5,421 matches
-
de Dumnezeu? (întrucât au existat mulți zei de-a lungul istoriei umanit]ții) -, iar a doua la Iisus Hristos. În limbajul curent, numele lui Iisus Hristos este perceput că o unitate, desi cuvântul Hristos are r]d]cini în credința ebraic], de care El aparținea, si se refer] la Mesia pe care Dumnezeu avea s]-L trimit] pentru a mântui lumea. Primii creștini au fost, de fapt, evrei care au crezut c] Hristos este Mesia. Credință ebraic] are un puternic caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
d]cini în credința ebraic], de care El aparținea, si se refer] la Mesia pe care Dumnezeu avea s]-L trimit] pentru a mântui lumea. Primii creștini au fost, de fapt, evrei care au crezut c] Hristos este Mesia. Credință ebraic] are un puternic caracter etic, spre deosebire de diversele religii ce se practicau în Imperiul Român în timpul lui Iisus. În acest context, caracterul etic al religiei creștine nu surprinde deloc. Sursele sale se reg]sesc, în primul rând, în Biblie. Vechiul Testament preg
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
această, lui Dumnezeu, lucru extraordinar, dac] ținem cont de strictețea monoteismului iudaic; de aceea, Biserica creștin] își încheie rug]ciunile cu sintagma: „Domnul nostru Iisus Hristos”. Chiar și termenul de „înviere”, care indic] biruința lui Hristos asupra morții, provine din ebraica ultimelor secole ce preced] venirea lui Hristos. Inițial, în cadrul primelor comunit]ți creștine, înv]ț]turile lui Iisus s-au transmis pe cale oral], iar mai tarziu, au fost incluse în cele patru Evanghelii, a c]ror form] de prezentare este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu înv]ț]turile Noului Testament și, desi influențat de tendințele dualiste grecești, a fost aproape de a sugera c] sexul este un r]u în sine. Pe m]sur] ce Biserică dorea s] realizeze convertiri în rândul neamurilor, moștenirea să ebraic] tindea s] se micșoreze, în timp ce influențele grecești creșteau. Odat] cu apariția gnosticilor, virginitatea a devenit o virtute important] și c]s]toria un ajutor pentru sl]biciunea spiritual]. Dup] ce a renunțat la trecutul s]u colorat, Sfanțul Augustin, în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care subiectul și obiectul sunt nemarcate și situația în care numai obiectul e marcat (engleza, georgiana). Existența marcării depinde de natura constituenților nominali și de categoriile semantice: distincția definit/ nedefinit funcționează în limbile uralice și altaice, în persană și în ebraică; distincția animat/inanimat funcționează în foarte multe limbi indo-europene (de exemplu, folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este cea "nudă", forma reflexivă a inacuzativelor fiind mult mai rară în limbile germanice decât în limbile romanice. Reinhart (1996) arată că un proces lexical reflexiv poate fi marcat: flexionar (it. si), printr-un argument (neerl. zich), prin morfologia verbului (ebraică), deloc (engleză). Reinhart (1996: 13) își propune să demonstreze că reflexivele nu sunt inacuzative, împotriva a ceea ce susținuseră Marantz (1984), Grimshaw (1982, 1990), Bouchard (1984)121, Kayne (1988), Pesetsky (1995), Sportiche (1998): derivatele reflexive sunt inacuzative (argumentul fiind că auxiliarul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de adâncime, ca și subiectul inacuzativelor. Reflexivele nu trec însă testele de inacuzativitate, iar asemănările morfologice dintre reflexive și inacuzative nu sunt determinate de structura argumentală comună, ci de operațiile derivative. Reinhart și Siloni (2004: 160) arată că, în engleză, ebraică și neerlandeză, reflexivele sunt o clasă închisă (sunt create în Lexicon), pe când în limbile romanice reprezintă un fenomen productiv (sunt create în Sintaxă). Operația care derivă reflexivele este, așa cum arătase Reinhart și în studiile anterioare, reducerea. Reinhart și Siloni (2004
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aceleiași operații derivative (reducere), dar nu au aceeași structură argumentală. Reinhart și Siloni (2005) numesc operațiile care afectează valența unui predicat operații de aritate. Aceste operații sunt universale, dar nivelul la care se aplică este o alegere parametrică: (a) Lexicon: ebraică, engleză, rusă, maghiară, neerlandeză; (b) Sintaxă: limbile romanice, sârbo-croată, cehă, greacă, germană. Aceste operații sunt: reflexivizarea, expletivizarea (decauzativizarea) și saturarea. Și în acest studiu, autoarele pledează împotriva analizei inacuzative a reflexivelor. (A) Reflexivizarea este operația care generează verbe reflexive de la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în diverse limbi, dar există variație în restricțiile verbale și selecționale: destroy 'a distruge' și kill 'a omorî' acceptă alternanța în engleză și în germană, nu și în greacă (Reinhart 2002 a arătat că destroy are o variantă inacuzativă în ebraică și în franceză). Susținând că analizele derivaționale nu sunt potrivite, Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) pornesc de la Kratzer (2003) și adoptă o descompunere sintactică a verbelor de schimbare de stare în Voice și CAUS: [Voice [CAUS [Root]]]. CAUS introduce o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzative și apreciază că, în engleză, construcția rezultativă este un diagnostic bun pentru a separa inacuzativele de inergative. Există anumite aspecte ale construcției care nu au explicație semantică. Levin și Rappaport Hovav (1995: 52) observă că în engleză și în ebraica modernă verbele inergative nu pot apărea în construcția rezultativă. Construcțiile rezultative nu sunt compatibile cu toate verbele inacuzative; regula de realizare argumentală a schimbării de stare (vezi Capitolul 3, 4.3.2.) este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o istorie în practica și evoluția cântului liturgic în cadrul cultului catolic, dar și nașterea miselor, oratoriilor, a tuturor genurilor și formelor de artă adevărată. Sunt în lucrare capitole introductive referitoare la psalmodie, imnodie, liturgia creștină, și muzica ecleziastică - de la moștenirea ebraică la atitudinea generală a Sfinților Părinți față de muzică (opera lui Grigore cel Mare) și codificarea repertoriului. Chiar de la început, documentarul s-a oprit la „cântul creștin [cu] rădăcinile în sinagoga ebraică și în noile creații muzicale ale căror fragmente le
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
psalmodie, imnodie, liturgia creștină, și muzica ecleziastică - de la moștenirea ebraică la atitudinea generală a Sfinților Părinți față de muzică (opera lui Grigore cel Mare) și codificarea repertoriului. Chiar de la început, documentarul s-a oprit la „cântul creștin [cu] rădăcinile în sinagoga ebraică și în noile creații muzicale ale căror fragmente le găsim în Noul Testament”; și un alt factor de care trebuie să ținem cont, în vederea restituirii elementelor speculative legate de tradiția liturgică muzicală creștină, este elaborarea unei concepții noi despre temporalitate; „Timpul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
acestora din urmă nu permitea credincioșilor, în mare parte analfabeți, memorizarea adecvată a notelor muzicale. Pe lângă aceasta, primii creștini convertiți erau evrei, ceea ce face plauzibilă teza conform căreia creștinismul și-a însușit nu numai conținuturile doctrinare, dar și liturgia religiei ebraice care cuprindea rugăciuni și cântece. Tradiția ebraică, și astăzi prezentă în sinagogile răspândite în lumea întreagă și caracterizată de intonația lecturilor biblice, a constituit, deci, unicul model concret, chiar dacă numai oral, de la care s-au inspirat primii creștini. Primul cântec
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mare parte analfabeți, memorizarea adecvată a notelor muzicale. Pe lângă aceasta, primii creștini convertiți erau evrei, ceea ce face plauzibilă teza conform căreia creștinismul și-a însușit nu numai conținuturile doctrinare, dar și liturgia religiei ebraice care cuprindea rugăciuni și cântece. Tradiția ebraică, și astăzi prezentă în sinagogile răspândite în lumea întreagă și caracterizată de intonația lecturilor biblice, a constituit, deci, unicul model concret, chiar dacă numai oral, de la care s-au inspirat primii creștini. Primul cântec creștin s-a născut din nevoia de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
unor cuvinte mai importante în vederea inteligibilității textului și a flexiunii vocii spre grav în concluzia frazelor. Acest tip de lectură, gradual, a căpătat un aspect declamatoriu configurându-se, în anumite puncte ale textului, ca o formă de recitativ, asemănător cantilației ebraice, astfel încât sublinierea cuvintelor - cheie a devenit o adevărată formulă melodică. O mărturie despre liturgia la primele comunități creștine se găsește în cele patru evanghelii, unde întâlnim diferite fragmente ritmice, care, probabil, existau deja înainte de formarea Evangheliei propriu - zise; amintim din
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
-vă și îndemnați-vă unii pe alții cu toată înțelepciunea în psalmi, în imnuri și în cântări spirituale. Cântați lui Dumnezeu, mulțumindu-i în inimile voastre”. Din această scrisoare, deducem importanța pe care primii creștini o dădeau psalmodiei de origine ebraică și față de o altă formă melodică, jubilus, de care vorbește Sf. Augustin, care afirma că era cântat de toți credincioșii și consta în intonarea unei melisme vocalice. O inovație importantă a fost structurarea monodiei creștine pe scări muzicale noi, care
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
va corespunde armoniei grecilor; se configura începutul unei noi tradiții muzicale, cea creștină, care s-a consolidat în timp printr-un proces de amalgamare și de asimilare treptată a culturilor locale, a unor stiluri și limbaje diferite, printre care cel ebraic, răspândit îndeosebi în perioada de diasporă, după distrugerea templului din Ierusalim în anul 70 d. Cr., datorată împăratului Tit. Cântul creștin își găsește rădăcinile, așadar, în sinagoga ebraică și în noile creații literare muzicale, ale căror fragmente le găsim în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a culturilor locale, a unor stiluri și limbaje diferite, printre care cel ebraic, răspândit îndeosebi în perioada de diasporă, după distrugerea templului din Ierusalim în anul 70 d. Cr., datorată împăratului Tit. Cântul creștin își găsește rădăcinile, așadar, în sinagoga ebraică și în noile creații literare muzicale, ale căror fragmente le găsim în Noul Testament. Rugăciunea evreilor se baza în mare parte pe recitarea psalmilor; psalmii au constituit, deci, primul material sonor care a fost folosit în liturgia creștină la începuturile ei
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Storia ecclesiastica (VI,8) a lui Socrate (născut în jurul anului 380 d. Cr.). Astăzi, în general, se consideră că acest mod executiv a fost introdus în mănăstirile din Siria și Palestina la începutul secolului al IV-lea, după modelul comunităților ebraice din acele țări. Într-o scrisoare adresată clerului său, scrisă în anul 375, Sf. Vasile, fondatorul regulii monastice a creștinismului ortodox, vorbește despre răspândirea rapidă a execuției antifonice a psalmilor, relevând că o asemenea inovație era foarte răspândită în întreg
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
creștinii convertiți le-au preluat din templu și din sinagogă: însuși cuvântul „alleluia” nu a fost tradus niciodată, nici de biserica greacă, nici de cea latină, și întotdeauna s-a recunoscut faptul că melodiile despre care vorbim sunt de origine ebraică. Și Isidor din Sevilla sugera originea ebraică a melodiilor din aleluia: „Laudes, hoc est alleluia canere, canticum est Hebraeorum”. 1.2 Imnodia Imnurile în cadrul liturgiei au fost la fel de familiare primilor creștini ca și psalmii. În primele trei secole au cunoscut
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
și din sinagogă: însuși cuvântul „alleluia” nu a fost tradus niciodată, nici de biserica greacă, nici de cea latină, și întotdeauna s-a recunoscut faptul că melodiile despre care vorbim sunt de origine ebraică. Și Isidor din Sevilla sugera originea ebraică a melodiilor din aleluia: „Laudes, hoc est alleluia canere, canticum est Hebraeorum”. 1.2 Imnodia Imnurile în cadrul liturgiei au fost la fel de familiare primilor creștini ca și psalmii. În primele trei secole au cunoscut o mare dezvoltare, dar, deoarece erau compoziții
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
interpretat. Vorbim de fragmente muzicale și nu de tratate teoretice. Așadar, liturgia creștină a constituit humusul concret din care s-au născut viitoarele forme și genuri muzicale. 2. MUZICA ÎN EPOCA PATRISTICĂ 2.1 Muzica ecleziastică în primele secole: moștenirea ebraică și elaborarea patristică-monastică Răspândirea și caracteristicile cultului creștin constituie un element sine qua non pentru a înțelege noul mod de a concepe și practica muzica față de Antichitate. Liturgia, încă de la originile sale iudeocreștine, a fost expresia concepțiilor teologice. Cu toate
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sa colectivă a cântului liturgic. Pe de o parte, ei se găseau în fața tradiției păgâne greco-romane, a teoriei muzicale grecești, a filozofiei și a patrimoniului lor muzical elaborat în atâtea secole, iar pe de altă parte, se aflau în fața tradiției ebraice cu cântecul lor sinagogal. Pe aceste două tradiții, diferite între ele, se năștea problema altoirii noului cântec creștin și de a crea noi scări valorice pentru noua muzică și noile conținuturi pe care ea le exprima. S-a dezvoltat astfel
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
unul dintre mijloacele cele mai importante prin care omul se întâlnește cu Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, în cultul divin romano-catolic, și nu numai, muzicii i se acordă un spațiu larg. Cântul bisericesc latin își află obârșia în sinagoga ebraică, chiar dacă nu sunt excluse influențe din lumea muzicală greacă sau romană. Odată cu libertatea de exprimare religioasă (313, Edictul de la Milano) și construirea lăcașurilor de cult, al căror spațiu arhitectonic permitea rezonanțe sonore inedite, se dezvoltă și primele forme liturgice muzicale
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
lui Clement Alexandrinul Format într-un climat de erudiție și efervescență spirituală, propriu Școlii din Alexandria, Clement Alexandrinul<footnote id="21">Clement Alexandrinul (150 - 215 d.Hr.) s-a format la școala din Alexandria, la confluența culturilor greacă, latină și ebraică. După moartea dacsălului său, Pantainos, adevenit chiar conducătorul acestei școli. Din bogata sa operă reținem următoarele: Protreptikos, Paidagogus, Stromata<footnote>consideră învățătura ca fiind indispensabilă mântuirii, deoarece prin intermediul ei putem dobândi știința lucrurilor dumnezeiești și lumești, prin ea putem accede
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]