12,214 matches
-
lui...”89. Cel care rămâne însă atașat acelei tradiții de gândire care poate fi cultivată doar în ambianța spiritualității răsăritene va întâmpina greutăți chiar și în înțelegerea autorilor reprezentativi pentru filosofia științifică a Apusului. Matematicianul Octavian Onicescu, prieten apropiat al filosofului, își amintește că la sfârșitul unei conferințe despre Spinoza, Ionescu s-a întrebat dacă el reușește să-l înțeleagă bine pe gânditorul olandez. Căci o bună înțelegere a unui autor îi reușește doar celui a cărui minte are o structură
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și cea a lui Spinoza!90 Este clar că lui Ionescu critica posibilității cunoașterii transcendentului a lui Kant i se înfățișa drept o poziție definitorie pentru atitudinea spirituală a modernității occidentale, o poziție cu totul străină Răsăritului ortodox. Spre deosebire de Kant, filosoful român gândea teoria cunoașterii drept o întemeiere a acelui mod de a concepe metafizica pe care cel dintâi îl califica drept „precritic” sau „dogmatic”. „Vasăzică oricât ar fi teoria cunoștinței o disciplină deosebită de metafizică, și oricât ar face parte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
10. Idem. Ecoul acestui mod de a-l recepta pe Kant poate fi întâlnit și într-o însemnare a lui Eminescu: „Kant e un bun prieten și, în același timp, un bun profesor, pe care îl recomand tuturor. E biblia filosofilor. Ca și în biblia creștinilor, scrisă pentru mulțime, tot așa veți găsi în Kant adevăruri pe placul și înțelesul tuturor.” (Citat după I.E. Torouțiu, Immanuel Kant în filosofia și literatura română, Tipografia Bucovina, 1925, p. 47.) 11. Aceasta pare să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Petrovici apreciază că în momentul de față „situația este de așa natură că idealul național convârșește toate celelalte idealuri, ceea ce nu exista în Evul Mediu și nici, în măsura de astăzi, în secolul lui Kant”. Petrovici citează aprobator afirmația unui filosof contemporan, a cărui poziție politică este transparentă, și anume că popoarele constituie „unitatea originară și faptul originar al umanității” și apoi reflectează: „Cât de departe suntem de Kant, care vedea în cultură un fenomen de înțelegere și îngăduință.” (Vezi Op. cit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-și distanțarea de Kant, el scrie: „Întrucât privește părerea noastră personală, ne pare preferabil ca aceste două idei transcendente să-și poată găsi un fundament teoretic de oarecare valoare”. (p. 218) 30. În interesul excepțional al lui Negulescu pentru biografia filosofilor putem recunoaște și influența profesorului său, Titu Maiorescu. Într-o prelegere susținută în noiembrie 1905, Maiorescu formula unele observații semnificative pentru modul cum vedea el calea care duce la o mai bună înțelegere a ideilor filosofilor. Unele dintre ele ne
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Negulescu pentru biografia filosofilor putem recunoaște și influența profesorului său, Titu Maiorescu. Într-o prelegere susținută în noiembrie 1905, Maiorescu formula unele observații semnificative pentru modul cum vedea el calea care duce la o mai bună înțelegere a ideilor filosofilor. Unele dintre ele ne pot apărea hazlii. ”Biografia filosofilor contimporani, indicată pentru acest curs, servește nu numai pentru a cunoaște întrucâtva unele particularități ale societăților în care s-a produs curentul filosofic în chestiune, ci și pentru a controla valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
profesorului său, Titu Maiorescu. Într-o prelegere susținută în noiembrie 1905, Maiorescu formula unele observații semnificative pentru modul cum vedea el calea care duce la o mai bună înțelegere a ideilor filosofilor. Unele dintre ele ne pot apărea hazlii. ”Biografia filosofilor contimporani, indicată pentru acest curs, servește nu numai pentru a cunoaște întrucâtva unele particularități ale societăților în care s-a produs curentul filosofic în chestiune, ci și pentru a controla valoarea etică a unei asemenea filosofii în chiar viața autorului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acest curs, servește nu numai pentru a cunoaște întrucâtva unele particularități ale societăților în care s-a produs curentul filosofic în chestiune, ci și pentru a controla valoarea etică a unei asemenea filosofii în chiar viața autorului ei ... de la un filosof care vrea să explice adevărul lumii externe și interne trebuie să cerem, în prima linie, realizarea acestui sistem în propria sa viață internă și externă. La Kant e însă greu de controlat fiindcă o parte esențială - relația cu femeile - care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
el afirmase, la p. 199, tocmai contrariul scriind: „Drept încheiere, constatăm că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun interpretarea metafizică”.) O apreciere care va fi încoronată de afirmația, singura acceptabilă în acea ambianță, în care Kant fusese condamnat ca „filosof idealist”: „Astăzi, Kant, privit în ansamblul operei sale, este un filosof mort”. (M. Florian, Scrieri alese, Editura Academiei, București, 1968, p. 217.) Cât de crude trebuie să fi fost acele experiențe care au putut conduce la o asemenea cedare! 55
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun interpretarea metafizică”.) O apreciere care va fi încoronată de afirmația, singura acceptabilă în acea ambianță, în care Kant fusese condamnat ca „filosof idealist”: „Astăzi, Kant, privit în ansamblul operei sale, este un filosof mort”. (M. Florian, Scrieri alese, Editura Academiei, București, 1968, p. 217.) Cât de crude trebuie să fi fost acele experiențe care au putut conduce la o asemenea cedare! 55. C. Noica, Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
soluții, în timp ce Platon își dă seama că nu rezolvă nimic”. (Citat după Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu și discipolii săi, Editura Star Tipp, Slobozia, 2000, p. 22.) O POSIBILĂ DISCUȚIE ÎNTRE BLAGA ȘI KANT Immanuel Kant este probabil filosoful cel mai frecvent invocat și mai mult discutat în paginile Trilogiilor 1. De multe ori atunci când Lucian Blaga enunță sau reafirmă idei care constituie axul sistemului său filosofic și simte nevoia să le sublinieze originalitatea, el se raportează la Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
doar unele din numele cele mai cunoscute ale filosofiei universitare, au scris numeroase articole și cărți consacrate filosofiei kantiene, consolidând reprezentarea publicului cult românesc despre Kant drept un primus inter pares în ale filosofiei. Este oare de mirare că un filosof cu mare ambiție, cum a fost fără îndoială Blaga, se raportează în primul rând la Kant? În mod sigur, nu exista în climatul intelectual al epocii o operă filosofică mai încărcată de prestigiu care ar fi putut fi invocată, atât
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
scrierile lui Blaga. Raportându-se la Kant, Blaga va scoate mai bine în evidență acele opțiuni fundamentale care susțin construcția sa filosofică. Numindu-le fundamentale, doresc să subliniez că este vorba nu de orientări și opțiuni care îi despart pe filosofii animați de aspirații asemănătoare, ci de cele care despart orientări fundamentale ale gândirii. Sunt orientări ce conferă profilul lor distinct unor mari mișcări și epoci culturale. Pentru Blaga, filosofia lui Kant era expresia exemplară a unei figuri fundamentale de gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
practice și orizontul creației spirituale. (Formulările obișnuite ale lui Blaga sunt „orizontul concret al lumii sensibile” în care omul acționează în vederea autoconservării și a obținerii confortului și „orizontul misterului în vederea revelării acestuia”.) Modul cum acționează omul în primul orizont - susține filosoful - îl deosebește mult de animalele superioare în ceea ce privește mijloacele și resursele utilizate, dar nu în mod esențial din punctul de vedere al finalității acțiunii sale. Specific umană ar fi abia existența în orizontul creației spirituale. Acei oameni a căror existență nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deplin cu acele presupoziții și opțiuni care au susținut întreaga sa întreprindere critică, este mai puțin probabil că el și-ar fi dat seama în ce măsură asemenea critici dezvăluie un conflict al valorizărilor. În încheiere, câteva considerații asupra acestui subiect. Ca filosof al luminării, Kant a valorizat cunoașterea, cunoașterea metafizică și cunoașterea despre fapte, altfel spus cunoașterea „pură” și cunoașterea empirică. Temeiul acestei valorizări este tocmai acea valabilitate universală care distinge cunoașterea obiectivă. Pentru Kant, această valabilitate reprezenta expresia universalității rațiunii. El
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
năzuia să facă din filosofie o știință, dacă el îi inspiră și astăzi pe cei ce înțeleg să formuleze și să soluționeze probleme filosofice într-un spirit științific, Blaga în schimb va putea fi recunoscut, tocmai din această perspectivă, drept „filosoful poet”. N O T E 1. Afirmația se susține pentru Trilogii în ansamblul lor. În Trilogia culturii, abundă referirile la Oswald Spengler și la morfologii germani ai culturii, în primul rând la Leo Frobenius. 2. Alexandru Petrescu afirmă, pe bună
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la morfologii germani ai culturii, în primul rând la Leo Frobenius. 2. Alexandru Petrescu afirmă, pe bună dreptate, că „Blaga a simțit mereu în aceasta (în filosofia lui Kant - n.m. M.F.) o provocare și a trăit constant nevoia detașării de filosoful din Königsberg.” (Vezi Al. Petrescu, „Despărțirea lui Blaga de Kant”, în Revista de Filosofie, nr. 6, 1998, p. 671.) Autorul caracterizează această „despărțire” cu referire la o sumă de teme și concepte ale filosofiei kantiene. În cele ce urmează, îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
der Aufklärung, 1932 Câteva observații preliminare Posteritatea a fixat locul aparte pe care îl ocupă opera lui Immanuel Kant în istoria gândirii filosofice caracterizându-l pe profesorul Universității din Königsberg drept întemeietorul filosofiei critice. Kant a fost numit însă și filosoful luminării 1. Ar fi, poate, mai potrivit să se spună că autorul celor trei Critici a fost unul din filosofii luminării. Prin idei și orientări fundamentale ale gândirii sale, Kant se delimitează clar de iluștrii contemporani care au făcut faima
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
istoria gândirii filosofice caracterizându-l pe profesorul Universității din Königsberg drept întemeietorul filosofiei critice. Kant a fost numit însă și filosoful luminării 1. Ar fi, poate, mai potrivit să se spună că autorul celor trei Critici a fost unul din filosofii luminării. Prin idei și orientări fundamentale ale gândirii sale, Kant se delimitează clar de iluștrii contemporani care au făcut faima filosofiei luminilor. El nu este deist, așa cum este Voltaire, nu întemeiază moralitatea pe sensibilitate așa cum face Hume, nu crede că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prin sentiment, Kant și-a construit sistemul etic și filosofia religiei prin raportare la ceea ce a socotit a fi o facultate distinctivă a ființei omenești, facultatea pentru care a consacrat denumirea de rațiune practică. În sfârșit, Kant a fost printre filosofii luminării un optimist sui generis. El a crezut în progresul libertății și moralității, deși a afirmat că „răul radical” (das radikale Böse) este încrustat o dată pentru totodeauna în natura omului, ca ființă în același timp liberă și finită. Era, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pretinde stima sinceră pe care rațiunea o acordă numai aceluia care a putut face față examenului ei liber și public.2 Sugestia mea este că răspunsul lui Kant la întrebarea „Ce este luminarea?” conține tocmai justificarea pe care o dă filosoful dreptului de a supune religia și legislația, ca realități istorice, examenului critic liber și public și rațiunii omenești. Ceea ce oferă Kant este, de fapt, o încercare de a susține îndreptățirea unui examen critic public, desfășurat „înăuntrul granițelor rațiunii”, a oricăror
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și capacităților acesteia, a întinderii domeniului ei legitim de aplicare. Altfel spus, ei au afirmat suveranitatea rațiunii într-un mod mai mult sau mai puțin necritic. Tocmai din această perspectivă putem înțelege cel mai bine radicalitatea demersului lui Kant, ca filosof al luminării. Punctul de plecare al operei sale de deplină maturitate, pe care o inaugurează Critica rațiunii pure, ar putea fi formulat astfel: critica în sensul originar al termenului (grecescul krinen semnifică a distinge, a judeca, a supune judecății), reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de nedespărțit. Secolul criticii este secolul luminării. În ceea ce a numit critica rațiunii, Kant a mers pe o cale nouă, încă neîncercată, cea a analizei. Considerând cunoașterea noastră despre lume, ca și mobilurile ca determinații ale voinței, drept ceva dat, filosoful și-a propus să distingă și să despartă în fiecare caz componentele sensibile, empirice de cele pure, raționale, a priori. Kant a identificat și caracterizat, mai întâi, componentele empirice și componentele pure, a priori, a căror reunire constituie cunoașterea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
empirice și componentele pure, a priori, a căror reunire constituie cunoașterea noastră prin experiență 3. Formulând conceptele și principiile rațiunii teoretice pure, Kant a instituit instanța menită să judece toate pretențiile la o cunoaștere cu valoare obiectivă. Urmând aceeași cale, filosoful a distins între determinațiile voinței și acțiunii oamenilor ca ființe naturale și determinațiile voinței și acțiunii lor ca ființe autonome, libere. Rațiunea pură în calitate de sursă și sediu al acelor determinații ale voinței prin care omul se afirmă ca ființă liberă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
împiedică ieșirea oamenilor din starea de minorat, o stare la care ei se condamnă singuri atât timp cât nu reușesc să facă uz de propria lor rațiune. Imperativul kantian „Ai curajul de a te sluji de propria ta minte!”, imperativ pe care filosoful îl numește „deviza luminării”, reprezintă un apel adresat tuturor oamenilor. Este invitația adresată fiecărui om de a se împlini ca ființă omenească, de a deveni o persoană. În textul care debutează cu formularea acestei devize, expresii ca minorat, majorat, tutelă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]