5,716 matches
-
dogmatice zice "Iară, fiindcă multe la Dumnezeu trupește aflăm, zise întru dumnezeiasca Scriptură cu închipuire, se cuvine a ști, că oameni fiind noi și cu acest trup gros îmbrăcați, cu neputință este a înțelege sau a grăi lucrările Dumnezeirii cele dumnezeiești și înalte și nemateriale, de nu vom unelti (născoci) semne și arătări și închipuiri de ale noastre. Câte dar s-au zis la Dumnezeu mai trupește, cu închipuire sunt zise, însă au înțelegere mai înaltă, pentru că Dumnezeu este singuratic și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
nu-l lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa" Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!" (vezi și Matei Cap XV 1-20). În scurta Sa misiune dumnezeiască de Învățător al lumii, Mântuitorul S-a împiedecat la fiecare pas, nu atât de doctrina mozaică a Legii vechi, cât de prejudecățile și datinile poporului evreu, care suplineau adevărata învățătură, după cum se observă până-n ziua de astăzi la Evrei. Capitolul
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
etnoculturale. Documente. Țiganii din România (1919-1944), volum editat de Lucian Năstasă și Andrea Varga, cuvânt înainte de academician Alexandru Zub, Centrul de resurse pentru diversitate culturală, Cluj Napoca, 2001. "Neajunsurile ce se pot întâmpla pretorului care slujește", în Liturghier, cuprinzând vecernia, utrenia Dumnezeieștile Liturghii ale sfinților Ioan Gură de Sur, Vasile cel Mare, Grigorie Dialogul (a darurilor mai înainte sfințite), rânduiala sfintei Împărtășiri și alte rugăciuni de trebuință, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
p. 5. 157 Ibidem. 158 Idem, "Cremațiunea și religia creștină. "Focul după poruncile bisericii" (XII)", în Flacăra Sacră, II, 5, 1936, p. 3. 159 Vezi pe larg " Neajunsurile ce se pot întâmpla pretorului care slujește", în Liturghier, cuprinzând vecernia, utrenia Dumnezeieștile Liturghii ale sfinților Ioan Gură de Sur, Vasile cel Mare, Grigorie Dialogul (a darurilor mai înainte sfințite), rânduiala sfintei Împărtășiri și alte rugăciuni de trebuință, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
sa, a stat mult la îndoială până să se hotărască. Îi cădea greu să se despartă deodată de familie și să se dedice cu totul celor sfinte...știu cu câtă evlavie și resemnare a pornit pe drumul pe care porunca dumnezeiască i-l indicase”. Cu un regret oarecare pentru că părăsește colectivul redacției de la „Candela”, dar în același timp cu bucurie că bunul său prieten este chemat la această slujire, Romulus Cândea afirma: „abia a început să reapară revista „Candela” și un
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
ne-a îndurerat adânc sufletele, văduvite de arhiereasca sa mângâiere și binecuvântare. Prea devreme s-a stins o viață în plină desfășurare a virtuților creștinești! Prea aspră este încercarea și prea crudă lovitura care ne-a nimerit! Dar în fața voinței dumnezeiești trebuie să ne închinăm cu evlavioasă supunere și creștinească resemnare. De aceea nu ne rămâne decât să ne înecăm durerea în izvorul lacrimilor, care curg din belșug pe fața tuturor. Din corpul acesta neînsuflețit și-a luat sborul spre cer
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
puțin timp după înscăunarea lui Nectarie Cotlarciuc în scaunul mitropolitan din Cernăuți, savantul teolog Romulus Cândea, „întrezărind astfel o perspectivă de un deceniu și ceva de prosperare a bisericii bucovinene, sub un chiriarh vrednic și înțelept, de o benefică chemare dumnezeiască”. Într-adevăr, ținând cont de situația politică, culturală, economică în care se afla Bucovina în vremurile lui Cotlarciuc se poate afirma, precum spunea același R. Cândea, că numirea lui la conducerea arhipăstorească reprezintă un nou capitol în biserica bucovineană: „cel
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
care și- a îndeplinit-o, dacă este să ținem cont că în timpul Războiului Mondial, Bucovina a fost teatru de lupte crâncene. De trei ori au trecut peste ea încoace și în colo, valurile armatelor beligerante, pustiind țara. Multe lăcașuri dumnezeiești s-au prăbușit și multe case parohiale au fost distruse. „După ce groaznica furtună a trecut și toată viața s-a liniștit la adăpostul bravului ostaș român”, primul gând al conducătorilor Bisericii Ortodoxe din Bucovina a fost reclădirea bisericilor și a
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
binecuvântând poporul care arunca flori în calea iubitului arhipăstor [...]. Asistat de preoții prezenți a săvârșit Sfânta Liturghie și a hirotezit în protoprezviter pe parohul local Oreste Bendevschi [...]. După Sfânta Liturghie, mitropolitul a ținut o cuvântare însuflețită, inițiind ridicarea unui locaș dumnezeiesc în comuna Stulpicani, apoi a săvârșit o panahidă la mormântul răposatului cantor bisericesc Teodor Cotlarciuc, tatăl Înalt Prea Sfinției Sale, și a miruit cu untdelemn sfințit în ograda bisericii numerosul popor, distribuind cu mâna proprie mii de cărticele cu rugăciuni [...]. După
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
și neamul cu abnegație și disciplină. Nu trebuie să uităm faptul că, deși în acea perioadă, mitropoliții și toți ierarhii României au păstorit în vremuri grele, totuși Biserica Română, în general, și Biserica Bucovinei, în special, a cunoscut lucrarea harului dumnezeiesc în viața ei. Astfel, așa cum spunea Preafericitul Părinte Daniel, „mitropoliții au fost mai întâi păstori ai bisericii lui Hristos, îndrumând clerul și credincioșii, hrănindu-i cu apa cea vie a Evangheliei și a Sfintelor Taine, apărând dreapta credință moștenită de la
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
constituie o fericită excepție și în materie de „iudalogie”49. Celsus, în vestitul său Discurs adevărat, printre alte acuze împotriva creștinismului, se oprește și la trădarea lui Iuda. Dacă Isus, spune Celsus, era Fiul lui Dumnezeu și dacă învățătura lui dumnezeiască a schimbat sufletele celor din jur, făcându-le mai bune și mai curate, atunci cum se explică faptul că tocmai unul dintre apostolii săi L-a trădat? Lucrul acesta nu dovedește că evanghelizarea s-a soldat cu un eșec? Nici un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o confruntare aeriană între cei doi magicieni. Isus urcă foarte sus, dar Iuda îl întrece. Când Isus vrea să-l depășească a doua oară, Iuda „își aruncă sămânța 55 peste capul lui Isus”, maculându-l. Prin maculare, Isus își pierde puterile dumnezeiești și cade la pământ. Avem de-a face cu scenariul luptei dintre Petru și Simon Magul, descrisă în Faptele apocrife ale lui Petru, dar cu sens inversat: aici, creștinul e biruit de iudeu. Povestea continuă. Isus se retrage cu apostolii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iacob 1,15); - anomia, „fărădelegea”; păcatul presupune transgresarea unor norme divine (1Ioan 3,4); - adikia, „nedreptatea”; păcătosul refuză să fie drept atât față de om, cât și față de semeni (1Ioan 5,17); - prosopolempsia, „favoritism, părtinire”; insul aplică măsura omenească în locul celei dumnezeiești (Iacob 2,9). Blasfemia După dicționarul etimologic al lui Chantraine, blasphemein, în greaca clasică, nu are un sens specific religios, ci înseamnă „a înjura, a vorbi de rău pe cineva, a calomnia”. Este sinonim cu loidorein, „a ocărî”. În opoziție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în Tatăl și Tatăl este în Mine” (Ioan 14,11). Dubla natură a lui Isus nu înseamnă dezbinare, schizofrenie, ci unitate intimă a umanității și divinității. O formulă memorabilă în acest sens: „El scuipa ca oamenii, dar saliva Lui era dumnezeiască, pentru că prin ea îi făcea pe orbi să vadă”. Există două categorii de eretici: unii, increduli, neagă divinitatea lui Isus și-L reduc la umanitate. Alții, dimpotrivă, Îl amputează de partea umană, neadmițând decât divinitatea. Fariseii sunt protoeretici reprezentativi pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isus și-L reduc la umanitate. Alții, dimpotrivă, Îl amputează de partea umană, neadmițând decât divinitatea. Fariseii sunt protoeretici reprezentativi pentru prima categorie, ei Îl reduc pe Isus la uman, iar când trebuie să acorde un verdict asupra lucrărilor Lui dumnezeiești, le pun pe seama lui Beelzebul. Prin urmare, Îl coboară până la diavol, negând lucrările Duhului. „E ca și cum șfariseiiț ar îndrăzni să spună, văzând ordinea lumii și providența care orânduiește șlumeaț, că însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
n-a avut nici un rost și munca mea a fost zadarnică. Dacă existența apocrifelor nu are nici un rost, atunci munca tuturor celor care le editează de sute de ani, cu un efort imens, cu o știință exemplară și o răbdare dumnezeiască este muncă irosită de pomană. Dacă existența apocrifelor nu contează, atunci nu contează nici iconografia despre nașterea, copilăria, intrarea în Templu sau Adormirea Maicii Domnului; așa cum nu contează icoana Anastasis, la care se închină zilnic credincioșii ortodocși. Firește, aceste afirmații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sens marcat eshatologic. În ceea ce mă privește, susțin punctul de vedere al lui Christopher Rowland, și anume: factorul comun al tuturor scrierilor apocaliptice este „credința că voia lui Dumnezeu poate fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină tainele dumnezeiești. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea directă a tainelor cerești”, iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
le-au dezvăluit-o” (X, 7). Dar „veghetorii” îl imploră pe Enoh să intercedeze în favoarea lor. În van! Dumnezeu este hotărât să nu ierte o asemenea faptă. Intercesiunea constituie pentru autor cel mai plauzibil pretext de a ne descrie sălașul dumnezeiesc. * Prima călătorie vizionară a lui Enoh este rezumatul celei de-a doua, descrisă în capitolele XXI-XXXVI. Printre altele, Enoh contemplă: piatra unghiulară a pământului, cele patru duhuri care susțin pământul și tăria ca niște stâlpi gigantici, îngerii care pun în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Baruh, smulgându-l din istorie prin cuvintele: „Nu-ți mai face atâtea griji pentru salvarea (soterias) Ierusalimului, fiindcă ș...ț Dumnezeu atotputernicul m-a trimis înaintea ta ca să-ți vestesc cele de sus și să-ți arăt toate cele dumnezeiești!”. Așadar viziunea (apokalypsis) constituie un leac pentru boala istoriei: cel întristat din pricina unui dezastru pământesc este consolat prin revelarea tainelor cerești. Taine „de nespus” (în preambul se folosește cuvântul arreton); contemplația este singura cale de acces direct la ele („Vino
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o comunitate eseniană: 1. ospitalitatea (philoxenia), virtutea cardinală a patriarhului; 2. intimitatea cu îngerii; 3. sălașul drepților (datele din Testament... coincid cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă mulțumesc să-l citez pe Mathias Delcor: Testamentul lui Abraham pare să polemizeze cu Testamentul lui Iov; într-adevăr, această din urmă scriere îl împodobește pe omul sfânt cu toate virtuțile, până acolo încât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
coboară îndată din cer și-l pune la punct: un biet muritor nu poate pătrunde în tipul specific de „judecată” al divinității. Ezdra îl judecă pe Iahve după măsura minții omenești; Iahve, în schimb, va judeca lumea după nemăsura iubirii dumnezeiești (4Ezdra 5,40). Totul este pregătit dinainte, iar una dintre funcțiile esențiale îndeplinite de vizionari (pe urmele profeților) constă în „deconspirarea” măcar a unor fragmente din acest plan divin. Vizionarul intră în posesia unor cunoștințe aparte, pe care le face
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-o. Tot îngerii au dat naștere cuplului primordial (doi oameni din care descind Cain și Abel), sursă de neînțelegeri și de certuri continue. Dincolo de îngerii certăreți se află Mama (Meter), numită și Principiul feminin (Theleia), purtând în sânul ei sămânța dumnezeiască. După moartea lui Abel, ea îl zămislește, prin dorința ei (enthymetheisa), pe Seth, „depunând în el sămânța și scânteia de sus”. Dar îngerii, cuprinși de invidie, strică această nouă creație, amestecându-se printre oameni. Mama decide să termine odată cu lumea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (1990); Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești (1990); Chiril al Alexandriei, Închinarea și slujirea în duh și adevăr (1991); Chiril al Alexandriei, Glafire (1992); Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon)(1993); Grigore din Nazianz, Cinci cuvântări teologice (1993); Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Stăniloae participase la o polemică teologică privind locul Fecioarei față de ierarhiile îngerești. În opinia sa, „Maica Domnului e socotită în viziunea ortodoxă cel mai înalt arhiereu după Cristos. ș...ț În Maica Domnului omenirea și lumea îngerească captează toată lumina dumnezeiască de care este capabilă creațiunea”199; 2. un studiu „despre ierarhie și sinodalitate”200, care actualizează învățăturile Areopagitului asupra sfințeniei credinței și a ierarhiei preoțești; 3. paginile din Teologia dogmatică ortodoxă consacrate cunoașterii apofatice, creației lumii și energiilor necreate 201
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
așezată la sfârșitul, și nu la începutul existenței. Suita schemei ontologice a lui Maxim este așadar următoarea: genesis - kinesis - stasis (creație - mișcare - odihnă paradisiacă). Îndumnezeirea e posibilă datorită acelor logoi ai ființelor create, care participă la Cristos-Logosul prin mijlocirea voinței dumnezeiești (și nu în mod ontologic, ca la Origen sau Evagrie). „Spre deosebire de concepția origenistă, potrivit căreia omul ar fi fost prima dată zeu, apoi, maturizându-se, ar fi decăzut din această stare primitivă, concepția maximiană este că omul este prima dată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]