5,649 matches
-
Boierii cumpărau părți din pământul satului și și-l aserveau. Boierii sunt originari din cnezii satelor care au și-au transformat funcțiile elective în ereditare și să își aservească satele. După întemeierea țărilor s-a cristalizat pătură boierească prin daniile domnești. Domnitorul dăruia pământuri boierilor săi, vasalii, că răsplată pentru loialitate. Din secolul XVI, mulți boieri dețineau zeci de sate. Pe domeniile feudale lucrau meșteșugari, cojocari, fierari, țesători care îndeplineau necesitățile domnitorului. Boierii beneficiau de monopolurile senioare, că morăritul și aveau
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
care vânau trebuia să dea o parte din vânat stăpânului domneiului. Din secolul XVI era interzis că iobagii să mai vâneze pe domenii feudale cerbii, iepurii, mistreți, fazanii. Aveau dreptul să vâneze doar lupi, urși, vulpi și jderi. La curțile domnești, vânătoarea cu șoimi era o distracție. Domnitorii erau obligați să trimită anual un număr de șoimi la Instanbul. În Transilvania erau resurse bogate de aur, argint, fier, sare și sulf. Sarea era monopolul regal, fiind exploatată în minele din Maramureș
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
cele mai vechi târguri. Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești. Hrisovul se încheia astfel: "Și eu Moisi scriitor, care am scris în noile curți din orașul Pitești..." . Ea mai este confirmată, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea orășenească a comunității, condusă de un județ
Pitești () [Corola-website/Science/296932_a_298261]
-
secolul XV, dezvoltarea pe care o cunoaște comerțul aduce orașului venituri însemnate, iar prima pecete a o Marii voievozi ai Țării Moldovei, Ștefan cel Mare și Petru Rareș, înscriu numeroase prezențe la Botoșani, în județ păstrându-se și azi ctitoriile domnești: Biserica Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) și Biserica Sf. Nicolae Popăuți (1496) ale lui Ștefan cel Mare, azi monumente istorice. Tot monumente istorice sunt ctitoriile Doamnei Elena, soția voievodului Petru Rareș: bisericile Sf. Gheorghe din Botoșani (1551) și Uspenia (1552
Botoșani () [Corola-website/Science/296935_a_298264]
-
înaltă clădire din oraș. De asemenea, în Bacău există Biserica și ruinele Curții Domnești unde a locuit Alexandru-Vodă, fiul și coregentul lui Ștefan cel Mare. Biserica „Precista", a fost sfințită la 1 ianuarie 1491, arhitectura fiind tipică pentru seria ctitoriilor domnești din acel veac. Biserica a fost renovată de către Vasile Lupu în 1641, fiind apoi închinată ctitoriei sale, Sfinții Trei Ierarhi, de la Iași. Împortantă mai este și Biserica Sfântul Ilie, o biserică Ortodoxă construită în stil vechi, și Biserica Sfântul Ioan
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
În 1499, moscoviții și novgorodienii au ajuns în Siberia vestică și au subjugate triburile locale. Odată cu colapsul Hoardei de Aur către finalul secolului XIV, Hanatul Sibir a fost fondat în centru, la Tyumen. O dinastie non-Borjigin Taybughida a început să domneasca sub descendenții lui Shiban, fiul lui Jochi. La începutul secolului XVI, refugiații tătari din Turkestan au subjugate triburile associate de la est de Munții Urali. Fermierii, meșteșugarii, cârciumarii, comercianții și mullahii (clerici musulmani) au fost aduși din Turkestan și mici principate
Siberia () [Corola-website/Science/298309_a_299638]
-
abia din [[1860]], se știe din nizamul (regulamentul) lui [[Ioan Gheorghe Caradja]], emis la [[1 decembrie]] [[1817]] că pentru școala din localitate era prevăzut "un dascăl de rumânește" (ȘP, 20). Nizamul prevedea, printre altele, că puteau fi primiți la școala domnească din orice clasă socială... fie cler, fie din [[boier]]i sau [[negustor]]i sau din orice altă clasă (Ibidem, 21). Nu știm cum și nici cât a funcționat această școală, dar se știe că în [[1838]], când se pun bazele
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
duce spre nord la Sohatu și Plătărești. Prin oraș trece și calea ferată București-Oltenița, pe care este deservit de stația Budești. În perioada dinaintea războaielor mondiale găsim ca proprietar în zonă pe boierul Constantin Manu, care se trage din spiță domnească, cel care a ctitorit castelul din localitate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Budești avea statut de comună rurală și făcea parte din plasa Negoești a județului Ilfov, fiind formată din satele Negoești, Poșta și Budești, având în total 2094
Budești () [Corola-website/Science/297084_a_298413]
-
ortodocși (92,25%). Pentru 5,23% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. O localitate cu numele de Bicaz apare menționată documentar pentru prima dată într-un document emis de voievodul Radu Mihnea la 10 ianuarie 1625. Într-un hrisov domnesc din 1855, Bicazul este aminitit ca târg. În 1884, Bicazul a devenit domeniu al Coroanei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bicazul era o comună rurală inclusă în plasa Piatra-Muntele a județului Neamț, formată din satele Bicaz, Chițirig, Capșa, Cârnu
Bicaz () [Corola-website/Science/297089_a_298418]
-
o treime din iobagii români de la Hundorf și Ernea. După moartea lui Grigorie Apafi, domeniul cetății Dumbrăveni revine integral în posesia lui Mihai Apafi I care este ales principe, la Târgu Mureș, în 16 septembrie 1661. Târgul Dumbrăveni devine reședința domneasca. Dar domnia lui Mihai Apafi I nu este de bun augur deoarece ”era mai bun de popa decât de principe” (cronicarul Mihai Cserei). Îi plăcea vinul, bea o vadra de opt cupe pe zi și avea ”pasiunea de a drege
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas. Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul "„Sfinții Petru și Pavel”" din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale. În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Bacău, Vaslui, Bârlad și Tecuci. Ca surse secundare de venit o reprezentatu arenzile încasate de la proprietarii de case si atelierele meștesugărești din orașe, amenzile și taxele de judecată ("tretina" - a treia parte din lucrul judecat) și veniturile satelor și ocoaleleor domnești. Domnul devenea de asemenea proprietar de drept al moșiilor rămase fără moștenitor precum și a celor confiscate de la boierii condamnați pentru „hiclenie” (trădare). Ștefan cel Mare a fost unul dintre puținii domni ai Moldovei care au bătut o monedă proprie - "gros
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, "dacă nu
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
lor era adeseori dificil și garnizoana, chiar foarte redusă, putea rezista multa vreme. Ca semn al importanței lor militare și politice, portarul Sucevei îndeplinea și funcția de hatman (conducător al armatei) iar pârcălabii cetăților mari ocupau primele poziții în Sfatul Domnesc. Cea mai răspândită și acceptată variantă referitoare la numărul conflictelor armate („bătăliilor”) la care a participat Ștefan cel Mare este de 36. Cifra este bazată chiar pe mărturisirea domnului moldovean făcută în 1502 medicului venețian "Matteo Muriano": „eu sunt înconjurat
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Târgoviște. Prima mențiune a conducătorilor orașului, județul și cei 12 pârgari de la Ocna Mare, datează din 26 august 1612, când îi întâlnim depunând mărturie pentru pricina unor ""rumâni"". În Ocnele Mari, în secolul al XVI-lea se afla o biserică domnească, ai cărei preoți, precum și casele lor, erau scutiți de dări și de obligații față de cămărașii de la Ocnă. Acest lăcaș de cult nu a supraviețuit, surpându-se înainte de 1676; biserica ridicată apoi pe acest loc, cu hramul "Sfântul Gheorghe", considerată și
Ocnele Mari () [Corola-website/Science/297217_a_298546]
-
Horaeț și ai lui Șandru Gherman. Ulterior, mitropolitul Gheorghe Movilă dăruiește această așezare Mănăstirii Sucevița. La începutul secolului al XVII-lea, localitatea este cumpărată de voievodul Moldovei Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623). Acesta înalță la Solca o ctitorie domnească cu rol de mănăstire de călugări. Nu se cunoaște cu exactitate anul în care a fost începută construirea mănăstirii, deși unele lucrări acreditează anul 1612 ca an al începerii construcției. În schimb se știe cu certitudine că biserica era gata
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
cruciate. Astfel, în anul 1099 David a ajuns să nu mai plătească tributuri selgiucizilor, după eliberarea tuturor ținuturilor georgiene în afara emiratului Tbilisi și a Hereției. În 1103 el a reorganizat biserica, legând-o de stăpânirea sa prin instituirea unui logofăt domnesc (Mtsihnobart Ukhutsesi) în rangul de catholicos (arhiepiscop). În campania din 1103-1105, armata georgiană a recucerit Hereția și a întreprins raiduri încununate de succes pe teritoriul Șirvanului, care se afla încă sub dominația selgiucidă. Între 1110 și 1118 au fost cucerite
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
acesta ar fi dispărut. În anul 2005, în baza unui acord interstatal dintre conducerea Republicii Moldova și cea a Republicii Polone, s-a convenit de a reaclimatiza zimbrul în Republica Moldova. Drept urmare, în data de 19 august 2005 în rezervația naturală Pădurea Domnească au fost aduși 3 zimbri (un mascul și două femele) din 2 rezervații diferite din Polonia. Spre sfârșitul anului 2013, populația de zimbri din rezervația Pădurea Domnească a ajuns în număr de șase. În rezervație zimbrii sunt ținuți într-un
Zimbru () [Corola-website/Science/297420_a_298749]
-
în Republica Moldova. Drept urmare, în data de 19 august 2005 în rezervația naturală Pădurea Domnească au fost aduși 3 zimbri (un mascul și două femele) din 2 rezervații diferite din Polonia. Spre sfârșitul anului 2013, populația de zimbri din rezervația Pădurea Domnească a ajuns în număr de șase. În rezervație zimbrii sunt ținuți într-un țarc cu o suprafață de 32 de hectare, care poate găzdui până la 18 exemplare. Au existat trei subspecii de zimbri: Turmele moderne sunt ținute în două linii
Zimbru () [Corola-website/Science/297420_a_298749]
-
cu Marica, fiica lui Neagoe din Popești, la rândul său fiul fostului domn Antonie din Popești. Doi ani mai târziu, domnul a fost solicitat de turci să participe la asediul Cehrinului, iar tânărul Brâncoveanu, care menținuse relații bune cu Curtea domnească, a însoțit mica oaste. În septembrie, la întoarcere, a aflat că unchiul său Șerban Cantacuzino fugise de Gheorghe Duca din București. Ajuns la Adrianopol (în româna timpului Odriu) și apoi la Constantinopol, Șerban a obținut mazilirea domnului și propria numire
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
lui Antioh Cantemir). Călătoria a durat circa trei săptămâni, dar în pofida speranței sale, fostul domn nu a fost închis într-unul din palatele sale, ci în închisoarea Edicule (Cele șapte turnuri), „într-un loc întunecos”. A fost dezbrăcat de hainele domnești cu care plecase din București. Doamna Marica, o noră și doi nepoți au fost închiși într-un loc mai înalt și mai luminos. După cum remarca N. Iorga în 1899, „”. Cert este că execuția a avut loc pe data de 15
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului. S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene. Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În 1707 el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kymenitul, urmat
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile "Sfântul Gheorghe Vechi" și "Colțea", amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]