5,606 matches
-
Vest către est, respectiv Râul Lăpușnicul Mare - Râul Mare către nord. Particularitatea cea mai importantă a Munților Godeanu o reprezintă marea extensie a suprafețelor de nivelare. Una din caracteristicile cele mai interesante ale munților Godeanu este prezența unei platforme de eroziune glaciară la mare altitudine, numită platforma de eroziune Borăscu, denumită după localitatea omonimă din Gorj, ce afectează culmea principală în jurul altitudinilor de 2.000 - 2.200 m. Această platformă are cea mai bună reprezentare în Muntele Borăscu, unde întreaga structură
Munții Godeanu () [Corola-website/Science/304875_a_306204]
-
Mare către nord. Particularitatea cea mai importantă a Munților Godeanu o reprezintă marea extensie a suprafețelor de nivelare. Una din caracteristicile cele mai interesante ale munților Godeanu este prezența unei platforme de eroziune glaciară la mare altitudine, numită platforma de eroziune Borăscu, denumită după localitatea omonimă din Gorj, ce afectează culmea principală în jurul altitudinilor de 2.000 - 2.200 m. Această platformă are cea mai bună reprezentare în Muntele Borăscu, unde întreaga structură alpină are o orizontalitate remarcabilă. Mai jos, în jurul
Munții Godeanu () [Corola-website/Science/304875_a_306204]
-
ce alcătuiesc soclul regiunii. În timpul mișcărilor tectonice ample din cretacicul mediu, continuate și desăvârșite în cretacicul superior, acest soclu rigid a fost încălecat de o pânză de acoperire alcătuită din șisturi cristaline puternic metamorfozate în adâncime. În timpul îndelungatei perioade de eroziune care a urmat, aceasta pânză a fost fragmentată și înlăturată în mare parte. Din ea au rămas petice restrânse, ca cel din partea de nord-vest a masivului, la altitudini modeste și cel din vf. Țarcu, de unde se extinde către sud-est, alcătuind
Munții Țarcu () [Corola-website/Science/304877_a_306206]
-
urmat, aceasta pânză a fost fragmentată și înlăturată în mare parte. Din ea au rămas petice restrânse, ca cel din partea de nord-vest a masivului, la altitudini modeste și cel din vf. Țarcu, de unde se extinde către sud-est, alcătuind munții Godeanu. Eroziunea nu numai că a dezvelit de sub pânză formațiunile domeniului danubian, dar a lăsat urme evidente în însuși aspectul reliefului. În munții Țarcu se întâlnesc numeroase resturi dintr-o amplă suprafață de netezire, suspendată la 2000-2200m, suprafața Borascu. O a doua
Munții Țarcu () [Corola-website/Science/304877_a_306206]
-
în octombrie. Insulele Wallis și Futuna sunt două grupuri de insule cu o istorie geologică și aspect diferit: Doar 5% este teren arabil, culturile permanente ocupând 20% din suprafață. Defrișarea masivă, datorită faptului că lemnul este singurul combustibil prezent, contribuie la o eroziune pronunțată, întâlnită în special pe insula Futuna. Insulele sunt foarte sărace, activitățile economice limitându-se la agricultura de subzistență pentru 80% din populație. 4% din populație este angajată în administrație, veniturile principale fiind ajutoarele din partea guvernului francez și taxele pentru
Wallis și Futuna () [Corola-website/Science/305733_a_307062]
-
Cel mai înalt pisc este Vârfu lui Pătru, având 2.130 m. (Sebeș) au înălțimi relativ medii și mici și ocupă o suprafață destul de întinsă, 1585 km². Sunt lipsiți de creste zvelte și de custuri glaciare, însă au suprafețe de eroziune întinse. Iarna temperaturile medii variază între -2 °C la marginea munților și -7 °C la peste 2000 de m. altitudine. Invaziile de aer maritim care se produc în vestul țării pătrund pe culoarul Mureșului până spre Alba Iulia, determinând creșteri
Munții Șureanu () [Corola-website/Science/306299_a_307628]
-
înălțimi de peste 1.000 m (vârful Cetății - 1.104 m, vârful Horezu - 1.055 m, Coasta Țiganului - 1.034 m), alcătuită predominant din șisturi cristaline, corespunde nivelului suprafeței Poiana Mărului. Conglomeratele calcaroase, odinioară suprapuse cristalinului, au persistat ca martori de eroziune, formînd creste ascuțite și versante înclinate. Rîurile, care și-au săpat văi scurte și înguste, au depus la marginea munților numeroase conuri de dejecție. Înălțimile scad treptat cu 100-200 m spre nord și vest, cote ce depășesc frecvent 900 m
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
caror înălțimi se mențin aproape la același nivel (700-800m), valea se adîncește cu 100-250 m, Oltul și-a format drum spălînd cuvertura de sedimente pentru ca, ulterior, întîlnind roci dure să-și croiască un defileu prin îngustimile căruia își strecoară apele. Eroziunea diferențiată a creat în acest mozaic litologic o alternanță de strîmtori și mici depresiuni apărute mai ales la confluența Oltului cu afluenfii săi. La ieșirea din defileu, la vărsarea Pîrîului Sărat, Oltul își lărgește valea cu 2-4 km în mica
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
m) face legătura între comuna Merești și Valea Vârghișului spre Băile Chirui și pe potecă prin cheile Vârghișului spre comuna Vârghiș. Pantele munților Perșani sunt acoperite cu păduri de fag și carpen, iar zonele interfluviale (unde se remarcă suprafața de eroziune Poiana Mărului) cu pășuni și fânețe.
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
au variat în decursul îndelungatei lor evoluții geologice. În alcătuirea lor predomină conglomeratele și calcarele mezozoice, asociate pe anumite porțiuni cu gresii, marne și argile. În partea lor sudică se întâlnesc și depozite de fliș marno-grezos, mai puțin rezistente la eroziune. Pe baza conformației reliefului care determină, în cea mai mare parte, și diferențierea traseelor și obiectivelor turistice, în cuprinsul lor pot fi separate trei subunități: propriu-zis (sau Cristianu Mare), Munții Poienii Brașov și Munții Predealului. , situat în nord-est între valea
Masivul Postăvarul () [Corola-website/Science/306311_a_307640]
-
nord de aliniamentul superior; treapta masivelor cu altitudini de 1 200 și de 1 000—1 100 m din zona munceilor (de la Măgura de Jos-Sîngeorz și pînă la Pasul Tihuța). Se poate admite că aceste trepte corespund unor niveluri de eroziune, mai ales cu caracter litologico-structural. Așezarea geografică și relieful sînt principalele elemente care influențează în mod direct asupra climatului. Prin poziția goografică și matematică, Munții Bîrgăului aparțin sectorului cu climă continentală moderată, supusă adeseori advecției aerului polar maritim, cu o
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
adaptate la structura. Pe văi se pun în evidență nivele de umeri situate între 120 și 300 m altitudine aproximativa, derivate din fragmentarea glacisurilor de vale pleistocene. În zona Munților Stânișoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanților - prăbușiri, eroziune torențiala și mai ales alunecări de teren cu deluvii groase de până la 20 m, care se dezvoltă mai ales "pe stratele de Hangu și pe șisturile negre de Audia", provocând dificultăți materiale importante în întreținerea și exploatarea drumurilor (în special
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
depozite fosilifere de pești, caracteristice zonelor cu un climat subtropical ale acestei perioade. Pe dealul Cozla din Piatră Neamț pe culme, aflate într-o pădure de fag se găsesc stăncile de la "Trei căldări" (sau "Căldările uriașilor"). Sunt trei marmite de eroziune formate într-un monolit de gresie, datorită erodării exercitate de vânt și de către apele de șiroire. Menționat în literatura în “Baltagul” lui Mihail Sadoveanu, se suprapune peste calea pe care a străbătut-o Vitoria Lipan pentru a-și caută bărbatul
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
un sector de chei săpat în gresie - Cheile Aței. "Stânca Piatra Șoimului" - Are 485 m și este situată în satul Piatra Șoimului din comuna cu același nume, pe partea stângă pârâului Calu. Reprezintă o stâncă înaltă de gresie, martor de eroziune "Cascada de de pe Pârâul Dracului" - Pârâul este omonimul Tocilei, situat în partea cealaltă de versant, spre valea Iapa. "Poiana Murgoci" - este cunoscută pentru câțiva paltini seculari groși și înalți. Se află spre vârful Murgoci în amonte de Piatra Șoimului. "Cascada
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
urmărită privind spre est din Bucegi, de pe culmea Caraiman, de pe marginile platourilor structurale ale Jepilor sau de pe vârful Furnica. Aceasta separă Munții Baiului de Munții Bucegi între localitățile Sinaia și Bușteni. Aici s-a îndividualizat un culoar depresionar născut prin eroziune diferențială la contactul dintre conglomeratele de Bucegi și marno-calcarele și gresiile din Munții Baiului. Versantul estic al Munților Bucegi se impune în peisaj printr-un abrupt de peste 1200 m, prin stîncărie, văi înguste și bogate păduri de conifere care-l
Munții Gârbova () [Corola-website/Science/306313_a_307642]
-
geologi “anticlinoriul Baiului", alcătuit precumpănitor din formațiuni de vîrstă cretacică. În componența lor se înclud marno-calcare, gresii calcaroase, cu diaclaze umplute cu calcit, marne, argile etc. În bazinul Zamorei apar local șisturi cristaline incluse în masa sedimentară și pe care eroziunea le-a descoperit. Toate aceste formațiuni sunt cuprinse În mai multe elite secundare, orientate aproximativ NE-SV. Ele formează sectorul superior al boltei anticlinoriului. Structura este complicată printr-un sistem de falii aproape vertical, care taie anticlinoriul pe direcția predominant
Munții Gârbova () [Corola-website/Science/306313_a_307642]
-
actuale lente, pozitive, cu intensitate cuprinsă între 2,0 și 4,0 mm/an. Ridicarea este “răspunzătoare" de adîncirea tuturor văilor (frecvent, cu 300-400 m), de formarea sistemelor de chei (caracteristica văilor din sectorul central-nordic), de ,încătușarea" meandrelor, impulsionînd totodată eroziunea fluviatilă, care a “selecționat" rocile după duritatea lor, creînd serii de cataracte, repezișuri, “săritori" și cascade. Sub raport altimetric, Munții Vrancei au înălțimi mai mari de 1100 m, culminînd la 1785 m în vîrful Goru. Nivelul altitudinal mediu de 1500
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
DN 2D, la aproximativ 71 km depărtare de Focșani, sau 3 km aval de centrul satului Lepșa. De la motelul situat în imediata sa vecinătate pornește și traseul turistic 7 (pe valea Tișiței). Spectaculozitatea cascadei se datorează detaliilor albiei modelată prin eroziunea selectivă a rocilor și tectonizarea formațiunilor geologice. Caracteristică este suita marmitelor, care obligă șuvoiul de apă să sară dintr-o scobitură în alta, liniștindu-se însă în bazinetul adîncit la baza căderii de apă. Lungimea cascadei măsoară 76 m, diferența
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
destul de festonat. Cine străbate culmea va întîlni astfel de înșeuări la obîrșia pîraielor Humor și Băncușoru, Pîrîu Rece și Prislop, respectiv una din obîrșiile Ciotinei Coșnei și Hajului Bistriței Aurii. În liniile majore ale reliefului se remarcă două suprafețe de eroziune. Cea superioară, cea mai veche, este puternic fragmentată și se prezintă sub forma unor mici suprafețe de eroziune, cu altitudini descrescînde de la nord-vest spre sud-est: 1750— 1 900 m în Masivul Omu, 1 550—1 700 m în Masivul Fărăoane
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
și Prislop, respectiv una din obîrșiile Ciotinei Coșnei și Hajului Bistriței Aurii. În liniile majore ale reliefului se remarcă două suprafețe de eroziune. Cea superioară, cea mai veche, este puternic fragmentată și se prezintă sub forma unor mici suprafețe de eroziune, cu altitudini descrescînde de la nord-vest spre sud-est: 1750— 1 900 m în Masivul Omu, 1 550—1 700 m în Masivul Fărăoane și în jur de 1 600 m în Masivul Oușoru, înclinarea acestei suprafețe poate fi explicată prin acțiunea
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
1 900 m în Masivul Omu, 1 550—1 700 m în Masivul Fărăoane și în jur de 1 600 m în Masivul Oușoru, înclinarea acestei suprafețe poate fi explicată prin acțiunea inegală a mișcărilor tectonice, cît și prin acțiunea eroziunii — mai puternică în sud, datorită îngustării masivului în direcția respectivă și apropierii de văile din ce în ce mai adînci, ale Bistriței Aurii și Dornei. A doua suprafața de eroziune, mai nouă, este mult mai bine conservată și mai extinsă, în ansamblu păstrîndu-se la
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
suprafețe poate fi explicată prin acțiunea inegală a mișcărilor tectonice, cît și prin acțiunea eroziunii — mai puternică în sud, datorită îngustării masivului în direcția respectivă și apropierii de văile din ce în ce mai adînci, ale Bistriței Aurii și Dornei. A doua suprafața de eroziune, mai nouă, este mult mai bine conservată și mai extinsă, în ansamblu păstrîndu-se la altitudini ce se mențin constant între 1400 și 1500 m. Deși este destul de unitară sub raport altimetric, ea ocupă o poziție periferică în cadrul Masivului Suhard și
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
în jur și chiar mai scăzute de 0oC. Relieful periglaciar (rezultat în urma numeroaselor procese de îngheț-dezgheț), pe alocuri, se înscrie pregnant în peisajul actual. În primul rînd, este vorba de formele de dezagregare care au dat naștere la abrupturi de eroziune și creste, vizibile în masivele Omu, Fărăoane și Oușoru, vîrfuri piramidale, „babe", blocuri oscilante etc., întîlnite în special de-a lungul culmii principale, și grohotișuri. Grohotișurile de sub vîrful Omu formează adevărate „mări de pietre"; ele mai apar și sub vîrfurile
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
Teilor, se prelungește în depresinea Luncaviței. În cuprinsul depresiunii Tăiței superioare apar întinse glacisuri deluvio-proluviale, cu terenuri bune pentru culturi și pășuni. În general, Munții Măcinului se prezintă din punct de vedere tectonic sub forma unui mare anticlinoriu, din care eroziunea, foarte accentuată și îndelungată, a scos la suprafață granițele din corpurile locolitice de adâncime. În timpul transgresiunii triasice ei formau o insulă. Liniile structurale generale, în special sistemul de fălii inverse cu direcții NV-SE ale Munților Macin se relflectă în
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
de la N-V la S-E, cu inclinarea axiala ușoară spre S-E transgresiunea din Cretacicul superior acoperind numai partea de S-E a Podișului Dobrogean. Din Paleocen, Dobrogea de Nord este exondată aproape în întregime. Se instalează condițiile de eroziune continentală și abraziune, asociate unor mișcări epirocenetice active. Acestea vor declanșa procesul formării suprafețelor de nivelare, situate între 200 și 400 m. Etapă Cuaternara se remarcă prin: înălțări diferențiate pe compartimente, adâncirea văilor, apariția de forme carstice acumulări puternice în
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]