin Bogos și Cornel Pop, pe care Plapșa l-a simțit disperat și scârbit de ceea ce făcea. De altfel, Gheorghe Popescu l-a întrebat pe Pop de ce nu are fese, iar acesta a mințit jenat că avusese o furunculoză. A doua zi, victimele au fost duse la camera 4-spital, unde s-au
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
a sălășluit Spiritul meu de-a lungul ascensiunii umane, ce transformări a cunoscut? A evoluat sau, din contră, mă găsesc într-o ultimă clemență a Creatorului, înainte de a deveni un oarece... nevertebrat!? Cunoașterea aceasta ar da satisfacție ego-ului, în speranța disperată de a gândi că... poate... sunt un Spirit bun. Îmi place să cred că mă aliniez ființelor bune ce asfaltează nevăzutele cărări ce conduc spre matricea îngerilor din Înalturi. Perpetuum mobile - am învățat la școală - nu există! Nu poate ființa
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]